Cum arată relațiile non-monogame în România

Cu o plasă de la Mega într-o mână și cu o scoică în care își ține bebelușul în cealaltă, femeia bagă cheia în yală și intră în casă. Părul ei roz se leagănă în stânga și în dreapta. O urmez. N-a avut nevoie de ajutor cu bagajele când a intrat în scară, n-are nici acum. Lasă plasa și scoica jos și o pisică neagră se strecoară pe lângă ea.

„Ce faci, picioruțe?”, își întreabă bebelușul, care începe să plângă și să miște din mâini. Îl ia în brațe și încearcă să-l liniștească în timp ce dă la o parte pătura de pe canapea. O pisică tărcată, care mai vede doar cu un ochi, o zbughește pe parchet. „Eu sunt nebuna din casă care-și dă toți banii să salveze animale”, îmi spune.

Apoi îl alăptează pe cel mic, îl pune în pătuț, iar el începe iar să plângă, la care ea îl mângâie pe burtă și-l încurajează: „Da, iubirea mea. Scoate bășinuța afară, știu că poți”. La un moment dat se aude soneria, iar ea fuge să deschidă.

La ușă e un bărbat.

„Ce faceți, sir?”

Îl sărută scurt.

„Bine”, îi răspunde el. „Ce face bebe? Mai plânge?”

„Acum nu”, spune ea în timp ce se pune în genunchi și își apleacă privirea spre pantofii lui. Duce ambele mâini spre stângul, îi dezleagă șireturile, îi scoate pantoful din picior și îl așază deoparte. Se îndreaptă apoi spre dreptul. Dezleagă șireturile, scoate pantoful și îl pune deoparte. Se ridică și ea în picioare și apoi iau loc amândoi pe canapea.

„Vreți ceva, sir?”, îl întreabă și bărbatul cere un pahar cu apă. Ea i-l aduce și mai târziu îl întreabă: „Pot să mă duc până la baie, sir?”. Primește încuviințarea, merge la baie, se întoarce și încep să vorbească despre muncă și despre copil. O oră mai târziu, se aude cheia în yală.

Un alt bărbat intră în apartament.

„Heeei iubi! Ce faci?”, îl întreabă ea și merge să-l sărute, cu cel mic în brațe.

„Huh! Ești cu amantul!”, strigă el în timp ce se descalță și ea începe să râdă.

Bărbatul nou venit are trei cutii de pizza în mână, pe care le așază pe masă. Merge la toaletă, se spală pe mâini și apoi îl ia pe cel mic în brațe. Dă mâna cu primul bărbat, apoi desface cutiile de pizza, câte una pentru fiecare. Pentru câteva momente, mănâncă toți în liniște, iar cel mic ține suzeta în gură. Când e liniștit, zâmbește, face ochii mari și dă din mânuțe: când la ea, când la cei doi bărbați.

Kitty are 32 de ani și locuiește într-un apartament cu două camere din Otopeni împreună cu soțul ei, băiatul de opt luni și două pisici. Apartamentul are o bucătărie unită cu un living într-un spațiu luminos, în care sunt un pătuț de copil, cutii de la IKEA asortate cu dulapuri înalte și în mijloc un trunchi de bambus atârnat de tavan. Am crezut că e o piesă inventivă de mobilier, dar nu e. E locul unde Kitty se lasă legată și suspendată ca să simtă durere, plăcere și pe amândouă deodată.

Bărbatul care a descuiat ușa, Eddie, 37 de ani, e soțul ei și tatăl lui Alexandru, iar bărbatul care a venit în vizită, George, 41 de ani, e iubitul, iar cei doi nu sunt toți partenerii cu care Kitty are relații romantice sau sexuale. Dar sunt cei mai importanți. Pentru primul poartă o verighetă pe inelarul de la mâna stângă, pentru al doilea, cu care este într-o relație D-S, adică de dominare-supunere, un colier (collar) din metal prins în jurul gâtului, pe care nu-l dă niciodată jos și a cărui cheie e la George în buzunar. Kitty îi iubește pe amândoi.

De obicei, când Eddie ajunge acasă de la firma de IT la care lucrează și e și ea acasă, mănâncă împreună, vorbesc despre politică și ce-a mai făcut „idiotul de Trump” sau despre cine a mai enervat-o pe Kitty pe internet, se joacă cu cel mic, și mai bagă uneori un serial pe Netflix. Serile de marți Kitty i le dedică lui George. Bărbații nu se întâlnesc de fiecare dată, dar, când se întâmplă, vorbesc despre un proiect comun sau un software nou apărut.

Cum alegem să trăim împreună în relații e un subiect dificil. Generația bunicilor noștri era preocupată mai degrabă să-și vadă copiii pe picioarele lor, părinții noștri au rămas adesea împreună și după ce nu mai aveau multe de împărtășit, iar noi intrăm și ieșim din relații fără să vorbim despre dorință, lipsa ei sau alte nevoi care apar. Ne e rușine să vorbim despre sex și, de cele mai multe ori, preferăm să nu o facem. Sau o facem la mișto. Kitty, Eddie și George trăiesc toate astea într-o altă formă – poliamoria, o structură non-monogamă etică, în care partenerii cad de acord că pot avea mai multe relații simultane. Din astfel de aranjamente relaționale am putea învăța că așteptările pe care le avem – ca un singur om să ne fie fidel, să ne fie și iubit, și prieten și partener sexual sută la sută compatibil – ajung să ne facă rău.

