Curățenie pentru România

Când intri în Ministerul Mediului, trebuie să întorci spatele celei mai mari și mai cunoscute clădiri din România, Palatul Parlamentului. De o imensitate greu de înțeles, aceasta proiectează, mare parte din zi, o umbră prelungă. Înăuntru, în minister, când urci scările de marmură și treci de candelabre, găsești biroul de la etajul întâi al lui Raul Pop. Pe coridor sunt trei pubele de reciclare miniaturale – una galbenă, una verde și una albastră.

Pop și-a luat în primire în iunie postul de secretar de stat care se ocupă de deșeuri. A fost unul dintre experții recrutați în guvernul tehnocrat instalat cu șase luni înainte, după ce incendiul din clubul Colectiv, în care și-au pierdut viața 64 de persoane, a provocat proteste de stradă împotriva corupției.

Guvernul a primit un mandat de un an, până la alegerile parlamentare din decembrie 2016, pe un val popular de speranță că lucrurile s-ar putea schimba în bine după un șir neîntrerupt de promisiuni încălcate în cei peste 25 de ani trecuți de la căderea lui Nicolae Ceaușescu, cel care a dispus construirea clădirii care adăpostește acum Parlamentul.

Misiunea lui Pop e reciclarea – o sarcină care nu e nici aducătoare de popularitate și nici nu sună sexy, dar care ilustrează încetineala cu care s-au mișcat lucrurile în România. Țara e la pământ când e vorba de reciclare, iar mediul înconjurător plătește pentru asta. Dacă nu se schimbă ceva curând, vor plăti și oamenii.

Doar 5% din deșeurile municipale din România au fost reciclate în 2013, potrivit celor mai recente date ale organismului Uniunii Europene pentru statistică, Eurostat, în vreme ce media UE este de 28%. Restul ajunge în cea mai mare parte în gropi de gunoi care ani de zile au dat pe dinafară și au contaminat aerul, apa și solul, și care recent au început – cel puțin teoretic – să îndeplinească normele europene, în urma unor investiții masive.

Din 2020, dacă nu va putea atinge o rată a reciclării de 50%, țara va fi pasibilă de sancțiuni de până la 200.000 de euro pe zi. Iar unii funcționari avertizează că este iminentă tăierea fondurilor de la UE pentru protecția mediului, bani vitali pentru una dintre cele mai sărace țări ale Uniunii.

Înalt, ras în cap și cu ochelari, Pop, 43 de ani, este economist și expert în deșeuri. Șefa sa, ministrul în vârstă de 47 de ani Cristiana Pașca-Palmer, este și ea specialistă în protecția mediului și a părăsit postul pe care-l ocupa la Comisia Europeană, în Bruxelles, pentru a se alătura cauzei. A adus cu ea o consilieră de 34 de ani, Elena Raștei, o activistă de mediu. Pe măsură ce ora alegerilor din decembrie se apropie, cei trei au fost într-o cursă contra-cronometru ca să pună pe roate reciclarea, cu temerea că e posibil ca voința pentru schimbare să se stingă odată ce revin politicienii la guvernare.

„Ca orice schimbare, va avea un tipping point”, a spus Pop. „O să crească greu până ajunge la o masă critică și atunci devine o modalitate de comportament standard.”

Pop e unul dintre zecile de tehnocrați – experți, funcționari UE și lideri ai societății civile – care au populat guvernul lui Dacian Cioloș și care nu au făcut parte din niciun partid politic. La învestire, guvernul său a dat publicității o declarație de intenție, spunând că incendiul din octombrie 2015 și cauzele sale probabile au creat în societatea românească un orizont de așteptare „care nu poate fi ignorat”.

Pașca-Palmer, fost înalt funcționar în domeniul mediului și negociator al Comisiei, s-a numărat printre cei care au acceptat răspunderea, luând frâiele unui minister a cărui lipsă de rezultate în domeniul reciclării sfidează viziunea Uniunii pentru o Europă verde.

