Elena cea bună

Elena Udrea e un star.

E un star când își lasă părul blond bine întins să-i cadă pe spate, când zâmbește cu buzele ciclam întredeschise, când apucă un fluier verde fosforescent și suflă un sunet strident care se pierde apoi în aglomerația de scandări, de portavoci, de vuvuzele.

E un star când merge drept în fața a 4.000 de oameni pe care știe că nu-i va cunoaște niciodată cu adevărat, pentru că, adunați de prin țară de vecini, de colegi de serviciu, de prieteni de familie, pentru o vestă albă și o plimbare la București, sunt și ei ca niște figuranți într-o scenă de film.

E un star când face cu mâna oamenilor de pe bulevardul Magheru din Capitală, chiar dacă e cam singură în prima linie a marșului. Are alături câțiva politicieni despre care n-a auzit nimeni, dintr-un partid înființat acum opt luni; oameni care nu au câștigat voturi până acum și care poate nu știu ce o frământă pe ea: cum „să faci o brânză dintr-un partid fără structuri”.

E o duminică electorală de septembrie și mulțimea în fața căreia s-a postat se îndreaptă spre scena din fața Guvernului. Din boxe se aude apoteotic 300 Violin Orchestra. A ales să-și lanseze candidatura prezidențială cu un marș de protest împotriva Guvernului, o reacție politică – și, desigur, de imagine – față de premierul Victor Ponta, care s-a lansat în competiție pe Arena Națională, de ziua lui, cu un eveniment roșu-grandios la care au participat peste 50.000 de oameni.

Cu câteva zile mai devreme, Udrea declarase că decizia de a candida, la aproape 41 de ani, „a fost mai mult destin decât alegere”. „Dumnezeu a vrut ca astăzi să ajung în punctul culminant.” Un punct culminant pentru care s-a pregătit 10 ani, când i s-a alăturat președintelui Traian Băsescu, mentorul ei politic, cel care o susține și cel pe care îl susține, la bine și la greu, în lupta împotriva a tot și a tuturor.

Ce poate fi mai bun în viața ei acum decât să devină președinte? În afară de proiectul de țară, o Românie în care oamenii zâmbesc și sunt liniștiți, nu o așteaptă nimeni acasă, nici omul de afaceri controversat de care a divorțat anul trecut, nici copilul pe care nu l-a avut niciodată fiindcă „Dumnezeu nu ți le dă pe toate odată”.

Este candidatura la președinție destinul său? Este o decizie pripită pe care a luat-o fiindcă știe că de bine, de rău, toată lumea a auzit de Udrea, sau este decizia mentorului de la care a învățat politică? Sau poate este un moment bun ca partidul pe care-l conduce să se rodeze într-o campanie electorală astfel încât Băsescu, creatorul lui, să îl preia dintr-un punct relevant după ce pleacă de la Cotroceni? Altfel spus, este promovată sau sacrificată Elena Udrea, acest ultim soldat al președintelui?

Ori una, ori alta, Udrea e gata de cea mai importantă bătălie după 10 ani în care a pendulat între a fi secretara președintelui – în roz strident, decolteuri adânci – și ministrul Dezvoltării aprobând bugete, tăind panglici, rostind răspicat discursuri. Lumi diferite, în care s-a bucurat de lumina reflectoarelor, ca un copil de grădiniță la serbarea la care recită poezia cea mai lungă și-și organizează și colegii. În care nu pare să fi pierdut vreodată plăcerea de a simți hainele strânse pe corp și de a purta tocuri de 10 centimetri, nici fascinația de a sta printre oameni care să-i spună că o plac, pentru că e frumoasă și curajoasă, cu care apoi să se pupe, să facă poze, să le îmbrățișeze copiii.

„O cioară vopsită!”, strigă supărată o femeie de vreo 50 de ani care privește marșul trecând prin fața McDonald’s-ului din Piața Romană. Din stația de autobuz o altă femeie dă un semn de OK. Unui bărbat de 62 de ani, care s-a alăturat voluntar marșului, îi place pentru că e frumoasă, atrăgătoare, deșteaptă. „Ce impresie grozavă va face la Bruxelles! Dacă s-ar întâlni cu monsieur Hollande, cred că ăla i-ar da jumătate de Franță.”

Mulțimea condusă de Udrea se apropie de scena din fața Palatului Victoria, unde oamenii se împing unii într-alții, căutând câte un colțișor de unde s-o vadă mai bine. Se zărește greu, fiindcă are în jur de 1,65 m și poartă niște ghete cu ținte, cu talpă de nici cinci centimetri. Un bărbat masiv și încruntat îi cere unei femei mignone să nu se mai urce pe el, că-l scoate din sărite. „Ce ți-am făcut, domnule?”, îi răspunde speriată femeia, o barmaniță de 44 de ani. O sperie puțin înghesuiala de la marș, la care a fost invitată, dar spune că e OK: în autobuzul cu care a venit de la Constanța are „toate utilitățile”. Scoate temător din buzunar un telefon roz, și-i face o poză candidatei printre capetele altora. În mulțime este și o femeie de 40 de ani cu nora sa, de 20, din Iepurești, Giurgiu, „cel mai amărât loc din țară”. Nora, blondă, cu ochi verzi translucizi și sprâncene roșcate vopsite recent, a venit să vadă dacă e grasă și urâtă, ca la televizor. „E frumoasă, într-adevăr”, concluzionează, adăugând că poate face ceva și pentru „un sat ca vai de noi”.

