[EduDoR] Consilierea și (dez)orientarea școlară

Cei care ar trebui să-i îndrume pe elevi în alegerea unei cariere sunt dirigintele și consilierul școlar. În realitate, 41% dintre studenți renunță la studiile universitare pentru că și-au ales greșit facultatea sau specializarea. Vlad a fost aproape să fie unul dintre ei, dar a avut de partea lui o profesoară, un ONG și familia.

La început de decembrie, patru elevi de-a XII-a de la Colegiul Național „I.L. Caragiale” din București râd și glumesc într-un bar cu sucuri naturale. Un bol cu portocale întâmpină clienții de pe pervazul de la intrare, pe pereți sunt agățate lădițe cu banane, mere și grapefruit, iar pe tejghea sunt borcane și boluri cu ceaiuri, cafea și prăjituri. Locul e mic, tot spațiul îl ocupă tejgheaua și cele trei măsuțe de două persoane. Elevii ies la țigară, schimbă replici cu proprietarul, discută despre embargoul pe care l-a pus SUA pe Iran și despre nimicuri ale vieții de adolescent. Rio Juice e locul lor, iar Vlad Dinu se simte, cel mai mult dintre toți, acasă.
S-a angajat aici o lună în vacanța de vară, înainte de clasa a XII-a, ca să vadă cum e să lucrezi și cum e experiența de a vinde un produs. Venea oricum destul de des, așa că Șerban, proprietarul, a avut încredere să îi lase barul pe mână.

Încă din clasa a IV-a, lui Vlad îi plăceau științele exacte. Pe atunci se ducea la concursuri de matematică, iar în clasa a VI-a a început să îi surâdă ideea de a deveni programator. Un an mai târziu a creat un joc, după ce a copiat fiecare linie de cod dintr-un un tutorial de pe Youtube. Nu știa să explice ce a făcut, dar i-a plăcut rezultatul. Într-a IX-a, la profilul matematică-informatică, a descoperit algoritmul și știa că și-a găsit pasiunea: să rezolve probleme algoritmice.

În primele ore de informatică din liceu a rugat-o pe profesoară să îi arate mai mult decât ce învățau colegii lui. A început să rezolve probleme acasă, iar atunci când se împotmolea îi cerea ajutorul profei.

„În momentul în care am prins bazele codului C++, am început să învăț singur. Și de atunci am fost singur tot liceul”, spune Vlad. Astfel că într-a IX-a a învățat materia de clasa a IX-a, a X-a și a XI-a (primul semestru) și a trecut la rezolvarea problemelor de olimpiadă.

La sfârșitul clasei a X-a, îndrumați de profesoara de educație antreprenorială Mihaela Găvănescu (căreia elevii îi spun „Găvă”), Vlad și încă trei colegi au participat la concursul „Compania anului”, organizată de ONG-ul Junior Achievement (la care au ajuns tot prin intermediul profesoarei), care le oferea elevilor posibilitatea să își pună în practică ideile de afaceri și să le testeze la nivel național și european. Proiectul lor a fost „Smart Read”, un soft educațional pentru smartphone care își propunea să revoluționeze modul în care profesorii predau și elevii învață. Aplicația îi ajuta pe elevi să se evalueze și să rețină mai multe informații din manual, prin intermediul unor teste, iar profesorii puteau obține informații detaliate despre modul în care elevii citesc și învață, permițându-le astfel să creeze planuri personalizate de studiu.

După ce au câștigat faza națională a competiției și 3.500 de euro, cei patru liceeni au ajuns în finala europeană de la Berlin, la care au participat 37 de echipe din 36 de țări. Vlad a fost unul dintre cei 11 participanți care a primit un premiu pentru abilitățile de lider. Deși marele premiu a fost câștigat de o echipă din Germania, elevii români au primit multă atenție din partea presei: au apărut în publicații online: Forbes, Gândul, ziare.com, wall-street.ro, pe agenția de presă Agerpres și la televiziunile Digi24 și Realitatea TV.

„Ni s-a urcat la cap și ne-am lăsat de muncă atunci”, spune acum Vlad. Trei luni mai târziu, în cadrul unei competiții pentru start-up-uri de la Cluj, o companie americană și-a arătat interesul să cumpere Smart Read pentru o sumă de aproximativ 250.000 de dolari, însă cei patru elevi nu au ajuns la o înțelegere. Vlad vota pentru păstrarea proiectului, ceilalți trei voiau să îl vândă, iar lipsa unui consens a dus Smart Read la pieire. Produsul pentru care au muncit toți patru n-a vândut nici măcar un exemplar, iar ideea a fost abandonată.

