[DoR & Uber] În căutarea aprecierii

La fiecare câteva minute, un „Ding” îl anunță pe Mihai Cristian Csillag că a primit o nouă poză cu mâncare sau că a ajuns un alt client la sală. Are 23 de ani și de opt luni, de când e personal chef & personal trainer, e non-stop online. Un abonament lunar la serviciile lui Mihai presupune 12 ședințe de fitness și patru de gătit sănătos la client acasă. Chiar și când doritorii nu sunt la sală sau în bucătărie, Mihai le supraveghează atent alimentația. Fiecare om care lucrează cu el îi trimite poze cu tot ce mănâncă, începând de la micul dejun. Uneori primește mesaje și pe la 00:00, când clienților le este foame și nu știu ce să mai facă. Nu-l deranjează. Le spune să bea un bahar cu apă și să adoarmă. Este acolo când au nevoie de el.

Tot din septembrie, Mihai a adunat peste 2000 de curse ca șofer partener Uber. În ultimele două luni însă, și-a dedicat timpul unui proiect care îmbină Uber cu pasiunile lui inițiale. Le oferă clienților Uber VIP o ședință gratuită de fitness și una de gătit, îmbinând astfel sportul cu mâncatul sănătos.

Mihai a intrat prima dată într-o bucătărie de restaurant în primul an de liceu, dar prima lui tentativă de a găti a fost pe la opt ani. O oală cu legume fierte în apă cu sare, nespălate și necurățate i-au adus verdictul „Bun” de la bunica lui cu care locuia în București. Își spune râzând povestea cu „ciorba vieții” de fiecare dată când este întrebat cum a început să gătească. Tot bunica e cea care l-a învățat să facă o ciorbă adevărată și de atunci a rămas interesat de bucătărie. După ce aceasta a murit când Mihai avea 14 ani, el s-a mutat să locuiască în Oradea cu mama și cu tatăl lui vitreg. Aici, la Colegiul Tehnic Mihai Viteazul, a început să învețe bucătărie în adevăratul sens al cuvântului, cu ținutul cuțitului în mână, cu diferite modalități de tăiere a legumelor și tehnici de preparare.

A început să lucreze încă din clasa a IX-a ca ajutor de bucătar la Hotelul Continental. Pentru că Oradea nu i-a plăcut și pentru că nu avea o legătură strânsă cu părinții lui, încerca să stea cât mai mult plecat de-acasă. La 13:00 termina orele la liceu, apoi muncea în bucătărie până seara târziu. „Simțeam că nu mă susține nimeni deloc. Voiam ceva pozitiv și nu exista cineva să zică Bravo!”  Era plătit cu 600 de lei și, deși era printre cele mai mici salarii din Oradea, Mihai era mândru când primea banii. „Îi număram de zece ori. Sunt 600 de lei, știu, dar îmi place să-i număr!”. În liceu, era singurul care mergea la concursuri de gătit și, chiar dacă lipsea de la școală, diriginta îl înscria de fiecare dată când se anunța unul. Așa a ajuns să se facă cunoscut și să primească oferte de la alte restaurante. Tot la un concurs, chef Jakob Hausmann, un cunoscut băcătar elvețian stabilit în România și membru al juriului, l-a sfătuit să nu stea niciodată prea mult la un restaurant pentru că se va plafona. L-a ascultat și așa a ajuns să facă cunoștință cu specificurile indian, thailandez sau italian.

Nu s-a gândit niciodată că ratează ieșiri cu prietenii sau că nu se joacă pe calculator ca ceilalți adolescenți. Era în bucătărie de joi până duminică, cu doar câteva ore de somn pe care le fura lungit pe congelator. Voia să aibă banii lui și să nu aștepte 30 de ani să-și ia o mașină sau un telefon. La 18 ani, s-a mutat singur în chirie, a luat permisul de conducere și și-a cumpărat prima mașină. Tot din banii lui a urmat și un curs de bucătărie moleculară la Salzburg. Acolo a învățat ce înseamă „perfect” în bucătărie, cuvânt pe care l-a rostit mereu când a fost bucătar șef și manager al unui restaurant cu specific romani din Buzău. Chef Petrișor Tănase îl chemase inițial ca bucătar șef, să instruiască echipa pentru două săptămâni, dar când managerul și-a dat demisia pentru că nu făcea față, s-a trezit că a preluat și atribuțiile lui. A stat cinci luni și apoi a revenit în Capitală, dar e mândru că într-un timp așa de scurt a reușit să învețe o echipă, care nu mai pusese piciorul într-o bucătărie de restaurant, să scoată pe sală preparate gătite doar de ei.

