#dordeduca vs. #dordecasa

E o dezbatere grea, chiar tragică pentru unii. Veți putea citi și în DoR #4 despre această temă. Puteți citi și articolul publicat acum două săptămâni aici. Şi puteți citi propriile voastre răspunsuri la această dilemă – plecăm sau rămânem? #dordecasa sau #dordeducă? Iată o selecție din ce ne-ați spus pe Facebook și Twitter:

• Dor de ducă, frate… cu regret spun; aici am încercat până m-au lăsat genunchii, să lăsăm next generation, poate are avânt mai bun.

• M-aș duce ca să mă întorc la bătrânețe cu o rulotă și bani să vizitez lumea.

• M-am dus și am dordecasă. Dar nu suficient cât să mă întorc (prea repede).

• Dor de ducă, până ți se face DoR de casă. Şi tot așa. Suntem datori să încercăm și să căutăm covrigii în vârful cozilor de câini, cred…

• Dordeducă, clar. Asta după ce până acum doi ani militam pentru rămânere aici. Dar sincer, mi se pare că îmi irosesc tinerețea degeaba. Asta e cea mai mare problemă, de fapt: că aici, totul pare degeaba.

• Of. Eu niciodată nu am fost adepta plecării dar am început să mă gândesc și eu că poate aș putea încerca. Ştiu că nu mă așteaptă nimeni acolo cu brațele deschise, dar măcar să încerc.

• În barca #dordecasă oarecum. Deși sentimentele de dor se amestecă cu recunoștința și bucuria de a fi plecat.

• Cam dor de ducă, încă mai sper să-mi treacă însă.

• Dor de prietenii de acasă, dar nu de casă.

• Dor de prietenii care au plecat și un pic de dor de ducă… pe vapor.

• Hm. În jurul meu tot mai mulți încep să se gândească la plecare, deși până acum nu luau în calcul varianta. Cred că e o combinație dintre oboseală cronică, lipsă de orizont și un pic de age-ing. La ani puțini parcă înghiți mai ușor (sau digeri mai ușor, nu-mi dau seama), cu cât îmbătrânești, cu atât mai mult bagi mâna după Triferment ca să nu ți se aplece.

• Dordeducă extrem.

• Eu aștept să plece toți, rămân și președinte, și premier în același timp.

• ‎#Dordeducă. Într-o fază incipientă de planning: research&brainstorm. Deadline: next September.

• #Dordeducă cu cât mai repede cu atât mai bine.

• Nici una, nici alta…am plecat acum 5 ani și mi-e bine unde sunt.

• Eu zic să-i ajutăm să împacheteze. Ce credeți că e „AFARĂ” Mai descoperă vreunul din voi America încă o dată?! Europenii ne văd ca pe țară de țigani și cerșetori, americanii nici acum nu ne-au ridicat vizele deși au promis că fac asta. În Africa nu cred că vrea cineva să se ducă să muncească, Asia rămâne suprapopulată cu indieni și chinezi, iar Australia e cât se poate de reticentă în privința forței de muncă din străinătate.
Ce să faci în afară? Să culegi căpșuni? Să muncești într-o fabrică? Să cari betoane? Să speli vase ori chiloți de babe? Chiar credeți că universitățile noastre sunt ATÂT de bune încât să ne fie recunoscute studiile pe undeva? Chiar vă faceți speranțe că vă bagă cineva în seamă în calitate de „specialiști”? ROMÂNIA, TREZEŞTE-TE!

• #Dordeducă. Eventual undeva unde să nu mă întâlnesc cu niciun alt conațional. E foarte straniu și nu gândeam așa.

• Nici nu mă gândeam să plec din țară, dar din ianuarie caut o țară caldă, frumoasă, respectuoasă, veselă, povestitoare, colorată… știu că sunt multe, dar sper să o găsesc. Pentru fetița noastră care merită să trăiască. Pur și simplu. În țara asta nu știm să trăim.

• #Dordeducă, bineînțeles. Cum ne stimulează statul român să rămânem în țară? Aici nu se apreciază adevăratele valori.

• Dor de casă, dar acum aici e acasă. Şi dor de Dor(u)(tata).