Fotografia de profil de pe contul ei de Facebook este de la protestele post-Colectiv, cu mesajul The day we give in is the day we die (Ziua în care ne vom da bătuți este ziua în care vom muri), un vers dintr-un cântec al trupei Goodbye to Gravity, care a concertat în club și și-a pierdut aproape toți membrii în seara aceea.

România a rămas constant în urma altor state în privința reciclării deșeurilor menajere de la momentul aderării la UE în 2007, cu rezultate doar cu puțin peste vecinii săi care nu fac parte din Uniune, precum Serbia, Macedonia și Bosnia, toate republici din fosta Iugoslavie, unde reciclarea este aproape inexistentă. Chiar și Bulgaria, care s-a alăturat UE la aceeași dată cu România, reciclează în prezent 25% și duce la groapa de gunoi 70%. Slovenia ex-iugoslavă este în fruntea clasamentului, cu o rată de reciclare de 49%.

„Ca orice schimbare, va avea un tipping point.”

Raul Pop, secretar de stat în Ministerul Mediului din România

Însă în România chiar și cifrele oficiale ridică semne de întrebare.

Spre sfârșitul lui 2015, pe măsură ce, după incendiul din Colectiv, societatea începea să conștientizeze problema corupției generalizate, inspectorii de mediu și procurorii au început o anchetă privind acuzațiile că unele companii implicate în reciclare și-ar fi umflat în mod artificial rezultatele. Scandalul s-a concentrat în jurul așa-numitelor Organizații de Transfer de Responsabilitate (OTR), create de marii producători de bunuri pentru a se asigura că deșeurile rezultate din ambalajele produselor pe care le scot pe piață – de la sticle, la PET-uri, la cutii – sunt colectate și date mai departe către companiile de reciclare, așa cum im­pune legea. În iulie, procurorii știau „cu certitudine, că s-a declarat fictiv colectarea şi reciclarea a cel puţin 113.000 tone de deşeuri de ambalaje”. Această cantitate se traduce în faptul că taxe de peste 50 de milioane de euro nu au fost plătite către stat.

Administrația Fondului pentru Mediu din România, un organism de protecție a mediului din subordinea ministerului, a impus amenzi de zeci de milioane de euro pentru șase dintre cele zece OTR-uri existente. Acestea au atacat decizia, iar ancheta privind activitatea lor încă mai continuă.

Geanin Șerban, director executiv al unei asociații a OTR-urilor numită Eco România, a spus într-un interviu că OTR-urile – care sunt, în fapt, intermediarul dintre producătorii de bunuri, companiile de colectare a deșeurilor și cele de reciclare – nu pot fi considerate răspunzătoare pentru performanțele firmelor care chiar fac reciclarea. Șerban s-a plâns că legea a fost aplicată greșit.

Nu există soluție magică

Românii selectează extrem de puține deșeuri acasă, pentru a le duce apoi la recipientele speciale, verzi, galbene și albastre, instalate de OTR-uri în unele orașe. Și mai puțini dintre noi transportăm deșeurile separate la centre de colectare. Mulți dintre cei care ar putea să o facă fie consideră că efortul este prea mare, fie au auzit că deșeurile selectate cu migală sunt preluate „la grămadă” de colectori.

Chiar dacă acest lucru e uneori adevărat, asta nu înseamnă că nu ajung unde trebuie. Deșeurile curate și uscate sunt colectate, transportate separat de gunoiul menajer și ajung să fie reciclate, pentru că reciclatorii au nevoie de ele.

Dar majoritatea PET-urilor, dozelor și ambalajelor de sticlă, deși sunt valoroase pentru reciclatori, sunt aruncate de populație la groapa de gunoi, poluând, în timp, împreună cu alte resturi, solul și atmosfera. Altele sunt aruncate în lacuri, în păduri și pe câmpuri.

