Directori la concurs

Pentru prima oară în opt ani, profesorii dau astăzi examen pentru a conduce școlile din România, un concurs care ar trebui să înlăture suspiciunile de numiri politice în educație. În joc sunt aproximativ 9.000 de posturi în școli, grădinițe, palate ale copiilor, pentru care nu s-au înscris destui candidați. Cum s-a ajuns aici, de ce contează și ce mai e de făcut.

Cu câteva zile înainte să înceapă anul școlar, Suzana Ilie, directoarea Colegiului Economic „Ion Ghica” din Târgoviște, mi-a spus că nu știe dacă să participe la proaspătul anunțat concurs de directori și directori adjuncți. „Nu am luat nicio decizie, cu toate că eu am experiență managerială de 26 de ani. Vom vedea.”

Încă nu se cunoșteau foarte multe despre competiție. Ministerul Educației făcuse public cu puțin timp în urmă că va organiza un examen scris național pe 12 octombrie, fără să precizeze și la ce vor fi testați candidații, și că apoi va urma un interviu la nivel local în care va fi cântărit planul candidaților privind evoluția școlii.

Anul trecut, școala Suzanei Ilie cu aproximativ 1.300 de elevi și 80 de profesori, la care principalele calificări sunt în meserii de vânzător și ospătar, se mândrea cu promovabilitate de 94% la Bacalaureat, restaurant-școală în incintă, proiecte europene în derulare, stagii de practică în străinătate. Rezultatele l-au determinat și pe președintele Klaus Iohannis, aflat la început de mandat, să participe la deschiderea anului școlar la acest colegiu. Când a felicitat școala, s-a întors spre directoare. Mică de statură, subțire și cu părul grizonant tuns scurt, Suzana Ilie a zâmbit larg. Era cu mai puțin de o lună înainte să împlinească 55 de ani, după o carieră începută ca învățătoare în 1979 și continuată, în 1990, ca profesor de discipline economice la Colegiul „Ion Ghica” din Târgoviște, unde a fost întâi director adjunct, apoi, din 2002, director plin.

Discuțiile de anul trecut n-au fost însă despre cum a ajuns un liceu tehnic punctul zero al învățământului, ci despre semnificația politică a gestului președintelui. Jurnaliștii din presa locală s-au mirat că Iohannis, care a câștigat alegerile din partea PNL, deschide anul „într-un fief PSD”, ca dovadă că sunt obișnuiți să vadă rădăcinile politicienilor ieșind de sub școli. Se discută de ani buni despre depolitizare, dar cei aflați la putere au preferat să păstreze lucrurile, în mare, așa cum sunt. Directorii, într-o bună măsură dependenți de bunăvoința primăriilor pentru fonduri suplimentare, au învățat să valseze cu presiunile politice. Profesorii care-și doresc să conducă o școală au descoperit că drumul cel mai ușor e să intre în grațiile unui partid și să aștepte sosirea lui la guvernare.

Suzana Ilie se aprinde când aude de politizarea școlilor. Spune că nu a fost niciodată numită politic și că n-a avut nici presiuni și întreabă de ce sunt băgați toți directorii în aceeași oală. Totuși, în fiecare vară în ultimii ani, zeci de directori au fost schimbați după bunul plac al inspectorilor școlari. În 2012, spre exemplu, jumătate din directorii din județul Bacău au fost înlocuiți. S-a ajuns astfel ca mulți lideri de școli să vadă poziția drept temporară, o instabilitate care nu i-a motivat să facă planuri mari pentru instituții. În vara acesta, în mai multe județe câte 20-30 de directori au fost schimbați. Dar tot acum pornește și primul concurs care încearcă să aducă stabilitate și să rupă dependența de politicieni.

***

Politicienii vor să controleze directorii pentru că aceștia le pot aduce voturi, în special la sat, unde primarul poate să ceară și să obțină demiterea unui director care nu l-a ajutat să fie reales. În alte situații, dacă primarul vrea să-și păstreze directorul agreat, poate fi împins să treacă și el la partidul de la guvernare. Sunt frecvente și cazurile în care directorii sunt în același timp consilieri locali sau rude ale unor politicieni. Legea nu le interzice să facă parte din partide; sunt obligați doar să nu dețină funcții de conducere în acestea pe perioada mandatului și nu există o statistică despre gradul lor de apropiere față de un partid sau altul.