Lumi diferite o iubesc și o urăsc și-n multe dintre ele a intrat, uneori cu forța, dar întotdeauna hotărâtă să lase o impresie. În fața camerelor a făcut sarmale, pâine, și-a lins degetele după ce a gustat fără furculiță din boluri de salate, a tricotat, a dat cu mopul în școli, a recitat din Tudor Arghezi, a cântat Trandafir de la Moldova, a sărit cu parașuta, a dansat, a făcut gimnastică, a recunoscut politicieni după forma buzelor. A apărut în pictoriale în reviste îmbrăcată în rochii mulate sau lenjerie intimă – fotografii care au stârnit și jurnaliștii din presa străină („That’s one way to win an election!”) și au apropiat-o de zona politicii tabloide, aducându-i o notorietate de peste 90% în doar cinci ani.

Urcă pe scenă zâmbitoare, în aplauze, sunete de vuvuzele și portavoci. Poartă o pereche de jeanși negri mulați, o bluză gri cu cotiere din piele peste care și-a pus un cojoc gri cu ciucurași din blăniță, cumpărat de la un festival din Bran. Cu o floare de colț primită de la un admirator pusă după ureche, aduce a o Iulia Timoșenko mai tânără, minus aerul revoluționar.

În fața Guvernului, mulțimea aclamă: „Udrea președinte! Udrea președinte!”

„Dar pentru asta: Jos Ponta!”, îi completează ea la microfon, pe un ton ferm, mereu pregătit pentru evenimente cu susținători de partid încă timizi, care se întreabă dacă Partidul Mișcarea Populară e chiar un partid altfel, și pe care ea vrea să-i întărâte. Mulțimea îi preia scandarea.

„Bine v-am găsit, dragi colegi, de la PMP, de la PNȚ, dragi bucureșteni, dragi români. Bine v-am găsit, bine ați venit. Cu atât mai mult cu cât nu v-a plătit nimeni și nici nu este ziua mea!”

---

Verva, bucuria și agresivitatea afișate în duminica lansării s-au transformat în tăcere după seara primului tur, când Udrea n-a mai zâmbit. A spus că a avut cea mai grea campanie electorală din ultimii 25 de ani și că și-a atins ținta, „în ciuda unor atacuri mizerabile greu de imaginat chiar și de mine”. Rezultatele oficiale au clasat-o pe locul patru, între Călin Popescu-Tăriceanu (5,36%) și Monica Macovei (4,44%). A câștigat 5,20%, cu un procent mai puțin decât rezultatul PMP la europarlamentarele din mai. Au votat-o aproape jumătate de milion de alegători, cu aproximativ 100.000 mai mulți decât cei care au semnat pentru candidatura ei.

Când și-a depus cele 400.000 de semnături la Biroul Electoral Central, au așteptat-o câteva zeci de oameni, poate o sută: tineri în blugi, femei pe tocuri stiletto, oameni din partid, oameni agățați de partid, femei de 50 de ani, fane ale președintelui. Era îmbrăcată într-un sacou și fustă ivoire, care i se mulau pe corp. Serioasă, clasică, părea complet alta față de „blonda de la Cotroceni” din 2005. Purta pantofi cu print de reptilă, ca o reminiscență extravagantă la care nu poate renunța, chiar dacă – cu regret – a renunțat și la bretonul despre care multă lume, de la fani de pe Facebook, la coafeze de cartier, la jurnaliști, i-a spus că ar trebui pieptănat într-o parte.

În spatele ei stăteau câțiva politicieni de mâna a doua, foști parlamentari și alți dezertori din PDL. PMP s-a născut în vara lui 2013 dintr-o organizație pornită de oameni de pe lângă Băsescu, în momentul în care acesta, după ultimul congres al PDL, când Vasile Blaga a câștigat președinția partidului, a anunțat pe Facebook că se dezice de democrat-liberali. La puțin timp după acel congres, consilierii prezidențiali Cristian Diaconescu (fost ministru de externe și fost social-democrat), Sebastian Lăzăroiu, foștii miniștri Daniel Funeriu și Teodor Baconschi, sociologul Marian Preda și alții au înființat Fundația Mișcarea Populară, care promovează valorile de centru-dreapta. Două luni mai târziu, fundația a creat PMP, iar anul acesta, înainte de europarlamentarele din mai, alți parlamentari importanți au ajuns din PDL în PMP, printre care și Cristian Preda și Theodor Paleologu.

Atunci a sosit și Elena Udrea.

Deși oficial nu era, Udrea a preluat rolul de președinte de partid în campania pentru europarlamentare, pe afișe și la televizor, pentru că avea notorietate. A sărit cu parașuta – decizie care l-a făcut pe Băsescu să spună că arată „curaj” față de Victor Ponta „care stă cu fundul în barcă și-l trag jandarmii” (Ponta i-a replicat că „atacă cu parașute”), s-a îmbrăcat în blugi skinny (blugii sunt lait motivul partidului) și tricouri albe inscripționate cu „Keep calm and vote PMP”, a dansat pe Happy, a pozat alături de șeful statului pe malul mării. Lista candidaților a fost deschisă de Preda, urmat de Baconschi, Funeriu, Paleologu. Unii dintre ei au apărut pe afiș, îmbrăcați tot în blugi, și toți în spatele lui Udrea. (Preda spune că a văzut imaginea abia după publicare.) PMP, un partid înființat în trei luni, a obținut un scor bun – 6,2%, adică două mandate.