O parte incredibil de mare din reciclarea din România e făcută informal. Până la 70-80% din materialele care ajung să fie reciclate sunt recuperate de oameni săraci din gropi de gunoi, pubele și de pe străzi sau sustrase din recipientele OTR-urilor, spune Constantin Damov, co-fondatorul companiei de reciclare Green Group, cea mai mare din țară. Toată reciclarea din țară se bazează pe oamenii care trăiesc din vânzarea de deșeuri către centre specializate.

Ca dovadă că e nevoie de materiale reciclabile, Green Group chiar importă deșeuri din alte țări, printre care Germania, Grecia sau Estonia, pe care le procesează și le transformă în materie primă pentru sticle PET noi, textile, doze sau cabluri. Dar calitatea deșeurilor provenite de la groapa de gunoi nu va fi niciodată pe măsura celei pe care o au deșeurile curate și uscate, selectate acasă. Atât timp cât nu separăm și aruncăm separat deșeurile, produsele rezultate din ele vor fi și ele inferioare și va fi în continuare nevoie de petrol nou pentru a produce plastic de calitate. Iar poluarea va continua să crească. Autoritățile trebuie, la rândul lor, să ușureze sarcina celor responsabili și să-i taxeze pe cei care încă nu sunt.

Pop, care în trecut a lucrat pe probleme de mediu la Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, la Ernst & Young și la organizația nonguvernamentală Ecoteca, a spus că nu există o soluție magică, o „măsură miracol” care să-i facă pe români să se apuce să recicleze. Gestionarea deșeurilor, spune el, „funcționează cu multe măsuri mici, complementare, care au diverse viteze de implementare”.

Acestea includ: o taxă pe descărcarea la gropile de gunoi, așa încât depozitarea deșeurilor de „salubriști” să devină mai scumpă; un sistem de tip „Plătește pentru cât arunci” (Pay as You Throw – PAYT), care impune taxe mai mari gospodăriilor care nu separă gunoiul menajer pentru reciclare; și un sistem de garanție, prin care consumatorii care returnează ambalaje precum cutiile de aluminiu primesc efectiv bani înapoi.

„Dacă faci un studiu comparativ, România are cea mai ieftină depozitare [la groapă] din Europa. Dacă avem cea mai ieftină depozitare și cele mai slabe performanțe, o fi un semn, zic”, spune Pop.

Rezistența, a spus el, vine din partea primarilor din sute de localități, care coordonează colectarea deșeurilor și au o influență disproporționat de mare în sistemul politic, dat fiind rolul lor crucial în mobilizarea alegătorilor în beneficiul marilor partide politice.

Pentru primării, spun criticii, ideea colectării sticlei, hârtiei, metalului, aluminiului și a altor deșeuri în mod separat pare o corvoadă costisitoare. Este mai ușor și mai ieftin să arunci totul la grămadă. La București, două dintre cele șase sectoare chiar au desființat, într-un zel populist, taxele pe gunoi în 2008 și 2012.

„Aici [în România], reciclarea nu funcționează dintr-o singură cauză majoră”, spune Pop. „Nu se implică primăriile. That easy. Și dacă primăria nu vrea să facă colectarea selectivă, eu pot să pun presiune cât vreau eu pe oricine altcineva, că n-are acces la deșeu.”

„În orice țară la vest de România ai colectare selectivă, ai amenzi dacă nu faci colectare selectivă, ai operatori care vin și iau separat deșeurile de la tine de acasă”, explică el. „După părerea mea, acolo este zona unde suntem cel mai tare rămași în urmă, pe partea de colectare separată la sursă.”

Atunci când va exista o taxă semnificativă pentru fiecare tonă de gunoi dusă la groapă, „salubriștii” vor fi motivați să preia separat deșeurile valoroase de la populație și să le trimită pe circuitul reciclării. Atunci când va exista stimulentul de a plăti mai puțin dacă selectezi deșeuri reciclabile acasă (și pedepse dacă nu o faci), fiecare dintre noi va avea interesul să o facă, mai ales dacă va avea și recipiente speciale lângă casă. Experiența altor țări arată că mai multe doze și sticle vor fi reciclate și mai puține deșeuri vor ajunge să polueze.

