[Out] Marian vrea să plece

Marian spune că uită repede conversații, dar sunt momente pe care și le amintește precis. În urmă cu doi ani, în clasa a X-a, era la ora de economie când a auzit-o pe profesoară întrebând, cum mai făcea ea de obicei: „Măi băieți, dar voi nu aveți nicio prietenă? Nimic, nu aveți grijă de voi?”. „Care dintre voi e gay?”, a continuat.

O mână subțire, cu degetele lungi, s-a ridicat ușor din spatele clasei. Era Marian. „Cum e să te săruți cu un băiat?”, l-a întrebat apoi profa. „Este. Este, doamnă, este!”, a răspuns el, la care colegii au izbucnit în râs. Marian s-a simțit mai întâi sigur pe el. Apoi s-a gândit că cei care au râs au făcut-o pe seama lui. L-a durut câteva secunde, după care și-a spus: „Nicio problemă”.

„Am prins foarte mult confidence în ultima perioadă; nu știu de unde vine, dar mă bucur.” De la vârsta de doi ani, Marian Iancu a crescut cu bunica lui, în Focșani. Părinții lui s-au despărțit când el avea șase luni, pe tatăl lui nu l-a cunoscut niciodată – și nu-și dorește –, iar mama a plecat la scurt timp după în Italia, unde lucrează ca îngrijitoare pentru persoane în vârstă. Pentru Marian, mama și bunica au fost dintotdeauna părinții lui și le spune „ai mei” când vorbește despre ele. Traiul cu bunica a fost „mai cu năbădăi, cu de toate”. Se certau uneori din orice, dar în ultimul timp s-au mai relaxat. Cu mama lui vorbește de trei ori pe zi, uneori și mai des, și se văd o dată pe an și atunci stau împreună o lună.

Pe la 11-12 ani, Marian și-a dat seama că, dintre fete și băieți, mai mult îl atrăgeau băieții. S-a îngrijorat și i-a fost teamă de adevăr. Simțea că trebuia să fie altcineva, oricum nu un homosexual. Că, dacă voia să devină unul cu societatea, trebuia să respecte criteriile ei. Încerca să nege și să fie cât mai singur, ca să vorbească doar cu el. Timp de doi ani i-a fost teamă că nu se va integra, mai ales că oricum era cam timid. Se gândea la reacțiile celorlalți, dar și că trebuia să spună cuiva. După ce a vorbit cu o prietenă bisexuală care i se părea mai deschisă, cu prietena cea mai bună, cu alți câțiva prieteni și cu câțiva colegi separat, i-a spus și mamei, la 16 ani. Nu-și făcea griji, parcă știa că orice ar fi și orice ar face ea îl va susține, că pe mama lui o interesează ca el să aibă un job bine plătit, să trăiască bine și să fie fericit.

După ce și-a făcut coming outul la ora de economie, când avea 16 ani, pe Marian l-au întrebat mai mulți colegi cum și-a dat seama că e homosexual. „Simplu: cum ție îți plac fetele, mie îmi plac băieții”, le răspundea. Dar pentru ei asta părea imposibil și din cauza asta îl ironizau când aveau ocazia. Marian încerca să-i ignore, dar se simțea și dat la o parte. Simțea că e atât de singur de parcă numai el ar fi fost pe lume. Nu știa ce să facă, pentru că voia să găsească un prieten de încredere, care să fie din același oraș și același liceu. Singurătatea l-a întristat. Nu se putea concentra prea mult la învățat, mai ales la limba română, și avea note mici la mai toate materiile. Dormea extrem de mult, și noaptea și ziua. Stătea foarte mult în casă și avea zile când mânca prea mult, altele când mânca prea puțin.

La un moment dat s-a hotărât să nu mai ia totul prea în serios, pentru că orice se întâmpla știa că va fi bine, sănătos. De asta e mai sarcastic. Orice glumă aude pe holul liceului la adresa lui, răspunde cu sarcasm și merge mai departe. Când cineva râde de mersul lui sau îl strigă „Poponarul”, Marian spune „Oi fi eu poponar, dar mă îmbrac mult mai bine decât tine”.

Lui Marian i-ar fi plăcut să învețe la un liceu de arte, dar mama și bunica l-au îndrumat spre un liceu cu profil real, în care i-a fost greu să țină pasul cu toate materiile. Din clasa a X-a a început să îndrăgească și mai mult artele, odată ce a descoperit Tumblr și a început să citească despre Michelangelo, Picasso și Da Vinci. Iubește moda și are mereu la el reviste pe care le împrumută și profesoarelor. Le citește de obicei cap-coadă și nu-i scapă niciodată pictorialele de modă și rubricile cu sfaturi de îngrijire a părului și a tenului. Abia așteaptă să termine cu examenul de bacalaureat și să plece în Londra la sfârșitul verii, unde o să învețe design vestimentar la Universitatea pentru Arte Creative. Pentru că nu are talent la desen și nici pregătire în domeniu, va face mai întâi un an zero, pentru a porni din același punct cu studenții mai pricepuți decât el.

Povestea lui Marian face parte din proiectul început cu articolul Out, publicat în DoR #24: „Feminin/Masculin”. Găsești seria de povești aici.