După două săptămâni, Udrea a devenit președinta partidului, învingându-l pe Funeriu. La același congres din august, Cristian Diaconescu a devenit candidatul partidului la prezidențiale. La puțin timp după, oameni din partid au declarat presei că filialele din provincie nu se pot mobiliza să strângă semnături pentru acesta, iar Elena Băsescu, fiica președintelui, nou venită în partid și bună prietenă cu Udrea, a întors armele într-o postare pe Facebook: „Organizațiile au probleme să strângă semnături pentru că Elena Udrea le interzice”. Oricum mic și firav, PMP s-a clătinat când Udrea a anunțat că îl înlocuiește pe Diaconescu în cursa prezidențială.

De-asta, la BEC a fost singură. Nu i-a avut alături nici pe Diaconescu, a cărui declarație de susținere pentru Udrea a apărut într-un colț pe site-ul PMP, dar în campanie a fost absent; nici pe Preda, care o consideră o vedetă, nu un om politic; nici pe Baconschi, care a și plecat din PMP; nici pe Paleologu, care crede că un comeback în politică ia timp; nici pe alți membri fondatori ai mișcării, ca Lăzăroiu sau Adrian Papahagi, care au migrat în tabăra Monicăi Macovei. Nu a avut-o alături nici măcar pe Elena Băsescu, acum în silenzio stampa. Emil Boc, primar PDL, singurul în afară de președinte care a spus că o susține, a rămas la Cluj.

Zecile de camere TV i-au luminat ochii căprui-închis. Reflectoarele nu o obosesc, din contră, parcă o încarcă cu puterea de care are nevoie. Consiliera ei, care i-a fost alături și la Ministerul Dezvoltării, s-a chircit lângă trepiedele cameramanilor, ca să-i monitorizeze discursul:

„…astăzi, când sistemul securisto-comunist este îngenuncheat, cred că România are șansa să meargă pe un drum al democratizării, al dezvoltării pe un drum pe care s-a așezat deja…”.

Pauză.

„…dar care trebuie continuat…”

Și-a închis ușor pleoapele cu genele rimelate. Pauză.

„O Românie cu Victor Ponta președinte înseamnă o Românie în care democrația moare încet…”

---

Udrea nu a fost tot timpul Udrea. Când era mică i se spunea Găbița, diminutivul celui de-al doilea prenume. Era o fetiță tunsă scurt, dintr-o familie modestă din cartierul Micro 5 din Buzău. Mama era casieră, tatăl, șofer de autobuz și are un frate, cu doi ani și jumătate mai mare. (Tatăl a murit în 2009.) Nu a fost la grădiniță și a intrat direct la școala nr. 16 din Buzău, iar apoi a făcut primii doi ani într-o clasă de electrotehnică la Liceul „Bogdan Petriceicu Hașdeu”. În liceu avea părul creț, vopsit roșcat, și se îmbrăca în sacouri și fuste scurte, mi-a spus una dintre colegele de liceu. Mihaela Davidescu, o prietenă apropiată din copilărie, își amintește că Eli, așa cum îi spunea din generală, era elegantă și studioasă. La unele principii de modă, printre care și „o doamnă poartă tot timpul pantofi cu ciorap [fin], chiar și în plină iarnă”, nu renunța niciodată.

Nu era de olimpiadă, dar învăța bine. Umbla într-o gașcă de patru fete, iar în clasă, la specializarea filologie-istorie pe care a urmat-o în ultimii doi ani, era discretă și săritoare. Când, imediat după Revoluție, proaspăta mișcare ecologistă din Buzău a strâns haine pentru copiii dintr-un centru de plasament, a strâns cele mai multe pachete. „Era veselă, fâșneață, nu era copilăroasă, se băga și voia să facă”, mi-a spus colega de liceu. Îi plăceau Tudor Arghezi (a recitat De-abia plecaseși la un concurs de Miss), Patul lui Procust și filmul King Kong, pentru scena finală în care Kong se sacrifică ca să-și salveze protejata.

A dat examen la Drept, la Universitatea din București, dar nu a luat și s-a înscris la Drept la universitatea privată „Dimitrie Cantemir”. A lucrat câțiva ani ca avocat, în cauze comerciale, reprezentând într-un proces și Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAPPS).

S-a căsătorit pe 26 decembrie 2003, la 30 de ani, chiar de ziua ei, cu omul de afaceri finanțator de campanii electorale Dorin Cocoș. Cei doi erau la Miami, pentru că Udrea a vrut să-și petreacă ziua de naștere într-un loc cu vară și, în vacanță fiind, au hotărât în grabă să se căsătorească (au făcut-o la consulatul din New York). Într-o filmare de atunci, difuzată ulterior la emisiuni de can-can, apare îmbrăcată într-o rochie albă, un fel de neglijeu în care sânii îi stau îngrămădiți în cupe. Invitații și mirii râd încurcați de parcă ar fi la o nuntă falsă.

Udrea a avut mereu în jur oameni influenți, fie prieteni, fie cunoscuți de-ai fostului soț: de la Victor Ponta, care acum 10 ani era avocatul lui Cocoș, la Gabriel Oprea, actual ministru de interne, Nicolae Dumitru și Dinu Pescariu, acum cercetați de DNA în dosarul Microsoft sau Cozmin Gușă, consultant politic, actual acționar al Realității TV.

