Sfaturile despre scris susțin șandramaua vieții

Acest eseu face parte din „De ce scriu”, o serie a reporterilor și editorilor DoR despre ce ne determină să căutăm și să scriem povești.

Am primit multe sfaturi despre scris în viață. De la profesori de română care îmi lăudau epitetele din compuneri în gimnaziu la traineri de jurnalism care îmi criticau epitetele din eseuri în liceu. De la „trebuie să scrii bine din prima” la „primul draft e doar un vomit draft, nu te stresa că nu e perfect”. Acum știu care erau proaste, că am depășit acele etape de învățare. Dar acum primesc altele și iar nu știu care e bun.

De exemplu:

Scrie pentru tine.

În același timp:

Scrie pentru o singură persoană, că dacă încerci să-i mulțumești pe toți, nu mulțumești pe nimeni.

În același timp:

Scrie pe înțelesul unui elev de clasa a VIII-a.

În același timp:

Trebuie să ai un vocabular bogat și expresiv, cititorul să învețe de la tine.

Deci pe care ar trebui să-l urmez?

Uite, de exemplu, dacă aș vrea să scriu cum un tip a pus pe Facebook o poză a casei memoriale a lui Creangă și a întrebat cum se cheamă spațiul de sub acoperișul lăsat unde se depozitează provizii, cum aș scrie luându-mă după sfaturile astea?

Scrie pentru tine

Un tip, care nu știu nici acum dacă făcea mișto sau era serios, a pus în iunie o poză cu casa natală a lui Creangă pe grupul Mutat la țară și a întrebat cum se cheamă o parte a casei, o prelungire a acoperișului în care se țin provizii.

Eu am văzut postul la vreo 15 minute după și deja începuse paranghelia. În 35 de minute a strâns 237 de răspunsuri. Am stat o vreme și le-am scos pe cele care nu se repetau. Începea de la șandrama-chiler-pârlipcă și ajungea la anexă, pentru că toată lumea voia să contribuie la conversația asta. S-au și certat între ei – „polata”, „nu, în polată se țin găinile”, „aia e poiată!” – dar în general s-au ignorat reciproc și au insistat să dea fiecare un răspuns, chiar dacă mai apăruse de 80 de ori.

Acum sunt vreo 1.000 de comentarii și, pe lângă ce am scos atunci, au mai apărut cuvinte noi. Coptorișcă, hodăiță, scuteală, sarai, șatră, bașcă. Cam 150 de denumiri diferite în total, unele versiuni ale aceluiași cuvânt.

Cel care a postat întrebarea n-a mai revenit să comenteze ceva.

Scrie pentru o singură persoană, că dacă încerci să-i mulțumești pe toți, nu mulțumești pe nimeni

Un tip, care nu știu nici acum dacă făcea mișto sau era serios, a pus în iunie o poză cu casa natală a lui Creangă pe grupul Mutat la țară (un fel de sectă care idealizează ruralul, dar vorbește și despre chestiuni practice) și a întrebat cum se cheamă prelungirea acoperișului în care se țin provizii. N-am văzut în viața mea atâtea răspunsuri atât de diferite la o întrebare atât de simplă: aproape 1.000 de răspunsuri, cam 150 de variante. Pentru că, bineînțeles, nu se uita nimeni să vadă ce s-a mai răspuns și mai scria a 95-a oară „șandrama”.

Sunt atât de multe cuvinte pe care nu le-am auzit niciodată (nici nu sunt sigură că așa se scriu): chiler, șopru, târnaț, colniță, șoapră, cune/conie/cuhnie, timnic, șactăr, pazie, polatră, hâj, coptorișcă, șofru, saia, scuteală. Altele credeam că înseamnă cu totul altceva: șandrama, plasă, cotlon, șatră, cerdac – de fapt, înseamnă și altceva.

Într-un final, răspunsul corect e șandrama, că așa se spune în Neamț, dar drumul până la ea a fost presărat cu multe fârtaiuri.

Scrie pe înțelesul unui elev de clasa a a VIII-a

Dacă vrei să vezi cât de bogată este limba română, întreabă pe un grup de Facebook cu oameni din toată țara cum se numește o parte a unei case. Cum a făcut un tip pe grupul Mutat la țară (o comunitate dedicată vieții la sat), unde a postat o poză cu o casă țărănească din Neamț și a întrebat cum se cheamă prelungirea acoperișului în care se țin provizii.