Vorbind la o conferință care a strâns sute de primari la Palatul Parlamentului în iulie, ministrul Pașca-Palmer a prezentat cifrele. România, ca și restul UE, trebuie să recicleze 50% din gunoiul menajer până în 2020.

„În primii nouă ani și jumătate [de la aderare] am reușit să ajungem doar la o reciclare de 3%. Deci 3% față de 50% în 71% din timpul pe care îl aveam la dispoziție”, a spus ea. „Deci, dacă în primii nouă ani și jumătate reciclarea a crescut în medie de sub 0,3%, în timpul rămas la dispoziție până în 2020 trebuie să implementăm soluții care să crească reciclarea cu aproape 13%, în medie, pe fiecare an. Adică o performanță de 39 de ori mai bună decât ce am făcut până acum. Or acest lucru nu-l putem face nici noi singuri la Ministerul Mediului și probabil nici dumneavoastră.”

O excepție de la regulă

O primărie din Transilvania a ieșit din rând. Târgu Lăpuș, un orășel cu vreo 12.000 de locuitori din județul Maramureș, a primit un milion de euro în fonduri UE în 2008 și a cumpărat pubele și vehicule pentru colectarea separată a gunoiului menajer. „Noi am fost mai încăpățânați [decât alte primării]”, a spus viceprimarul orașului, Vasile Kraus. „Chiar ne mândrim cu acest lucru.”

„Costul pentru inactivitate, pentru a nu face, este mult mai mare.”

Elena Raștei, activist de mediu și consilier la Ministerul Mediului

Kraus a spus că primăria colectează pentru reciclare, în medie, 45% din deșeuri. Pentru gospodăriile care nu-și separă gunoiul „noi dăm și amenzi, ca să învățăm”, a spus el. Sunt „șapte ani de când facem acest lucru, dar mai este un pic de indisciplină”, a mai spus el, în special în blocurile de apartamente, unde locuiesc mai multe familii. „La gospodării [individuale], procentajul [de selectare a deșeurilor] e de 90 și ceva la sută.”

Elena Raștei, consiliera ministrului, a spus că inacțiunea din majoritatea localităților denotă lipsă de viziune. „Voință politică înseamnă un primar deschis și hotărât să facă o structură pentru colectarea la sursă și de colectare separată. Nu trebuie să fie politic asociat unui partid. Nici gând. Înseamnă un om într-o poziție de decizie care ia decizia corectă. Costul pentru inactivitate, pentru a nu face, este mult mai mare și o să-l suporte comunitatea, cetățeanul și generațiile viitoare.”

Răspunzând la critică, Mădălin Ady Teodosescu, președintele Asociației Orașelor din România, spune că este vorba de educarea românilor în privința nevoii de reciclare. „Nu are treabă politica cu asta.” Teodosescu mai spune că problema se va rezolva când fiecare dintre cele 41 de județe ale României va avea un așa-numit Sistem de Management Integrat al Deșeurilor, un sistem pentru coordonarea eliminării deșeurilor, incluzând pubele de reciclare separate.

Asemenea sisteme sunt create în 32 de județe cu bani de la UE, însă, potrivit unui articol apărut în noiembrie în publicația PressOne.ro, birocrația înceată și ineficientă a României a făcut ca autoritățile să nu fi selectat încă niciuna dintre firmele care le vor opera. „Când se va termina acest program [de management integrat al deșeurilor], atunci se va colecta selectiv”, spune Teodosescu.

În 2011, Comisia Europeană a emis o serie de recomandări pentru România, între care introducerea unei taxe pe depozitarea deșeurilor la gropi de gunoi, demararea unui sistem de tip „plătești pentru cât arunci” (PAYT), reglementarea și monitorizarea mai eficientă a companiilor de management al deșeurilor și campanii publicitare care să încurajeze reciclarea. Doar o mică parte din recomandări au fost puse în practică.