Am vrut să aflu cum îți cauți fericirea și plăcerea când contești normele monogamiei și cum arată iubirea pentru cei trei și pentru ceilalți parteneri ai lor. George, iubitul lui Kitty, e căsătorit de 17 ani, iar soția lui mai are o relație de câțiva ani cu un alt bărbat, la rândul lui căsătorit. Și mai e Billie, prietena cea mai bună a lui Kitty și parteneră de bondage (legare cu sfori), despre care glumește des că, la cât de mult vorbesc în fiecare zi și la cât de multe lucruri fac împreună, e poate cea mai importantă relație a ei. Billie, care are și ea mai multe relații în paralel, a început de opt luni una cu Eddie, soțul lui Kitty. (Cele mai multe persoane despre care vei citi apar doar cu prenume sau pseudonim. În cazul lui Kitty și Billie, cu pseudonimele folosite pe internet. Deși vor să normalizeze un discurs despre iubire și sexualitate diferit de cel social acceptat, cei pe care i-am intervievat nu vorbesc în familie sau la locul de muncă de stilul lor de relaționare și se tem că ar putea fi stigmatizați.)

Într-o dimineață de miercuri, George oprește mașina în fața blocului lui Kitty. Ea coboară obosită, după ce noaptea trecută s-a trezit din oră în oră ca să-l alăpteze pe Alexandru. Coboară și Eddie, aduce din bagaje și, împreună cu George, îl așază pe cel mic pe bancheta din spate, în scoica lui. Kitty ia loc în față, lângă George, Eddie urcă în spate, lângă copil, iar eu lângă ei. Mergem spre Frăsinet, un sat din județul Cluj, unde vor petrece cinci zile împreună cu alți 27 de oameni interesați de non-monogamie.

Toți fac parte dintr-un grup, atât pe Facebook cât și în offline, care se întâlnește lunar și discută particularitățile acestor relații: cum te înțelegi cu partenerul partenerului tău, cum faci față geloziei, cum te descurci dacă ai și copii. De două ori pe an extind întâlnirea la câteva zile de ateliere, exerciții și conversații, la un retreat numit OpenCon Transilvania. Pentru Kitty și George e o ocazie să iasă împreună undeva și să se afișeze fără să simtă că sunt judecați sau priviți întrebător când se țin de mână. Amândoi țin și ateliere în comunitate și le place să modereze discuții, să dea și să primească cunoștințe. Pentru Eddie e o ocazie să iasă din oraș cu cei doi și cu copilul. Soția lui George ar fi vrut să vină și ea, dar nu a putut să lipsească de la muncă, iar Billie, care a fost la toate edițiile, lipsește pentru că simțea că nu avea destulă energie. De la un punct încolo, mi-a spus, multe conversații intense despre relații „nu mai încap”.

În mașină, George dă drumul la player. Drumurile nu le umple cu muzică, ci cu episoadele noi din podcasturile preferate: The Daily de la The New York Times, The Guardian, Polyamory Weekly, Science of Sex sau Poly Weekly. Pe bancheta din spate, Eddie îi aranjează lui Alexandru suzeta. În față, Kitty scoate telefonul. Intră pe FetLife, o rețea de socializare pentru oricine e interesat de Bondage-Discipline, Dominance-Submission, Sadism-Masochism, unde moderează cel mai mare grup de BDSM-iști din București, și apoi verifică mesajele de pe Facebook. Citește ce-i scriu Billie și un prieten despre cel mai recent proiect al lor: un spațiu pe care l-au cumpărat recent ca să-l amenajeze pentru bondage și întâlniri ale diferitelor comunități – de poliamorie, sfoară și BDSM, queer și LGBT+. Mai are mesaje de la bărbați care îi cer sfaturi de dating – în fiecare săptămână primește câteva zeci. Caută apoi exerciții pe net pe care ea și George le pot face la workshopuri: despre sexualitate, consimțământ și nuditate. O ajută și alertele Google ca să afle când se publică ceva nou despre cuvintele-cheie care o interesează și despre care vrea să-i învețe și pe alții: queer, consent, kink, safe space, safe sex, BDSM, polyamory, open relationships. Nu vrea să rateze nimic.

Din când în când, Kitty ia în mâna ei mâna lui George și o pupă sau o apropie de obrazul ei; după câteva secunde întinde mâna la spate, pe jos, și îl atinge ușor pe Eddie pe picior.

Prima amintire pe care Kitty o are despre sexualitatea ei e de la trei ani. Era în camera ei, cu ușa închisă, își atingea zona genitală cu degetele și asta îi producea plăcere. A continuat, iar pe la cinci sau șase ani a prins-o mama ei. Își amintește șocul mamei, nu cuvintele exacte, și senzația care i-a rămas mult timp după: că nu era o chestiune de intimitate să te atingi, era pur și simplu greșit, ceva de o „gravitate fantastică”. Kitty nu s-a oprit, doar a învățat să se ascundă.