A strâns aprope 1.000 de răspunsuri, multe repetiții, dar în total aproape 150 de denumiri diferite care îți arată și influența limbilor din jur (podnaves e din rusă, cuhnie și prelipcă sunt din ucraineană, geamlâc e din turcă) și faptul că limba română e mult mai mult decât ce e în DEX.

Răspunsul corect e șandrama, pentru că așa se numește în regiunea respectivă. Dar cel mai amuzant, de departe, este coptorișcă, urmat de hâj.

Trebuie să ai un vocabular bogat și expresiv, cititorul să învețe de la tine

Un bărbat, al cărui scop este încă necunoscut, a pus în iunie o fotografie cu casa natală a lui Creangă pe grupul de Facebook Mutat la țară (un experiment online în care regăsești și nostalgie pentru ethosul rural, și sfaturi practice despre motocoase și studii geodezice). Lângă fotografie a întrebat cum se cheamă o parte a casei, o prelungire a acoperișului în care se țin provizii.

În primele 35 de minute a strâns 237 de răspunsuri, apoi s-a ajuns, până în ziua următoare, la aproape 1.000. Nu a fost propriu-zis o discuție, ci o serie de monologuri în care fiecare participant încerca să dea răspunsul, ignorând complet tot ce au scris ceilalți.

Le-am scos pe cele care nu se repetă, observând, nu fără mirare, cât de diverse sunt dialectele limbii române – deși susținem academic că limba română nu are dialecte, precum italiana sau germana, ci doar variațiuni regionale. Dar cred că dacă ai fi pus un moț și un bucovinean să vorbească despre locul acesta, nu s-ar fi înțeles. Iată marile familii de denumiri:

• polată, polatră, poiată,
• șopron, șopru, șoapră, șotru, șatră, sop, șoapă, șofru, șupă, șușopru,
• chiler, chilier, celar, șelar,
• paravan, perevan, părăvan, perivan,
• aplecătoare, lăsătoare, streașină, plecată, aplecată, plecătoare,
• perdeaua grajdului, perdea, sub perdea,
• cune, cuhnie, colnă, cohe, conie, crosnie,
• chindă, tindă,
• palancă, palangă,
• saia, sarai,
• copertină,
• cerdac,
• târnaț,
• colniță,
• șură,
• marchiză,
• lemnărie,
• timnic,
• șactăr,
• sageac,
• pazie,
• prispă,
• șopârneață,
• cocârleață,
• anexă,
• garaj,
• magazie,
• pârlipcă,
• podnaves,
• hâj,
• cotlon,
• pălimar,
• giamlâc,
• fârtai,
• cămară,
• bucătăria de vară,
• colejnă,
• pritvor,
• colină,
• plasă,
• șin,
• acaret,
• dolie,
• colină,
• coptorișcă,
• hodăiță,
• scuteală,
• bașcă,
• șandrama.

Răspunsul corect, istoric și regional, este șandrama.

*

Acum nu mi se pare că se bat cap în cap versiunile acestea. Doar am ales ce să pun și ce să las deoparte în funcție de audiență, dar esența – limba română e mai bogată decât credem – e aceeași. Și uneori am spus direct tema, alteori am lăsat-o să se înțeleagă.

Deci poate că toate sfaturile despre scris sunt bune. Cu siguranță toate cele de mai sus te forțează să ai un mindset și un scop pentru ceea ce scrii. Și odată ce știi către ce scrii, ideile se așază mai bine pe foaie.

Pentru că scrisul e în primul rând despre evoluție. Mai auzi un sfat, încerci să-l pui în aplicare și te schimbă puțin. Poate nu-l urmezi, dar tot ai învățat ceva din el, fie și că nu ți se potrivește.

Scrisul e un drum, nu o destinație, și doar încercând să facem mai bine vom ști care e vocea noastră.

Georgiana Ilie este Senior Editor la DoR și face parte din echipă din 2009. Scrie, editează și se ocupă de partea financiară a organizației alături de echipa de management. Scrie cu precădere despre sistemul de urgență – despre primul pompier din București care a murit, despre cât de pregătiți suntem pentru cutremur, despre leadershipul din starea de urgență. Personal, e interesată de educație financiară ca soluție pentru o viață mai fericită.