Cupru, un poem anti-rasist
Versurile despre sclavie sunt ca o renunțare la viață. Trebuie să simți durerea ca să poți s-o pui în cuvinte.
În copilărie, lui Emil Sude îi era rușine să le spună celorlalți că scrie poezie, dar își amintește cum găsea în versurile altor autori stările care îl umpleau. „Am fost meticulos. Au fost ziduri de spart ca să cresc”, spune el. Poezia Cupru face parte din manuscrisul cu același nume. Sude își propune ca acest volum să fie unul anti-rasist și dozează momentele când lucrează la el, ca să nu-l înghită. „Mă documentez și-mi induc acea stare în care îți vine să gemi de durere când te uiți la trecut. E ca o renunțare la viață. Simțind durerea aia, empatizez și scriu.”
Acest poem face parte din seria Obiceiul pământului, un proiect jurnalistic multimedia despre amprenta sclaviei asupra relațiilor dintre romi și români.
noi nu am avut
numai continuarea golului din piept am avut
urmele scrijelite pe ziduri
pe noi nu ne-a întrebat cineva dacă vrem să ne naștem
dacă vrem să murim
în fericirile noastre și moartea s-a îmblânzit uneori
noi nu am avut ceva al nostru
de care să nu ne temem că ni se va lua
nici să ne naștem nici să murim nu am vrut
noi nu am avut nimic noi nu am avut
Acest text a apărut în DoR #46 într-un dosar despre sclavia romilor, curatoriat împreună cu Magda Matache, directoarea programului de studii rome de la Harvard și activistă pentru drepturile romilor. Pentru că orice vindecare a rănilor trecutului trebuie să înceapă cu recunoașterea și asumarea acestuia.
Acest articol apare și în:
S-ar putea să-ți mai placă:
Istoricii români sunt datori cu o altfel de povestire a trecutului
E nevoie de voință politică, de volume despre societățile sclavagiste și de expoziții pentru a vindeca rănile care încă traumatizează prezentul.
Sclavia romilor: de la recunoaștere, la reconciliere
Reconcilierea dintre romi și ne-romi se poate produce numai când ambele părți recunosc și își asumă împreună un trecut dureros.
Ce ne spun pietrele și zidurile despre istoria sclaviei
Un cercetător identifică „locurile memoriei”, adică locurile în care sclavia a lăsat urme la nivelul întregii societăți.