Editorial DoR #18: 5 ani. Un bilanț.

Un grup de psihologi de la Harvard a publicat anul trecut rezultatele unui studiu care sonda capacitatea oamenilor de a-și prezice sau ghida viitorul după datele din prezent. Pe scurt: suntem praf. Se pare că dacă ne-ar întreba și pe noi cât de mult credem că ne vom schimba în următorii 10 ani, majoritatea, stăpâni pe propria poveste (credem noi), am spune „nu prea mult”. Dar dacă ne-ar întreaba cât de mult ne-am schimbat în ultimii 10 ani, majoritatea, privind înapoi, am recunoaște că ne-am schimbat mult, enorm chiar.

Mi-a displăcut întotdeauna întrebarea: „Unde te vezi în 5 sau 10 ani?”, pentru că cere un tip de certitudine ușor de invalidat. Înarmat cu acest studiu, simt că am știința de partea mea.

E greu să intuiești unde vei merge, ce vei învăța despre lume și despre tine, și cum te vor transforma toate experiențele și informațiile. E poate mai corect să privești înapoi și, de la adăpostul prezentului, să legi firele care să-ți explice drumul. Asta fac poveștile bune – leagă fire din trecut de fire din prezent. Explică de unde am venit, ce ni s-a întâmplat, caută lecții, testează ipoteze, uneori obțin vindecare. (Personajele mele preferate din cărți sau din filme, adesea din articole jurnalistice, trebuie să se întoarcă în trecut ca să poată continua către viitor.)

A lega fire e o bună parte din ce am încercat să facem în cei 5 ani de DoR. Spun o bună parte, pentru că nu de acolo am pornit și nu asta fusese misiunea explicită – deși, ca povestitori, cred că e ce ne doream fiecare dintre noi.

DoR a apărut în 2009 ca să spună că merită să investești timp, dragoste și energie în produse media făcute așa cum își doresc scriitorii, fotografii, ilustratorii și designerii implicați. Nu mai apăruse nimic nou de o vreme (cel puțin nu pe hârtie), iar ce fusese independent sau altfel – Omagiu, Re:Publik – dispăruse. Am fost primiți cu brațele deschise în acel vid, motiv pentru care am și continuat dincolo de DoR #1 și pentru care am și fost, o bună perioadă, altceva pentru fiecare tip de cititor: o revistă pentru suflet, o revistă de hipsteri, o revistă independentă de presiuni, o revistă care explică România etc.

În acest moment aniversar de bilanț, unul dintre lucrurile care mă bucură e că după noi au urmat alte grupuri de oameni creativi și energici, și ei dornici să scoată ceva nou în lume: de la Tataia, la Revista Arte și Meserii, la Love Issue, la SUB25, la De la 0, la All Hollow, la Casa Jurnalistului și alții. Unii au făcut-o în print, alții online; unii au și dispărut, alții continuă cu spor. Însă toți au validat ipoteza care ne-a pus la treabă.

Nu știu dacă DoR a avut un rol în poveștile lor – poate că nu –, dar uitându-ne înapoi ne bucurăm că am avut curaj într-un moment de confuzie, dominat de o criză financiară mondială și de o criză morală a media tradițională din România. Acest curaj e parte din moștenirea DoR.

Dar mai important, dacă mă uit înapoi și leg firele ultimilor cinci ani, e ce a reușit DoR să publice. În momentele ei cele mai bune, revista a adus narațiuni și eseuri care ne-au ajutat să ne înțelegem și să ne (re)construim propriile identități: ca membri ai unor generații care s-au maturizat după comunism, ai unor comunități deopotrivă dornice și înfricoșate de a-și descoperi punctele vulnerabile, ai unei țări încă tinere, cu un trecut neexplorat și totuși atotprezent.

Dacă până acum am atins această temă a identității implicit, în numărul aniversar o facem explicit: ne uităm înapoi în istoria DoR, în istoria recentă a României și legăm cât mai multe fire între ele. O facem ca să înțelegem cine suntem, dar și în speranța că beculețele care se vor aprinde ne vor arăta ceva – chiar dacă nu o prezicere corectă – din ce urmează.