Duminică mergea la biserică, așa cum făcea familia ei, și se ruga. Era religioasă, dar pe măsură ce creștea multe dintre lucrurile pe care le auzea nu aveau sens: de ce era păcat că femeile se machiau, de ce i-ar păsa lui Dumnezeu că porți o fustă scurtă, că vrei să faci sex înainte de căsătorie sau că simți plăcere dacă îți atingi corpul? Când mama ei i-a vorbit până la urmă despre sex l-a prezentat ca fiind ceva foarte murdar, care o va umple de boli, care poate s-o lase însărcinată și să-i distrugă viața, pentru că avortul nu era o opțiune. „M-a lăsat cu o imagine very dirty of sex”, spune Kitty, „că sexul era ceva ce chiar n-ar trebui să faci. N-o să uit niciodată, până mor”.

Pentru că nici profesorii nu vorbeau despre sex – doar diriginta îi punea să se uite la filme care spuneau că avortul e o crimă – a început să se informeze singură. A mers la centrul pentru tineret, de unde a luat niște pliante și a citit despre sarcină, infecții cu transmitere sexuală, prezervative, dar și depresie. Le-a ascuns într-o carte pe care știa că n-o verifică mama ei. Le-a devorat. În timp, a devenit un fel de enciclopedie pentru prietenele din liceu. Se informa pentru ele. Avea pliantele, îl avea pe singurul băiat din clasă ca sursă și mai avea două cărți în limba engleză despre sexualitatea umană, pe care le-a găsit într-o bibliotecă încuiată din sala de clasă. După ore, Kitty scotea balamalele pe care se prindea lacătul bibliotecii, lua cele două cărți și citea din ele. Se simțea puternică să fie o sursă pentru ceilalți, dar simțea și că trebuie să știe lucruri pentru ea, să nu facă greșeli. Și-a început viața sexuală la 16 ani și voia să se protejeze. „Luam prezervative extra safe, care aveau și spermicide, și de la 17 ani I went on the pill. Pe lângă pilulă mai foloseam și prezervativ. Sincer, dacă aș fi putut să mă îmbrac în latex, ar fi fost minunat.”

La 18 ani a început o relație cu un băiat și s-au mutat împreună la București când ea a intrat la facultate. Era tot mai conștientă de fanteziile ei sexuale: voia să fie legată la ochi, trasă de păr sau lovită la fund. Când i-a spus și lui ce-și dorea, el a izbucnit în râs. Treptat, sexul cu el îi plăcea tot mai puțin și își dorea tot mai mult ce nu primea. Era și singura care aducea bani în casă din două joburi după facultate, iar pe el îl găsea adesea jucându-se la calculator. Au rămas totuși împreună șapte ani, după care ea a plecat.

La 25 de ani a început să vorbească cu Eddie, pe care îl știa de trei ani de la o întâlnire a ateilor bucureșteni. Întâlnirea era un spațiu de dezbateri în care Kitty se simțea sigură pe ea pentru că era judecată după ce spunea, nu pentru că era femeie sau pentru că era tânără. Pe Eddie îl vedea ca pe un opus al ei. Ea era impulsivă, el introvertit; ea anxioasă, el calm. Și lui îi plăcea zona kink, iar Kitty a putut să-i spună ce-i plăcea fără să se simtă judecată. A fost primul iubit care n-a râs la ce-și dorea și a simțit pentru prima dată că nu trebuia să reducă la tăcere părți din ea ca să fie acceptată.

Cu Eddie a încercat pentru prima dată bondage și impact play (când partenerii nu doar se leagă, ci unul îl domină pe celălalt prin lovituri cu diverse instrumente), a încercat să fie legată la ochi și a încercat role playing. Și-a făcut cont pe FetLife, unde putea să citească ce povesteau alții despre dorințele lor și să-și dea seama ce ar vrea să încerce.

S-a mutat la Eddie după două-trei luni de relație. Pentru el a făcut un compromis și, deși credea că instituția căsătoriei a oprimat drepturile femeilor, a acceptat să se căsătorească, pentru că era important pentru el. Au făcut cununia civilă în 2014, iar ceremonia, oficiată de cineva de la Asociația Secular-Umanistă, au ținut-o pentru familie și câțiva prieteni, în Parcul Carol din București. A fost „incredibil de romantic și frumos”, spune Kitty, și a durat cu totul 15 minute. S-a amuzat când ea a venit cu „un pomelnic” de jurăminte, de aproape două pagini, iar Eddie, „programator, a venit și el cu două propoziții”. Și-au promis să-și fie alături la bine și la greu, să se ajute, să aibă grijă mereu unul de celălalt și, mai ales, să-și fie cei mai buni prieteni. Verighetele au fost două inele negre din wolfram, un metal despre care știau că e printre cele mai rezistente.

La nouă ore de când am plecat din București ajungem, pe drumuri strâmte, la un complex de cabane la vreo 40 km de Cluj. Coborâm din mașină. Câțiva oameni ne vin în întâmpinare și îi îmbrățișează pe rând pe Kitty, George și Eddie, iar Alexandru, singurul copil din retreat, atrage toate privirile.