Scandalul reciclării care a izbucnit spre sfârșitul lui 2015, însă, s-ar putea să fi declanșat o schimbare.

De când a ieșit la iveală că cifrele privind reciclarea fuseseră „falsificate”, spune Pop, OTR-urile, firmele de colectare și cele de reciclare s-au trezit dintr-o dată sub lupa autorităților și a multinaționalelor care produc ambalajele – cei care plătesc, în ultimă instanță, pentru eșecul procesului de reciclare a deșeurilor prin faptul că trebuie să achite taxe mai mari. Cererea sporită pentru materiale reciclabile înseamnă mai mulți bani pentru primăriile care colectează gunoiul de la consumatori.

„Până la finalul lui 2015, când a apărut scandalul cu ambalajele, [primăriile] nu primeau bani de la nimeni pentru deșeurile reciclabile”, spune Pop. „Asta însemnă că, de fapt, nu au niciun fel de motivație financiară ca să le colecteze separat, adică să pună bani în containere, sau să pună bani în mașini separate care să vină să ia plasticul față de deșeul biodegradabil.”

În octombrie, Pop era optimist. O taxă pe depozitarea deșeurilor la groapa de gunoi, adoptată în 2013, urmează să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2017, după ce a fost amânată de două ori. De asemenea, ministerul a lucrat pe timpul verii la un cuprinzător proiect de lege privind managementul deșeurilor, despre care Pop a spus că speră să intre în procedura de adoptare în Parlament în noul an. Cristian Ghinea, care a fost ministrul Fondurilor Europene al României între aprilie și octombrie 2016, este citat în articolul din PressOne.ro spunând: „…să fim clari: dacă [Planul Național de Gestionare a Deșeurilor] nu e gata până la 31 decembrie, riscăm suspendarea fondurilor de mediu [de la UE]”.

Totodată, legislația a fost înăsprită pentru a obliga primăriile să reducă gradual cantitatea de deșeuri pe care o depozitează în gropi de gunoi și să primească amendă în caz contrar.

Pentru unii, totuși, ritmul schimbării este încă prea lent. Damov, de la compania de reciclare Green Group, spune că taxa pe depozitarea deșeurilor ar fi putut fi implementată într-o singură după-amiază.

„Eu am o suspiciune că Ministerul Mediului actual nu [se] pricepe la deșeuri, ci [se] pricepe la opoziție oengistică față de deșeuri”, spune el. Oficialii au pus problema în termeni „emoționali”, când ar fi trebuit să o facă în termeni tehnici, se plânge Damov.

Pop consideră că e greu de imaginat cât timp s-a pierdut cu navigarea prin labirintul birocratic românesc, care devine „un proiect în sine”: „Poți să faci un doctorat pe el. Atâta lume trebuie să semneze, să contrasemneze și să-și dea acordul. Din toate problemele […], să le rezolvi tehnic îți ia cinci la sută din efort. Restul e doar birocrație”.

În octombrie, guvernul a mai făcut un pas printr-o Ordonanță de Urgență ce a dat primăriilor dreptul de a institui taxe variabile pe gunoi pentru cetățeni, cei care nu separă deșeurile pentru reciclare trebuind să plătească mai mult – principiul „plătești pentru cât arunci” (PAYT).

Am întrebat primăria Sectorului 3 din București, unde taxa pe gunoi este zero, dacă va implementa sistemul de plată diferențiată. Aceasta a răspuns că este prea devreme pentru a se putea ști: „În Sectorul 3 avem un sistem care funcționează și de care toată lumea este mulțumită. Vom analiza cu foarte mare atenție această posibilitate [de a introduce sau nu o taxă diferențiată pe gunoi] și abia după aceea vom lua o decizie.”

