[DoR & LIDL] Directoarea iese din birou

Când Claudia Ionescu, învățătoare și directoarea Școlii Gimnaziale nr. 4 „Elena Donici Cantacuzino” din Pucioasa, vrea ceva pentru școala ei, nimic n-o oprește. Ultima oară a vizitat o școală din Turcia, unde a învățat biologie printr-o pereche de ochelari 3D. A spus: „Vreau și eu asta în școala mea!”. S-a întors, a cumpărat ecran și ochelari, știind că le vor folosi cu ajutorul mini-geniilor informaticieni de-a VI-a. Așa s-a întâmplat și cu vizualizatoarele descoperite într-o școală din Finlanda, care ilustrează pe videoproiector de la roșii, la geometrie. A luat 18, unul pentru fiecare catedră din fiecare clasă în care elevii învață în două schimburi.

Nu s-a gândit dinainte cum îi va face pe cei 50 de colegi profesori să le folosească, dar a lăsat o cutie cu un vizualizator puștilor experți în digital și le-a spus că-i învoiește de la ore, doar să înțeleagă ei cum funcționează, apoi s-o învețe pe diriginta lor, profesoară de română pasionată de info, apoi, împreună, să-i învețe pe toți adulții din școală. Le-au explicat unde e butonul on/off și au întocmit o listă cu pași. Fiecare clasă are azi și câte doi elevi desemnați ca asistenți pentru vizualizator.

După o vizită la o școală din Slovacia în care toți copiii dădeau năvală la un dulăpior de pe hol, înalt de un metru și cu sertare, a vrut și ea unul la Pucioasa. Aflase că e dulăpiorul care încarcă tablete și abia ce cumpărase și ea vreo 20, pe care nu știa unde să le așeze. Încă sunt discuții despre cum să le utilizeze la ore, deși Ionescu a trimis o parte din profesori la formări internaționale printr-un proiect Erasmus+, pentru că materialele adaptate din print pentru digital sunt rare. Mai sunt și profesori cârcotași, care s-au apropiat mai greu, dar pentru directoare e important să vadă că se străduiesc să le integreze măcar într-un exercițiu.

Directoarea de 45 de ani, care e de 17 ani la conducerea școlii, face cumpărături digitale ca parte dintr-un plan holistic de modernizare a felului în care ea și colegii ei predau la clasă. A fost gândul cu care a intrat în primăvara lui 2018 și în Academia de Leadership și Management Școlar, un proiect al Asociației pentru Valori în Educație (AVE), în care 40 de directori aleși din toată țara învață, timp de un an și jumătate, cum să fie lideri mai buni în școlile lor de la oameni de afaceri și experți internaționali în educație.

Ionescu mereu a ținut ștacheta sus în școală, prin olimpiade, medii mari, proiecte europene. „Dar știu că putem mai mult.” A reușit chiar să o readucă pe o linie de plutire după ce, în 2010, Școala nr. 4 s-a unit cu o altă generală, care pierdea anual copii și avea sute de elevi cu rezultate slabe, înclinați spre chiul și violență fizică. Au învățat în trei schimburi, cu ore de 40 de minute și pauze de cinci; au făcut slalom în 2014-2016 între trei clădiri, ca să poată extinde cu un etaj și renova pereții școlii, care prinseseră mucegai. Încă se simt diferențele între copiii din cele două școli (din cea asimilată au rămas clasele VI-VIII), iar visul lui Ionescu e ca, dincolo de digitalizare, să-i aducă pe toți la același nivel.

Toamna trecută a fost desemnată de AVE „Cel mai bun director al anului 2018”, într-o gală dedicată recunoașterii mai multor colegi din țară.

Coach-ul din mediul business cu care vorbește periodic la telefon prin Academia de Leadership o ajută să-și limpezească planurile care duc spre scopul mai mare. Dacă Ionescu nu știe când să facă recuperări cu copiii în risc de corigență, mentorul întreabă „diriginții te pot ajuta?” Știe că răspunsurile sunt la ea, dar o ajută întrebările externe. Când directoarea ceartă un profesor într-un consiliu, experții din Academie o îndeamnă spre discuții private, fără enunțuri negative. Tot de la AVE, locul în care se simte mai puțin singură, a preluat ideea prin care-i roagă pe profesori să-i scrie despre ce merge, ce nu, ce cred despre ea. Mulți i-au mulțumit că a fost acolo când au avut probleme familiale sau pentru că se agită să aibă de toate în școală. Unii îi spun că are așteptări foarte mari de la ei.

