Definiţii

La sfârșitul verii lui 2011, definiția cuvântului jidan a determinat un ONG să acuze Institutul de Lingvistică al Academiei Române de antisemitism, stârnind un scandal lingvistic și politic. În februarie 2012, o ediție revizuită a Dicționarului Explicativ al Limbii Române a ajuns în librării. Cuvântul „jidan” a primit o nouă definiție: „termen injurios și rasist la adresa evreilor”. Termenului țigan i s-a alăturat explicația „adesea peiorativ”, în timp ce „rom” a devenit cuvântul care înlocuiește denumirea „țigan”. În prefața noii ediții, autorii nu spun ce cuvinte au fost schimbate. Iată cum s-a ajuns aici.

Pe 8 august 2011, Centrul pentru Combaterea și Monitorizarea Antisemitismului a trimis o scrisoare Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” al Academiei Române, autoritatea care se ocupă cu revizuirea Dicționarului explicativ al limbii române, cerând modificarea definiției cuvântului jidan. ONG‑ul era nemulțumit că ultima ediție a DEX‑ului, din 2009, susține printr‑o explicație în paranteză că jidan este un cuvânt familiar, deși în ediția din 1998 a dicționarului era explicat ca popular și peiorativ.

„Caracterizarea cuvântului jidan ca fiind un cuvânt familiar transformă cea mai abjectă expresie a antisemitismului existentă în limba română într‑un sinonim al cuvântului evreu”, scria Marco Katz, președintele Centrului, în scrisoarea către Institut. El a cerut atunci „corectarea imediată, fără întârziere și în mod permanent” a definiției.

Katz a primit răspunsul oficial tot printr‑o scrisoare, două zile mai târziu, chiar în anticamera directorului Institutului, Marius Sala – se dusese să înmâneze și personal protestul, după ce academicienii declaraseră inițial presei că nu au primit nicio cerere. În răspuns, Sala recunoștea greșeala, mărturisind că „din păcate, în procesul de editare a ultimei ediții a DEXului s‑a înlocuit, din eroare, indicația «popular și peiorativ», corectă din punct de vedere istoric, cu indicația «familiar»”.

Indicația care a stârnit scandalul se numește marcă diastratică, apare în paranteza care precedă definiția unui cuvânt și explică în ce context îl putem folosi. Până în ediția editată în 1998 a DEXului, marca diastratică a cuvântului jidan a fost „popular și peiorativ”. Chiar și în Dicționarul Limbii Române din 1937 jidan este explicat ca „nume popular adesea cu înțeles disprețuitor dat evreilor”. În 2005 însă, marca diastratică a cuvântului jidan a fost înlocuită cu „familiar” în ediția revizuită a Dicționarului Ortografic, Ortoepic și de Morfologie (DOOM), iar în 2009 a fost preluată și în DEX.

Inițial, pentru a repara eroarea, lingviștii de la Academie au promis că în următoarea ediție, cel mai probabil în 2014, vor crea o marcă diastratică nouă, special pentru astfel de cazuri: „peiorativ, de nerecomandat”. Monica Busuioc, șefa departamentului de lexicografie, a propus remedierea, deși consideră exagerat demersul Centrului. „Au spus că familiar este sinonim cu simpatic. Nu! Este sinonim cu simpatic, dar este și cu ireverențios – deci, este și de rău. Problema asta de discriminare nu era până la apariția acestor organisme de combatere a discriminării, care sunt după modelul european și american și cu care, eu personal, sunt de acord. Dar, noi nu aveam în cap această frică să nu rănim sensibilitățile unor popoare, unor etnii, unor minorități.”

Anul trecut, Fundația Soros a realizat o cercetare printre elevi de gimnaziu și liceu despre discriminare și toleranță. Rezultatele au fost îngrijorătoare: 34% dintre copii nu și‑ar dori vecini evrei, 68% nu și‑ar dori vecini romi și 75%, cei mai mulți, nu și‑ar dori vecini homosexuali. Conform studiului, tinerii români sunt intoleranți, mulți dintre ei chiar xenofobi și antisemiți.

Principala îngrijorare a celor de la Soros e că procentul mare poate fi explicat printr‑o atitudine „învățată”. Într‑adevăr, cuvintele și definițiile lor pot părea inofensive, dar o bună parte din procesul de învățare se întâmplă prin limbă, cuvintele fiind cele care ne ajută să înțelegem lumea. În dezbaterea legată de cuvântul jidan și în alte zeci de conflicte semantice, taberele opun argumente care nu neagă puterea unui cuvânt, doar o interpretează diferit. Pentru unii, cuvintele devin puternice când sunt interzise. Pentru alții, perpetuarea lor modelează percepția și mai apoi comportamentul față de ceilalți – în special față de minorități.

