Editorial DoR #7.1: Putere (vol. 1)

Când eram într-a X-a, scriam poezii pentru o fată dintr-a XII-a. Chiar și una-două pe zi, într-o perioadă. Mă îndoiesc că aveau valoare artistică, mai ales așa, produse în serie. Dar aveau ceva ce atunci nu puteam defini: putere. Mai precis, îmi dădeau mie, un copil deloc special, o putere pe care altfel n-aș fi avut-o. Atunci credeam că îi place cum croșetez cuvinte pentru că îi place de mine. Acum știu că dacă i-a plăcut vreodată de mine, a fost tocmai datorită cuvintelor.

Astăzi înțeleg puterea cuvintelor de a ordona gânduri în propoziții, a propozițiilor de a construi scene, a scenelor de a uni firele unei povești, a unei povești de a te face să vezi lumea – sau un băiat de clasa X-a – altfel. Neurologia modernă vorbește de zone ale creierului care se aprind ca luminile dintr-un pom de Crăciun când ordonăm momentele unei narațiuni. Fiecare obiect, fiecare persoană, fiecare întâmplare sunt mestecate în lobul frontal și transformate într-o poveste în care se întâmplă ceva și care înseamnă ceva. Artiștii care se luptă să scrie, să picteze sau să filmeze lucruri „fără poveste”, se luptă cu propria noastră biologie și rareori au puterea s-o învingă.

Am ales tema acestui număr pe de-o parte ca tribut adus puterii cuvintelor și poveștilor. Dar am încercat să nu cădem în capcana de a da cuvântul doar celor puternici. Istoricii spun că oamenii care dețin puterea, dețin povestea. Experiența însă ne învață că lucrurile pot sta și invers.

Citește povestea lui Laurențiu Olteanu, care și-a câștigat libertatea când a plecat din România și a putut să-și trăiască fără teamă propria sexualitate. Sau eseul lui Cosmin Alexandru despre curajul de a renunța la putere într-un grup, sperând că asta te va face chiar mai puternic. Sau portretul lui Alex. Leo Şerban, un om conștient de cât de ușor îți pierzi puterea odată ce oamenii îți pot pune o etichetă. Sau despre drumul parcurs de Guess Who până în locul potrivit pentru a-ți lipi un refren în ureche.

DoR n-a avut niciodată pretenția să-ți spună doar povești pe care nu le-ai auzit niciodată. E mai provocator să le luăm pe cele pe care le știi și să le croșetăm în alt fel – ideal unul care să-ți aprindă lobul frontal într-o combinație nouă de culori. Nu e singura valabilă, uneori nu e nici cea mai comodă, dar e o opțiune. Poveștile au și puterea de a-ți oferi opțiuni de a privi lumea. Puterea de a alege dintre ele e la tine.

PS: DoR #7 are o narațiune proprie. Am dat în lucru o mulțime de materiale și cînd ne-am dat seama că ne îndreptăm spre o revistă de peste 250 de pagini, am hotărît s-o împărțim în două volume (ne-a inspirat și ultimul film din seria Harry Potter). Volumul 2 va apărea în decembrie.