După referendum

Sursă foto: Zagreb Pride

Pe 1 decembrie 2013 în Croația, Franko Dota se îndrepta spre secția de vot din cartierul lui cu inima grea. Țara vota la un referendum pentru modificarea definiției căsătoriei în Constituție, pentru a clarifica faptul că aceasta are loc doar între un bărbat și o femeie – o inițiativă a organizației În Numele Familiei, fondată cu puțin timp înainte, care reușise să strângă 700.000 de semnături de la cetățeni ca referendumul să aibă loc. „E un lucru foarte negativ ca țara ta să voteze împotriva persoanei tale, a identității tale”, spune Dota. „Mergând la vot și văzându-ți vecinii cu puterea să decidă dacă poți avea o viață normală… a fost o perioadă foarte dificilă psihologic pentru noi toți.”

Dota, unul dintre fondatorii organizației Zagreb Pride, înființată în 2008, care organizează marșurile diversității din oraș, se obișnuise deja cu extremiștii de dreapta care creau probleme comunității LGBT. Dar În Numele Familiei reprezenta o nouă provocare, cu „clerici conservatori la cravată” care reorientaseră discuția despre drepturile persoanelor LGBT astfel încât ele nu mai erau persoanele discriminate care au nevoie de mai multe drepturi, ci din contră – majoritatea era acum partea discriminată a populației. Folosind tacticile și limbajul organizațiilor pentru drepturile omului, gruparea În Numele familiei nu îndemna la violență sau discriminare, ci voia doar să protejeze instituția căsătoriei. „A fost o modificare completă a discursului homofobic, de la omorâți-i pe poponari, la protejați familia”, spune Dota.

Cu toate acestea, Dota, doctor în filosofie care a studiat istoria publică și politică a homosexualității masculine în Croația, consideră referendumul cel mai homofob moment din istoria țării.

Discuțiile din timpul campaniei ajunseseră să dezbată drepturile homosexualilor și modul în care persoanele gay trăiau în Croația, iar demersul fusese numit „anti-gay” de organizațiile care nu erau de acord cu modificarea Constituției.

Zagreb Pride, martie 2013. Sursă foto: Zagreb Pride

La referendumul susținut de Biserica Catolică și de alte grupări religioase din Croația au votat 37% din persoanele cu drept de vot, dintre care aproape 66% au spus „da”. Partidul Social Democrat, aflat la guvernare în momentul respectiv, cât și o mare parte din instituțiile media nu au susținut propunerea, dar Dota își amintește că pentru aproximativ șase luni, nimeni nu a mai vorbit despre altceva.

Această vizibilitate sporită a comunității a avut și efecte pozitive. Parlamentul a aprobat o lege a parteneriatului civil pentru cuplurile de același sex în mai puțin de un an de la modificarea Constituției. Acestea sunt recunoscute de statul croat ca familii ‑ în Constituția croată, familia și căsătoria nu sunt interdependente, separându-le un alineat. Din 2014, 252 de cupluri au încheiat parteneriate civile, care le conferă aceleași drepturi ca și căsătoria, mai puțin dreptul de a adopta copii. Un partener poate în schimb deveni tutore legal al copilului ceilulalt partener, având astfel drepturile și obligațiile unui părinte adoptiv.

După succesul referendumului pentru redefinirea căsătoriei în Constituție, Željka Markić, directoarea organizației În Numele Familiei, a continuat să vorbească public despre protejarea familiei, adresând mesaje Irlandei înaintea referendumului pentru legalizarea căsătoriei între persoane de același sex (care a trecut cu 62%) și României la începutul lui 2018.

Vorbindu-le politicienilor români, Markić explica răscurcea la care se aflau în ianuarie: să organizeze referendumul cerut de trei milioane de cetățeni sau „să meargă în direcția politicii lui Ceaușescu”.