În 2002, Udrea a devenit consiliera lui Gușă, pe când acesta era secretar general la PSD. Doi ani mai târziu, când Gușă a intrat în echipa de campanie a lui Băsescu, Udrea s-a înscris în PNL și a fost pusă pe lista Alianței PNL-PD de consilieri la primărie. Pe atunci se lăuda naiv la televizor că are 100 de pantofi, că-și face manichiura în oraș, că se duce la solar, dar stă și la soare. În dormitorul plin de ursuleți de pluș, răspundea emoționată reporterului că toate cheltuielile le suportă, „cu plăcere”, soțul. „Sunt foarte fericită și liniștită”, spunea, „și m-am gândit să mă concentrez pe aspectul profesional acum, cu sprijinul soțului meu, bineînțeles”, își anunța Udrea intrarea în politică, un vis pe care spunea că îl are de mulți ani.

Prima lecție de politică pe care a ținut-o minte a primit-o chiar de la Băsescu, pe când era la primărie, într-o ședință cu alți consilieri. Primarul de atunci le-a spus: „Voi veți fi politicieni când se va opri lumea pe stradă și vă va recunoaște. Dacă vă puneți la un colț în intersecție și trec oamenii pe lângă voi fără să știe cine sunteți, nu sunteți politicieni”.

La două luni după ce a câștigat alegerile, Băsescu a numit-o consilier de stat al Cancelariei prezidențiale – omul care ține agenda președintelui, primește și expediază corespondența, asigură legătura președintelui cu celelalte instituții sau clasează documente (secrete și nesecrete). „Un lup tânăr”, spune bloggerul Cristian Șuțu, fost jurnalist politic. Udrea a intrat în politică împinsă de la spate, la fel cum Ponta a fost împins de Adrian Năstase. Lupii tineri în politică urcă câte două-trei trepte cu un singur pas, spune Șuțu, „fără să lipească afișe, fără să strângă semnături într-o organizație de partid de două-trei blocuri”.

În 2005, într-o emisiune a jurnalistului Robert Turcescu, Udrea s-a descurcat remarcabil, înghițind în sec, dar menținându-și calmul de fiecare dată când a fost întrebată de afacerile soțului cu statul. A eșuat la final – într-unul dintre cele mai cunoscute momente TV ale ei – când a recunoscut că nu știa că Norvegia nu este în Uniunea Europeană și că are rege, nu președinte. Tot în 2005, după ce presa a relatat despre afacerile pe care Cocoș și partenerii lui le-au avut cu Primăria Capitalei sau cu fostul Guvern, Udrea a demisionat, declarând că nu dorește ca insinuările repetate la adresa ei să devină o vulnerabilitate a demersurilor președintelui. A demisionat și din PNL, a intrat în PD la începutul lui 2006, iar la sfârșitul acelui an a devenit secretar executiv al partidului.

Deși nu mai lucra pentru președinte, Udrea a devenit în timp unul dintre cei mai eficienți purtători de cuvânt neoficiali ai acestuia. În 2007 a spus într-o emisiune că pe vremea când era ea consilier, premierul Tăriceanu a intervenit pe lângă președinte rugându-l, printr-un bilețel roz, să-i rezolve problemele în justiție ale lui Dinu Patriciu. „Bilețelul roz” a provocat un scandal care a dus la prima suspendare a lui Băsescu. Într-un interviu care a însoțit un pictorial în revista Tabu, spunea că atacurile asupra ei nu vin din cauză că e femeie, ci pentru că a ales să intre în bătălie, fără rezerve, mereu în prima linie.

În 2008 a candidat la parlamentare din partea PDL și a devenit deputat în colegiul 25 din Drumul Taberei, unde nu i-a fost greu să câștige – i-a avut contracandidați pe cântăreața Luminița Anghel și pe Cătălin Zmărăndescu, bodyguardul lui Gigi Becali. A fost ministru în cabinetul Boc și în 2012 a candidat a doua oară pentru un mandat de deputat, într-un colegiu din Neamț. Doi ani mai târziu, a spus că Băsescu i-a recomandat să nu încerce încă un mandat, fiindcă va pierde. A câștigat în Neamț, județ unde s-a votat tradițional PDL în ultimii 10 ani, cu aproape 43%, un scor mult mai bun decât al altor grei ai partidului: Mihai Răzvan Ungureanu, 34% sau Blaga, 26%.

În 2010 a devenit președinta PDL București, într-o competiție internă unde a fost singura candidată, dar a demisionat în 2012 când Silviu Prigoană, candidatul propus pentru Primăria Generală, a pierdut alegerile. Și-a petrecut anul trecut în opoziție și a devenit subiectul multor știri după ce a anunțat că divorțează din cauza carierelor incompatibile, „unul politică, altul afaceri”, care au supus căsnicia multor presiuni.

De atunci a încercat o reinventare personală și profesională pe care și-a mediatizat-o intens, vorbind de la dieta de slăbit în funcție de grupa de sânge, la viitoarele ei afaceri în turismul balnear, la lupta împotriva corupției PSD. Apoi a decis să-și încerce norocul la președinție. Oricâte schimbări a făcut în ultimii ani, un lucru a rămas la fel: loialitatea ei față de Băsescu.

---

În campanie, Udrea a vorbit adesea despre cei 10 ani în politică ca despre cei mai aprigi, cei mai productivi, o perioadă în care a construit enorm ca om politic. A folosit expresii ca „10 ani am luptat” sau „am fost supusă mizeriilor timp de 10 ani”, de parcă ar fi fost 30 sau 40 de ani de carieră. Cei 10 ani sunt produsul unei mediatizări excesive și a legăturii continue cu Băsescu, un politician mereu în atac, un șef de stat activ, un lider politic cu opinii bine conturate. Tot Băsescu e și politicianul care nu a ratat ocazii să se fotografieze cu copii la mare, să intre în băi de mulțime și să spună „Să trăiți bine!”, să facă mai tot timpul glume la care râde primul.