***

Clasa a XI-a a fost cu suișuri și coborâșuri pentru Vlad. În primul semestru a fost ales președintele elevilor pe liceu, însă după două săptămâni Consiliul Elevilor a considerat că e nevoie de o nouă votare. De data asta n-a mai câștigat. N-a înțeles nici acum ce s-a întâmplat, dar atunci i s-a părut că i s-a făcut o nedreptate, așa că și-a pierdut total interesul față de școală. A găsit chiulul ca formă de protest, iar în primul semestru a acumulat 113 absențe. Se ducea la școală cu laptopul în fiecare zi, căuta o clasă liberă și programa sau învăța la informatică. Consiliul profesoral cerea să i se scadă nota la purtare la 5, ceea ce ar fi însemnat exmatricularea, iar la matematică a fost de câteva ori la limită să rămână corigent.

Diriginta a înțeles că are alte pasiuni decât materiile de la școală, dar l-a sfătuit să le explice și profesorilor. Nici consilierul școlar n-a avut prea mare succes: Vlad spune că n-a simțit nevoia să discute cu ea, dar până la urmă o discuție tot a avut loc, când ea l-a chemat să vorbească despre absențe.

„Era o persoană pe care nu o cunoșteam. Oarecum aveam și lipsa asta de interacțiune cu un astfel de om până atunci. Nu sunt genul de persoană care să se deschidă brusc pentru oricine. Dacă aș fi crescut într-un mediu în care consilierul școlar era o parte din procesul ăsta de orientare personală, poate aș fi fost foarte OK cu chestia asta. Nefiind, am zis: OK, o am pe Găvă, am părinții, mă ceartă și directoarea dacă e nevoie, e suficient.”

Consilierul școlar nu l-a certat, așa cum își imagina el, ci a vrut doar să înțeleagă de ce lipsește de la școală. Au discutat despre facultatea pe care ar vrea să o urmeze și i-a zis: „Ești un băiat inteligent, dar nu ești neapărat responsabil”.

Găvănescu, profesoara de educație antreprenorială, a găsit totuși o cale prin care să ajungă la el: „Ce-mi place cel mai mult la ea e că nu te judecă. Îți înțelege punctul de vedere, dar îți arată de ce n-ar trebui să faci așa. Nu vrea să îți impună nimic, te lasă să alegi singur, dar îți zice: «Faci ce vrei, dar gândește-te la consecințe»”.

Directoarea liceului a decis ca nota de purtare să fie scăzută doar la 8, dar chiar și așa, dezamăgirea pe care Vlad a citit-o în ochii tatălui l-a trezit. În semestrul al doilea al clasei a XI-a, până în luna mai, când a avut loc concursul „Compania anului” la care a participat din nou, cu un alt proiect decât Smart Read, a avut numai 12 absențe, toate motivate. La matematică a avut media 7.45, iar clasa a XI-a a terminat-o cu media generală 8.60.

În acele momente, Vlad zicea că i-ar plăcea să devină antreprenor, așa că voia să facă Marketing și Management la Academia de Studii Economice din București sau, de preferat, la o universitate din afara țării. Însă în aceeași perioadă a primit o lecție importantă. A participat la o competiție de informatică la Timișoara, alături de un coleg, și nu a fost în stare să facă partea lui de sarcină pentru a crea o aplicație. Știa ce avea de făcut, doar că i-ar fi luat de trei ori mai mult timp decât cel alocat probei. „Mi-am dat seama că îmi plăcea să programez, dar nu știam cum. Știam să vând o chestie cuiva, dar nu și să fac produsul”, își amintește Vlad. „Am realizat că am abordat greșit subiectul despre facultate și că programarea e o idee mai bună. Vreau să fiu antreprenor, dar nu fără o bază.”

A avut o discuție cu tatăl său, inginer mecanic și managerul unei firme, care i-a explicat că își va putea dezvolta abilitățile de antreprenor când își va deschide o afacere și că cel mai important este să aibă o specializare.

„Le-am spus mereu că antreprenoriatul nu este o profesie, ci un mod de exercitare al unei profesii”, insistă și Găvănescu.

