[EduDoR] Daniela dă BACu’
Daniela Gheorghe e unul dintre cei 137 de mii de elevi care zilele acestea dau Bacalaureatul.
Daniela Gheorghe e unul dintre cei 137 de mii de elevi care zilele acestea dau Bacalaureatul. Pentru ea nu e un examen important și i-ar fi plăcut să sară peste perioada asta pe care o numește „pierdere de timp”, obstacol între ea și planurile ei de a vedea lumea prin lentila unui aparat de filmat. Dar lucrurile care contează pentru ea nu contează pentru sistemul de învățământ.
Fotografii din telefonul Danielei, după proba orală la română
Daniela a trecut de prima probă a BAC-ului, oralul la limba și literatura română, cu calificativul „experimentat” (celelalte sunt „mediu” și „avansat”). A intrat în sală lunea trecută spre ora 13:00 și a tras biletul cu un fragment din Scrisoarea lui Vasile Alecsandri către Titu Maiorescu. Prima cerință presupunea identificarea „emițătorului textului” și exprimarea „unei idei din text”, iar cea de-a doua o provoca să-și spună opinia în legătură cu „rolul reformelor în societate”.
După cele zece minute în care s-a gândit în bancă, a răspuns corect la prima parte, „că doar trebuie să fii înapoiat să nu știi să răspunzi la așa ceva”, însă la a doua parte, Daniela a început să vorbească despre Cuza, că la el s-a gândit când a citit „reforme”. I s-a atras atenția din spatele catedrei că trebuie să se refere la literatură, moment în care a început să improvizeze, generalist și bâlbâit, despre cum literatura a ajutat la dezvoltarea societății. Întrebată cine a fost Alecsandri, Daniela, care nu știa multe despre el, a spus: „un poet de seamă al poporului român, care a scris nenumărate opere”. „A fost și dramaturg”, i-a spus examinatorul. „Da, da, asta urma să spun și eu”, a completat ea.
După proba la română a sunat-o pe mama ei ca să-i dea vestea bună și a primit un „Bravo, mami!”, repetat. Ai ei erau la muncă, dar oricum n-ar fi avut ce să caute s-o însoțească. S-a dus apoi la Unirii, unde a mâncat o prăjitură la suprapreț (9 lei) cu una dintre colegele ei.
Daniela și colega ei, Andreea Ganga, dupa proba la română.
Daniela a terminat a XII-a G, clasă de filologie la Colegiul Național „Matei Basarab” din București. Cu doar un weekend înaintea primei probe, Daniela citise două ore despre temele și viziunea lui Lucian Blaga în Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, din referate xeroxate de la colegi sau din cărțile de comentarii, toate împrăștiate pe canapeaua din sufragerie. Nu citise însă romanele de pe lista primită de la profa de română la începutul clasei a XII-a.
Daniela nu crede că Bacalaureatul o s-o ajute. Materia e învechită, sistemul de predare prin care profesorii vorbesc din spatele catedrei a rămas împământenit și asta a obosit-o patru ani. „Profesorii ar trebui să fie modelele noastre, nu? Păi cum să am model pe cineva care crede că un opțional în afara claselor din liceu e un opțional pentru chiulangii?”, spunea ea despre cel cu tematică bucureșteană, prin care unul dintre profesorii ei îi plimba prin oraș și le explica arhitectura locului. Opționalul a existat doar un an și n-a fost reluat pentru că mai mulți profesori au considerat că scotea elevii din liceu în timpul programului.
Anul următor, Daniela a optat pentru o oră de tehnici de filmare și era entuziasmată de așa opțional, dar, pentru că a fost singura care s-a înscris, cursul nu s-a mai ținut și a trebuit să se reorienteze către istorie. „Urăsc istoria, înțelegi? Și acum încerc s-o învăț pentru BAC și știu că după ce o să se termine proba, o să mi se șteargă tot din memorie”, spunea ea. „Asta e altă chestie super greșită în sistemul de învățământ – e opțional, dar e obligatoriu. M-am dus la istorie, că n-am avut încotro. La tururile de București rețineam ceva concret care m-ar fi ajutat la orientare pe viitor”. Daniela îl consideră pe fostul lor ghid de la opțional unul dintre modelele din Colegiul Basarab. „E așa cum ar trebui să fie toți profesorii – deschis la minte, pasionat, apropiat de noi, ne-a învățat lucruri care ne-au rămas, aveam discuții cu el despre chakre.”
