Emilia Chichirău

La 77 de ani, Emilia era o femeie în putere: muncea, făcea voluntariat, călătorea. Apoi a venit COVID-19.

De Oana Sandu
Ilustrație de Tuan Nini
25 noiembrie 2021

Această poveste face parte dintr-o serie despre cei pe care i-am pierdut în pandemie. Ilustrația reprezintă valiza Emiliei, pe care o umplea mereu de cadouri și dulciuri pentru fiul ei din Canada.

Emilia Chichirău era o nașă extraordinară. În comunism, când nu prea aveai de niciunele și nici de unde să le cumperi, îi aducea finei sale Carmen cele mai frumoase cadouri: „o fustiță, o bluziță, un ineluș”, își amintește acum aceasta, care o aștepta mereu cu nerăbdare.

Emilia s-a născut pe 1 ianuarie 1943 la Brașov. A mers să studieze Biologia la Iași, unde locuia una dintre mătușile ei. A fost șefa Bibliotecii Universității de Agronomie și Medicină Veterinară din Iași și, acasă, „stâlpul” familiei; era organizată și grijulie cu toată lumea, își amintește fiul cel mic, o puternică susținătoare a educației.

Traiul în cuplu a fost unul dificil, cu probleme, „dar eu și fratele meu am fost întotdeauna în centrul vieții ei”. A devenit văduvă în urmă cu 25 de ani, dar a luat pierderea suferită și a transformat-o în independență.

A fost o femeie puternică, care se descurca cu toate. Chiar și după ce a împlinit 70 de ani, a mers singură la doctor, și-a luat fără rest tratamentele pentru diabet și afecțiunile cardiace de care suferea, și tot singură și-a făcut cumpărăturile.

Emilia era Secretar la Societatea Română a Chimiștilor Cosmetologi și muncea ca broker de asigurări auto și de locuință; de asemenea, era membră a Asociației Femeilor Ortodoxe din România, unde nu trecea săptămână în care să nu aibă ceva programat: dat de pomană la biserică, ajutat cu haine și alimente, pachete și cadouri de Crăciun pentru familii vulnerabile. Împreună cu alte femei, Emilia sprijinea de mai mulți ani o familie cu 11 copii dintr-un sat din județ. Cu toții se țineau de școală, iar trei dintre copii mai mari ajunseseră deja la facultate și masterat.

Fiul ei cel mic, care locuiește în Canada din 2001, își amintește una dintre conversațiile lor tradiționale de sâmbătă, când mama i-a povestit că la magazinul de la parter întâlnise un grup de muncitori străini care lucrau la calea de tramvai. Muncitorii erau în pauza de masă și se căutau prin buzunare de bani pentru mâncare. Emilia s-a oferit să le cumpere pâine, mezeluri și apă minerală, iar bărbații i-au povestit că economiseau salariile ca să trimită bani acasă, la familiile lor.

Când mergea în Canada, Emilia își împărțea kilogramele valizei în felul următor: un sfert haine și lucrurile sale, iar restul – cadouri, bomboane și delicatese pentru fiu.

Deși vorbea o engleză rudimentară, cât învățase în anii ’60 la liceu, în Canada, oriunde ajungea, intra în vorbă cu toată lumea. Pleca de dimineață, lua autobuzul și se ducea în oraș; de obicei își petrecea ziua la mall, iar la prânz își comanda negreșit mâncare chinezească, pe care o descoperise cu fascinație.

Când se întorcea în România, la fel, bagajele ei gemeau de daruri pentru toți.

În ultimul an, Emilia trecuse prin cea mai grea încercare a vieții sale. Fiul cel mare a fost doborât de un cancer la plămâni – a murit în câteva luni, în februarie 2020.

Abia îi făcuse pomana de nouă luni când, într-o zi de la finalul lui noiembrie, Emilia a început să se simtă rău. A sunat-o pe fina ei și i-a spus: „Iubito, am o veste proastă, nu mă simt bine de trei-patru zile”. Tușea și respira greu.

Medicul de familie a sfătuit-o să se ducă să facă un test COVID la o clinică privată.

I-a ieșit pozitiv.

După ce a ajuns la spital, a încercat să-i liniștească pe cei apropiați că este bine îngrijită de asistente și că se va face bine. Dar, după o săptămână la Terapie Intensivă în spitalul modular din Lețcani, s-a stins. Finei Carmen i-a rămas imaginea ei de femeie deșteaptă și descurcăreață, iar fiului gândul că mama sa a dat tot pentru alții și a plecat prea repede.

Pe platforma ViețiPierdute.ro, Code for Romania strânge, în parteneriat cu DoR, povești despre cei pe care i-am pierdut din cauza COVID-19. Dacă și tu ai pierdut pe cineva drag, poți scrie câteva rânduri în amintire aici, iar povestea va apărea pe ViețiPierdute.ro.