Profesorii ajung directori fiind numiți de inspectoratele școlare, la conducerea cărora s-au aflat, de regulă, oameni de încredere ai partidelor. În multe locuri, schimbarea se propagă de la centru în teritoriu: odată cu un guvern nou apar noi inspectori care, la rându-le, numesc noi directori. După 1989, au fost organizate mai multe concursuri prin care directorii au câștigat mandate de câte patru ani. Acolo unde nu s-au ocupat posturile sau s-a eliberat un loc, inspectorii au desemnat pe cine au vrut. În mod ironic, procedura s-a numit „detașare în interesul învățământului”. Din 2008, când a fost organizat ultimul concurs, toți directorii au fost direct la mâna inspectorului școlar județean, care îi strângea la raport în fiecare vară și le mai dădea sau nu mandat de încă un an. Deși unii dintre cei 12 miniștri care s-au succedat la Educație în ultimii opt ani au părut preocupați de problema concursurilor, acestea nu au avut loc. Potrivit purtătorului de cuvânt al ministerului, Mirabela Amarandei, „nu s-a grăbit nimeni” să le organizeze, iar motivul a fost „lipsa unei voințe în acest sens”.

O altă problemă e că oamenii din domeniu – autorități, sindicate, profesori, experți – nu cad de acord nici asupra modului în care ar trebui organizat examenul, nici a tipului de director cel mai capabil să aducă o școală la performanță, iar asta se vede și în modificările prin care a trecut sistemul în ultimii ani.

Temelia învățământului preuniversitar în România e raportarea la o autoritate centrală – în cazul de față ministerul, care cârmuiește sistemul prin intermediul inspectoratelor școlare județene. Din 1995 au existat câteva tentative de transfer de putere și de responsabilități de la nivel central la nivel local, adică de la o autoritate îndepărtată la una apropiată de cetățeni, dar ele au fost puse în practică doar fragmentat. Pentru directori, descentralizarea însemna că ar depinde mai degrabă de primării, decât de minister. Mergând în această direcție, în 2011, Legea Educației Naționale promovată de Daniel Funeriu (PDL) a mutat concursul de la nivel de inspectorat la consiliile de administrație ale școlilor. Totuși o primă selecție se făcea la centru, prin înscrierea profesorilor cu abilități de conducere verificate într-un corp de experți. Doar aceștia puteau să participe la concursurile locale, iar ideea era ca doar cei mai buni să ajungă la proba de interviu.

Pentru ca legea să fie pusă în practică era nevoie și de o metodologie de concurs aprobată de minister, lucru care nu s-a întâmplat. Unii sindicaliști din domeniu spun că de vină a fost componența comisiei de concurs prevăzută în lege, comisie din care trebuia să facă parte și membri ai administrației locale. Argumentul ar fi că, în loc de politizare la nivel înalt, apare politizarea la nivel micro.

Apoi, în 2012, când PSD a venit la putere, s-a repornit centralizarea sistemului. Totul a culminat cu o ordonanță de urgență din 2014, care a modificat masiv Legea Educației Naționale și a readus examenul în sarcina inspectoratelor. Dacă actul inițial prevedea că din comisie trebuie să facă parte un reprezentant al autorității locale, ordonanța menționa nu unul, ci mai mulți (fără să specifice numărul lor). Sindicatele nu doar că n-au protestat, chiar au lăudat ordonanța, pentru că le dădea lor mai multe puteri.

Din 2012, an de an, profesorii și-au depus dosarele pentru a intra în registrul de experți din care urmau să fie triați pentru concursurile de directori, ca să nu rămână pe dinafară în caz că vor vrea să se înscrie. Astfel s-au strâns 25.055 de experți în așteptarea unei metodologii.

***

Suzana Ilie a fost invitată să participe la stabilirea metodologiei pentru concurs în primăvară, pornind de la un proiect pus în dezbatere publică de minister în toamna anului trecut. În grupul de lucru erau, pe lângă directori, și reprezentanți ai inspectoratelor, sindicatelor, asociațiilor de părinți și experți în educație. Se discutau lucruri precum dacă examenul scris, ale cărui subiecte urmau să fie concepute la nivel de inspectorat, ar trebui să conțină și întrebări din legislația școlară. Directoarea colegiului din Târgoviște a fost împotrivă. „Nu înțeleg de ce un director ar trebui să știe pe dinafară legislația, când aceasta este în continuă schimbare. El trebuie să știe să caute și să se informeze.” Suzana Ilie e adepta interviurilor, mai ales după ce în ultimii doi ani, având mulți elevi candidați la colegiu, a introdus pentru departajarea lor un test scris care nu i-a adus pe cei mai potriviți pentru specializările liceului.

Alți membri din grupul de lucru au vrut și întrebări din legislație, punct de vedere care a avut câștig de cauză. Unul dintre aceștia este Ionel Banu, director la Colegiul Hașdeu din Buzău, liceu de top din țară la examenele naționale. „Managerul, dacă nu știe să aplice legea și politicile educaționale, degeaba este”, mi-a spus. Banu e la conducerea liceului de 25 de ani, întâi ca director adjunct, apoi, din 2007, ca director.

