[DoR & HBO Go] La ce ne uităm în toamna asta

Patrick Melrose

Benedict Cumberbatch îmi este excepțional de antipatic. Când apare în talkshow-uri dau skip, nu citesc niciodată interviuri cu el și nu mă uit nici la una din marile mele plăceri vinovate, video-uri de la press-junketuri. Este arogant, fals-politicos, uneori direct mitocan (când un reporter l-a întrebat ce întrebare nu i s-a pus până acum, i-a răspuns: „Adică vrei să-ți fac eu treaba?”), cel mai adesea deplasat și vizibil inconfortabil. Antipatia e maximă.

Acestea fiind spuse, Benedict Cumberbatch este unul dintre actorii mei preferați. Nu doar pentru că este un actor talentat care a jucat în câteva dintre filmele și serialele pe care le iubesc cel mai mult – Sherlock, The Imitation Game, Tinker Tailor Soldier Spy, August: Osage County, 12 Years a Slave, The Hollow Crown, Star Trek: Into Darkness și Dr. Strange – cât mai ales pentru că nu l-am văzut niciodată pe Benedict Cumberbatch în ele. I-am văzut pe Sherlock, pe Alan Turing, pe Peter Guillam, pe Khan, pe Stephen Strange. Cum e posibil să dispară așa un om într-un personaj – într-o sută de personaje – nu știu, dar bănuiesc că asta înseamnă, până la urmă, să fii un actor foarte bun.

Cam așa e și cu Patrick Melrose, o dramă amară cu vagi urme de umor negru după o serie de romane semi-autobiografice ale scriitorului britanic Edward St Aubyn. Suntem în Londra în 1982 și Melrose este un tânăr consumator de heroină și alte droguri grele care află că tatăl lui a murit și că trebuie să plece la New York să-i recupereze corpul. Că Melrose a avut o relație complicată cu tatăl său știm repede, din bucuria amestecată cu abuzul de substanțe de la aflarea veștii, dar ne va lua toate cele cinci părți și o călătorie uneori greu de privit prin anii ’60, ’90 și 2000 pentru a aflat de ce și ce se întâmplă cu o viață de om când trecutul e mereu aici.

Pe Cumberbatch nu l-am văzut nici de data asta, bănuiesc că e cel care-l joacă pe Melrose.

(recomandat de Georgiana Ilie)

Știrile săptămânii cu John Oliver

John Oliver este un britanic ochelarist care face comedie documentată agresiv. După ce a făcut stand-up și a fost corespondent la emisiunea lui Jon Stewart, The Daily Show, în 2014, HBO i-a dat lui Oliver propria emisiune – în care, pentru că este pe HBO, poate să înjure. La fiecare ediție, Last Week Tonight face o scurtă recapitulare a săptămânii (în cel mai recent sezon, asta a inclus capitolul „Watergate-ul proștilor” – adică scandalul relațiilor neortodoxe dintre administrația Trump și Rusia), propune un moment de respiro (în care vedem, de exemplu, prezentatori de la posturi locale de televiziune din State care se chinuie să vorbească cu accent irlandez de St. Patrick’s Day) și disecă o problemă de-a Americii (sau, mai rar, de-a lumii întregi – cum e FIFA). Informațiile pe care le prezintă sunt atent verificate, explicațiile sunt pe înțelesul tuturor iar demonstrația plină de glume sarcastice indică, de cele mai multe ori, că lucrurile stau pe dos decât ar trebui (show-ul funcționează ca o antireclamă la emigrare în SUA). Totul culminează în absurd – cu zebre dansatoare, Curtea Supremă formată din câini, marionete care cântă despre închisori, cowboy-ul Jeff – un plămân bolnav propus ca mascotă pentru Marlboro – sau în îndemnuri agresive la trimis mesaje autorităților. În afară de zeci de milioane de vizualizări și multe hohote de râs, emisiunea a inspirat schimbări legislative, donații pentru cauze nobile sau inventate și potopuri de înjurături sau încurajări pe Twitter. Și înființarea Clinicii John Oliver pentru tratarea chlamidiei la urșii koala.