Udrea n-a ajuns însă să preia latura serioasă a lui Băsescu – poziții argumentate cu cifre, statistici, dovezi, comisii prezidențiale de cercetare, poziții de politică externă –, ci mai degrabă pe cea superficială: hăhăieli, glume, atacuri, agresivitate.

A fost vocea constantă a președintelui și, la schimb, principalul om politic care a primit feedback pozitiv din partea lui. Întrebat în 2005 de ce a angajat-o, Băsescu a spus că s-a gândit să aducă la Cotroceni și altceva pe lângă niște acrituri și că „așa elegantă, cheltuind foarte mulți bani pentru garderobele ei, a alergat mult în campanie”. Întrebat de ce iese cu Udrea la Golden Blitz, a spus că nu are complexe, iese cu oricine îi face plăcere, iar familia este la fel de solidă chiar dacă subiectul Udrea face deliciul presei. Adriana Săftoiu, fost purtător de cuvânt al președintelui, a scris în Adevărul, la câteva zile după ce Udrea și-a anunțat candidatura la prezidențiale, că aceasta „a fost proiectul lui de la bun început și doar cei care au vrut să vadă și să creadă altceva au refuzat evidențele. Pentru proiectul său personal a sacrificat tot: o alianță, guverne, un partid, acum și viitorul imediat al țării, oameni pe care i-a demonizat public”. Într-un editorial din octombrie, jurnalistul Dan Tăpălagă de la HotNews.ro a numit-o „sirena roz” pentru care președintele a sacrificat tot.

Oamenii pe care i-am întâlnit la adunările ei electorale sunt diferiți: tineri care nu știu mai nimic despre politică, femei de 40-50 de ani cu studii medii, care au auzit de Udrea și cărora le place în primul rând feminitatea și apoi curajul ei, bărbați atrași de ea. Dar am dat mereu și peste foști votanți ai lui Băsescu care o văd ca pe continuatoarea proiectelor președintelui, o urmașă mai caldă decât Macovei, dar suficient de tupeistă cât să dea de pământ cu Ponta. (O femeie care locuiește de 25 de ani la Paris mi-a spus că românii din diasporă votează întotdeauna Băsescu. „E frumoasă, e inteligentă, e chaleureuse. E ca domnul Băsescu, e singura care vorbește împotriva lui Ponta”.) Cu toți acești oameni, Udrea a făcut poze mai mult decât a vorbit. Și oamenii vor mai degrabă să facă poze decât să vorbească cu ea. Mulți părinți aproape îi trântesc copiii în brațe și apoi declanșează camera foto a telefonului mobil.

Într-o zi a întrebat un băiețel dacă vrea să vină la ea acasă. Când vede copii, vocea i se pițigăiază, cuvintele se transformă în diminutive, vocalele se unduiesc: „Oh, ce prințesă frumoaaaasă!”. „Măi, pitic cu cojoc, măi pitic cu cojoc! Mai sunt copilași?”

Uneori, face glume care aduc a glumele lui Băsescu. „Cum îl cheamă pe baronul de la Vrancea?”, a întrebat o sală de membri PMP. Cineva de lângă i-a răspuns „Oprișan”. „A, Oprișan, mereu uit, eu îl știu de Portofel.”

„Îl aștept pe Iohannis la dezbatere, cu promptere, fără promptere. Eu una n-am nevoie de prompter.”

„Îl provoc pe Ponta la o dezbatere, să ne arătăm viziunile. Mă rog, el nu are nicio viziune.”

În emisiuni TV vorbește despre sondaje, categorii de electorat, previziuni de vot cu o plăcere asemănătoare cu a președintelui: „românii votează pe partide”, „votul e pe blocuri mari politice”, „sunt singurul candidat în ascensiune”. Cineva din echipa de campanie mi-a spus glumind că Udrea se pricepe atât de bine la comunicare electorală, că îi e teamă că într-o zi o să-i fure pâinea. Își scrie singură mare parte din statusurile de Facebook și dimineața citește conștiincioasă raportul de analiză media. Astăzi are mult mai multă grijă la voce, discurs, dicție. Conturează ușor silabe, are răbdare cu literele și nu le mai lasă să se încalece una pe alta ca de multe ori când rostea înainte „dompreședinte”. Face pauze când vrea să sublinieze ceva.

Uneori însă, face declarații surprinzătoare, sincere, greșite. A declarat într-un interviu la radio că dacă va ajunge președinte va crea o nouă majoritate parlamentară negociind cu parlamentari oportuniști. A spus că a renunțat la a-și da doctoratul în securitate la Universitatea Națională de Apărare după ce și-a dat seama că i l-ar fi făcut profesorii. („Cum ajungea un om politic într-o funcție importantă i se propunea «hai să ai și un doctorat»”.) Când a fost întrebată la TVR dacă, în calitate de președinte, va apela la soft power pentru a întreține relațiile externe, a întrebat: „O să vă rog să-mi explicați, pentru că nu cunosc terminologia”.

Băsescu a declarat că Udrea este creația sa, „de la mine a învățat politică”. Dar, spre deosebire de alții în care a investit încredere la un moment dat – Macovei, Boc, Anca Boagiu –, Udrea nu pare să poată trece la nivelul următor.