---

În neînțelegerea dintre lingviștii Academiei și ONG‑ul lui Katz a intervenit și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Csaba Asztalos, președintele CNCD, a declarat că, dacă cuvântul are conotații peiorative, acestea trebuie menționate în definiție. (Potrivit celui mai recent sondaj CNCD, cele mai discriminate minorități în România sunt persoanele infectate cu HIV/SIDA, homosexualii, romii și persoanele cu dizabilități. Doar 1% dintre sesizările recente s‑au referit la evrei, cu jumătate de procent mai mult față de 2009.)

Cuvântul țigan a stârnit dezbateri mult mai aprinse. Acum un an, deputatul PD‑L Silviu Prigoană a depus o inițiativă legislativă prin care cerea schimbarea denumirii oficiale a etnicilor romi din rom în țigan. Însuși președintele Traian Băsescu a declarat că schimbarea denumirii țiganilor în romi a fost o decizie greșită, europenii făcând confuzie între romi și români. Institutul de Lingvistică a transmis Guvernului că susține inițiativa lui Prigoană, dar s‑au opus ministerele Culturii și cel de Externe, Agenția Națională pentru Romi, Secretariatul General al Guvernului, Departamentul pentru Relații Interetnice și CNCD. Cu ajutorul presiunii societății civile, proiectul nu a trecut de votul Parlamentului.

În februarie, trei organizații de apărare a drepturilor minorităților au sesizat Institutul de Lingvistică și CNCD în legătură cu a treia definiție din DEX a cuvântului țigan: „Epitet dat unei persoane cu apucături rele”. Ţigan provine din limba greacă medie, din athinganos sau athinganoy, care înseamnă păgân, eretic, de neatins sau impur. Busuioc spunea că, la noua ediție DEX (anunțată pentru 2012), lingviștii vor fi mult mai atenți la cuvintele care ar putea discrimina anumite etnii. Dar crede că țigan va fi folosit cât timp va exista etnia romă. „Nu combați discriminarea numai scoțând un cuvânt din dicționar. Toți părinții cum îi amenință pe cei mici? Fii cuminte că vin și te fură țiganii, asta cred că se zice în toată România”.

Președintele CNCD, Csaba Asztalos, a recomandat includerea explicației „peiorativ” pentru țigan, propunând aceeași soluție și pentru jidan. Asztalos nu se gândește în niciun caz să propună modificarea altor cuvinte care ar putea discrimina. „Ar fi o formă de cenzură, pe care noi nu o facem.”

---

Marco Maximilian Katz are 50 de ani și, din 2003, este președintele fondator al Centrului pentru Combaterea și Monitorizarea Antisemitismului. Bunicul său, rabinul Marcu Katz, a fost torturat în Pogromul din București, în 1941. La 16 ani, în ’77, Katz s‑a mutat în Israel după un șir de umilințe (a fost dat afară de la școală și bătut de miliție). În ’94, a revenit în România ca să se ocupe de afacerea de aici a firmei la care lucra. De atunci, a condus în București câteva afaceri ale unor cetățeni străini, acum fiind directorul general al unui hotel.

Katz simte cuvântul jidan „ca pe un cuțit”. Cel care i‑a spus prima oară jidan a fost un prieten cu care fusese coleg la grădiniță, când amândoi aveau vreo opt‑nouă ani. Când i‑a povestit mamei sale, ea s‑a supărat atât de tare încât s‑a dus la băiat acasă și l‑a întrebat pe tatăl lui de ce își educă așa copilul. Lupta lui Katz cu schimbarea definiției a început în 1998, după ce tatăl unui angajat de‑al său a folosit cuvântul în prezența sa, într‑o discuție prietenească. „După ce am mâncat, tatăl lui mi‑a spus: «Domnul Katz, dați‑mi voie să vă arăt ceva primit de la jidanii cu care lucrez» – și mi‑a adus o sticlă de vin din Israel”. Atunci și‑a dat seama că jidan este folosit cu prea multă ușurință și că definiției din dicționarele române îi lipsesc explicațiile despre antisemitism.

Pentru Katz, jidan „exprimă ura în forma ei cea mai primitivă față de oamenii care se întâmplă să se nască evrei”. În 2000, a scris Institutului de Lingvistică – fără a implica vreo organizație, doar în calitate de cetățean – cerând modificarea definiției lui jidan. „Trebuie să lăsăm limba română celor care o vorbesc”, i s‑a răspuns. Anul acesta, după ce organizațiile de apărare a romilor au redeschis discuțiile lingvistice, a văzut un moment prielnic să reia cererea. Până la sfârșitul secolului XIX, cuvântul jidan a fost folosit aproape exclusiv în mediile populare unde cuvântul evreu era practic necunoscut, explică istoricul Radu Ioanid.