În prima seară, ne strângem toți 30 în livingul unei cabane, așezați în cerc, pe scaune și pe canapele. Kitty ia loc pe un scaun, cu Alexandru în brațe, iar lângă ea stau George și Eddie. Grupul e divers: sunt și bărbați și femei, de la 22 la 48 de ani, sunt câteva cupluri și sunt și câțiva bărbați single. Cei mai mulți bărbați lucrează în IT, iar printre femei sunt cercetătoare, psihoterapeute, artiste. Una dintre organizatoare citește regulile pentru următoarele zile: retreatul funcționează ca un „safe space”. Avem grijă unii de alții, dar fiecare e răspunzător pentru siguranța și bunăstarea fiecăruia. Suntem încurajați să spunem de ce avem nevoie, dar și să cerem consimțământ în orice: în a lua lucrurile cuiva, în a atinge pe cineva, în a da sfaturi. Să avem respect pentru poveștile de viață individuale. Să vorbim din experiențe personale, să nu generalizăm. Nu vorbim peste alții, ci folosim gesturi când vrem să adăugăm ceva, să ne arătăm acordul sau nemulțumirea.

Cea care citește regulile e Monica Barbovschi, sociolog cercetător, care a pus bazele comunității de non-monogamie. A crezut în monogamie până pe la 27 de ani, când a aflat de poliamorie și a înțeles că nu suntem limitați la un singur mod de a ne exprima iubirea. Trei ani mai târziu s-a mutat în străinătate și a început să aibă relații poliamoroase; și-a dat seama că poate să aibă două relații intense simultan cu persoane diferite, fără să existe o competiție. A revenit în Cluj, iar în 2015 a creat grupul de Facebook Diversitate în relații: grup de discuții, suport și solidaritate. Știa că e nevoie de informații, modele și spații de discuție. Acolo au ajuns și George și Kitty, iar acum sunt moderatori pe grupul care astăzi numără peste 700 de oameni.

„Mi-am dat seama că trăim într-o oarecare auto-iluzionare”, spune Monica. „Ne uităm la cupluri, unele sunt împreună, după aia divorțează, se despart, nu negociază, nu discută, alte cupluri înșală, există atât de multă trădare și lipsă de onestitate și de asumare. Avem nevoie să creăm alte modalități care să fie sustenabile pe un termen mai lung.” Pentru Monica e importantă investiția în comunitate, în recuperarea relațiilor afective, de prietenie și de parteneriat care nu se centrează pe cuplul romantic-sexual „în modul în care l-am practicat până acum, foarte neasumat, nechestionat, luat de-a gata”.

În ianuarie 2019, Monica și patru colegi din comunitatea non-monogamă au înființat asociația Cetățeni Activi pentru Relații Etice (C.A.R.E.), din dorința de a fi prezenți în lume sub o entitate juridică. Ca misiune, și-au propus să aducă în societate niște atitudini mai tolerante și incluzive față de diversitatea modurilor de a fi împreună și de a relaționa. Pe lângă întâlnirile lunare și alte evenimente, vor să facă cercetare și programe educaționale despre atitudini, valori și comportamente afective.

Kitty l-a cunoscut pe George în 2014. Ea și Eddie deciseseră deja de ceva timp că ar fi în regulă să facă sex și cu alte persoane, după ce Kitty își exprimase dorința ca el s-o lege și s-o suspende, însă el nu era interesat de asta. I-a spus că se poate lega cu altcineva, dar Kitty știa că e posibil ca experiența să devină și sexuală. Ea s-a gândit atunci dacă n-ar fi mai bine să se despartă, dar și-a dat seama că ar fi fost o greșeală. S-a gândit: „Băi, ce fac? Mă despart de omul ăsta cu care sunt din toate punctele de vedere compatibilă și ne merge perfect împreună for this one thing?”.

Și-a făcut cont pe OKCupid, singurul site de dating care îi permitea să bifeze că e non-monogamă. Acolo l-a cunoscut pe George, cu care avea compatibilitate de 99%. „Wow, cineva cu o compatibilitate atât de mare, interesată de open relationships, pasionată de kink, non-monogamă și pe deasupra și smart. Oare există așa ceva?”, i-a scris el în primul mesaj.„Sunt reală”, i-a scris ea înapoi.

Aveau multe în comun: vorbeau mult, îi interesau filosofia, feminismul, politica, iar la primul date s-au mirat că aveau amândoi aparat dentar. În noaptea aia George a dus-o acasă cu mașina și Kitty ar fi vrut să îl sărute, i-a spus, dar mai întâi ar vrea să discute cu Eddie. Lui George i-a plăcut sinceritatea ei și oricum el n-ar fi încercat să o sărute chiar dacă își dorea.

S-au mai văzut de câteva ori, au făcut sex, apoi au ieșit în patru la bere: Kitty, Eddie, George și soția lui, Ana. George și Ana mai făcuseră asta, aveau experiența petrecerilor de swingeri, unde făceau sex cu alt cuplu, dar de data asta a fost diferit. Au mai ieșit la film, la masă, la festivaluri de muzică; indiferent cum urma să arate relația lor, trebuia să fie în stare să stea la aceeași masă, spune Kitty, și să respire același aer, să se cunoască.

La începutul relației, lui Kitty cel mai greu i-a fost să-și gestioneze anxietatea și dorința de a-l vedea zilnic pe George. Mai avusese relații în afara cuplului pe care-l forma cu Eddie și putea să se vadă cu cine voia, cât voia. „Dintr-o dată cu George nu a fost asta. A fost că erau o a treia, o a patra persoană implicate care ar fi putut fi deranjate de frecvența cu care noi ne vedeam. Pentru mine asta a fost frustrant, extrem de greu de gestionat. Frustrarea.”