„În campania prezidențială, transferul de credibilitate dinspre președinte către candidatul Elena Udrea pe teme de substanță nu s-a realizat”, spune analistul politic Costin Ciobanu de la smartpolitics.ro. Udrea s-a folosit de dimensiunea frivolă a imaginii ei și nu a declinat teme serioase. A fost votată în principal de cei între 18 și 34 de ani, 74% având ca studii cel mult liceul. În iulie, aproape 20% dintre români aveau încredere în președinte, potrivit unui sondaj INSCOP. Diferența de 14 procente între procentajul încrederii în Băsescu și cel câștigat de Udrea arată ca o prăpastie. „La urne”, spune Ciobanu, „în mod cert ea nu este urmașa Președintelui”.

---

La mijlocul campaniei, Udrea, a vizitat fabrica Dacia-Renault de la Mioveni. A ajuns după Iohannis și Ponta, cu care, în ultima săptămână dinaintea primului tur, a cerut cu disperare o dezbatere. (Unele sondaje o creditau cu șanse la locul trei, la mică distanță de Tăriceanu și Macovei.)

În secții, angajații au privit curios delegația de campanie. Un bărbat mi-a spus că „e frumușică, bătăioasă, dar să vedem ce mai e până la vot”. Niște fluierături au acompaniat zgomotul asurzitor al aparatelor. Câțiva oameni din delegație, dar și directorul general al Dacia și Renault, și-au dat căștile jos ca să asculte mai bine. Angajații huiduiau. Udrea nu a făcut nicio grimasă și a ascultat în continuare explicațiile inginerilor despre cutii de viteze și motoare. Finalul vizitei i-a prins pe angajați într-o pauză. Câteva femei au venit spre delegație și, instruite ca după o ședință de sindicat, au mitraliat-o: „De ce veniți acum în campanie la noi?”. „Avem salarii mici.” „Păcat de tineretul acesta, tineri cu facultăți, dar le au degeaba.”

Le-a răspuns sfios, părând îngrijorată: „Din păcate nu-i califică nimeni, dar uitați că de aici ies calificați.”

A ieșit din secție și, afară, lângă un automat de cafea, a găsit niște bărbați care fumau. A vrut să-și ia o cafea și, cum nu avea bani, cineva i-a oferit o bancnotă să o introducă în aparat.

„O vreți scurtă sau lungă?”, a întrebat-o angajatul.

„Lungă.”

„Ia uitați, că a ieșit scurtă”, i-a spus râzând bărbatul.

„Bună și asta”, i-a răspuns Udrea fără să schițeze un zâmbet și a dat pe gât cafeaua din două înghițituri.

Bărbatul a luat o gură din cafeaua lui și a întrebat-o:

„Dar și dumneavoastră ați fost în Guvern. De ce nu s-a făcut autostrada?”

„Am fost, dar eu nu am fost la ministerul Transporturilor, ci la Dezvoltare, eu am făcut ce am putut cu investițiile mele.”

Bărbatul a mai tras un fum din țigară, și i-a spus:

„Bine, doamnă, pauza mea s-a terminat acum. La revedere!”

Investițiile de care Udrea a vorbit sunt stâlpul pe care și-a construit campania electorală. 6.000 de proiecte finanțate ori prin programul de fonduri europene Regio, ori prin bugetele celor două ministere pe care le-a condus din 2009 până în 2012 în ambele guverne Boc: Turism și apoi Dezvoltare Regională și Turism. Site-ul de campanie s-a numit România Frumoasă (romaniafrumoasa.ro) și a fost creat în jurul unei hărți unde sunt înșirate proiectele, de la străzi reabilitate, la parcuri, stadioane, pârtii de schi sau evenimente sportive, cum ar fi Gala Bute din 2012.

Programul Regio, schemă de finanțare cu fonduri europene, a fost administrat de Autoritatea de Management din ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului. Ce a făcut Udrea este că și-a lăsat angajații să-și facă treaba fără să intervină. E un fapt pe care adesea îl spune și ea: că a găsit profesioniști în minister și nu a schimbat pe nimeni. Dar multe dintre ideile proiectelor au fost ale primăriilor, consiliilor locale sau județene, care-și știu nevoile. Ele n-au fost generate de minister sau de ministru. Ministerul a făcut ce-ar trebui să facă: le-a finanțat.

Înainte să înceapă campania, Băsescu a spus că o susține pe Udrea și fiindcă a fost un ministru bun. „Peste 6.000 de proiecte sunt împrăștiate în toată țara, este un om care a avut cea mai bună absorbție de fonduri europene, avea 36%”. Procentajul de absorbție de care președintele vorbea în august nu este real, spune Elena Calistru de la Factual.ro, un grup voluntar de experți în politici publice care verifică acuratețea declarațiilor publice. Stadiul absorbției Regio în februarie 2012, după ce mandatul lui Udrea s-a terminat, era de aproape 12%. (Cifra include nu doar cei doi ani de mandat ai săi, ci toți cinci de când a început schema de finanțare europeană.)

Portofoliul Dezvoltării este unul dintre cele mai importante ale guvernului, nu doar pentru că are un buget important, ci pentru că devine un instrument bun pentru miniștri ca să-și creeze o imagine de gospodari. Udrea a știut să profite de asta și a tăiat panglici peste tot prin țară. Zvonistica din presă și politică a înfățișat-o pe Udrea ca pe un ministru puternic: i se spunea „Doamna” și ar fi avut ultimul cuvânt în privința alocării fondurilor, înaintea ministrului Finanțelor, și chiar a premierului.

Chiar și așa, nu a trecut ușor prin cele două mandate. În 2009, o comisie parlamentară a anchetat modul în care ministerul a cheltuit trei milioane de euro pentru diverse campanii de promovare a turismului. Atunci, parlamentarii au cerut demisia și urmărirea penală a lui Udrea, acuzând-o de abuz în serviciu, săvârșirea infracțiunilor de conflict de interese, neglijență în serviciu. O lună mai târziu, Parchetul General a decis neînceperea urmării penale împotriva sa.