Unui alt director cooptat în grupul de lucru, Petki Pál, de la Colegiul „Áprily Lajos” din Brașov, totul i s-a părut prea complicat. „Este prea centralizat și prea birocratic”, mi-a spus, referindu-se atât la concurs, cât și la funcția în sine. De altfel, a și hotărât să renunțe la ea în această vară și s-a întors la catedră. „18 ani de directorat am în spate. Mie-mi ajunge.”

Am încercat să aflu mai multe despre munca la metodologie de la persoana din minister care a coordonat grupul de lucru, secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar Monica Anisie. Inițial a fost de acord să stăm de vorbă, dar după câteva amânări succesive, pe măsură ce apăreau și critici la adresa examenului, n-a mai vrut să ne întâlnim. Mi s-a transmis că este foarte ocupată și nu mai are timp.

După consultările din primăvară a urmat iar o perioadă de pauză în care, potrivit purtătorului de cuvânt al ministerului, „concursul de directori n-a mai fost neapărat o prioritate”. Unii dintre membrii grupului de lucru nici nu știau la ce concluzii s-a ajuns.

***

Detaliile concursului au fost finalizate după venirea la minister în iulie a lui Mircea Dumitru, rectorul Universității din București. El și-a dorit ca examenul să aibă loc după ce a primit numeroase sesizări de la profesori, care s-au plâns de modul în care directorii conduc școala, spune purtătorul de cuvânt al ministerului. Era „un lucru care nu mai suferă amânare”, un moment pe care ministerul și-l imagina un punct de cotitură, de la care să nu mai fie cale de întors, ca Bacalaureatul cu camere video din 2011. Metodologia a fost gata la sfârșit de august și a devenit publică pe 9 septembrie, în vinerea de dinainte de începutul școlii. Până la proba scrisă mai erau o lună și trei zile.

Mulți directori s-au plâns atunci că testul scris s-a transformat într-unul național, cu subiecte concepute la minister, nu de inspectorate, ca până acum. Pentru cei care au urmărit știrile, nu era însă o noutate. Intenția fusese anunțată din februarie de ministrul de atunci, Adrian Curaj. O altă critică a fost legată de timpul scurt. Deși bibliografia conținea, pe lângă legislația școlară, doar câteva capitole din două cărți și un raport despre starea învățământului, mulți directori au zis că nu au timp să se documenteze, mai ales că abia a pornit noul an. Pe fondul presiunii, ministerul a trimis o notă către inspectorate în care preciza că legislația va fi utilă doar pentru interviu, apoi a publicat modele de subiecte (care testau noțiuni de management școlar și abilitățile cognitive ale candidaților), a promis monitorizare audio-video și a deschis o linie telefonică pentru nelămuriri.

Nemulțumirile au curs în continuare. Unii profesori au pornit o petiție cu sute de semnături prin care au cerut anunțarea concursului cu măcar trei luni înainte, contestând și că un profesor poate depune dosare la mai multe școli. Alții au strigat pe Facebook că metodologia e ilegală. S-a marșat pe ideea că e un concurs organizat în pripă, doar ca să fie. S-a cerut boicot. PSD, prin Ecaterina Andronescu, a solicitat amânarea concursurilor pentru vara anului viitor și a vrut chiar să modifice din nou Legea Educației Naționale astfel încât să împiedice examenul. Social democrații au reînviat și ideea ca directorii să fie aleși de profesorii din școli, deși tocmai ei au reîntors concursurile la inspectorate. Un senator PSD a scos din sertar un proiect de lege mai vechi în acest sens, respins de Parlament, și l-a depus din nou pentru dezbatere.

Opoziție a apărut și din partea sindicatelor, deși au participat la consultări privind metodologia. Acestea au reclamat condiții discriminatorii (că metodologia interzice cuiva să fie director dacă soțul sau soția lucrează în școala respectivă), criteriile de evaluare a CV-ului, considerate prea dure, bulversarea sistemului prin riscul ca mulți suplinitori să-și piardă locul de muncă și, în fine, faptul că deși ministerul spune că urmărește depolitizarea, aceasta nu are cum să se întâmple atât timp cât în comisia de interviu sunt membri ai administrației locale. (Testul național, CV-ul și interviul au pondere egală în competiție, iar comisia de interviu e formată din doi reprezentanți ai inspectoratelor, doi ai administrației locale și doi profesori titulari în școala în care se dă concurs.)