Tot la sfârșitul clasei a XI-a, Vlad a început să citească mai cu spor despre inteligența artificială, care înseamnă programarea unui calculator să învețe, să deosebească obiecte, litere, părți componente ale unei fraze, astfel că după vacanța de vară știa cam toată materia din primul an al facultății de Computer Science pe care o va urma, cel mai probabil, în Olanda. A avut deja un prim contact cu cei de la Vrije Universiteit Amsterdam, când, la un târg de facultăți din București, s-a dus direct la ei cu CV-ul. Iar cu banii strânși de la Rio Juice și cu un ajutor din partea familiei, și-a cumpărat „o monstruozitate de unitate pentru calculator” de 1.500 de euro.

Vlad spune acum că el este un exemplu norocos și că pe el l-au salvat familia, Junior Achievement, prin concursul „Compania Anului”, și profesoara Mihaela Găvănescu. „Ieșeam din facultatea de Marketing și Management și făceam ce? Unde mă angajam?”, întreabă retoric. „Aș fi ieșit de acolo un generalist, un tip care nu știe neapărat să facă ceva de la cap la coadă. Probabil m-aș fi implicat într-o organizație studențească internațională, aș fi rămas acolo și aș fi irosit pasiunea asta pentru programare.”

În după-amiaza de decembrie, când stătea cu colegii la barul de sucuri, era fericit că reușise să creeze un algoritm prin care „monstruozitatea” să caute un cuvânt anume printre 150 de milioane de cuvinte în doar 10 milisecunde. Crede că sigur ar putea să fie un antreprenor bun, dar business-ul nu-l provoacă să rezolve probleme așa cum o face programarea.

***

Vlad n-a fost niciodată foarte apropiat de diriginta sa, însă a considerat-o pe Găvă cea cu care poate vorbi orice. Ea a găsit o portiță prin care să-și ajute elevii să-și aleagă drumul în viață: un capitol din materia de-a X-a care se numește Managementul resurselor personale și care reprezintă motivul pentru care Găvănescu predă, de fapt, această materie: „Acolo le arăt că trebuie să fie propriii lor manageri, că trebuie să decidă ce fac cu viața lor”.

Specializată în psihologia adolescenților, profesoara le cere tinerilor să facă un proiect numit „Ce profesie îmi aleg pentru a avea o carieră de succes”. Ei trebuie să-și dea seama ce vor să facă și de ce, să aducă alte argumente decât rezultatele școlare, să cerceteze ce le oferă piața muncii în domeniul respectiv și ce vrea societatea de la ei. Le cere să-și descopere abilitățile uitându-se la rezultatele pe care le-au obținut la activitățile din școală și din afara ei. Măsura abilităților, spune ea, o dau rezultatul foarte bun, efortul modest și timpul redus pe care trebuie să îl consume pentru a rezolva anumite sarcini.

Proiectul trebuie susținut în fața clasei pentru a exersa vorbitul în public, iar Găvănescu le este alături în tot procesul de documentare. Acest capitol durează șase-opt săptămâni, iar cei mai mulți profesori de educație antreprenorială preferă ca aici să predea noțiuni generale, în loc să facă activități practice cu copiii, spune Găvănescu.

Apoi, când elevii ajung în clasa a XI-a, profesoara trimite propunerile lor către Junior Achievement, unde este voluntar din 1998, pentru ca aceștia să le faciliteze întâlniri cu angajatori și angajați din domeniul respectiv. Programul de job shadowing înseamnă că elevii petrec timp alături de un angajat așa cum își doresc să fie și ei cândva. Cele mai căutate profesii sunt în IT, medicină, arhitectură, armată, poliție și pompieri.

„Copiii trec printr-un proces de recrutare ca la orice job, adică își fac un CV, o scrisoare de intenție, apoi aplică pentru job, iar la final, de regulă în martie-aprilie, este ziua sau perioada de job shadowing”, explică Dorin Călin, manager de program la Junior Achievement România. Odată selectați, cei de-a XI-a și a XII-a pot petrece de la o zi până la câteva luni în cadrul unor companii.

ONG-ul a fost fondat în anul 1993, iar anual între 25.000 și 40.000 de elevi trec prin programele lor de shadowing. Grație unui parteneriat cu Ministerul Educației, la nivel național, 250.000 de elevi, 2.500 de școli și în jur de 5.000 de profesori sunt implicați anual în proiectele Junior Achievement.

