De văzut la One World Romania. Recomandări de Alexandru Solomon

E greu să faci cinci recomandări din programul festivalului, când ai ales 60 de filme din aproape 1200 înscrise. Îmi calc pe inimă. Și, cum One World Romania este și un fel de călătorie prin lume, să începem de pe un vapor.

Imagine din Adevăr pe peliculă, oneworld.ro

Flotel Europa (Danemarca, Serbia, 2015): Flotel-ul e un hotel plutitor, ancorat în largul Copenhagăi, în care și-au găsit adăpost în 1992 refugiații bosniaci, printre care și Vladimir Tomiç, regizorul filmului, pe atunci copil. Tomiç folosește arhiva video a familiei, care comunica cu cei rămași acasă printr-un fel de scrisori înregistrate pe VHS. Arcă a lui Noe, dar și turn Babel în care s-au adunat etnii aflate altminteri în război, Flotel-ul navighează cu mare grație între trecut și prezent, între național și universal, între o adolescență zăpăcită de istorie și nostalgia pentru o lume dispărută.

În I de la Iran (Belgia, 2014), regizoarea Sanaz Azari – care a emigrat și ea la vârsta copilăriei – învață limba părinților și bunicilor ei. Și noi, odată cu ea, învățăm  – de la un prof pe care și l-ar dori orice părinte pentru copiii lui – ce se ascunde în spatele unor cuvinte și expresii. O lume întreagă se deschide dincolo de abecedarul tipărit la începutul Revoluției islamice. Nedreptăți, suferințe, libertate, poezie – toate există și capătă viață și sens în abecedarul lui Azari. Melodia iraniană a cuvintelor va rămâne multă vreme cu noi, după proiecție.

Portugheza vorbită în Brazilia e cel puțin la fel de fascinantă. Altă muzică, altă lume: Albii afară, negrii înăuntru (Brazilia, 2014, regia: Adirley Queirós) e un film foarte special, realizat de un grup de oameni mutilați pe viață în timpul unei acțiuni a poliției într-o discotecă, acum 30 de ani. Sartana a fost dansator, iar Marquim, muzician. Astăzi unul se deplasează într-un scaun cu rotile, celălalt se descurcă cu o proteză. Ei înșiși sunt protagoniștii acestei distopii trăznite, în care un personaj venit din viitor într-un container psihedelic colectează dovezi asupra abuzului comis de un stat rasist împotriva lor. Pare că filmul însuși e un tratament pentru traumele lui Sartana și ale lui Marquim și o terapie science-fiction pentru spaimele noastre.

Navigăm mai departe și schimbăm complet decorul: ajungem într-o clinică psihiatrică la Viena. Pacienții sunt – o spune titlul – La fel ca ceilalți (Austria, 2015, regia: Constantin Wulff). La fel, dar mult mai chinuiți. Copiii și adolescenții aceștia, veniți din familii disfuncționale sau din medii defavorizate, sunt sacul de box al unei societăți pe care – deși nu o vedem deloc în film – o simțim, cu toate nevrozele ei. Documentarul lui Wulff observă cu empatie și discreție subteranele unei lumi pe care o știm din filmele lui Haneke și ale lui Seidl. Doar că aici e fără machiaj și fără teribilisme. Ceea ce îi dă o statură excepțională.

Nici în Austria, dar nici în Afganistan, nu poți ajunge pe mare. Dar Arhiva de Filme din Kabul e destinația noastră finală. Adevăr pe peliculă (Noua Zeelandă, 2015, regia: Pietra Brettkelly) e un film despre filme, despre viața lor de după moarte într-o țară în care peliculele au fost nu demult condamnate să dispară și au fost trecute prin foc de regimul taliban. Un afgan emigrat acum 20 de ani în Germania e instalat la cârma arhivelor și se luptă cu praful, cu mucegaiul, cu ciupercile și cu mentalitățile care ronțăie nu numai rolele de film, ci o țară întreagă. Dar el „n-a mâncat salam cu soia” și îl vedem încercând să mute munții din loc cu aerul lui inadecvat. Schimbare, mentalități, corupție… Parcă am mai auzit de problemele astea. Și uite așa, trecând prin Afganistan ne întoarcem acasă la noi.

Veniți la One World Romania: călătoria asta ne face bine.

Festivalul internațional de documentar și drepturile omului One World Romania este programat de Adina Brădeanu, Mădălina Roșca și Alexandru Solomon, asistați de o echipă de preselecție. Anul acesta, One World Romania se desfășoară între 21 și 27 martie.