[DoR & Julius Meinl] Cuplul 001

Tiberiu și Andrew sunt împreună de mai bine de 10 ani. În relația lor, poezia e un gest mărunt.

După un an și două luni de insistențe la Ministerul Afacerilor Externe, Tiberiu Căpudean și Andrew Le Poidevin au primit acordul statului român de a se parteneria civil. Parteneriatul nu este recunoscut în România, dar a fost făcut în București, așa cum și-au dorit amândoi. În București locuiesc, aici sunt prietenii lor cei mai buni, nu vedeau de ce ar face asta în Marea Britanie, chiar dacă acolo parteneriatul e recunoscut și procedurile ar fi fost simple. Au semnat certificatul cu numărul 001, primul de acest tip din România, pe 30 aprilie 2011, când mama lui Tiberiu împlinea 60 de ani, și au marcat momentul cu o mare petrecere în jeanși și tricouri, care a început la prânz și s-a terminat la miezul nopții.

Andrew a crescut pe insulița Guernsey, de pe Canalul Mânecii, și a lucrat aproape toată viața în sectorul public britanic. În România a ajuns în 2006, printr-un proiect anti-corupție ce avea ca scop să ajute Autoritatea Națională Vamală să întrunească cerințele aderării României la UE.

Pe Tiberiu, un bucureștean care avea atunci 32 de ani, l-a cunoscut online. Au discutat o groază înainte să se vadă. Tiberiu își acceptase sexualitatea și începuse să trăiască așa cum își dorise dintotdeauna abia cu un an înainte. Nu se grăbea, însă, pentru că nu-i stă în fire să se pripească. Nici nu le-a fost prea ușor să pună o întâlnire la cale. Pe atunci Tiberiu lucra în publicitate și avea genul ăla de program imposibil care nu-i permitea să facă niciun plan. Andrew, pe de altă parte, călătorea frecvent prin țară cu jobul. Când în sfârșit s-au sincronizat, Tiberiu s-a trezit dimineața cu măseaua umflată. Până la urmă, s-a dus în cafeneaua belgiană unde stabiliseră să se vadă pe seară, direct de la dentist. Deși se temea că arată oribil după anestezie, nu voia ca Andrew să creadă că-l evită. Andrew l-a adorat, dar a mai durat o vreme până și-a confirmat că sentimentul era reciproc.

„Eu aveam un mic complex de inferioritate”, spune. „Credeam – și încă mai cred – că Tibi e extrem de atractiv, o persoană minunată, cu o personalitate fabuloasă. E tot ce mi-aș fi putut imagina. Și mă întrebam ce vede la mine. Sunt cu 12 ani mai mare…”

„Despre care se spune că e diferența ideală într-un cuplu”, spune Tiberiu.  

„E greu de explicat. Nu mă îndoiam că mă place foarte mult. Dar încă mă gândeam că se simte bine în compania mea știind că mă voi întoarce în UK, că nu avem un viitor împreună.” 

Când și-a dat seama că Tiberiu își dorea la fel de mult o relație, Andrew a renunțat la jobul pe care-l avusese timp de 18 ani în Marea Britanie și a decis să rămână în România. Locuiesc împreună din 2006 și spun că nu s-au certat niciodată; discuțiile în contradictoriu sunt purtate cu calm. Le plac aceleași lucruri, au aceleași principii de viață și același umor britanic.

Își fac des cadouri. „Nu avem o înțelegere în acest sens”, spune Tiberiu „dar cred că în timp am decis să nu ne cumpărăm cadouri de Crăciun sau de zilele de naștere. Mi se pare o prostie. Dacă văd ceva ce știu că i-ar plăcea sau de care are nevoie, n-o să aștept un an sau jumătate de an ca să i-l cumpăr și să i-l dau.” După o excursie de o lună prin Berlin, Munchen și Paris, parte din sabaticul pe care și l-a luat începând de toamna trecută, Tiberiu a venit încărcat cu cadouri. Lucruri care l-au făcut să se gândească automat la Andrew, precum o pereche de șosete cu pinguini, pentru că lui îi plac pinguinii, sau o lingură veche de argint pe care niște artiști francezi au gravat „Spoonful of happiness”.

Andrew, la rândul lui, călătorește prin toată lumea, cam două săptămâni pe lună, cu jobul actual. Dar nu simt că stilul lor de viață le-a schimbat relația decât, poate, în bine. Au tot timpul o mulțime de povestit și atâtea lucruri pe care vor să le facă împreună când se întorc.

Pentru ei, lirismul nu înseamnă focuri de artificii, ci gesturi mici. Să știi ce e important pentru celălalt, ce-i place și să-i oferi asta. Relația lor nu e cu petale, e cu mesaje în engleză pe care Andrew le lasă prin tot apartamentul înainte să plece în vreo deplasare, sau la întoarcere. Le scrie pe post-it-uri sau pe coli A4. Le agață de lustre sau prin baie, le întinde peste tot pe sub cuvertură, uneori spre disperarea lui Tiberiu care le păstrează, însă, pe toate.

Lucruri aparent mici sunt și inelele pe care le poartă amândoi la mâna stângă. Acum mulți ani, Tiberiu a decis să renunțe la jobul de coordonator de evenimente la un hotel ca să lucreze în publicitate. Colegii i-au cumpărat atunci, ca amintire, un inel din oțel, cu o dungă circulară neagră. Îi era mare, dar i-a plăcut atât de mult încât, când cei de la magazin au refuzat să i-l schimbe, și-a cumpărat unul identic, pe măsura lui. Pe celălalt l-a păstrat într-o cutie cu gândul că poate, la un moment dat, va întâlni un bărbat căruia o să-i vină. Când i l-a dat lui Andrew să-l încerce, la șase luni de la prima lor întâlnire, s-a potrivit perfect. ●