Andrei Oișteanu, antropolog și autor al cărții „Imaginea evreului în cultura română”, spune că jidan a început să aibă conotații negative odată cu apariția unui antisemitism popular și religios, răspândit printre intelectuali, politicieni și ziariști, la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX. Jidan este format în română din slavicul jid și sufixul augmentativ ‑an, care aduce o conotație peiorativă. (Terminația ‑an apare în multe cuvinte depreciative, ca mârlan, bădăran, mitocan, găligan, bodârlan). În lucrarea „Limba română și imagologia etnică: stereotipul negativ al evreului”, conferențiarul Oana Chelaru‑Murăruș de la Facultatea de Litere, București, construiește imaginea stereotipă a evreului, așa cum reiese din expresii și proverbe populare.

Evreul este roșcovan și pistruiat: „Jidanul cu barbă roșie / Duce pe dracul la poștă”; murdar: „Jidan și curat nu se poate”; lacom: „E jidov de bogat”; speculant sau necinstit: „Jidanu când câștigă, întâi își dă foc dughenii”; obraznic: „Jidanul, când îl arunci pe fereastră, intră pe ușă”.

Murăruș scrie că imaginea evreilor, așa cum o păstrează memoria limbii române vorbite, este modelată de o atitudine violent xenofobă, prezentă de altfel în majoritatea limbilor europene. Ea adaugă însă că din inventarul bogat al lexicului românesc antisemit, puțini termeni au rămas în uz. Cel care a supraviețuit a fost jidan, familia lui lexicală și câteva expresii care‑l folosesc: „cap de jidan”, „jidan împuțit”.

Oișteanu spune că expresia „cap de jidan” înseamnă, în primă fază, o inteligență speculativă. „Dar ceva de genul: evreul este inteligent, dar își folosește inteligența pentru a frauda. Este un stereotip pozitiv menit să facă stereotipul negativ mai puternic, pentru că un hoț deștept este mai periculos decât un hoț prost.” În perioada interbelică, cuvântul a fost preluat de extrema dreaptă, care avea o presă foarte puternică – cele mai cunoscute și mai agresive publicații erau Porunca Vremii și Sfarmă Piatră. „Au creat o suprasaturație”, spune Oișteanu. „A devenit toxic, este un cuvânt toxic, nu poți să‑l numești acum familiar.”

Academicianul Nicolae Paulescu, descoperitorul insulinei, scria în 1925 într‑un articol în ziarul Apărarea Națională: „România Mare e ca un fruct splendid de o frumusețe uimitoare. Dar ea poartă în sânul ei un parazit de curând pripășit care‑i suge toată vlaga. Acest vierme neadormit e Jidanul (…)”.Paulescu a susținut Liga Apărării Național Creștine, mișcare fondată în 1923, devenind mentor al legionarului Corneliu Zelea Codreanu, utilizator frecvent al cuvântului jidan.

Raportul Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România – realizat în 2004, când statul român a recunoscut Holocaustul –, scrie că, pentru Antonescu, „jidanii” erau printre dușmanii României, atât din punct de vedere intern, cât și extern. Raportul enumeră câteva fragmente din discursurile în care mareșalul folosește cuvântul. Într‑unul, îi acuză pe evrei de lipsa nucilor. „Ei [țăranii] dădeau nucii lor, pe cinci‑șase ani, și nu mai știau ce fac jidanii cu ei. Iată în ce stare se găsește neamul nostru românesc; iată unde îl adusese jidănimea aceasta.”

În 1930, potrivit recensământului național, trăiau aproximativ 760.000. Oișteanu scrie în cartea sa că, în 1940, România era a treia comunitate evreiască din Europa și a patra din lume, după URSS, Polonia și SUA. În timpul Holocaustului, în România și în teritoriile aflate sub controlul său au fost uciși sau au murit între 280.000 și 380.000 de evrei români și ucraineni. Valuri de migrări considerabile spre Israel, SUA, Canada și vestul Europei au avut loc în comunism, când circa 400.000 de evrei au plecat din țară.

---

În România trăiesc acum aproximativ 8.000 de evrei, estimează Aurel Vainer, președintele Federației Comunităților Evreiești din România. Vainer, care la 79 de ani este la al doilea mandat de deputat, crede că termenul are o putere mai mare în expresii ca „jidani împuțiți” – la fel ca „țigani împuțiți” sau „fir‑ai al dracului de pui de jidan”, înjurătură pe care a auzit‑o când era copil.