• Sunt plecată de 2 ani. Cu niște picioare în cur pentru că încercam să construiesc ceva. Şi de atunci mi-am mai luat niște picioare în cur pentru vina de a fi rămas cetățean român și de a continua să plătesc niște contribuții. Nu curge lapte și miere aici, dar am o șansă echitabilă de a trăi din ceea ce îmi place să fac. Ceea ce vă doresc.

• Vreau să îmi trăiesc viața jumate la Cluj, jumate la Paris.

• Dor de casă. Încă. Şi singura nebună în colțul meu. M-am prins de asta din privirile ălora la care le spun asta.

• Dor de ducă. În România nu se știe aprecia nimic. Degeaba vrei să faci ceva că ți se închid toate ușile în nas. Toți se cred eroi.

• Am plecat și am #dordeducă.

• #Dordeducă and never come back. Şi nici măcar nu mă pot simți vinovată pentru asta pentru că oricât mi-aș fi dorit eu să make the difference aici, there is no way on earth să ți se permită asta.

• Fix sentimentul meu, am vorbit despre asta cu cine am apucat. Fi-mea a trecut în clasa a II-a și peste toamnă i-au plecat nu mai puțin de 3 colegi, doi în Spania, unul în Germania. Iar în presă citesc numai despre oameni care-și iau talpășița sau plănuiesc – mai mult sau mai puțin strategic s-o facă. Mă gândesc constant la asta de vreo două luni și mă simt deja vinovată că nu fac ceva palpabil pentru a ne căra din țară cu familie cu tot. Contra-întrebarea mea este: e într-adevăr o vină justificabilă sau e doar isteria provocată tot de noi, mass-media? Chiar aceasta este ultima soluție? Să ne cărăm cu toții și ultimul să stingă lumina? Şi nu, nu e o întrebare retorică…

• Până acum câteva zile a fost #dordecasă pentru că eram plecată. În general, deși mi-e greu să recunosc, începe să mi se facă #dordeducă.

• Dor de alt acasă!

• Dordeducă, mult.

• Planuri de ducă. Niciun dor.

• Dor de ducă. 🙁

• Dor de o singură persoană, în rest nimic.

• #Dordeducă, din păcate…

• La cum se întâmplă lucrurile, estimez că în vreo 3-5 ani o să-mi treacă avântul și dorința de martiriu. Deocamdată mai am niște lucruri de făcut. Deci dor de ducă cu amânare.

• Soră-mea e plecată de 10 ani. N-a avut dor de casă niciodată, cum nici în țară n-a avut dor de ducă. S-a întâmplat pur și simplu să își continue studiile în altă parte și să rămână acolo. Are o familie minunată și e fericită. A locuit o perioadă în Franța, apoi în Anglia. Acum s-a întors în Franța și în câțiva ani poate schimbă Franța pe o altă țară, pentru altă experiență. Sunt oameni pentru care ăsta e un trai normal. Oameni care nici nu țin cu dinții de mioriță nici nu se dau de ceasul morții dacă nu o ușchesc din țară. Cetățeni ai lumii, nu? Mie însă mi-e lehamite de încrâncenarea cu care își pun românii reciproce bețe-n roate. Aș cam pleca. dar n-o s-o fac.

• Dor de țară la greu! Mai ales de București; mi-e dor de oameni, de locuri, de mâncare, de viața de noapte. Mi-ar plăcea să pot locui 6 luni în România și 6 luni în Italia.

• Sunt în barca #dordecasă. Am fost până nu demult în barca #dordeducă… acum sunt hotărâtă mai mult ca oricând să rămân și să schimb ceva la noi în țară. Am vorbit și cu alții care vor să plece și le-am oferit argumente să rămână. Eu cred că noi ne facem viața și că dacă ne dorim o schimbare cu adevărat, o facem reală oriunde am fi. Iar dacă suntem la noi în țară, unde ne simțim mai bine și mai liberi, o vom face mult mai ușor, mai repede și mai bine decât dacă ar trebui să începem într-o țară unde mai intâi trebuie să ne găsim locul, să cunoaștem oameni și obiceiuri and so on.

• Noi suntem în barca stămacasă.