Ca să integreze o nouă relație, George a trebuie să jongleze cu joburile; avea trei când a cunoscut-o pe Kitty. „Nu puteam să negociez cu jobul meu. Faptul că jobul e necesar nu făcea mai puțin importantă relația. Ca să ai o relație trebuie să trăiești, ca să trăiești trebuie să câștigi bani, ca să ai bani trebuie să muncești.”

Treptat, Kitty și George au început să se îndrăgostească și știau că fiecare trebuie să vorbească despre asta cu partenerul. O săptămână n-a dormit, se trezea transpirată după ce visa că îi aruncă Eddie hainele pe geam. Când și-a luat inima în dinți, a mers la el la birou, în sufragerie. I-a spus că e îndrăgostită de George, că nu se aștepta, dar că s-a întâmplat. Atunci el s-a întors, a privit-o și a întrebat-o: „Ai de gând să mă părăsești?”. Kitty i-a spus „Nu”. Eddie a spus „OK” și s-a întors la calculator. Fără să-i spună prea multe, s-a bucurat pentru ea.

George știa din relațiile de swinging că e posibil să dezvolți sentimente pentru cineva cu care te vezi doar pentru sex. „Poate să-ți placă de cineva pe care-l întâlnești, te simți bine, îi cultivi prezența, te simți flatat că e interesată. Numai că, într-o cultură și un setting monogam, îți reprimi de la un punct încolo ce se întâmplă. Singurul lucru diferit în poliamorie e că permiți sentimentelor să se dezvolte și că nu e ceva greșit în asta.”

Ana crede că au făcut bine că au ieșit toți patru când relația soțului ei cu Kitty nu era foarte avansată. La început, a fost geloasă. Dar a încercat să-și dea seama ce ascundea gelozia: invidia pe energia unei relații noi pe care ea n-avea cum s-o refacă după 12 ani și anxietatea că Kitty era diferită de ea și-i oferea lui George lucruri pe care ea nu le putea oferi. A văzut și beneficiile: George devenise mai plin de viață, mai energic. Și-a dat seama că relația cu Kitty era foarte importantă, iar pentru ea conta ca el să fie fericit. „Lui i-a adus lucruri bune, mie nu mi-a răpit nimic”, spune Ana. „Nu simt că mă iubește mai puțin, sau că-și dorește să petreacă mai puțin timp cu mine. Îmi e în continuare cel mai bun prieten.”

La Frăsinet, dimineața, primul în living e Eddie, care la 7:30 stă pe canapea cu Alexandru lungit lângă el. L-a luat noaptea de lângă Kitty ca să poată și ea să doarmă și au venit jos împreună. Ar fi vrut să doarmă toți în aceeași cameră, dar n-au mai găsit, așa că fac cu schimbul: Kitty doarme o noapte cu Eddie, o noapte cu George, iar un prieten din comunitate le e pe rând coleg de cameră băieților. Kitty coboară, într-un halat negru semi-transparent, urmată de George, apoi se așază la masă între cei doi bărbați.

Când oamenii propun și votează atelierele, cele ale lui Kitty și George sunt printre cele mai votate. Unul e despre nuditate și se votează, pe post-ituri, să aibă loc cu toți participanții goi având în vedere că scopul e desexualizarea nudității. Celelalte ateliere sunt pe subiecte despre frământări și preocupări prezente în comunitate: sex, atingere, consimțământ, BDSM și kink, ce-și doresc femeile și bărbații nu știu.

După prânz, George și Kitty țin primul atelier: sex positivity și sex negativity. Cei doi explică mai întâi termenii. Primul înseamnă că orice explorare este permisă în sex atâta timp cât persoanele implicate își dau consimțământul, iar al doilea spune că e OK să nu-ți exprimi sexualitatea dacă nu se simți confortabil.

Kitty și George demitizează stereotipuri despre sexualitate. „Din păcate vorbim despre a fi bun sau rău la sex de parcă așa ne naștem și cu asta rămânem”, spune Kitty, „iar mulți se tem de zona de kink și de jucăriile sexuale pentru că you become a freak”. Ar trebui să comunicăm ce ne place, crede George. Ce facem însă, e că întărim prejudecăți de tipul: „femeia nu explică bărbatului, bărbatul pur și simplu știe”.

Când sunt împreună în același loc, Kitty îl descalță pe George când vine și îl încalță când pleacă, îi ia haina și îl servește cu băutură sau mâncare. Ca să bea apă sau să meargă la toaletă trebuie să-i ceară voie lui, iar ca să mănânce trebuie să aștepte permisiune, nu poate să ceară ea. Când Kitty vrea să-și spună părerea, trebuie să aștepte să i-o ceară el sau să-l anunțe că are ceva de spus, iar el alege ziua și ora pentru asta. Toate astea sunt trecute într-un protocol pe care l-au negociat împreună și care spune și că George deține exclusivitate asupra ei, iar dacă ea vrea să înceapă ceva sexual sau emoțional cu cineva nou, trebuie să-i ceară lui voie. Singurul la care nu se aplică e Eddie.

După ce s-au cunoscut, Kitty și George au început să exploreze împreună experiențe noi: ea cerea să fie lovită cu palma sau cu biciul, să i se vorbească urât. Au vorbit despre unde se îndreaptă și ce-și doresc, ea a spus că i-ar plăcea să-i fie dominant, el că simte că e deja acolo. „Cred că cel mai mult îmi doream senzația, senzația că eram deținută”, spune Kitty.

