[EduDoR] Profesorii finlandezi învață să accepte haosul

Unul dintre secretele din spatele performanțelor finlandezilor în educație nu constă în numărul de ore de matematică ori de engleză sau în combinarea acestora într-o singură materie, ci în principiile și discuțiile care conduc la asemenea decizii, spun specialiștii. Iar una dintre cele mai importante decizii vizează curriculumul, adică totalul experiențelor de învățare ale elevilor, de la planuri cadru și programe școlare, până la modul lor de implementare și evaluare.

După ce în anii ’70 Finlanda a avut un curriculum național strict și centralizat, care era aplicat peste tot la fel, în 1985 a decis să dea mai multă autonomie municipalităților (fiecare primărie are un department de educație), pentru ca 10 ani mai târziu și școlile să primească libertatea de a decide, într-o oarecare măsură, asupra numărului de ore și a disciplinelor predate. Precedenta reformă curriculară însă, din 2004, a venit cu o restrângere a libertăților școlilor. A fost valabilă doar câțiva ani, pentru că în 2012 a început un nou proces de regândire a ce, cum și, mai ales, cu ce scop învață elevii finlandezi în societatea digitală și multiculturală a secolului XXI (în Helsinki, de exemplu, ponderea elevilor imigranți este 11%) . Procesul a durat nu mai puțin de patru ani, iar noul curriculum a intrat în școlile generale în această toamnă. Și România a trecut printr-o etapă similară în ultimul an, doar că la noi discuția despre planul cadru pentru gimnaziu, adică cel mai important document care stabilește profilul absolventului, materiile și numărul de ore, a fost aproape deturnată și a devenit dispută națională, în încercarea, spun unii experți, de a conserva status quo-ul (am scris despre asta aici).

La finlandezi s-a întâmplat așa: în 2012 Consiliul Național de Educație, subordonat ministerului, care implementează politicile publice în sistemul preuniversitar, a decis distribuția numărului de ore și materiile pentru fiecare an de învățământ din cei nouă care alcătuiesc învățământul de bază (basic education). Documentul a fost aprobat de Parlament. Apoi Consiliul a făcut grupuri de lucru pe fiecare materie, formate din profesori universitari și preuniversitari, directori, experți de la departamentele de educație ale orașelor, sindicate, părinți și elevi. Discuțiile au durat doi ani, au vizat valorile, cultura muncii și competențele de care au nevoie tinerii și au produs un curriculum național de bază, de 460 de pagini.

În faza următoare, municipalitățile, adică furnizorii propriu-ziși ai serviciilor de educație (la fel ca în România, școlile publice sunt în administrarea consiliilor locale, de unde provine și finanțarea), și-au scris propria curriculă, pe baza documentului național. Împreună cu părinții și elevii au discutat valorile comunității respective și ce înseamnă pentru ei o școală bună.

Am stat de vorbă cu Anneli Rautiainen, profesor generalist și apoi director de școală, care conduce Departamentul de educație preșcolară și obligatorie din cadrul Consiliului Național de Educație. A fost unul dintre coordonatorii procesului de reformă curriculară.

Ce s-a decis la nivelul școlii?

În principal, fiecare școală a trebuit să decidă obiectivele pe fiecare materie în parte și modul în care va face evaluarea. Departamentul de educație al fiecărui oraș le spune școlilor: acestea sunt chestiunile pe care trebuie să le decideți, cum ar fi: Care e cultura organizațională a școlii?, Cum veți implica elevii în luarea deciziilor?, Cum veți coopera cu părinții?, Cum veți implica factorii de decizie de la nivel local?, Vreți să vă concentrați pe chestiuni legate de protecția mediului sau pe arte? Discută și discută până obțin o curriculă la care să adere toți din școală și, practic, prin acest proces, îi facem pe toți actorii din sistem să accepte noul curriculum. În plus, am avut două chestionare la nivel național și oricine și-a putut spune părerea. Am citit toate răspunsurile, am scris și am rescris. Iar la sfârșit am cerut feedback principalilor actori, cum ar fi sindicatele, și de abia apoi documentul a fost aprobat de directorul general al Consiliul Național de Educație. Am făcut și multe training-uri pe noul curriculum și pe fiecare materie în parte, cele mai multe gratuite sau cu un cost modic.

Deci într-o școală din Helsinki evaluarea la matematică se face diferit decât la Turku, de exemplu?

În documentul elaborat la nivel național sunt stabilite principalele obiective, dar școlile au trebuit să le expliciteze în mod concret, la nivelul elevului. De exemplu, evaluare prin note e obligatorie numai la clasele a VIII-a și IX-a, dar școala poate decide să dea note și mai devreme. Altfel, trebuie să dea un raport scris, la sfârșitul anului, pentru fiecare elev și fiecare materie. Noi pe site am dat exemplu de ce considerăm performanțe bune la învățătură pentru notele 6, 8, 9 și 10.