Nici elevii nu au fost tocmai mulțumiți de componența comisiei. „Nu văd care va fi expertiza reprezentanților consiliului local în acest domeniu dacă vor veni oameni numiți politic și fără vreo tangență cu educația”, mi-a spus Horia Oniță, care până de curând a fost președintele Consiliului Național al Elevilor. Crede că se poate întâmpla astfel o semi-politizare a concursului, dar spune că înțelege că ministerul n-a avut încotro și a trebuit să respecte legea. „Ministerul Educației a lucrat cu ce-a putut. Să așteptăm să se schimbe legea ca să facem un concurs, mai stăteam încă zece ani.”

Ministerul Educației a răspuns la o parte din critici, la altele nu. A făcut ajustări pe ici, pe colo, inclusiv relaxând criteriile de evaluare a CV-ului și amânând preluarea funcției de către noii directori pentru semestrul al doilea. Din punctul de vedere al celor din instituție, au făcut toate eforturile ca metodologia „să așeze acest concurs pe cele mai bune și corecte baze legale”.

Și modificările de parcurs au stârnit vociferări, ba pentru că ar fi făcut concursul prea ușor, ba prea complicat. Pe ultima sută de metri au apărut probleme și la platforma pe care se înscriau dosarele de concurs, care, potrivit purtătorului de cuvânt al instituției, ar fi fost suprasolicitată. În funcție de tabăra în care se situau, profesorii nemulțumiți au zis fie că se urmărește politizarea, fie că examenul e degeaba, nu va face decât să păstreze actualii directori în funcție și să-i înșurubeze mai mult pe post.

***

Când s-a tras linie, din cele 8.976 de înscrieri la concurs, au rămas 8.759, după respingerea unor dosare. Unii candidați n-au depus niciun document. Alții au urcat în platformă documente greșite sau incomplete. Directoarea unei școli de la sat din Maramureș, spre exemplu, a depus un cazier expirat (și era singura de acolo care putea candida la funcție, ca membră a corpului de experți), un profesor din județul Botoșani a uitat de cartea de identitate, o profesoară din județul Bacău de CV. Câțiva n-au dat declarații că n-au colaborat cu Securitatea. Un director din București a greșit denumirea fișierului de cazier și a fost respins, ceea ce a dus la un protest al profesorilor din școală. Ministerul a mai dat o derogare și le-a permis să intre în competiție și celor care depun la inspectorate documentele lipsă.

În total, 1.093 de școli sau alte unități de educație nu au candidați pe postul de director. Metodologia spune că, acolo unde nu promovează nimeni concursul, directorul va fi numit, ca și până acum, de inspectorat, prin detașare. Noutatea e că nu mai pot fi numiți directorii în funcție care nu au participat la examen sau l-au picat.

Concurența dorită de minister pe aceste posturi poate lipsi din diverse motive: anunț târziu, opoziția politică și a sindicatelor, apelurile la boicot, neîncrederea în sistem. „Orice persoană care a fost respinsă la concurs poate să susțină că a fost respinsă pe criterii politice, chiar dacă concursul respectiv a fost organizat perfect”, mi-a spus Șerban Iosifescu, directorul Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP), instituția responsabilă de evaluarea școlilor. Singura soluție, crede el, e să fie totul organizat transparent, chiar dacă mulți dintre actualii directori, între care sunt și destui bine pregătiți, vor rămâne pe post. „Orice tip de stabilitate, chiar una conservatoare, este mai bună decât instabilitatea asta, pentru că instabilitatea asta este paralizantă. Nimeni nu mai face absolut nimic.”

Iosifescu spune că mai important e ce se întâmplă mai departe, adică modul în care sunt evaluați directorii, pentru că în prezent totul depinde mai degrabă de impresia subiectivă a inspectorului școlar județean. Niciun director n-a fost evaluat pe baza proiectului managerial cu care a câștigat concursul, adaugă Iosifescu. „Fiind conștient de treaba asta, a putut să spună orice.”

***

Înainte să se încheie înscrierile, am sunat-o din nou pe Suzana Ilie, directoarea Colegiului Economic din Târgoviște.

„M-am hotărât să particip”, mi-a spus râzând. Timpul i se părea scurt, credea că e dezavantajată față de cei care nu sunt în funcție, pentru că nu stau ca ea câte zece ore pe zi în școală, dar o vedea și ca pe o provocare. „Să văd dacă mă pot prezenta onorabil.”

Pentru ea, decizia a venit din faptul că a ajuns să se identifice cu școala, pentru care vrea să continue să facă lucruri. „Indiferent ce-ar fi, m-am hotărât să merg până la capăt.”

Acest articol e parte dintr-un proiect mai amplu selectat în cadrul Burselor Superscrieri/BRD pe tema educație. Materialul complet va fi publicat în DoR #26.