„În cadrul unui program de formare a viitorilor medici, 50 de elevi au trecut prin experiențe medicale timp de trei ani: au văzut operații, au interacționat cu clinici și spitale, cu doctori cu diferite specializări. La final, 32 încă voiau să dea la Facultatea de Medicină. E un succes că 18 oameni nu s-au mai făcut medici, nu le-ar fi plăcut ceea ce ar fi trebuit să facă foarte mulți ani”, spune Călin.

Pentru Vlad experiența de job shadowing la IBM nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor. În clasa a XI-a a petrecut patru ore cu niște angajați de la corporație care i-au povestit ce presupune jobul lor, ce facultăți au făcut și cum au ajuns acolo.

Cine și cum ar trebui să facă orele de consiliere și orientare școlară

Un raport al Ministerului Educației din 2011 arată că durata medie de frecventare a învățământului superior era în anul universitar 2010-2011 de 1.4 ani, adică majoritatea studenților care abandonează o fac după primul an de facultate. Iar un studiu din 2013 al Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România spune că 41% dintre cei care au abandonat au făcut-o pentru că aleseseră greșit facultatea sau specializarea.

În școala românească sunt două moduri prin care elevii pot și trebuie să beneficieze de îndrumare în carieră: prin intermediul orelor de consiliere și orientare, și cu ajutorul consilierului școlar. Cabinetele de asistență psihopedagogică din școli au fost înființate în anii ‘90 ca urmare a unor exigențe de pre-aderare a României la Comisia Europeană, pentru ca în ’98 să apară și aria curriculară dedicată, „consiliere și orientare”, inițial pentru ciclul primar. Ulterior, pentru gimnaziu și liceu, ora de dirigenție s-a transformat în oră de consiliere și orientare și presupunea că „elevii beneficiază de sprijin pentru conștientizarea conexiunilor între ceea ce învață și utilitatea abilităților și a cunoștințelor dobândite, pentru viața reală”. Programa recomandă ca profesorii să folosească jocul de rol, simularea, brainstorming-ul, metode art-creative, exercițiul, chestionarul de interese și abilități, conversația, discuția, dezbaterea.

„Aici poate fi inclusă orice acțiune care aduce în preajma elevilor experiențe informale, întâlniri cu profesioniști din diverse domenii, vizite la sediul unor firme”, explică Mihaela Feodorof, consilier de carieră și managing partner la compania de consultanță Yourway.

Acum, planul-cadru prevede o oră de consiliere și orientare obligatorie în clasele V-VIII, iar în IX-XII constituie curriculum la decizia școlii, adică conducerea instituției de învățământ hotărăște dacă această disciplină le este necesară elevilor sau nu.

Consilierea și orientarea intră în atribuțiile dirigintelui, potrivit unui ordin al Ministerului Educației: el face activități de consiliere și orientare în cadrul orei cu același nume, pentru situațiile când este prevăzută în planul cadru, și în afara orelor de curs când aceasta nu apare în orar. Am discutat cu profesori, directori și consilieri școlari și am aflat că ultima situație se întâlnește cu precădere la liceu, unde dirigintele comunică un interval orar în care este la dispoziția elevilor și a părinților.

Odată cu această modificare a devenit obligatoriu ca profesorii care vor să fie și diriginți să facă un curs de formare în cadrul Casei Corpului Didactic (CCD) de care aparțin (instituții județene subordonate Ministerului Educației care oferă cursuri pentru profesori).

Cu toate acestea, diriginții tot au dificultăți în a-i ajuta pe elevi în planificarea carierei: „Nu știu cum să o abordeze, nu știu ce înseamnă un proces de orientare în carieră”, spune Mihaela Enache, consilier școlar în București. Iar directoarea CCD Bihor, Carmen Bodiu, spune că acest curs este frecventat mai mult de profesorii debutanți, pentru că fără dovadă absolvirii lui nu pot fi diriginți.

„Adeverința e valabilă toată viața. Competențele rămân, dar dacă nu te perfecționezi, lucrurile se uită”, spune ea.

Și Feodorof spune că a primit cereri de ajutor din partea diriginților: „Poate au dorința să-și ajute copiii, dar nu au resurse. Ei cer la un moment dat sprijin în afara școlii”.