Ea știe că nevoia ei de a fi dominată poate fi greu de înțeles și spune că regulile astea sunt un instrument erotic de care are nevoie; n-au fost impuse de George. „I need this kind of relationship, am căutat toată viața mea o relație D-S, în care cineva să-mi spună ce să fac, când să fac, cum să fac, cât să fac și să pot eroticiza și sexualiza chestia asta.” A încercat și cu Eddie dinamica asta, dar nu a mers. I-a spus că el nu poate fi într-o relație D-S, pentru că are nevoie de cineva care să-i fie egal.

La workshop, discuția ajunge la mesajele pe care le primește Kitty pe blog sau în social media – poate chiar zeci pe zi – de la bărbați care îi trimit poze cu penisul lor și o întreabă dacă e prea mic. Le răspunde că mărimea nu contează și că dacă vrei să-ți faci partenera fericită poți să înveți să folosești jucării sexuale sau să-ți îmbunătățești alte skilluri. Plus că există manșoane pentru penis, adaugă Kitty. „Da, dar sunt și femei care asta vor, un penis mare, și care tot pot să râdă de tine când te dezbraci”, spune cineva din sală. „Da, dar e asta o femeie cu care ai vrea să fii?”, îi răspunde Kitty.

Undeva, spre finalul workshopului, îl aude pe Alexandru plângând din cameră și urcă să-l alăpteze.

Kitty își dorea de mult un copil. În timpul sarcinii și după ce a născut i-a fost greu, pentru că și Eddie și George începuseră să iasă cu alte femei. Deși știa că e casual și n-o să ia mult timp, a venit într-un moment prost pentru ea, în care se simțea vulnerabilă și se gândea că poate într-o zi nimeni n-o s-o mai sune, pentru că sunt toți ocupați să construiască alte legături. „Iar eu sunt stuck with the baby at home și nobody’s interested in me anymore, pentru că am fost indisponibilă.” Nici nu putea să se mai lege cum voia. Era și o perioadă stresantă, pentru că tocmai cumpărase împreună cu un prieten spațiul la care ea și Billie visau de mult.

De vreo două luni, spune Kitty, a reușit să-și reintre în ritm, să iasă mai mult din casă, să-l ia pe Alexandru la întâlniri și când face drumuri. De obicei îl poartă lipit de pieptul ei, într-un marsupiu bine înfășurat. Pentru Kitty formula exclusivă de cuplu care crește un copil e limitată. Când George vine la ea acasă, are grijă de Alexandru, se joacă cu el și vrea să fie implicat. Îl consideră și pe el un părinte pentru cel mic. La fel ar fi și dacă Eddie ar avea o parteneră de lungă durată și ar aduce-o acasă. Un sat, „un cerc social larg” format din rude și din prieteni, unde copiii să aibă contact cu mai mulți adulți, ar fi mai potrivit. Vrea ca Alexandru să fie expus la multe informații și, în timp, să facă propriile alegeri. „Vreau să crească cu ideea că poate să fie ce vrea el, cum vrea el”, spune Kitty. „Vrea să poarte tricou roz? Enjoy yourself. Vrea să-și facă unghiile cu ojă? Have fun. Vrea să încerce tocurile mele? Foarte bine. Și s-o facă pentru că vrea el.”

Două zile mai târziu, în retreat are loc o discuție despre consimțământ. În living, câțiva bărbați intră în vorbă cu Kitty și George. Unul dintre ei se simte jignit când ei sau alții spun că bărbații ar fi agresivi sau abuzatori. Nu înțelege de ce trebuie să ceară specific consimțământul când se sărută cu o fată și vrea să treacă mai departe. De ce nu e de ajuns consimțământul non-verbal?

În jurul lor se strâng mai mulți oameni. Kitty îi spune că nu trebuie să fie de acord cu ei, că ei nu sunt busola lui morală și că trebuie să decidă el ce e moral și important pentru sine. „Eu, George, toată lumea de aici, we’re not your mommies and daddies”, îi spune Kitty. „Dacă tu simți că pentru tine o negociere verbală explicită, consimțământ de orice fel și de orice natură nu funcționează, nu vii să mă întrebi pe mine.”

George ridică tonul și îi spune bărbatului că de 45 de minute se discută despre asta, că nu e OK să acapareze discuția. O femeie din grup îl întreabă, calm, de unde vin întrebările lui, că pare să fie într-o situație de criză și disperare. Atunci bărbatul spune că a intrat în grup ca să învețe social skills și inteligență emoțională, că a avut o viață complicată și din cauze financiare, că în liceu era batjocorit și că are nevoie de ajutor, dar că se îndoiește că grupul are adevărul absolut legat de relații. Își ia geaca, se ridică de pe canapea și anunță că merge să reflecteze și să-și dea seama dacă mai rămâne în grup.

Grupul continuă cu un workshop cu întrebări pentru femei. Deși începe într-o notă mai ușoară, cu întrebări despre sindromul premenstrual și emoțiile femeilor, discuția se încinge când ajung la un subiect atins și în zilele trecute, la masă și în pauze, și anume cum pot bărbații aborda femeile. Femeile prezente încearcă să explice că nu e OK să le abordezi pe stradă, în metrou, în tramvai și să crezi că ele sunt mereu disponibile, iar doi bărbați vin cu exemple de momente în care a fost în regulă să abordeze femei așa. Par că insistă să găsească portițe prin care ce spuneau ele putea fi infirmat.

