De unde are Ana cântec?

Pe Ana Coman am cunoscut-o în primăvara lui 2018 la silent concert-ul celor de la Eyedrops. Era cald și beam un pahar de vin alb în grădina J’ai Bistrot din București. Ana fuma o țigară, rostogolea pachetul pe masă, se foia și își rodea unghiile. La un moment dat, s-a ridicat și a mers pe scenă, unde o aștepta un tip cu o chitară. Au cântat împreună Lullaby Love a lui Roo Panes. După piesă s-a întors la masă și mi-a zâmbit relaxată. Emoțiile trecuseră.

Atunci am aflat că ea și Bogdan Șerban, realizator la Radio Guerrilla, îmi vor fi mentori în stagiul de practică. Eram la finalul primului an la Facultatea de Jurnalism. În mansarda radioului m-am împrietenit cu Ana și am devenit din ce în ce mai fascinată de vocea ei, așa că am vrut să îi spun povestea. 

Totul a început când Ana avea patru ani și cânta și țopăia prin casă, așa că mama ei a înscris-o la cor. Părinții ei ascultau Europa FM în drumurile cu mașina, iar Ana își amintește că reproducea melodiile auzite în fața oglinzii, cu un tub de spray în mână.

Tehnica vocală și-a șlefuit-o în cei aproximativ 14 ani petrecuți în Corul de Copii Radio, unde Ana a înțeles că dacă faci ceea ce îți place nu simți oboseala orelor la repetiții. Mama ei n-a lipsit de la aproape niciun concert. „A crescut. Nu mai e adolescentă. Nu mai e o voce din mai multe voci. Văd că de la un concert la altul capătă mai multă încredere și e din ce în ce mai sigură pe ea. Și vocea e mai puternică.”

Pe la șapte ani, părinții au înscris-o și la un curs de chitară clasică. Deși câștigase premii la concursuri din București și din țară, a renunțat după vreo cinci ani. Nimeni din jurul ei nu mai cânta la chitară clasică și simțea peer pressure, simțea că nu mai e cool. Acum regretă că s-a lăsat. „Dacă nu făceam chitară, nu puteam să compun, dacă aș fi continuat, acum aș fi compus altfel, aș fi avut alt stil.”

În clasa a XII-a a început rebeliunea, când nu i-a mai păsat de învățat. Tot atunci a avut și primele dezamăgiri și relații eșuate, care i-au influențat deciziile. Părinții se așteptau ca ea să dea la Conservator, dar Ana a renunțat la cor și a ales o facultate care îi părea mai la-ndemână – Comunicare și Relații Publice. Chitara n-a pus-o însă în cui, mai cânta pentru prieteni în cafeneaua unde se angajase. Nu s-a mai dus la facultate din al doilea semestru și după încă o încercare la Limbi Străine, s-a înscris la Jurnalism, pentru că tatăl ei este jurnalist și i se părea accesibil domeniul.

În al doilea an de facultate, Ana posta pe Facebook videoclipuri în care cânta coveruri. Tot pe atunci, a aplicat pentru un stagiu de practică la Radio Guerrilla, unde l-a cunoscut pe Bogdan Șerban. Varianta ei de Cool Kids de la Echosmith a ajuns la urechile mai multor colegi din radio, printre care și Bogdan. 

Așa s-a născut rubrica „Ana are cântec”, în care Ana reinterpretează câte o melodie în fiecare săptămână. Bogdan a fost și printre primii care au văzut potențialul Anei și cel care i-a spus că va trebui să aleagă cândva între muzică și radio: „Gândește-te când o să aibă cel puțin patru-cinci concerte pe săptămână, la revedere programul de la radio.” 

După prima difuzare, ascultătorii, curioși să afle cine cântă, deja trimiteau mesaje la numărul de telefon al radioului și întrebau cine cântă. Anei i se părea incredibil că s-a auzit vocea ei la radio. A ascultat încontinuu banda martor ca să vadă dacă a greșit undeva.