• Mulțumesc cumva DoR că a deschis conversația asta în public. Simțeam că se întâmplă în sufletul nostru exact ce am citit de la fiecare și cred că e singurul lucru de care îmi e cu adevărat frică. Le-am rezolva pe toate dacă nu am pleca înainte să începem. Mulțumesc celor care au #dordecasă și îi așteptăm când sunt ei gata să revină și să construiască aici și mulțumesc celor care pur și simplu nu vor să plece pentru curaj și speranța pe care o împărtășim. Când erați mici și vă jucați în fața blocului sau a casei voastre, lăsați pe cineva să vă spună să plecați altundeva să vă jucați? Pentru mine și gașca mea de la bloc a ne „negocia” cu vecinii era parte din distracția de zi cu zi. Mai stați la joacă doar un pic și hai să schimbăm jocul dacă nu ne place! P.S. Sunt între cei care construiesc ceva și nu voi pleca (sunt curios câți dintre voi se gândesc „o să îți înghiți cuvintele astea cândva”).

• Am căzut din barca #dordeducă în ape vieneze. În caz de valuri sau rechini, mă voi refugia probabil în barca #dordecasă.

• Dor de ducă – obsesiv compulsiv!

• Vâslesc de un an la #dordeducă și #dordecasă nu m-a lovit încă…

• #Dordecasă … și de prietenii de acasă.

• #Dordeducă. Punct.

• În barca #stauacasă și mă bucur la maxim de asta! 🙂

‎• #Dordeducă. Planuri clare. Cel târziu în 18 luni am debarcat…

• #Dordeducă. Abia aștept să termin masteru’. M-am săturat să fiu tratat ca un străin în țara mea. Am fost în țara altora și m-au tratat ca unul de-al lor. Vreau să nu trăiesc în jurul unor oameni cu mentalități medievale și vreau să trăiesc în secolul XXI. Pe Marte nu plec, dar departe sigur!

• Eu cred că nu e nici una, nici alta; e mai degrabă #dor de a-ți fi bine acolo unde trăiești, fie locul ăla acasă sau abroad.

• #Doredecasă când e vorba de prieteni și familie. #dordeducă când e vorba de învățământ, sistemul medical, servicii.

• Eu am un #dordegăsitacasă pentru locul unde să fiu fericită și unde să pot face lucrurile la care visez. Momentan cu #dordeducă în drum spre Paris.

• #Dordeducă o să am întotdeauna. Dor de oameni frumoși, care îți zâmbesc când mergi pe stradă și îți mulțumesc în magazine și la tot pasul, dor de orașe, de locuri care au ceva de spus. Sunt de mai bine de o săptămână în Porto, cu o bursă, și îmi dau seama, mai mult ca niciodată, ce trist e Bucureștiul (orașul meu natal), cel puțin te lasă să visezi.

• Foarte fain că DoR a deschis subiectul ăsta în public; am remarcat și eu că tot mai mulți din cei la care nu mă așteptam niciodată să plece fără să stingă lumina fac acum asta; cred că exodul în masă al elitei românești va marca istoria noastră în secolul ăsta; e un fenomen fulminant; la mine acum e #dordecasă și sunt conștientă că mă așteaptă o mare provocare în țara în care sunt atâtea de făcut…

• Dor de ducă! Clar! Dintotdeauna! Dar dacă întârzii, e pentru că sunt conștientă că nici acolo nu umblă câinii cu covrigi în coadă și pentru că încă nu-mi dau seama cum se înclină balanța: dacă e mai bine să faci în țara ta ce-ți place, suportând o mie de mizerii, sau mai bine să te reprofilezi ușor afară, pentru a trăi într-un mediu civilizat.

• Am plecat acum doi ani în sudul Franței și, cu excepția câtorva dramolete inerente expatului, cred că nu mi-a fost niciodată cu adevărat dor de casă. Îmi lipsesc și acum o grămadă de lucruri/oameni/cuvinte, dar nu m-am gândit nici o secundă că m-aș putea întoarce. Şi nu am plecat deceptionată de România, dar viața e făcută din altceva aici. Frumusețea e un lucru absolut natural, cotidian și de la sine înțeles. La noi tradiția frumosului mărunt a fost întreruptă de 50 de ani de comunism. Frumusețea/eleganța/clasa nu mai sunt un reflex, ci un efort, o căutare conștientă.

• În fiecare secundă… dor de ducă.