Vlad Ștefan, președintele Consiliului Național al Elevilor, insistă că, deși diriginții au atribuții în a-i orienta pe elevi din punct de vedere profesional, nu au pregătirea necesară: „Ora de dirigenție nu e ceea ce ar trebui să fie pentru că foarte mulți profesori, din cauză că nu au timp, își predau materia pur și simplu. Sau, dacă chiar fac dirigenție, nu urmează programa, ci motivează absențe, discută problemele clasei”.

În librării există caiete, ghiduri și îndrumare de consiliere și orientare, cu prețuri între 11 și 30 de lei, pe care diriginții și consilierii școlari le pot achiziționa din bugetul propriu.

Un proces complex de orientare în carieră făcut de un consilier școlar presupune identificarea abilităților, a valorilor, a intereselor și a stilurilor decizionale, analizarea pieței muncii și realizarea unui CV. Consilierul Mihaela Enache spune că toate acestea necesită cel puțin șapte întâlniri pe parcursul unui an, iar consilierul școlar este pregătit pentru asta încă din facultatea de psihologie, de asistență socială sau sociologie.

Conform unui ordin de ministru din 2011, consilierii trebuie să facă efectiv consiliere psihopedagogică cu elevii (individual sau în grup) 14 ore pe săptămână, iar patru trebuie să predea, corespunzător specializării lor. Prioritatea o constituie însă alocarea orelor: istorie, cultură civică, economie, economie aplicată, educație antreprenorială, filosofie, logică, argumentare, psihologie, pedagogie, sociologie, studii sociale. La una din cele două școli la care lucrează, Enache este solicitată des să participe la orele de dirigenție. Dar acestea sunt cazurile în care dirigintele chiar își dă interesul, spune ea.

Legea prevede un consilier școlar la 800 de elevi sau 400 de preșcolari, și, cum multe școli nu au atâția, cei mai mulți consilieri se împart între două școli și ajung să se ocupe și de 1.500 de elevi. În mediul rural, unde există școli cu mai puțin de 200 de elevi, pentru înființarea unui cabinet psihopedagogic interșcolar este nevoie de cel puțin patru comune. Mai mult, consilierii vin în cabinet direct din facultate, iar experiența o capătă tot în școală, spune coordonatorul Centrului Municipiului București de Asistență Psihopedagogică. Deși viitorii consilieri fac practică pedagogică în școli, nu pot participa, de exemplu, la ședințele individuale sau de grup, pentru că sunt confidențiale.

„Planurile cadru sună foarte bine pe hârtie, însă nu au acoperire practică. Milităm pentru consilierea în carieră pentru că e esențială în alegerea profilului pentru liceu și pentru facultate, însă la nivel național, în 90% din cazuri nu se face cum ar trebui”, spune președintele Consiliului Elevilor.

Potrivit unui studiu din 2015, realizat de Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională (CMBRAE), instituție subordonată Ministerului Educației, care alocă logopezii și consilierii școlari, elevii din clasa a VIII-a s-au consultat în alegerea școlii pe care doresc să o urmeze în primul rând cu familia (86,7%). Pe locul doi se află prietenii, iar pe ultimul loc, consilierul școlar. În plus, când a venit vorba despre opțiunile școlare și profesionale, 14% dintre ei erau nehotărâți.

Veronica Cabaua, consilier școlar în Măcin, Tulcea, spune că elevii sunt reticenți când vine vorba de autocunoaștere pentru că nu văd aplicabilitatea unui astfel de proces în viață. Ea crede că școala pune prea puțin accent pe abilitățile non-cognitive, cum ar fi empatia, conștientizarea emoțiilor, competențele de rezolvare a problemelor și prea mult pe cele cognitive (inteligența generală).

„Copiii sunt debusolați nu pentru că nu sunt capabili, ci pentru că li se cere să-și demonstreze capacitatea în prea multe direcții, și atunci ei nu mai au nici timpul, nici locul, nici interlocutorul prin care să descopere care e alegerea lor”, explică Mihaela Feodorof, de la Yourway. Ea spune că rezultatele testelor pe care le face organizația sa arată de multe ori că domeniile de activitate și profesiile pe care și le aleg clienții săi se potrivesc doar într-o măsură moderată cu preferințele lor.