Se vorbește despre dacă putem schimba sau nu bărbații și masculinitatea toxică, despre cine e responsabil să facă asta, că femeile simt că li se pune în cârcă rolul ăsta, dar e obositor. Că bărbații care vin la întâlnirile astea se presupune că asimilează niște lucruri și ar trebui să-i educe și pe alții. Să facă exercițiul ăsta: când ies pe stradă, în autobuz, la magazin, să încerce să observe interacțiunile dintre femei și bărbați și să încerce să le spună bărbaților când cred că fac ceva greșit.

Când atelierul se termină, oamenii nu prea știu ce să facă. Se adună în grupuri mici și încearcă să proceseze. Un bărbat de 48 de ani lăcrimează când se gândește la fata lui de 10 ani și la lucrurile cu care se va confrunta când o să fie mai mare, dar și la ce poate să pățească acum pe stradă. „Trebuie să credem femeile când ne spun ce pățesc”, le spune altor bărbați.

În penultima zi de retreat, George și Kitty înregistrează câteva mărturii pentru Eropedia, podcastul despre iubire și dorință pe care îl prezintă împreună. George a adus de acasă microfoane, reportofoane și au transformat o cameră în studio de înregistrări. Pregătesc un episod despre consimțământ și înregistrează mai multe femei povestind momente din viața lor în care consimțământul le-a fost încălcat sau nici nu le-a fost cerut.

La ediția asta de OpenCon s-a vorbit mai puțin despre poliamorie față de anii trecuți, au observat Monica, George și alți participanți când s-au reunit pentru feedback. Un motiv ar fi că grupul s-a coagulat în toți acești ani și că alte subiecte au fost mai relevante. Oricât de evoluate sunt discuțiile despre deschiderea relațiilor și gestionarea lor, interacțiunile de bază despre dinamicile de gen și putere au stârnit cele mai aprinse discuții: cum ne abordăm, cum intrăm în vorbă unii cu alții, trebuie să cerem voie pentru asta? Kitty crede că atunci când bărbații au auzit că femeile nu se simt în siguranță pe stradă și că ei contribuie uneori la asta chiar și fără să vrea, s-au temut că ar putea fi considerați oameni răi. Și au simțit nevoia să se apere, ceea ce a încins discuțiile. „Eu chiar nu cred că bărbații sunt abuzatori”, spune Kitty, „ci cred că sfârșesc prin a abuza fără să-și dea seama”.

De când și-au început relația, Kitty și George au vrut să găsească o formă de a vorbi public despre sex, iubire și relații și de a oferi niște instrumente de educație. De aceea și-au și făcut podcastul, motivați de toate podcasturile și articolele în engleză care i-au ajutat să înțeleagă cum să navigheze tipuri de relaționare non-monogame în lipsa unor modele locale. Au vrut să ofere un discurs informat, echilibrat și nemoralizator despre sexualitate. În paralel au început să organizeze întâlniri și să coaguleze o comunitate în București, unde oamenii să discute problemele reale cu care se confruntă.

O săptămână mai târziu, Kitty și Billie se întâlnesc în barul Macaz din București, unde organizează o seară de bondage. Locul e plin chiar de la opt seara, cu câteva minute înainte să înceapă. Sala mică de teatru e umplută cu scaune din spate în față, la bar e coadă și nu toată lumea apucă să-și ia ceva de băut înainte să înceapă. Billie, îmbrăcată în negru, urcă pe scenă la început și anunță: „Vă rugăm să nu faceți poze, iar dacă vedeți pe cineva că face poze, îi puteți da așa peste mână. Sharing is caring, să facem cumva să ajungă în față și cei care sunt în spate, ori să stăm câte doi pe un scaun, ori să ne mai mișcăm, poate mai mergeți la bar să luați ceva și mai lăsați și pe alții să stea jos”.

Norocoșii care au prins loc în față, inclusiv eu, nu mișcă un deget. E prima dată când un show de bondage are loc cu eveniment public pe Facebook, sprijinit și promovat de localul gazdă. Până acum, astfel de spectacole s-au mai ținut în baruri și cluburi, dar patronii nu voiau să se știe că găzduiesc show-uri de bondage, iar doritorii aflau adresa printr-un mesaj cu o noapte înainte.

Bondage – sau shibari sau ropes – e practica de a lega pe cineva cu sfori și, opțional, de a-l suspenda în diferite poziții de o bară de bambus. E o formă alternativă de intimitate, care alunecă pe axe și niveluri diferite de sexualitate și de durere, spune Billie. O persoană e top, cealaltă e bottom; prima leagă, cea din urmă e legată. Procesul e în mâinile topului (sau riggerului), iar persoana legată se lasă controlată, așa că încrederea e importantă și orice act de bondage se face cu repetiții și cu negocieri.

Billie leagă cu sfori de aproximativ patru ani, la doi ani de când a fost legată și suspendată prima dată de cineva din comunitate și i-a plăcut senzația de libertate. A învățat de la cei cu vechime și, ca și Kitty, a mers la workshopuri în afară, cum ar fi Londra, Berlin, Lyon și Praga. Cele două au început treptat să facă mai multe: Kitty să organizeze evenimente și întâlniri pentru începători, Billie să îi învețe pe alții să lege.