Atunci au început să apară și propunerile de concerte. În februarie 2018, Ana a cântat la Londophone. „Pentru că era primul meu concert, aveam niște emoții de nu puteam să cânt”, își amintește. În barul micuț de lângă parcul Cișmigiu s-au strâns familia, prietenii, colegi de muncă și oameni curioși să descopere vocea de la radio. „A fost fain că într-un an am tot cântat în spații din astea micuțe. Dar nu îmi imaginam că o să trec de limita asta de treizeci de persoane care să vină doar pentru mine.”

În septembrie 2018 a lansat primul single – Real Life, în colaborare cu Alexei Țurcan, producător muzical. A cântat în Expirat, așa cum și-a dorit, cu artiștii pe care îi admira. Pe scenă au urcat, pe rând, Alexu and The Voices Inside, Paul Manolescu de la Eyedrops și Daniel Rocca de la Firma. Am fost și eu acolo. Părea că vocea Anei ne-a aruncat într-o visare colectivă și nimeni nu voia să întrerupă momentul.

La următorul single (The Hunt), în februarie 2019, Ana nu mai cânta singură – îi avea lângă ea pe Daniel Olteanu (Bvs) la tobe și pe Dan Minel Stoica la clape și chitară. Colaborarea dintre ei a venit firesc. Toboșarul i-a scris Anei după ce a auzit-o la radio și i-a propus să îi producă o melodie. I-a trimis un negativ, iar Ana a făcut niște versuri care l-au surprins la cât de bine se îmbinau. Așa a apărut Run, al treilea single și prima piesă cu videoclip. Melodia este ceva atipic pentru procesul ei. De obicei compune în camera ei, iar versurile sunt cele care vin primele, apoi linia melodică. Nevoia de a scrie versuri vine după miezul nopții. Vinul contribuie la inspirație.

În 2019, concertele Anei s-au metamorfozat: de la barurile obscure în care ne strângeam 30 de prieteni, la festivaluri ca Rocanotherworld, Femei pe Mătăsari, Focus in The Park sau Electric Castle, unde a ajuns pentru că a câștigat concursul Own The Stage. „Când am văzut acolo sute de oameni, nu am mai avut emoții pur și simplu. M-am simțit mult mai sigură pentru că eram deja cu trupa și piesele mele ajunseseră în forma la care visam.”

În septembrie 2019 a apărut Contratimp – care a strâns în jur de 370.000 de vizualizări pe YouTube. Succesul piesei i-a dat încrederea de care avea nevoie ca să compună în română. Înainte îi era frică de reacțiile celorlalți, i se părea că nu sună bine și nu îi venea natural. Acum,  se simte la fel de confortabil să scrie în română sau engleză.

Ana lansează primul album – 9 missed calls – pe 8 martie în Expirat. Ideea lui a venit impulsiv, prin octombrie anul trecut. Le-a spus colegilor de trupă „Frate, eu vreau să scot și album la anul”, iar ei au zis „Da, facem asta”. La fel de impulsiv a spus „OK, hai să îl scoatem în martie”, iar ei au fost de acord, fără să aibă vreo idee despre cum o să fie albumul. Deadline-ul i-a ambiționat să se apuce de treabă. Au tras vocea Anei într-o zi. Albumul trebuia să se numească Bad Decisions până într-o seară în care Ana a sunat de mai multe ori o persoană care nu răspundea și i-a plăcut cum sună apel pierdut. „Nu e un album concept. Nu are nimic legătură cu nimic. Sunt părticele din mine pe care le-am scris pe parcurs și le-am adunat pe un material.” Ca un preview al albumului, pe 3 februarie a apărut Până mâine, a doua piesă în limba română. 

„Compusul are un efect terapeutic pentru mine. Sunt lucruri pe care nu am cum să le zic altfel.” Ana creează muzică din emoție și cu emoție, cu speranța că va avea și pentru alte persoane același efect pe care îl are asupra ei.

Marielena Anghel e studentă în anul III la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și a făcut practică la Radio Guerrilla. Acest text a început ca temă de seminar la cursul de jurnalism narativ.