Daniela se uita serios la mine cu ochii ei mari și verzi când spunea că profii trebuie să înțeleagă că suntem în era digitală, că nimeni nu mai are chef să vină cu referate sau proiecte scrise pe hârtie și că plictiseala unora se vede pe fețele lor de cum intră pe ușă. „Cred că avem o generație de profesori care și-au ratat carierele, ai vrut să fii biolog marin, nu ți-a ieșit și ai devenit profesor de științe”, spunea ea, referindu-se la cei tineri, „că sigur nu intră în învățământ pentru că au vrut”. Își aducea aminte apoi și de cei mai în vârstă, despre care iarăși nu înțelege de ce mai vin la școală, cu fețe lungi, cu manuale învechite.
La festivitatea de absolvire, ei și celorlalți aproximativ 250 elevi care au terminat li s-a tot spus să nu uite de unde au plecat. Daniela nu va uita – sunt multe probleme în învățământ pe care nu le înțelege, cum ar fi corupția pe care nu crede că cineva o poate schimba. Știe că a avut, totuși, șansa să învețe într-unul din liceele bune ale capitalei, în care unii profesori sprijină implicarea elevilor în proiecte de voluntariat, pentru care le și motivează, când e cazul, absențele.
Nu-și dorise să intre la Basarab, ci încercase la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”, unde nu luase cât avea nevoie la examenele de desen și unde n-a fost de ajuns media mare din generală. Tatăl ei știa despre Basarab că e bun, acolo fusese și bunicul Danielei. S-a înscris și și-a promis că stă un semestru, după care încearcă să se transfere la Tonitza, însă un semestru s-a transformat rapid în patru ani de care nu-i pare rău.
Își amintește despre clasa ei care n-a fost niciodată prea unită, despre hârtia igienică și săpunul care nu erau niciodată la baie, deși exista o debara plină cu așa ceva pentru baia profesorilor. Despre excursia dintr-a IX-a la Petroșani, pe care liceul o organizează în fiecare an pentru boboci, ca să se cunoască între ei și la care colegii ei s-au îmbătat și au început să joace apoi „adevăr sau provocare”. Acolo a cunoscut-o pe Zenaida, boboacă și ea, care i-a devenit ulterior prietenă bună în toate proiectele pe care le-au făcut împreună la Youth Voice Matei Basarab (YV), grup de liceeni parte din Youth Voice Romania, un proiect național inițiat de Fundația pentru Dezvoltare Locală. Liceenii din YV se întâlneau să discute despre cum pot rezolva problemele liceului și când au venit prin clase să-i invite pe boboci să se implice, i-au rugat să scrie pe o hârtie trei probleme din liceu.
Daniela nu mai știe ce a scris, dar ține minte că se bâlbâia la întâlnirile de început, nu știa să vorbească în public și se înroșea de fiecare dată când cineva din YV o băga în seamă. Primul proiect în care Daniela a fost implicată a fost panoul de noutăți din holul liceului, colorat și sub o cheie pe care încă o are, prin care sunt promovate proiectele liceului: oportunități de voluntariat în diverse ONG-uri găsite de ei, competiții și olimpiade, informații pe care elevii nu le-ar fi căutat singuri. Tot în YV Daniela a organizat expoziții foto, s-a implicat în campanii sociale și antidiscriminare, în workshop-uri de tot soiul și a ajuns în schimburi de tineret internaționale. Treptat, bâlbâiala de la început a dispărut.