Amândouă au adus în comunitatea din București ceva ce lipsea: o practică mai puternică a consimțământului și a negocierii. „Acum când predau, e o întreagă conversație”, spune Billie: „Riscuri, accidente, ce să faci, nu le recomand să fie legați cu suspendare în prima zi. O tonă de lucruri: hai să ne gândim cum e corpul tău, ce-ți place, cum stai cu claustrofobia, ți se face rău, ai diabet?”

Billie a ajuns printre cei mai cunoscuți trei riggeri din comunitatea de bondage. În fiecare seară de miercuri, exersează cu alții, leagă și predă într-un studio din București. Când vorbește despre comunitate, le spune „ai mei”. Vrea să normalizeze bondage-ul, de asta umple contul de Instagram cu fotografii cu oameni care se leagă. Anul trecut a avut un atelier public la Centrul Național al Dansului București și a legat pe cineva într-un performance surpriză la Cinema PRO, la premiera filmului Touch Me Not.

Cu Kitty a început să colaboreze acum un an și jumătate când avea nevoie de cineva pentru un show la Lyon. Billie are încredere că Kitty poate să suporte multe, dar și să-i spună dacă ceva e rău, Kitty are încredere că Billie încearcă tot ce poate ca să iasă cât mai bine și că o ascultă. Încrederea vine și din prietenia lor, care a început acum aproximativ doi ani. Acum vorbesc în fiecare zi, adesea despre spațiul de bondage pe care se pregătesc să-l deschidă. Billie își aranjează uneori date-urile în funcție de programul lui Kitty și fiecare are rol de mediatoare în viața celeilalte în caz de conflict. Când Billie și Eddie au început o relație, Kitty s-a bucurat – spune că nu e nimic mai convenabil decât ca partenerul ei să aibă o relație cu un om pe care îl cunoaște atât de bine.

Pe lângă spațiul pe care îl amenajează (și pe care ar putea să-l deschidă în septembrie), Billie vrea să devină mediator certificat pentru comunitatea kink și LGBT+, iar Kitty visează să devină terapeut de cupluri și sexolog. Nu vrea să facă niște cursuri la distanță, să ia o diplomă și să-și spună „coach”, vrea să studieze la facultate. A început să se intereseze de programe, multe dintre ele în Statele Unite, pe care acum nu și le poate permite.  În tot ce face, vrea ca oamenii să știe că au opțiuni. Că pot să folosească jucării sexuale, că pot să-și exploreze corpul în diferite feluri și cu mai multe persoane, că monogamia nu e singura opțiune. Și mai crede că, dincolo de sex, sexualitatea e despre identitate și alegeri. „E ușor să alegi să trăiești cu cineva datorită pasiunii din primele trei luni, dar aia nu e de durată. Și ce cred că trebuie să fie la bază, first and foremost, e prietenia. Și asta caut cumva, prietenie în toate relațiile mele, nu doar în cele non-sexuale, în toate cred că despre asta e vorba: îți place compania persoanei respective sau nu?”

La Macaz, Kitty intră pe scenă. Poartă o bluză neagră cu o bucată de dantelă deasupra fundului, dresuri negre de plasă și pantofi negri cu toc și cu ținte. Mai întâi, ea leagă pe cineva. E încruntată și concentrată și se mișcă repede. Leagă, face un nod, dezleagă când pe fată o doare, se oprește și o sărută pe gât, o întreabă dacă e OK, o domină cu privirea. „Tipa asta care leagă are un copil”, șoptește cineva în spate. „Un copil foarte mic.”

Kitty termină, primește aplauze și își face ieșirea. În ultimul moment al serii, Billie o leagă pe ea. Când revine, Kitty e într-un kimono alb transparent, legat cu o eșarfă roșie la mijloc. Se oprește în mijlocul scenei, dreaptă, cu ochii închiși. Billie apare cu nouă sfori adunate pe un cearșaf vișiniu. Când face primul gest din ritual – îi înfășoară umerii lui Kitty cu patru rânduri de sfoară – îi apropie umărul de sternul ei; următorul rând de sfoară i-l trece strâns sub sâni, care pe sub pânza translucidă a kimonoului apar plini, cărnoși, cu vene albastre. Îi leagă mâinile la spate, o poziție mult mai vulnerabilă decât legate în față. Îi leagă apoi gleznele între ele, și le ridică ușor pe bambus; aici durerea începe să se simtă și mai puternic, pentru că întreaga greutate a corpului e ținută de niște sfori. Kitty icnește, dar durerea îi aduce plăcere. Legatul continuă până când Kitty ajunge în poziții greu de descris.

Billie îi unește mijlocul de coapse. Kitty se răsucește și se răstoarnă. Când o poziție devine prea dureroasă, Billie slăbește strânsoarea. Schimbă priviri și replici scurte, își zâmbesc una alteia. Încet, Billie îi slăbește strânsorile, mai întâi de la mijloc, apoi de la picioare și o coboară până ajunge pe podea. Billie se pune și ea jos. Își întinde picioarele, o aduce pe Kitty cu capul pe picioarele ei și îi desface ultimele legături. Kitty respiră odată ce pieptul îi e eliberat. Billie o îmbrățișează – e momentul de grijă care se numește after care. Se ridică de pe podea și rămân îmbrățișate. Oamenii încep să aplaude.

„Gata, asta a fost”, spune Billie de pe scenă, râzând.