Evenimentele din 2013 au inspirat două alte inițiative cetățenești în Croația: două campanii de strângere a semnăturilor pentru referendumuri pe teme politice, fiecare inițiată de o grupare dedicată cauzei. Una dintre ele cere o reformă electorală, iar cealaltă militează împotriva Convenției de la Istanbul a Consiliului Europei, care dorește să combată violența domestică și violența împotriva femeilor, pe motivul că aceasta ar susține „ideologia genului”.

_

„Sunt oameni dragi de care nimănui nu-i pasă. Unde? În România”, scria Anton Chromík, activist și președinte al Alianței pentru Familie din Slovacia, într-un email trimis la sfârșitul lunii septembrie către abonații newsletterului organizației. Chromík a povestit slovacilor despre referendumul din România, oferind câteva detalii despre campanie și îndemnând destinatarii mesajului să doneze bani pentru Asociația Părinți pentru ora de religie, membră a Coaliției pentru Familie.

Alianța pentru Familie, fondată în 2013, a început inițiativa de strângere a semnăturilor pentru un referendum constituțional în aprilie 2014, susținută de Biserica Catolică. Deși în iunie parlamentul slovac a aprobat modificarea Constituției pentru a defini căsătoria ca o uniune între un bărbat și o femeie și a implementat schimbarea, Alianța a continuat demersurile pentru un referendum, considerând intervenția insuficientă.

Cu aproape 400.000 de semnături valide, Alianța a cerut un referendum cu patru întrebări, dintre care una, care viza crearea unui mediu ostil introducerii parteneriatul civil, a fost considerată neconstituțională și exclusă de pe buletinul de vot.

Celelalte trei întrebări urmau să clarifice definiția căsătoriei, să întrebe cetățenii dacă erau sau nu de acord cu dreptul homosexualilor de a adopta copii și să afle dacă slovacii voiau posibilitatea de a-și retrage copiii de la orele de educație sexuală.

Cu data referendumului stabilită pentru 7 februarie și un prag necesar de participare de 50%, campania anti-referendum s-a axat pe îndemnul la boicot. Pentru Jana Jablonicka Zezulova și Martin Macko, de la organizația pentru drepturile comunității LGBT Iniciatíva Inakosť, a fost o campanie dificilă, din care au învățat că este mai bine să nu se avânte în fața camerelor de filmat ei înșiși, ci să-și promoveze argumentele prin ambasadori și să scoată în evidență poveștile oamenilor.

„A fost o decizie strategică. Nu voiam să fim văzuți ca ceilalți, ca cealaltă parte a conflictului”, spune Zezulova. „Ei s-au prezentat ca susținătorii familiei cu argumente morale și ne-a fost frică să ne vadă ca pe ceva imoral, ca pe inamicii familiei tradiționale. Le-am transmis că noi nu suntem partea adversă în conflict, că persoanele LGBT nu sunt contra familiei tradiționale și am încurajat oamenii din comunitate să vorbească public despre viața lor, despre familiile lor, despre prieteni și relații.”

Promovarea poveștilor personale a îmbunătățit discursul public, spune Macko, cu majoritatea aparițiilor media axate pe poveștile oamenilor și pe dificultățile pe care le întâlnesc. „Am învățat că vizibilitatea comunității este foarte importantă și că majoritatea slovacilor nu cunoșteau personal homosexuali sau lesbiene din vecinătatea lor sau nu știu că au persoane gay în familie.”

După campanie, o perioadă în care resursele Inakost au fost acaparate de nevoia de a răspunde Alianței și bisericii, Macko, Zezulova și colegii lor lucrează mai mult la proiecte pentru comunitate, pentru a oferi susținere legală și psihologică.

Imediat după referendum, care nu a fost validat deoarece rata de participare a fost de doar 21%, Inakosť a lucrat la un plan de acțiune pentru comunitatea LGBT împreună cu Ministerul Justiției, cu recomandări pentru colectarea de date despre discriminare și măsuri pentru combaterea violenței, dar guvernul slovac nu l-a adoptat. „Am muncit degeaba”, spune Macko.