Împinsă de la spate de colegii ei din YV, Daniela a ajuns la Asociația Vira, care organizează workshopuri de film documentar. „Nu, că nu am ce să caut eu acolo, oricum n-or să mă accepte”, fusese gândul cu care pornise inițial, plus că ea nu voia să filmeze animale. „Asta credeam eu că sunt documentarele, ce văzusem la Discovery, despre istorie sau animale. Am aflat că nu e deloc așa, că documentarele sunt o lume mare, mare de tot.” Au durat vreo patru luni cursurile de filmat coordonate de membrii echipei Vira, teoretice și practice, iar domeniul a început să-i surâdă Danielei. Pe când părinții se pregăteau să-i schimbe telefonul – cum abia făcuseră și cu sora ei mai mare, Alexandra -, Daniela a spus că ea nu are nevoie de un telefon, ci de un aparat foto. „Bine, dar noi nu investim mai mult de 1.000 lei”, au avertizat-o ai ei. A primit bucuroasă banii și a mai completat ea cu 500 de lei din bursa lunară pe care o primea pentru media de peste 8.50. Așa l-a cumpărat pe Jimmy, cum și-a botezat Nikonul care rar lipsește de la gâtul ei la toate evenimentele pe care le organizează. Cu ajutorul tehnic din partea asociației a făcut primele ei documentare, dintre care unele au fost proiectate și în diverse grupuri sau festivaluri precum Super, dedicat filmelor făcute de adolescenți. A început să-i ajute pe cei din echipă și cu atelierele de film documentar, să fie om de bază cu camera pe la mai toate evenimentele Youth Voice.
Daniela își amintește cum toate s-au ținut lanț. Cei din Youth Voice o împinseseră către Vira, iar acum doi ani, cei din Vira către One World Romania (OWR), festival internațional de film documentar dedicat drepturilor omului, care-și căuta un juriu de liceeni. Nu voia să aplice, credea că n-ar fi băgat-o în seamă. Trebuia să trimită o scrisoare de motivație în care să vorbească despre patrimoniul Bucureștiului. A aplicat cu un text în care vorbea despre Delta Văcărești, pe când încă nu se agita toată lumea în jurul ei. „Știam că toți vor scrie despre clădiri. Am zis să încerc ceva diferit.” Unul dintre colegii ei de la Vira îi editase 80% din scrisoare înainte s-o trimită, cu sfaturi pe marginea ei, însă Daniela a preferat să trimită draftul ei inițial. „Frate, măcar dacă picam, știam că e pe barba mea.” După experiența juriului, a ținut aproape și de echipa OWR, prin proiecțiile One World la Școală și prin voluntariat la ediția care a urmat.
Tot ce se întâmpla palpitant în viața Danielei era în afara orelor de școală și gândul de a da admiterea la UNATC a prins și el rădăcini. Ultimul an a fost cu presiune din partea celor din jur. Părinții au bătut-o la cap să învețe, pentru că nu e de glumit cu Bacalaureatul. Daniela nu știa cum să-i facă să înțeleagă că, oricum, „toată lumea se apucă de învățat în ultimele două săptămâni și că n-are de ce să se streseze tot anul”. Alexandra, sora ei cu cinci ani mai mare, o sfătuia s-o lase mai moale cu filmatul și proiectele, că ea la vârsta ei învăța serios și nu avea toate proiectele astea colaterale care s-o distragă.
Cu câteva săptămâni înainte de BAC, Daniela era în parcul IOR, organiza împreună cu YV și cu cei din Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Boom Subcultural, un eveniment dedicat culturii underground, adică ateliere de graff-uri, demo-uri pe rampele skateparcului, ateliere de percuție și fitness, expoziție foto cu locuri din București. Pe fundal, concerte cu liceeni rockeri slăbănogi și cârlionțați, cu plămâni puternici, rapperi care cântă despre viața din cartier și fete cu voci de soliste la Cranberries, toți cu atitudini de vedete care interpretează pentru 50.000 oameni, nu pentru câțiva părinți cu copii în trecere. Daniela alerga încolo și-ncoace, negocia cu poliția legatul panoului cu fotografii între doi copaci, coordona voluntari și mai filma câteva melodii când prindea un moment liber. Purta tricoul de la OWR pe care scria „Revoluția nu e (C)oModă”, jongla printre colegii ei, le făcea poze, le spunea sub ce copac găsesc sendvișurile și sucul natural cumpărate pentru ei. Nu se apucase de învățat, nici stresată nu era. „La simulările din primăvară am luat peste 8-8.50 la toate materiile, nici nu se pune problema să-l pic”, spunea Daniela, care nici pentru simulări nu învățase, pentru că era preocupată să coordoneze o campanie de strângere de fonduri și jucării pentru copiii bolnavi de la Marie Curie.
