Editorial DoR #44: O călătorie prin zona neutră

„Ne spunem povești ca să putem trăi.” E citatul meu preferat despre puterea poveștilor și îi aparține scriitoarei Joan Didion. Îmi place și pentru că, scos din contextul paragrafului în care apare, e blând. Da, noi, oamenii, am construit lumea de azi spunându-ne încontinuu povești ca să ne verificăm și actualizăm identitatea, ca să dăm sens unor experiențe care ne-au făcut să fim cine suntem.

Paragraful complet vorbește însă și despre capacitatea (și nevoia) umană de auto-amăgire, de auto-convingere: că avem control asupra forțelor universului care creează haos și dezastre. Că o pandemie are o explicație. Că există o legătură între un vaccin și moartea vecinului din cartier. Că doar modul în care vedem noi realitatea poate fi cel corect.

E ceva dulce-amărui în nevoia noastră de a vedea cauzalitate și de a folosi poveștile pentru a da înțeles lumii și vieții noastre. E un proces care, uneori, ne îndepărtează de adevăr, creând o altă lume, ceea ce e tocmai ce trebuie să se întâmple dacă avem de rescris o traumă, dacă vrem să devenim o persoană mai bună decât cine am fost ieri.

M-am gândit mult în ultimele luni la perioadele de tranziție prin care trecem, oameni și comunități (sau chiar întreaga societate) și poveștile pe care le spunem despre ele.

Gândul a pornit de la cum am traversat pandemia în redacția DoR: o explozie de entuziasm la început, când am simțit că e cel mai bun moment să oferim comunității tot ce știm să facem, apoi cu o cădere de la oboseală, apoi cu frică legată de instabilitate, apoi cu stânjeneală legată de cum interacționăm într-o realitate în care suntem vaccinați și tot mai multe restricții dispar.

Concluzia la care am ajuns e că, azi, nu știm exact către ce ne îndreptăm și care e harta pe care trebuie s-o urmăm. M-a ajutat mult să descopăr în perioada asta conceptul de „zonă neutră” dezvoltat de William Bridges, al cărui model explică trei stadii pe care un individ (sau o organizație) le parcurge într-o schimbare: Sfârșitul a ce este, Zona Neutră de tranziție și un Nou Început.

Când am vorbit despre model în echipă, am fost pe aceeași pagină: ceva s-a încheiat undeva în 2020. Poate chiar la debutul pandemiei, când într-o săptămână am făcut mai multe schimbări decât făcuserăm într-un an întreg. Poate undeva în toamnă, când ne-a devenit clar că noua realitate necesită noi procese și aptitudini. Poate la final de an, când unii colegi au trecut în rol de colaborare. Fiecare aveam propria poveste care ne ajuta să trăim; toți am fost însă de acord că ea a avut un sfârșit de capitol undeva în ultimele 15 luni.

Nu avem încă un început, iar modelul lui Bridges spune că tocmai de aceea e esențial să îmbrățișăm ideea zonei neutre: poate veni imediat, după șase luni, după un an. „E o perioadă de mijloc când ce era vechi a dispărut, dar ce e nou nu e încă funcțional. E o perioadă între vechea realitate, cu identitatea ei, și una nouă. Oamenii creează procese noi și învață ce vor fi rolurile lor noi. Sunt în mișcare continuă și ar putea simți confuzie sau disconfort. Zona neutră e locul din care se nasc noile începuturi.”

E ideea din spatele acestui număr DoR, deschis de o copertă construită ca un spațiu de tranziție – o bucată de gheață care se topește, un proces a cărui durată e necunoscută. În paginile DoR #44 vei cunoaște un băiat de 13 ani care și-a început adolescența, o perioadă în care ai nevoie de socializare ca să afli cine ești, departe de școală și de prieteni. Vei cunoaște o activistă care de mai bine de 10 ani așteaptă Noul București și care, pentru că el nu se construiește de la sine, luptă zilnic pentru a-i da formă. Vei cunoaște oameni care au trecut prin traume și care își scriu drumul spre cine sunt azi: scriitor și tată, scriitoare și fiică, o femeie care aparține simultan lumii romilor, românilor și niciuneia. Și vei cunoaște 10 oameni care au decedat în ultimul an de COVID-19, 10 dintre cei peste 30.000 pe care i-am pierdut și care vor rămâne o moștenire a trecerii noastre comune printr-o pandemie.

Personal, scriu aceste rânduri la o săptămână de borna de 40 de ani. Mi-ar plăcea să pot spune că e cu siguranță un nou început. Însă e mai degrabă o bornă în această călătorie prin zona neutră, de care învăț zi de zi să mă bucur. Pentru că zona neutră nu e stază, lipsă de acțiune, de bucurie sau de căutare. Cum o traversezi ține de povestea pe care ți-o spui. După un an de pierderi și încheieri și confuzie și solitudine, eu îmi spun o poveste despre oportunități de conexiune și de experimente. Îți voi povesti cum a mers; scrie-mi și tu despre călătoria ta.

Despre copertă:

DoR #44 vorbește despre identitate, blocaje și transformări. Continuăm să existăm, dar suntem prinși în întrebări despre cine devenim odată cu liniștirea restricțiilor. E ideea cu care am provocat-o pe fotografa Raluca Mărgescu (@ruuca pe Instagram) să experimenteze vizual. Fotografiile Ralucăi e posibil să le fi văzut în ELLE, în alte reviste de fashion sau în campaniile unor branduri. Însă noi am vrut să-i evidențiem latura experimentală.

Procesul a implicat caserole de mâncare cu flori congelate și frânghii în care se înnoadă anxietatea resimțită. Raluca își imagina că va fi ușor cu gheața: va pune florile în apă și vor sta cum vrea ea. Apa are însă forța ei de mișcare, așa că în final le-a prins cu sârme subțiri. Când a fotografiat, s-a lăsat ghidată de sentimentele ei de blocaj din ultimele luni. Iar când a terminat, fotografiile au convins-o că asta simte: o stare din care nu știe cum se iese.

Coperta e însă un segment dintr-o călătorie mai lungă, spune Raluca: suntem blocați, dar în ceva ce natural se va transforma și ne va transforma. E o floare prinsă, dar în gheață, care în final se topește. Reversul: vom fi bine, dar în același timp deformați.

Raluca continuă să fotografieze flori, pe care le asociază cu femeile. Simte că standardele de frumusețe de care s-a ciocnit în munca ei nu spun mereu povestea pe care ar spune-o și ea: florile, chiar și cu defecte, rupte sau uscate, sunt parte din viață și au frumusețea lor.