Pe lângă procesul digital de la ore, Ionescu le dă de ales copiilor: a cumpărat șevalete ca să-i îmbie la pictat, a comandat mașini de cusut ca să adune părinții croitori la workshopuri cu elevii. În curtea școlii a vopsit cu ei europaleți pe care stau în pauze.

Ionescu i-a spus coach-ului că plănuiește să intre la 40 de ore în două săptămâni, ca să poată vorbi apoi împreună despre ce a observat, ce schimbări plănuiește pentru a menține interesul elevilor. Își dă seama din primele cinci minute dacă o oră e plictisitoare și intervine când crede că trebuie, cum a făcut-o la o oră de istorie, când, în loc de mulți ani citiți dintr-un manual, i-a împărțit pe copii pe grupe și i-a provocat să explice un război într-o scenetă mută. În aceeași zi a primit un mesaj cu „dacă toate orele de istorie ar fi ca astăzi, ne-ar plăcea mai mult”.

În pauze, se plimbă pe holuri mereu – alt obicei preluat de la un expert australian al Academiei, care le-a povestit cum își scrisese pe ușă Go outside. Acum, în biroul directoarei, în stânga tocului ușii, stă o săgeată neagră cu vârful spre ieșire, pe care a lipit patru tălpi verde-limetă, ca să-și amintească să facă pași afară. Așa a aflat de la un elev că un profesor i-a dat o palmă. Au urmat certuri, note explicative și adrese către el, apoi către inspectorat. „Acum așteptăm.”

Și-ar dori ca cele mai mari probleme să-i fie profesorii cârcotași care evoluează greu digital, sau copiii care fac pipi în coșul de gunoi de la baie, pe care trebuie să-i învețe unde e scurgerea potrivită. Sau explicarea costurilor lunare ale hârtiei igienice plus tutoriale de folosire pe viu, după ce găsește toaletele decorate în fâșii alb-umede. Dar prioritar e să-și formeze colegii care vin la catedră după prea puține ore de practică; să împingă profesorii să colaboreze, să vorbească despre câte teme dau într-o zi la o clasă, ca să le rămână copiilor și timp liber. Tot pentru colaborare, Ionescu șlefuiește un sistem de shadowing între profesori – tu mă înveți metode de gândirea critică, eu pe tine cum să lucrezi cu tableta. (Fiecare trebuie să treacă prin zece întâlniri și să pună selfie-uri și statusuri cu învățături, pe grupul lor de Facebook).

Când bugetele locale întârzie, Ionescu negociază în afara școlii. „Asta am învățat de la AVE”, spune directoarea, „să spun ăsta e produsul meu, asta vreau să vând, va produce impactul ăsta”. Merge la întâlniri fermă, își asumă orice schimbare.

„Dacă fiecare îmbunătățește școala cu zece ore de pregătire”, spune Ionescu, „ori 50, vom fi cu (cel puțin) 500 de ore mai buni”. Prioritar e să le dea de lucru prin școală celor care fac năzbâtii precum cățărat pe garduri sau ajuns pe acoperiș. Dacă tot au energie, „s-o folosească constructiv”. Prioritar e să obțină constant fonduri pentru bănci, table multifuncționale, renovări, formări. Pentru a redeveni școală-model la nivel județean și național gândește proiecte europene, cere ajutor asociației de părinți, se consumă în birocrația primăriei.

Ieșirile din birou înseamnă pentru Ionescu și pentru zeci de colegi, și vizite la alte școli din Academie, precum Transylvania College, cunoscută pentru programul ei de wellbeing. Au văzut acolo cum profesorii stabilesc împreună cu elevii obiectivele de învățare dintr-o oră, cum lucrează pe inteligență emoțională. Ionescu le vrea pe toate la Pucioasa, însă drumul trece prin finanțări trimestriale întârziate, face popasuri la profesorii debutanți nepregătiți și ajunge la un coleg din Consiliul de Administrație care în ședințe spune „nu se poate”, „n-avem cum”. „Sunt multe de făcut”, spune Ionescu, „dar mie-mi place să fiu directoare la mine-n școală”.

Academia de Leadership și Management Școlar este un proiect dezvoltat de Asociația pentru Valori în Educație (AVE), cu ajutorul partenerului fondator, Lidl România. Detalii pe ave-romania.ro.