În dialog cu dușmanul

„Cum de ai atâta energie pentru toți proștii?” Asta îmi spun prietenii și cunoscuții cel puțin o dată pe săptămână, în urma postărilor mele care generează sute de comentarii; de obicei postări legate de feminism, rasism, xenofobie și comunitatea LGBTQ.

Păi e simplu: subiectele mă interesează, e vorba de lumea în care trăim, de direcția în care ne îndreptăm. Cum îmi doresc să înaintăm într-o direcție progresistă, nu să dăm cu spatele, evident că sunt dispusă să investesc energie în asta. O fac din dorința profundă (și, ar zice unii, naivă) de reparare a erorilor societății în care trăiesc. Și, mai ales, din reacțiile pozitive ale unora dintre „proștii” cu care conversez.

Cine sunt acești „proști”? Oamenii care nu gândesc ca tine, ca mine, și ca prietenii noștri. Oamenii care cred că femeia trebuie să aibă copii și să stea la cratiță, care vor „să moară țiganii”, oamenii care sunt îngroziți de imigranți, oamenii anti-manele sau oamenii pro-manele, oamenii care cred că homosexualitatea e „împotriva firii”. E ușor să-i cataloghezi drept proști; i-ai băgat într-un sertăraș, le-ai dat block și ți-ai luat de-o grijă.

Înțeleg că discuțiile cu „inamicul” pot părea, în primă fază, inutile, pentru că fiecare livrează un discurs alimentat de sursele proprii de informație. Dar dacă ai avea răbdare să asculți tâmpeniile pe care le debitează celălalt? Eu am.

Îmi amintesc de o întâmplare de acum un an, în care am apărut într-o ședință foto nud, cu păr la subraț. Imediat s-a legat de mine unul dintre trolii de serviciu, care a început să mă jignească în toate felurile, începând cu „maimuță păroasă”. În scurt timp, am început să primesc mesaje private de încurajare, dar și de ură de la oamenii care urmăriseră discuția. Unul era de la un tip care mi-a scris scurt: „Vai de capul tău, ești o terminată scârboasă”. „De ce?”, am întrebat.

Chiar dacă știi răspunsul, pentru o comunicare eficientă e bine să-l lași pe celălalt să-l dea. Mi-a zis că e scârbos că nu mă epilez, mi-a zis cât îl admiră pe troll că taxează oamenii ca mine. I-am trimis un link cu un articol mișto despre cum cel mai mare producător de lame de ras (știți care) le-a indus femeilor rușinea față de părul de pe corp. I-am povestit cum am reușit să scap de rușinea asta și cât de liberă mă simt că pot alege eu momentul când mă epilez. A devenit intrigat. I-am povestit de ce fac fotografii nud și ce înseamnă nuditatea pentru mine: cea mai sinceră formă de portret.

Mai întâi s-a mirat de elocvența limbajului meu, de parcă ar fi fost convins că, pe lângă păr de maimuță, am și creier de maimuță. Apoi mi-a mulțumit pentru răbdarea cu care i-am răspuns, deși mi-a scris atât de urât. După care a tras singur concluzia că troll-ul care pornise campania împotriva mea nu e, de fapt, atât de deștept, și de multe ori se leagă de oameni aiurea. Și-a cerut scuze și de atunci îmi trimite, din când în când, linkuri la pictoriale nud sau articole feministe despre lupta împotriva obligației de a te epila. Eu consider asta un succes, pentru că omul ăsta o să influențeze o părticică din lume din jurul lui cu aceste idei noi.

Feministele mai radicale decât mine îmi spun că n-ar trebui să empatizez cu agresorii, activiștii anti-rasism mă iau la rost că țin rasiști în listă, activiștii LGBTQ mă ceartă că dau atenție homofobilor. În loc să înțeleagă că suntem de aceeași parte, doar că eu fac munca murdară, multe persoane din „tabăra noastră” își concentrează forțele împotriva mea.