Deci curriculumul național înseamnă mai mult decât ce și câte ore predai.
Categoric. Cea mai importantă e partea de dinainte, înainte să înceapă discuția despre materii. Atunci au loc analize la nivel pedagogic. Ce e nou în curriculum sunt cele șapte competențe transversale implicite în fiecare materie. Practic, când predai, ce faci de fapt e să dezvolți aceste competențe: de multi-alfabetizare (cititul, scrisul, dar și cum citești și evaluezi un produs media sau cum citești o fotografie – acest concept de „citire vizuală” e unul nou), de a avea grijă de tine și de cei din jur, de a proteja mediul, de a învăța să înveți, de a gândi critic, de participare și antreprenoriat, de utilizare a mijloacelor IT și de comunicare.

Cum creați în școală un mediu propice învățării?

Învățarea are loc peste tot și trebuie să ne asigurăm că există o viziune holistică asupra vieții copilului, că el nu învață doar la școală, iar viața lui de acasă, cu părinții, e total diferită. Credem că mediul de învățare trebuie să se schimbe în așa fel încât copiii să poată alege cum și unde vor să învețe – trebuie să ne îndepărtăm de viziunea „30 de bănci și un profesor în față”, astfel încât cei care învață mai bine alături de colegii lor să poată face asta. Sau cei care vor să studieze singuri o perioadă, să aibă această libertate. Vrem ca profesorii să grupeze cât mai flexibil elevii în timpul zilei, pentru că acum ei stau jos prea mult. Trebuie să se poată mișca. Sperăm că și rolul profesorului se va schimba: în mod tradițional el a fost centrul învățării – el deține și împarte cunoștințe, dar vrem ca de acum să fie facilitator și activator al învățării, să fie atent la interesele copiilor și la cum vor să învețe. Deci vorbim de învățare personalizată, în care elevul devine centrul procesului. E o schimbare mare, unii profesori se tem că dacă renunță la control, totul devine haos. Trebuie să accepte haosul ăsta o perioadă, pentru că pe termen lung vor avea mai mult timp pentru fiecare elev în parte. În plus, în felul ăsta, și elevii supradotați vor avea ocazia înainteze cu materia mai repede, dacă vor.

Al treilea lucru nou sunt activitățile cross-curiculare, care îi vor face pe profesori să lucreze împreună. E obligatoriu ca de acum înainte să existe aceste activități cel puțin o dată pe an pentru fiecare elev. Un profesor de matematică, de arte și de muzică pot să lucreze împreună. Activitățile pot dura o zi sau o săptămână, ei decid, dar fiecare copil are șansa unei abordări multidisciplinare a învățării. S-a mai făcut, dar nu la nivelul ăsta, și nu obligatoriu. Prin asta vrem ca școlile să devină comunități de învățare, e unul dintre obiectivele curriculumului, vrem ca elevii să învețe unii de la alții și de la profesori, dar și profesorii de la elevi.

Cât timp a avut fiecare școală să-și facă propriul curriculum?

Depinde când au început, dar la nivelul municipalităților s-a început foarte repede după ce am avut primul draft la nivel național, astfel că au avut peste un an, chiar doi. Noi sprijinim procesul, dar nu stabilim date. Deci cam doi ani s-a lucrat la nivelul orașelor și al școlilor.

Documentul de 460 de pagini include programa pentru fiecare materie?

Da. Dar nu conținuturi, ci scopuri și obiective, care sunt conectate cu competențele care se vor dezvoltate. La nivel de școală se pot indica și conținuturile, deci devine o combinație de obiective și competențe transversale, iar evaluarea trebuie să reflecte obiectivele la nivel de elev, pe care școala le-a indicat. E destul de complex de înțeles, chiar și pentru profesori.

Sunt schimbări majore în numărul de ore?

Nu. Unele muncipalități au decis să aibă un mod mai coerent de a combina materiile– vor să lucreze mai mult tematic, și pot să facă asta, dar trebuie să se asigure că acoperă numărul de ore pentru fiecare materie. Principala schimbare a fost că materiile sunt indicate în calupuri, adică ce se învață în clasele I și a II-a, a III-a și IV-a, a V-a și a VI-a. În privința numărului de ore nu sunt mari schimbări, e o decizie destul de conservatoare, eu cred că am fi putut avea o versiune mai modernă, dar înțeleg că în școala generală fiecare materie e importantă. Circulă un zvon prin Europa că nu mai predăm materii de sine stătătoare, nu e adevărat. Ce avem însă e libertate pedagogică – cum predai și cum înveți depinde de tine. Și când profesorii vor începe să colaboreze, vor grupa elevii în moduri diferite și vor avea o învățare mai personalizată, sperăm să crească și motivația elevilor, care lipsește. Se descurcă bine la școală, dar nu le place. Implicându-i în procesul educațional, punându-i în centru – pentru că nu învață pentru PISA, pentru profesori sau pentru mama lor –, vor înțelege că sunt parte a propriei învățări și vor fi mai motivați. Spre asta tindem.