(recomandat de Maria Bercea)

Obsesia Evei

La Sandra Oh m-aș uita încontinuu numai pentru cât de expresivă e, chiar dacă n-am fost fanul numărul unu al serialului care a făcut-o cunoscută, Anatomia lui Grey. Slavă cerului, n-a dispărut prea mult timp de pe ecrane. Iar Obsesia Evei, show-ul britanic cu spioni, crime, rochii roz cu volănașe și relații complicate între vânător și pradă, îi oferă lui Oh adevăratul rol al vieții.

Primul sezon de opt episoade ne-o arată pe agenta MI6 Eve Polastri (Oh), împiedicată, dar entuziastă, pe urmele asasinei plătite Vilanelle jucată de Jodie Comer, o sociopată căreia îi plac șampania din Paris, glumele copilărești, shoppingul și privirea din ochii victimelor ei își dau ultima suflare. E o fată care preferă contactul direct, nu își strică plăcerea cu arme de foc. Comer o joacă atât de fermecător și de amuzant încât e imposibil să nu îți placă un pic de ea, cum îi e imposibil și lui Eve. Iar relația dintre cele două femei e atât de ambiguă și de tensionată, încât te face să stai cu sufletul la gură mai ceva ca un film de dragoste.

Ceea ce face serialul să iasă în evidență și ceea ce îi face pe spectatori să empatizeze cu el e accentul pus intenționat pe viețile interioare intense, misterioase și prea-al-naibii-de-complexe-încât-să-fie-simplificate ale femeilor. Scriitoarea și producătoarea Phoebe Waller-Bridge (care are doar 33 de ani și e la al doilea serial de succes, după Fleabag) putea să pice ușor în capcana în care au picat atâția scenariști: să creeze personaje feminine cărora le supra-explică laturile întunecate sau complicățeniile prin referiri la vreo traumă din trecut sau la vreun bărbat care le-a dezamăgit. În cazul lui Vilanelle, nu știm ce-o face să adore crimele. Și probabil nu vom ști niciodată, și probabil nici nu ne-ar oferi asta explicația completă. În același fel, nu sare nimeni, niciodată, să ne explice relația dintre cele două femei prin etichete privind orientarea sexuală. Nu ți-e clar, mare parte din serial, dacă una e atrasă de cealaltă intelectual, sau sexual, sau ambele. Tu trebuie doar să stai în fotoliu, să simți tensiunea și să te bucuri de nebunia de pe ecran.

(recomandat de Ioana Burtea) 

Marile minciuni nevinovate

O crimă clatină ordinea lucrurilor într-un oraș din California, la marginea Oceanului. Dar în primul episod din Big Little Lies nu suntem martorii ei, nu știm cine e victima, nici cine e vinovatul. În schimb, îi auzim pe locuitori spunându-și bănuielile, ca într-un cor de bârfe care sugerează deja relațiile fragile din comunitate. De aici, acțiunea se întoarce în trecut, într-un alt moment care schimbă narațiunea obișnuită a orașului și în care personajele principale pe care le vom urmări se intersectează pentru prima dată.

Am urmărit episoadele sedusă mai puțin de cum e construit misterul crimei, și mai mult de personajele feminine complexe și de evoluția lor. Prin vocile lor, seria explorează mituri ale societății despre perfecțiune, familie, căsătorie și relații. Sub toate scandalurile, secretele întunecate și aventurile, povestea este despre mecanismele loialității și ale uniunii între femei, în fața violenței și a abuzului domestic.

În 2017, serialul a strălucit la Premiile Emmy, cu opt distincții câștigate – inclusiv pentru cea mai bună serie limitată, cea mai bună actriță principală (Nicole Kidman) și cea mai bună regie (a canadianului Jean-Marc Vallée). Un al doilea sezon, cu o distribuție completată de Meryl Streep, e în producție și are parte de teasing pe pagina de Facebook a serialului.

(recomandat de Irina Tacu)