„Tinerii nu mai știu cine sunt și cum se vor împlini, sunt categorisiți ca imaturi și cu capul în nori, dar aceste caracteristici se datorează tocmai modului impropriu în care a fost gestionată relația cu ei pe parcursul evoluției școlare și în plan familial”, adaugă Feodorof. Ea a mai observat un fenomen: acela al elevilor olimpici care nu sunt pasionați de domeniul în care excelează. Unii elevi, care pot să facă performanță și răspund la stimuli precum stima de sine și competitivitatea, sunt exploatați de profesori, explică ea.

„Ei știu doar reprezentarea lor prin note sau prin aprecierea adulților, dar nu mai știu cine sunt.”

În Germania, orientarea în carieră se face activ încă din primul an de liceu, care începe în clasa a VIII-a și se termină cu a XII-a. Elevii trebuie să aleagă unde vor face practica obligatorie de trei săptămâni dintr-a IX-a, încă din anul anterior. Procesul arată ca o aplicație pentru obținerea unui job: scrisoare de intenție și CV. Într-a IX-a fac practică în domeniul ales sau, dacă nu le place sau nu li se potrivește, continuă să experimenteze până când găsesc ceva potrivit. Consiliul elevilor propune workshopuri în care o persoană specializată pe un anumit domeniu le prezintă elevilor jobul ei. Profesorii îi ajută pe elevi să găsească persoanele potrivite pentru workshopuri, iar școala plătește toate aceste activități.

În pedagogia Montessori care, la nivel mondial, are peste 20.000 de școli, atât în mediul privat, cât și în sistemul de stat, procesul de orientare în carieră începe la 15 ani și durează până la 18. Pentru elevii din acest interval de vârstă, consilierul școlar este cea mai importantă persoană din școală, pentru că află din aproape în aproape ce le place să facă și ce abilități au. Consilierul găsește câte o companie care i se potrivește fiecăruia și trimite elevii să facă câte 10 ore de voluntariat pe săptămână, în clasele a X-a și a XI-a. La începutul perioadei de voluntariat, numit și internship, aceștia fac o analiză SWOT a companiei (un instrument pentru identificarea punctelor tari, slabe, a oportunităților și amenințărilor) și își asumă responsabilitatea de a rezolva o parte dintre probleme.

„Ca să ajungem cu ei la acest internship îi pregătim de mici. La doi-trei ani învață să pună masa, să se încalțe, să se îmbrace; la trei-șase ani să îngrijească florile, să stoarcă o portocală; la 6 -12 ani deja folosesc mașina de spălat vase fără ajutor și organizează târguri. E vorba de responsabilitate. Așa îi crești să ajungă la 15-16 ani să meargă în firme și să lase ceva în urma lor”, spune Ana Maria Brezniceanu, fondatoarea școlii Montessori din București.

De exemplu, elevii de 6-12 ani au un jurnal în care își notează data, activitățile pe care și le aleg, ora la care încep și la care termină. Astfel au o evidență a cum și-au folosit timpul, ce au lucrat, ce arii au preferat și pe care le-au evitat. Iar dacă un elev are de prezentat harta Europei, nu va fi ajutat de învățătoare, ci de colegul care e pasionat de geografie. Ei înșiși devin învățători. Brezniceanu crede că în școlile românești lipsește conexiunea umană, de aceea propune ca ora de consiliere și orientare să nu fie ținută de diriginți, care nu au capacitățile și răbdarea necesare, ci de psihologi, care ar sta cu ei inclusiv în pauze.

***

Acum Vlad spune că încă mai lipsește de la școală, dar moderat. Îl interesează filosofia, grație unui profesor tânăr foarte pasionat, și engleza, pe care o vorbește de când se știe. Informatica rămâne pe primul loc. Încearcă să-și învețe „monstruozitatea” de acasă să identifice subiectul și predicatul dintr-o propoziție. „Scopul ar fi ca, dată fiind o propoziție, să o citească și să eticheteze datele pe care le poate scoate din propoziția aia”.

Dacă nu ar fi avut în jur oameni care să îi deschidă ochii, poate că ar fi încercat să vândă de Crăciun o aplicație pe care nu știa să o facă. Și poate că ar fi făcut Facultatea de Marketing și Management și ar fi ajuns să facă parte dintr-un studiu despre abandonul universitar.

Acest articol face parte din EduDoR, o serie periodică de texte pe tema educației, un proiect finanțat de Romanian-American Foundation și DoR.