În 2010, când brandul turistic „Explore the Carpathian Garden” a fost lansat la o expoziție mondială în Shanghai, Udrea a spus că nu crede să existe în acel moment o persoană mai emoționată ca ea sau mai mândră de cetățenia ei. Crearea brandului turistic – cercetări, identitate vizuală, slogan – a costat 800.000 de euro, un preț considerat de experți ridicol de mare pentru un proiect care a ajuns să fie poreclit „frunza lui Udrea”.

Procurori de la Direcția Națională Anticorupție încă anchetează organizarea galei „Campion pentru România”, un meci al pugilistului Lucian Bute finanțat de minister, prin negociere directă, cu peste două milioane de euro.

Afacerile controversate ale fostului soț i-au șubrezit imaginea de politician „altfel” și n-au ajutat-o să arate că se află în afara grupurilor de interese din politică. Cocoș, arestat preventiv în noiembrie, a fost acuzat de procurorii DNA de trafic de influență și spălare de bani în dosarul Microsoft, în care politicieni și oameni de afaceri ar fi intermediat și primit șpagă de la compania Fujitsu Siemens ca să reînnoiască un contract de licențe Microsoft pentru calculatoarele din școli. Potrivit DNA, toți cei cercetați ar fi pretins 20 de milioane de dolari din cele 54 de milioane achitate de Guvern.

Iar după alegeri, Alina Bica, procurorul șef al Direcției de Investigare a Crimei Organizate și Terorismului (DIICOT), secretar de stat în ministerul Justiției în același guvern în care Udrea a fost ministru, a fost arestată preventiv pentru abuz în serviciu, fiind cercetată de DNA într-un dosar de retrocedări ilegale. Bica – o amică de-a Elenei Udrea cu care și-a petrecut anul acesta weekendul de Valentine’s Day la Paris – ar fi aprobat, alături de alți oficiali, o despăgubire de 61 de milioane de euro, prin supraevaluarea unui teren. Beneficiarul retrocedării ilegale a fost un om de afaceri apropiat de Cocoș.

Udrea a spus mereu că nu a știut niciodată detalii despre afacerile lui Cocoș. Mai mult, a adăugat că în perioada în care a fost ministru era atât de ocupată încât „multe lucruri și dacă le auzeam îmi treceau pur și simplu pe la urechi, preocuparea mea era despre ce aveam eu de făcut în partid sau la minister”. Când un jurnalist a întrebat-o dacă se va simți înșelată în caz că justiția va dovedi că fostul ei soț a făcut afaceri corupte, i-a răspuns: „Pentru o femeie se mai întâmplă să fie înșelată. În așteptări, în viața de familie… Cred că peste tristețea de a fi înșelată am trecut de mult”.

---

Deplasările electorale din timpul campaniei au ținut-o în priză ore în șir. Într-o conferință de presă la Pitești, la șapte seara, după mai bine de 10 ore pe drumuri, Udrea stătea la o masă de prezidiu într-o sală cu zeci de spoturi luminoase care-i întunecau ochii. Era sfârșitul turneului electoral de o zi în Argeș, zi în care a vorbit cu angajați, simpatizanți, membri de partid, a făcut poze, a condus o Dacia Duster și a lipit logoul PMP pe un hanorac într-o fabrică de echipamente sportive.

În conferința de presă a repetat „Elena Udrea nu e perfectă”, parte din mesajul electoral pe care l-a tot recitat la televiziuni, în discursuri, în întâlniri cu alegătorii. „Elena Udrea așa cum e, cu tocuri, blondă și cu alte defecte pe care le are, totuși a făcut ce nu a făcut nimeni.” Dintre cei 15 jurnaliști locali strânși în sală, s-a auzit la un moment dat următoarea întrebare: „Ați fost sau nu amanta președintelui?”.

Udrea a zâmbit, a privit în gol și a răspuns:

„Dacă dumneavoastră, ca femeie, îmi puneți o astfel de întrebare…”

Întrebarea îi fusese adresată și cu două seri înainte, la TVR. A răspuns atunci că o astfel de întrebare este doar unul dintre atacurile mizerabile pe care, ca femeie, a trebuit să le suporte în 10 ani de politică. Udrea este cu siguranță discriminată și supusă prejudecăților, mi-a spus Tudorina Mihai, de la asociația FRONT, organizație neguvernamentală feministă. E un personaj care a intrat într-o capcană a imaginii care-i face mai mult rău decât bine și din care nu poate ieși. „Pentru că a investit în imaginea sa eroticizată, s-a tras prea ușor și de prea multe ori concluzia că a reușit în politică numai pentru că ar fi fost amanta știm noi cui și fosta soție a lui Cocoș”, mi-a spus Mihai.

Femeie sau bărbat, e imposibil să vorbești despre Udrea fără să vorbești despre cum arată, mai ales că asta a vândut și în campania „Bună pentru România”, în care apărea îmbrăcată în sacou și fustă scurtă, ba cu ghiozdan roz în spate, ba cu o cască galbenă pe cap, ba cu o inimă roșie pe piept. Bună pentru Educație. Bună pentru Modernizare. Bună pentru Sănătate. (Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a spus că imaginea cu casca de constructor pe cap aduce a scenariu de film porno. Udrea i-a răspuns că totul se află în mintea bărbaților.)