Mihai a devenit instructor de fitness anul trecut, după ce a simțit că are nevoie de o pauză de la bucătărie și că vrea să încerce și altceva. A absolvit un curs de instructor de fitness și personal trainer, apoi și-a pus întrebarea „Și-acum ce?”. S-a gândit să se promoveze așa că a lansat proiectul „Mergi la sală acum, nu de luni”. A ales două persoane care au probleme cu greutatea și le-a oferit timp de trei luni ședințe gratuite de antrenament. E mândru de Dani, pe care a reușit să-l motiveze cât să continue cu sportul și după program și care a ajuns de la 120 de kg la 94 de kg în șase luni. Își amintește că i-a fost greu să lucreze „cu psihicul lui”, să-l convingă să revină și a doua zi. A înțeles cât e de important să-l asculte. „Un antrenor care a fost slab și a pus masă musculară nu va înțelege niciodată cât de greu e să slăbești.” Mihai înțelege.

Băiatul blond, încrezător, cu strângere fermă de mână, cu 1.91 m și 89 de kg cât are astăzi, cântărea 113 kg acum trei ani. Munca în bucătărie, stresul, și stilul de viață dezordonat l-au făcut să nu observe că lua în greutate nici când nu mai reușea să se încheie la halat sau nu-și găsea haine pe măsura lui în niciun magazin. Trezirea lui Mihai s-a întâmplat când i s-a stricat mașina și-a trebuit să meargă pe jos până la magazin. „Mă dureau îngrozitor picioarele, genunchii.. Transpirasem ca un porc deși erau doar 300 de m.” S-a dus la sală chiar din ziua aceea, tot pe jos. De aici și numele programului „Mergi la sală acum, nu de luni”. Când a văzut că nu poate să alerge mai mult de un minut s-a ambiționat și-a venit la sală de două ori pe zi, astfel că a ajuns de la 113 kg la 84 kg în doar trei luni. „Eram obsedat. Și la 200 de grame date jos eram bucuros. Pentru mine era wow!” În bucătărie încerca să guste cât mai puțin, dar nu s-a înfometat și nu a urmat vreo dietă. A îmbinat mâncatul sănătos cu sportul și asta face și acum. „Senzația aia pe care am avut-o eu, aș vrea s-o aibă toți. E uimitor când te uiți în oglindă și vezi un alt om.” Deși nu face asta de mult timp, a descoperit repede cum să-și motiveze clienții. Mai întâi încearcă să-i cunoască, apoi se leagă de meseriile și de pasiunile lor. „Am un băiat care cântă muzică populară. Facem spinning pe muzică populară. Când aude muzica poți să-l ții o oră acolo.”

După aproape zece ani de muncă în care a uitat ce înseamnă weekend-uri sau sărbători, Mihai a găsit prin fitness aprecierea de care nu a avut niciodată parte într-o bucătărie de restaurant unde, de cele mai multe ori, clientul te caută mai degrabă dacă vrea să îți reproșeze ceva. Chiar dacă nu aude mereu „Mulțumesc”, faptul că oamenii muncesc și depun efort e satisfacția de care are nevoie. „Dacă slăbește cineva și e foarte fericit, pentru mine e o satisfacție enormă. Că datorită mie a ajuns la rezultatul respectiv.”

Adriana Baciu e studentă în anul III la Jurnalism. Acest text face parte dintr-o serie realizată împreună cu Uber și a fost scris în programul DoR Lab, o serie de workshopuri organizate în redacția DoR pentru o echipă de studenți la jurnalism.