Pentru Marek Rybar, profesor de științe politice la Universitatea Masaryk din Brno, Cehia, care și-a obținut doctoratul la Universitatea Comenius din Bratislava, referendumul din Slovacia a reprezentat un moment important din istoria politică a țării. „A fost momentul care a dezlănțuit toate forțele necivilizate și răuvoitoare care existau deja în societate, dar care nu fuseseră exprimate într-un mod foarte bine formulat până atunci. S-au deschis precum cutia Pandorei, iar acum avem două partide de extremă dreaptă în parlament. Referendumul a contribuit la deschiderea oamenilor către valori radicale și, dintr-o dată, puteai să spui orice și totul era posibil.”

Rybar a scris un articol despre referendum în publicația East European Quarterly și a intervievat pentru un alt proiect și câțiva dintre voluntarii care strânseseră semnături pentru petiția Alianței, fiind surprins de vârsta lor fragedă. Contrar așteptărilor sale, voluntarii erau tineri și nu erau motivați de tradiționalismul slovac, ci fuseseră mobilizați recent, mulți vorbind despre „corupția morală din Vest”.

_

Marina Škrabalo, directoarea fundației pentru drepturile omului și solidaritate Solidarna, cu sediul în Zagreb, crede că demersurile din Croația și din Romania nu sunt întâmplătoare, ci că cele două țări, împreună cu altele din Europa, sunt mai vulnerabile în fața acestor inițiative.

În 2015, un grup de cetățeni a propus Comisiei Europene o inițiativă numită „Mum, Dad & Kids – European Citizens’ Initiative to protect Marriage and Family”, care cerea introducerea în legislația Uniunii Europene a faptului că familia se întemeiază pe baza căsătoriei și că doar uniunea dintre un bărbat și o femeie se poate numi căsătorie. Inițiativa nu a trecut, nereușind să obțină susținerea necesară pentru a fi prezentată Comisiei.

La Bruxelles, Neil Datta, secretar al Forumului Parlamentar European despre Populație și Dezvoltare, o rețea a parlamentarilor din Europa dedicată protejării sănătăţii şi drepturilor sexuale şi reproductive ale persoanelor vulnerabile, a început să observe inițiative similare la nivel național care voiau să oprească legalizarea căsătoriei între persoanele de același sex în Europa și care foloseau tehnici similare.

Pe lângă scopul asemănător al organizațiilor, Datta a observat două fenomene care se desfășurau în paralel: folosirea unor unelte de democrație participativă (strângerea de semnături pentru a solicita statului să acționeze) și utilizarea infrastructurii religiei organizate pentru a-și promova interesele.

Datta a putut dovedi că există o conexiune între aceste organizații după ce a fost contactat de o echipă de jurnaliști care produceau un documentar despre mișcările anti-avort din Europa și care intraseră în posesia unor documente. Pe baza acelor hârtii și a cercetării sale, Datta a publicat un raport care explică modul de operare a inițiativei Agenda Europe, care din 2013 organizează întâlniri anuale pentru grupările anti-avort și pro-familie, cu un plan strategic și un manifesto pentru „restabilirea ordinii naturale”. Documentele obținute nu conțineau detaliile tuturor participanților, dar explicau programul unor întâlniri în care erau menționați și Željka Markić, „arhitecta referendumului din Croația”, și Bogdan Stanciu de la Asociația Provita București, unul din membrii Coaliției pentru Familie.

„Ce vedeți în România sunt forțe clasice ultra conservatoare și religioase pe care le-am observat deja în ultimii 20 de ani în democrațiile din Vest”, spune Datta. „M-a surprins numărul de semnături adunate – poate ce este unic în România este rolul mai puternic al Bisericii Ortodoxe în retradiționalizarea societății.”