Sloganul apelează la stereotipuri și, într-o societate tradițională care se simte deocamdată confortabil cu stereotipul că femeia este obiect sexual, ar fi putut să placă unei majorități, spune lectorul universitar Oana Băluță. Dezechilibrul e că, în ciuda afișului, Udrea a fost singura candidată cu mesaje pentru femei, care a căutat angajate femei în fabrici, cărora le-a transmis că a venit rândul unei femei după ani de discriminare într-o politică total masculinizată.

Transformarea Elenei Udrea în cei 10 ani este reală. Are calități certe de politician: învață repede, are instinctul de a crea știri, este inteligentă emoțional, dar este prinsă între două lumi care o vor respinge fiecare tocmai pentru că pendulează: cea a politicii tabloide, de unde și-a luat voturile și la aceste alegeri, și cea a unei politici serioase, unde stă în umbra lui Băsescu. Odată a spus, vorbind despre ea la persoana a III-a, că poate fi un alt tip de politician-femeie, după Elena Ceaușescu și apoi Mona Muscă, un model de tranziție, „apare Elena Udrea, așa din neant, din mediul privat, un candidat care a ales să meargă pe tocuri în politică”. Este o altfel de prezență în politică, spune și Băluță, dar, adaugă ea: „nu există un singur tip de femeie în politică. Udrea îți ridică problema diversității și a falsei unicități”.

---

Pe 16 noiembrie, Udrea a votat la Paris, din solidaritate cu românii din diasporă. În blugi strâmți, cizme din piele întoarsă cu vârf ascuțit, cu un șal animal print, cu același ruj roz strident și aceiași cercei lungi, a stat la coadă la secția de lângă restaurantul românesc Doina. De la începutul săptămânii plănuise să plece la Paris și  a anunțat pe Facebook că-și va face și poze – aluzie la fotografiile din campania electorală în care a apărut alături de Bica și despre care a spus că sunt mâna serviciilor de informații. „Eu voi vota la Paris și îmi voi pune și fotografii pe Facebook, ca să nu se mai streseze băieții să mă pozeze preventiv, pentru campaniile viitoare. Încerc să le fac munca mai ușoară.”

Și la Paris, unde a stat la coadă opt ore, oamenii au înconjurat-o să-și facă poze cu ea. A făcut și ea selfie-uri și le-a postat conștiincios. De când a pierdut în primul tur nu a mai ieșit la televizor și s-a refugiat pe Facebook. I-a plătit o poliță Monicăi Macovei, pe care și-o cenzurase în campanie ca „să nu se bucure toți misoginii politicii românești” de o ceartă între femei. Macovei tocmai declarase într-un interviu că Udrea a primit prin partaj bani care provin din șpaga primită de fostul soț în dosarul Microsoft și că „e ciudat că a luat scorurile cele mai mari în județele roșii, ale lui Ponta”. Udrea a replicat că Macovei și susținătorii ei trebuie să știe că „nu voi mai accepta să fiu atacată și voi riposta. Ceea ce a fost din partea mea o dovadă de bun-simț în campania electorală a fost interpretată ca o slăbiciune și îi asigur că nu e cazul. Deci, mai răsfirați, băieți și fete, mai răsfirați…”.

Tot pe Facebook a anunțat și că ea, ca fost candidat, dar și PMP, susțin votul anti-Ponta în turul doi. Însă pe 16 noiembrie, Ruxandra Dragomir, mâna ei dreaptă în campanie, și-a postat pe Facebook buletinul de vot anulat, pe care ștampilase o căsuță cu Elena Udrea desenată cu pixul. (Un consilier de-al lui Udrea îmi spusese că va vota cu Ponta.)

Cât ea stătea la coadă la Paris, la București, în sediul partidului pe care-l conduce – prea mic pentru Udrea și Băsescu, așa cum am auzit-o odată spunându-i amuzată unei jurnaliste – era liniște. Forfota din campanie se transformase în nimic. O conferință de presă a unui deputat necunoscut al PMP tocmai se anulase pentru că nu venise nici măcar un reporter.

„Am reușit în sfârșit să votez și eu la Paris”, a scris după ce a votat, postând, bineînțeles, un alt selfie alături de alți români cu care a stat la coadă. „A fost un vot anti-Ponta și anti-PSD, așa cum a fost, de altfel, și bătălia mea de 10 ani”.

Avea același zâmbet la comandă, aproape mândru. Am văzut de atâtea ori zâmbetul ăsta, în campanie, în reportaje TV, în prea multe fotografii pe agențiile de presă – de la inaugurări, lansări, din vizitele ei electorale în București sau la Roman, din cele ale președintelui Băsescu. La fel ca-n ultima competiție electorală, în toate aceste momente a muncit punându-și la bătaie imaginea și vocea. Dar alegerile prezidențiale din 2014 au dat câștigător un candidat căruia, cel puțin până acum, nu-i place să atace și se simte stingher în fața camerelor de filmat. E de văzut dacă Udrea, creația lui Băsescu, un politician similar ei, dar mult mai versat, va rezista unei posibile schimbări a culturii politice.

E încă prea devreme să știm dacă modelul Udrea va mai avea relevanță. E prea devreme să știm dacă va fi în lumina reflectoarelor care îl vor urma pe Traian Băsescu odată ce va pleca de la Cotroceni. E posibil ca acesta să i se alăture ca noua față a PMP și să înceapă împreună construcția unei opoziții de dreapta, împotriva acelorași inamici declarați sau împotriva unora noi. Dar e la fel de posibil ca Băsescu să se oprească, sau să caute un început nou, și astfel  să-și sacrifice și ultimul soldat, negreșit cel mai loial, pe Elena Udrea.