Care e numărul minim de ore pe săptămână la clasa a V-a, în noul curriculum?

24 sau 25 de ore (n.r. 26 pentru elevii români începând cu 2017). Noi stabilim un minimum de ore, dar nu un maximum. Dacă o municipalitate decide să aloce mai mulți bani pentru educație, ceea nu prea e cazul acum pentru că suntem în criză, o școală poate să aibă mai multe ore la fiecare materie. Sau dacă o clasă e mai dificilă, școala poate angaja încă un profesor.

Pot directorii să facă asta?

Da, dacă au fonduri.

Deci dacă municipalitatea nu crește numărul de ore față de minimul din curriculum, înseamnă că mai rămân bani pe care școala îi poate folosi pentru încă un profesor?

Depinde de buget: în unele orașe școlile primesc un buget holisitic pe an și pot face asta, în altele, cum e cazul în Helsinki, banii rămân la departamentul de educație de la primărie și trebuie scolicitați de la caz la caz. De aceea vorbim de leadership pedagogic, pentru că directorul ia multe decizii despre cum face orarul profesorilor și dacă împarte o clasă în două – jumătate dimineața și jumătate după-amiaza, astfel încât să nu mai fie nevoie să angajeze.

Directorul poate împărți o clasă în două?

Da. Iar numărul de elevi nu e stabilit prin lege, nu există minimum și nici maximum.

Asta înseamnă că poți aveao clasă cu cinci elevi?

Dacă muncipalitatea își permite, da. Muncipalitatea primește bani de la minister în funcție de numărul de elevi, dar trebuie să investească și bani proprii, din taxe locale. Deci este și o decizie politică.

În noul curriculum ați combinat materii?

Nu.

S-a pus problema să faceți asta?

Ce s-a schimbat a fost că științele sociale au coborât la clasa a IV-a, suedeza va începe cu doi ani mai repede, într-a IV-a, în loc de a VI-a. În trecut am avut disciplina științele mediului, apoi ne-am întors la biologie și geografie în clasele mici și fizică și chimie în clasele mari. Iar acum sunt iar combinate: științele mediului până în clasa a VI-a, predate de profesor generalist, iar în ultimii trei ani de generală sunt patru materii diferite, predate de profesori diferiți.

Raportul TALIS spune că profesorii finlandezi nu sunt mulțumiți de pregătirea lor. De ce oare?

Probabil pentru că sunt foarte ambițioși, îi selectăm pe cei mai buni, deci sunt foarte ambițioși. Dar cred că ține și de faptul că au o reputație bună, pe care vor să și-o păstreze. Noi credem că fiecare profesor ar putea avea la absolvire un plan personal de dezvoltare: astea sunt zonele la care sunt bun și la asta trebuie să mai lucrez. Și nu pentru că le-o cere cineva, ci din proprie inițiativă. Nu se întâmplă încă, dar asta ne dorim. Iar atunci când ocupă un post într-o școală, să se ducă cu planul la director, iar acesta să gândească training-urile pentru profesorii lui și în funcție de aceste planuri. Profesori sunt obișnuiți să nu plătească pentru cursurile de formare și să le facă în timpul programului, nu în timpul liber, deci sperăm ca tot mai mult dezvoltarea profesorilor să aibă loc în școală, în loc să plece ei. Și așa beneficiază mai mulți. Domenii în care noi credem că profesorii au nevoie de ajutor sunt cooperarea cu părinții – unii sunt foarte pretențioși și le e greu să gestioneze părinți nemulțumiți, lucrul cu copii cu cerințe educaționale speciale și multiculturalismul.

Când preconizați următoarea modificare a curriculumului?

De obicei are loc o dată la 10 ani, dar cred că acum vor trece mai puțini până la următoarea. E o modalitate de a asigura egalitateaa și calitatea, în lipsa unor teste standardizate. Schimbăm focusul de la ce învățăm, la cum învățăm.

Articol realizat cu sprijinul Ministerului finlandez al Afacerilor Externe. Dacă vrei să afli mai multe despre învățământul din Finlanda, poți citi:
– cum arată o zi într-o școală generală din Helsinki;
– cum se adaptează un liceu pentru a ține pasul cu lumea, cu tehnologia și cu elevii săi;
– cum funcționează sistemul de pregătire a profesorilor.

Acest articol a fost publicat în EduDoR, o serie de texte pe tema educației, un proiect finanțat de Romanian-American Foundation și DoR.