BAC-ul e ca un ghimpe în coastă de care de abia așteaptă să scape. Speră s-o ajute și faptul că practică meditația. „Eu sunt o persoană destul de spirituală, chiar dacă n-am nicio treabă cu religia. Sting lumina câteodată și încerc să-mi eliberez mintea”, spune Daniela. „Nu știu dacă asta m-a ajutat în trecut să iau note mai mari la teze, dar îmi place.”
„Dacă nu ești Levi, tipul care coordonează contul de YouTube al BUG Mafia și care n-a terminat liceul, dar reușește să se întrețină singur de la 16 ani, atunci trebuie să dai BAC-ul”, spune Daniela resemnată, căreia îi e frică, de fapt, doar de admiterea la UNATC.
La fel de neîncrezătoare ca atunci când a intrat în Youth Voice, când s-a apucat de făcut documentare cu cei din Vira sau când a aplicat la OWR, a fost și preț de câteva săptămâni, într-una din sălile de la facultatea de arte teatrale și cinematografice, unde se desfășoară anual, contra cost, pregătiri înainte de admitere. După referințele tehnice sau cinematografice folosite de colegii ei de acolo, și-a dat seama că e înconjurată de oameni mai experimentați decât ea, care, după cum au mărturisit, lucraseră în domeniu și voiau să devină și studenții facultății. „Eu fac filmele din ochi, din instinct, nu am multă cultură tehnică sau cinematografică.”
Dacă nu intră la facultate, i-ar plăcea să-și ia rucsacul în spate și să călătorească un an, cum au făcut niște nordici din ultimul documentar One World la Școală proiectat la început de iunie la Basarab. Revine cu picioarele pe pământ și mai slăbește din zâmbet, după vreo două minute de povestit despre film. „Oricum ai mei nu m-ar lăsa să plec. Adică ar trebui să plec de tot, dacă aș lua decizia asta și cu banii strânși de mine n-aș ajunge departe.” I-ar mai plăcea și să lucreze în echipa Buzzfeed, platformă online care, printre altele, explică tot felul de fenomene sociale sau experimentează teorii în clipuri de câteva minute. E obsedată de filmulețe lor și îi urmărește non-stop. „Dar până ajung eu la ei în State, probabil n-or să mai existe.”
***
Astăzi Daniela susține proba de Competențe TIC (Tehnologia Informațiilor și a Comunicării). „O să fie câteva exerciții în Word, de alea nu-mi fac probleme”, spunea Daniela săptămâna trecută, „dar o să fie și o parte dubioasă, cu grile despre părți de calculator de care habar n-am, o să fac probabil ala bala portocala”. O sâcâie un pic și proba orală la engleză, pentru că nu se exprimă coerent, cum și-ar dori. Bătaia de cap va veni însă la proba scrisă la română. Știe „oarecum” Luceafărul, Plumb, basmul, Moara, Testament, Eu nu strivesc corola de minuni a lumii a lui Blaga, dar mai are de trecut prin Enigma Otiliei, Ultima noapte…, Moromeții, Riga Crypto și Lapona Enigel și romanul postmodernist Zmeura de câmpie. La ore a fost atentă la romane și are comentarii de la profa ei, dar la poezie nu-și dorește decât Bacovia, e singurul care-i place. Testament și Eu nu strivesc… sunt „super-grele” și o enervează exprimările din comentariile profei lor, precum „ochii sunt simbol al unei interiorizări ce se exteriorizează” sau „poetul persiflează amorul jucăuș și galant dintre Cătălin și Cătălina.”
Oricât de silnică i s-ar părea munca pentru examene și chiar dacă nu știe cu ce-o va ajuta în viața suprasaturația de informații, Daniela are un plan. În fiecare zi să treacă prin două opere epice, o poezie, o lecție la istorie și una la sociologie.
***
Urmăriți EduDoR în săptămânile următoare pentru a vedea cum se descurcă Daniela și la următoarele probe de Bacalaureat.
S-ar putea să-ți mai placă:
Bucureșteanul: Buletin de Bucegi
Născut în București, dar crescut pe munte.
Bucureșteanul: Concertele secrete
Afli cu 30 de ore înainte unde se ține evenimentul, afli cine cântă abia când ajungi. Te bagi?
[Corespondență Anim’est] Andreia și umorul ei întunecat
Andreia Dobrota are 24 de ani și tocmai a câștigat o finanțare de 1000 de dolari pentru următorul ei film.
Comentariile sunt închise.