[Out] Teo are treabă

În ultimul an, Teo a făcut primul ei scurtmetraj, s-a înscris voluntar în asociația ACCEPT și la festivaluri de film și le-a spus ambilor părinți că e lesbiană. La 18 ani, e gata să se concentreze pe film fără să simtă că-și ascunde o parte din identitate.

Până mai toamna trecută, Teo se simțea inconfortabil când mai ieșea cu băieți și îi aducea și acasă. Simțea că-i mințea și pe părinți, și pe băieții cu care ieșea, și pe ea însăși. Când Teo s-a despărțit de băiatul cu care se vedea atunci, s-a simțit eliberată. De fiecare dată când el își exprima sentimentele, ei îi părea rău că nu simțea la fel. Îl vedea mai mult ca pe un amic. „Să știi că sunt atrasă de fete”, i-a spus atunci, dar fără să detalieze. Dacă se gândește acum, e posibil ca el să fi înțeles că era bisexuală, dar Teo, atunci în vârstă de 17 ani, nu era pregătită pentru un coming out complet. Până în toamnă, când a vorbit cu mama ei, n-a simțit că era momentul să spună că ea e, de fapt, lesbiană.

Teo, 18 ani, s-a născut și a crescut în București, cu părinții ei și cu multe filme. Pe la 12 ani s-a împrietenit cu un băiat care era pasionat de filme, se uita la ce-i recomanda el și a înțeles că nu totul se rezumă la comedii romantice. A început cu Tarantino și a continuat cu Kubrick. Pulp Fiction a fost primul film care i-a deschis mintea. Cel mai mult îi plac regizorii care experimentează și nu se aliniază la o modă sau la curente comerciale.

Când era mică nu simțea nevoia să pună o etichetă pe ce simțea, nici atunci când apăreau semne că ar putea fi atrasă de fete, cum era la grădiniță, când Teo le spunea fetelor din grupă că îi plăcea de ele. În urmă cu doi ani, când s-a gândit mai mult la toată viața ei și a conștientizat ce simte și cine este, i s-a făcut frică. „Știam că sunt gay”, spune ea, „dar pur și simplu e privit atât de negativ în societate și în familia mea extinsă, încât nu am vrut să cred, nu am vrut să mă asociez cu asta.”

În toamnă, anul trecut, și-a făcut curaj și i-a spus mamei. Știa că e o persoană deschisă la minte; când mai aducea vorba despre homosexualitate, mama spunea că fiecare iubește pe cine vrea și că pe ea nu o afectează cu nimic, iar asta a făcut-o pe Teo să se deschidă. Într-o seară a venit acasă mai târziu din oraș și mamei i s-a părut că ceva o apăsa. Teo și-a zis că era momentul potrivit. I-a spus că îi plac fetele și că nu e atrasă de băieți în niciun fel. Au plâns amândouă, iar mama i-a spus că o iubește și o acceptă așa cum e ea. Tatălui ei i-a spus mai târziu, în primăvară. Îi era teamă că nu va fi la fel de deschis, dar a înțeles-o.

Tot în toamnă, Teo s-a înscris voluntar în asociația ACCEPT, unde lucrează la Queero, un blog despre cultura queer. Simte că vrea să compenseze pentru toată perioada în care nu era deschisă în legătură cu identitatea ei. În ultimul an s-a băgat voluntar și la festivaluri de film, cum ar fi NexT și Festivalul Filmului Evreiesc. Vrea să meargă la cât mai multe evenimente și să cunoască și să înțeleagă mediile din care face și vrea să facă parte.

Anul ăsta, a făcut primul ei film, un scurtmetraj la care a lucrat cu trei prietene, despre un puști de liceu care-și vinde mama cicălitoare ca să meargă la facultate la Harvard. L-au înscris la Super, festivalul de filme făcute de  adolescenți, unde a primit Mențiunea Juriului la competiția națională.

La școală, Teo nu-și ascunde identitatea, dar nici nu vorbește despre ea cu toți colegii și profesorii. Se simte norocoasă că are un colectiv deschis la minte. Unii colegi mai glumesc și o întreabă dacă e „tot gay”, iar ea le răspunde că da. „Mai am și prieteni care folosesc cuvântul «poponar»; o fi doar un cuvânt, dar fiind asociat de atâta timp cu un lucru negativ, devine ofensiv.” Teo folosește termenul „queer” pentru că îl preferă față de „LGBT”; i se pare mai incluziv pentru persoane care nu se regăsesc în cele patru inițiale (lesbiene, gay, bisexuali, transgender).

Față de profesori e mai reticentă, pentru că vrea să aibă un ultim an de liceu cât mai pașnic, mai ales că media de bacalaureat îi trebuie la facultate în Scoția. Vrea să meargă la Universitatea din Edinburgh, la studii de televiziune și film și pentru asta va trebui să-și completeze și portofoliul. Se gândește să facă un film în vară despre persoanele queer din zonele rurale ale României, dar crede că va fi greu să găsească oameni dispuși să vorbească despre viața lor. În București nu se simte în pericol, dar i se pare că un spațiu special pentru persoane queer, cum ar fi un centru comunitar, ar aduce siguranță și ar lega mai mult comunitatea.

Povestea lui Teo face parte din proiectul început cu articolul Out, publicat în DoR #24: „Feminin/Masculin”. Găsești seria de povești aici.