Forțele pieței

Nicole Seyring, șefa departamentului de gestionare a deșeurilor și resurselor din organizația germană de cercetare BiPRO GmbH, a spus că PAYT s-a dovedit crucial în orașe din toată Europa. „Efectul acestuia este foarte direct”, a spus ea. „Colectarea separată crește foarte repede într-un oraș [care adoptă sistemul PAYT]”.

Seyring a lucrat la un studiu, apărut în 2015, asupra sistemelor de colectare separată din capitalele UE, comandat de Comisia Europeană. Capitala slovenă Ljubljana, declarată Capitala Verde a Europei în 2016, a reușit să atingă o rată de reciclare de aproape 50% prin așa-numita colectare din ușă-n ușă, în cadrul căreia gospodăriile au propriile pubele de reciclare separată, care sunt golite de firmele de colectare a gunoiului. Cantitatea de materiale reciclabile colectată pe persoană a crescut de aproape zece ori între 2004 și 2014.

Tallinn, capitala republicii ex-sovietice Estonia, se prezintă de asemenea foarte bine, mulțumită numărului mare de puncte de colectare instalate în oraș. Totodată, există un sistem de garanție, prin care se rambursează consumatorilor 10 eurocenți pentru fiecare recipient de plastic sau sticlă returnat la supermarket. Estonia este locul în care a început mișcarea pentru curățenie Let’s Do It, în 2008, când zeci de mii de estoni au luat parte la o acțiune de o zi de colectare a gunoaielor. Potrivit Let’s Do It, estonii au colectat 10.000 de tone de gunoi în cinci ore.

Cheia succesului a constat în utilizarea tehnologiei, de pildă Google Maps, pentru a identifica zonele cel mai grav afectate, spune Meelika Hirmo, șefa departamentului de PR al organizației.

„Oamenii nici măcar nu se gândeau că [gunoiul] este o problemă uriașă. Pentru că o persoană obișnuită nu calculează – un gunoi aici, alt gunoi acolo, un deșeu aici. Oamenii nu le adună pe hartă. Noi am creat acel tip de hartă pentru a putea vizualiza cum stau lucrurile, care este realitatea”, a spus Hirmo într-un interviu. „Ideea este nu doar să strângi gunoiul, ci să strângi gunoiul din toată țara într-o zi.”

Modelul a fost copiat de atunci în întreaga lume, inclusiv în România. În septembrie 2016, Let’s Do It România a organizat a cincea sa zi anuală de curățenie națională. Potrivit organizației, peste 130.000 de voluntari au umplut peste 168.000 de saci cu sticle reciclabile, cutii de aluminiu, tacâmuri de plastic, textile și alte deșeuri.

Pop spune că „următorii doi ani o să fie violenți din punct de vedere al schimbărilor la nivel de primării”. Scandalul reciclărilor a zgâlțâit status quo-ul. „Acuma, cei care pun pe piață ambalaj și generează probleme de mediu în sfârșit și-au dat seama că au nevoie mare ei înșiși ca primăriile să funcționeze pe zona asta”. E imposibil, adaugă el, ca ministerul „să tragă la căruță pentru toți. Trebuie ca forțele astea să funcționeze liber în piață”.

În replică, Șerban, de la asociația OTR-urilor, spune că reciclarea este în interesul tuturor. „Este evident că producătorii și autoritățile locale au interesul comun de a recicla cât mai mult din deșeurile de ambalaj generate de populație, așa încât, practic, devine obligatorie colaborarea acestora.”

Așa că va fi nevoie de toți – minister, Parlament, agenții guvernamentale, primării, producători de bunuri, OTR-uri, colectori, reciclatori, ONG-uri, media, școli – și de fiecare din noi pentru ca, din 2020, să nu trebuiască să plătim 73 de milioane de euro amenzi anual către UE și să avem un sistem de reciclare care să înceapă să funcționeze.

Acest articol a fost realizat în cadrul Balkan Fellowship for Journalistic Excellence, cu sprijinul Fundației ERSTE și al Open Society Foundations, în cooperare cu Balkan Investigative Reporting Network.