Nu mă înțelegeți greșit, nu cred că ar trebui să fim toleranți cu intoleranții, dar cred că ar trebui să condamnăm păcatul, nu persoana, cum zice și Biblia. Da, deși sunt agnostică, am citit Biblia și le pot da oricând citate din ea creștinilor intoleranți. Oamenilor trebuie să le vorbești pe limba lor dacă vrei să te asculte. Să le vorbești pe limba lor și chiar să dai dovadă de un interes agresiv pentru problema lor, recomandă Jay Heinrichs, expert în argumentație și persuasiune. Da, citesc și multe sfaturi de la experți în comunicare, atât de mult mă interesează ideea de dialog.

Pe un rasist care mi-a comentat odată la o postare l-am întrebat cum ar rezolva el problema romilor din România, dacă ar putea. Prin ce metodă ar alege să-i omoare, cine o să plătească pentru asta, cum se vor face echipele de „vânătoare”? E dificil să pui astfel de întrebări, dar o să vezi că se întâmplă ceva foarte interesant. Cu cât îl întrebi mai mult despre definiții și îi ceri detalii, partenerul de discuție va coborî cu picioarele pe pământ și își va modifica răspunsurile. Omul a început prin a-și imagina cum ar fi să-și pună în practică planul de curățenie etnică și apoi m-am trezit că-mi spune: „Bine, evident că nu chiar i-aș omorî, i-aș duce undeva în afara societății”. „Aha, și unde i-ai duce?” „I-aș închide undeva și i-aș educa forțat.” „Aha, deci i-ai educa. Interesant, pentru că și noi, activiștii, vrem să le oferim acces la educație. Și cine s-ar ocupa de asta?”

Ideea e că, cu cât îi pui mai multe întrebări despre subiect, cu atât o să-și dea seama că e un subiect spinos, care nu se rezolvă cu „moarte țiganilor”. În loc să-ți dea linkuri la site-uri obscure care susțin că cei de alte rase au creierul mai mic decât persoanele din rasa albă, o să renunțe la discuție cu „mai vorbim, acum am ceva treabă, îmi pare rău”.

Nu-i rău, pentru un dialog care a început cu „din cauza nenorociților de activiști ca tine suntem obligați să trăim printre bestiile astea de țigani, ia-i tu acasă dacă-ți plac așa de mult!”

Ca să poți să-i acorzi compasiune unei persoane care începe astfel o discuție, imaginează-ți-o într-o situație vulnerabilă. Când mă face unul „curvă ieftină” că fac fotografie nud, îmi place să mi-l imaginez cum mângâie un pisoiaș sau cum plânge la patul de spital al unei persoane dragi. Cum ar veni, om e și el, nu e scutit de lucrurile astea. Și poate că fotografiile mele nud chiar îi provoacă suferință, pentru că denotă un nivel de curaj și de acceptare a propriului corp de care el nu e capabil. Am încheiat numeroase discuții care începeau cu o replică gen „curvo, sper să mori într-un șanț” cu câte un salut politicos de ambele părți și scuze sincere din partea hărțuitorului. Cu unii dintre ei m-am și împrietenit IRL, au venit la concertele mele și de atunci mi-au scris de multe ori că mă respectă și le pare rău că am început atât de prost comunicarea.

Cred că avem cu toții o cauză mai mare care are nevoie de ei. Ca să ajungem undeva cu toate activitățile noastre progresiste, trebuie să ajutăm cât mai mulți oameni să ne înțeleagă scopul. Mesajul de iubire nu trebuie să se oprească la limita cercului de prieteni, ci trebuie să ajungă și la inimile „proștilor” speriați de femei, speriați de romi, speriați de schimbare, speriați de „tinerii din ziua de azi”, speriați de viață. Dacă le dai block, o să se retragă și ei în bula lor de cristal, unde o să-i consoleze prietenii lor și o să haterească împreună mai departe.

Bine, mai e și varianta în care îi enervezi atât de mult cu compasiunea ta încât îți dau ei block, dar măcar ai încercat. I-ai plantat în cap o idee unui om care nu voia să gândească pentru că avea impresia că le știe deja pe toate. Și dacă ăsta nu e un pas spre progres, nu știu ce e.