Vainer spune însă că nu toți utilizatorii cuvântului sunt antisemiți: în mediul rural, oamenii îl folosesc fără niciun fel de conotații negative. Speră ca explicația „familiar” să fie modificată, dar spune că puțini pot înțelege puterea negativă a acestui cuvânt. „Numai un minoritar poate să‑nțeleagă suferința unui minoritar. Altfel, dacă ești în poporul ales, să spunem majoritar, puțin te interesează. Ca evreu, dacă tu știi că Antonescu a zis «să scoatem jidanii din țară, să avem o țară curată de jidani», sigur că nu poți să lași să treacă pe lângă tine termenul.”

Ariel Constantinof s‑a născut în Israel și s‑a mutat împreună cu părinții în România când avea șapte ani. Acum are 20 de ani și a înființat anul trecut Asociația Beneva, din dorința de „a face să fie bine în România” prin proiecte umanitare și culturale. A aflat de Holocaust de la bunica și străbunica din partea tatălui, care avea marcat pe mână numărul de deținut. Jidan însă nu îl deranjează. Ba chiar îl folosește des, în sens ironic. „Pentru că, în general, fac des mișto de evrei. De ce? Pentru că‑s evreu. E ca și cum un negru ți‑ar zice că doar ei între ei au voie să folosească nigger”.

Constantinof spune că pe blogul personal e înjurat constant de anonimi, iar jidan apare în 80% dintre comentarii, pe care însă le cenzurează. Spune că se simte aiurea când un necunoscut îl face jidan, dar crede că demersul de modificare a explicației din DEX e puțin exagerat. Constantinof crede că fiecare cuvânt ar putea avea o viață proprie, iar greșeala actuală din DEX poate fi o șansă de reabilitare. „Faptul că momentan cuvântul e privit ca un cuvânt pozitiv mă face să cred  că se vrea o educare a populației”, spune el. „Sau poate o reeducare a limbii române? Poate n‑ar trebui să anunțăm în DEX faptul că jidan e un cuvânt jignitor, ci faptul că înseamnă evreu iar, cândva, după perioada Holocaustului, avea sens jignitor.”

La sfârșitul lui septembrie, directorul Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan‑Al.Rosetti” a anunțat că va fi editat de urgență un nou tiraj al Dicționarului Explicativ, pentru ca explicațiile cuvintelor jidan și țigan să fie modificate. Decizia a fost catalizată de presiunile legate de modificarea definiției cuvântului țigan: 16 organizații, Departamentul pentru Relații Interetnice din cadrul Guvernului și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării au amenințat Institutul cu un proces de discriminare.

Dezbaterile lingvistice între reprezentanții evreilor, cei ai romilor și lingviștii Academiei au durat mai mult de o lună. Federația Comunităților Evreiești a întrunit lingviști, istorici și membri evrei pentru a găsi cea mai bună formulă. Jidan nu a primit explicația de termen antisemit, așa cum doreau reprezentanții evreilor, dar, explică Busuioc, va preciza că substantivul „este folosit ca termen injurios și rasist, dar și cu sensul neutru de evreu în limbajul învechit și popular”.

Katz nu este mulțumit de modificările aduse cuvântului jidan și nu vrea să se oprească. După Crăciun, vrea să sesizeze Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și plănuiește să lanseze site‑ul jidan.ro, unde va posta mai multe despre încărcătura istorică a cuvântului, comunicarea de până acum cu Academia și definiția cuvântului jidan, așa cum a creat‑o împreună cu cei din Federația Comunităților Evreiești: „Jidan – (pop) 1. Termen injurios, antisemit, care desemnează pe evrei. 2. Termen arhaic care desemna pe evrei.”

E greu de crezut că, odată apărute în dicționare, noile definiții vor aduce peste noapte o societate mai tolerantă. Potrivit Consiliului pentru Combaterea Discriminării, cuvântul țigan este folosit tot mai des în presă în ultimii trei ani. Totuși, ele indică un progres. „Modificările din dicționare nu pot schimba mentalul colectiv, dar pot reglementa nu doar o problemă lingvistică, ci și socială sau juridică”, spune Oișteanu. „În cazul unei insulte, dacă judecătorul vede în dicționar că jidan este un cuvânt familiar, atunci va spune că nu e nicio insultă. Dezbaterea asta a arătat că societatea e vie. Dacă n‑ar fi răspuns, ar fi însemnat că e moartă.”