Etichetele lui Remus Cernea

În sala de 400 de locuri a Camerei Deputaților răsună nume de formații rock: Scorpions, Jethro Tull, Skid Row, Paradise Lost, Mötley Crüe. Cuvintele se întind spre cupola din sticlă albastră, îmbrăcată minuțios în filigrane de alamă, amintind de concerte din ultimii 25 de ani la care a participat și cel care le rostește, deputatul independent Remus Cernea.

E într-un tricou Apocalyptica, are sacoul gri descheiat și părul creț strâns în coadă. Discursul pe care‑l rostește l‑a scris noaptea trecută, după ce s‑a întors de la protestele din Piața Universității, iar apoi l‑a imprimat pe hârtie reciclabilă. E despre rock și libertate și balivernele celor care i‑au făcut „sataniști” pe victimele incendiului din Colectiv și pe toți cei care ascultă rock.

În sala imensă de plen sunt însă doar cinci oameni, toți la prezidiu, și cameramanul care‑l filmează. E joi dimineața, ziua în care parlamentarii au dreptul să facă orice declarații politice doresc de la tribună. Pentru că prezența nu e obligatorie, de cele mai multe ori vorbesc cameramanului și sălii goale. Sunt doar câteva paragrafe, poate 10, și Cernea povestește că rockul a ajuns la noi mai târziu decât în alte țări din fostul bloc comunist, poate la fel de târziu ca libertatea pe care o apără. Ani buni, rockerii au fost discriminați sau luați la mișto pentru că purtau plete și tricouri negre; adesea, li se spunea sataniști. E dezamăgit că, într‑un moment de doliu și suferință după incendiul din Colectiv, „destul de multe voci, inclusiv politice și religioase, i‑au catalogat pe iubitorii muzicii rock drept «sataniști»”.

Rockul, continuă Cernea, e despre libertate și nesupunere, și această nesupunere s‑a văzut imediat după Colectiv, când zeci de mii de oameni au ieșit în stradă să protesteze și să ceară demisia autorităților care au tratat tragedia cu dispreț sau aparentă nepăsare. Fusese și el printre protestatari cu o seară înainte, pe 4 noiembrie, când oamenii au fost în stradă chiar dacă premierul Victor Ponta își depusese deja mandatul. Erau 32 de oameni declarați morți la acel moment (urmau să fie 60 în decembrie), iar piețele României cereau o altă clasă politică, una mai puțin coruptă.

Cernea, însoțit de prietena lui și de câțiva amici, a ajuns la Universitate, unde se striga „Jos Parlamentul”. Venea de la o emisiune la B1 TV, unde a spus că dacă formațiunile noi nu pot să devină o amenințare pentru cele vechi, clasa politică nu se va reforma, și s‑a oprit în piață ca să vadă o imagine cu care s‑a obișnuit în ultimii ani: mulți tineri frustrați sau furioși, dar din ce în ce mai interesați de politică. Entuziasmat de această energie, a vrut să audă strigătele, să vadă pancartele, oamenii. Nici nu s‑a gândit că locul lui, ca politician, n‑ar fi acolo, și nici că unii l‑ar putea acuza de oportunism politic. (Nu s‑a gândit la asta nici când a fost să aprindă o lumânare la Colectiv, la o zi după incendiu.) Cât a stat la Universitate, un programator i‑a spus că‑l apreciază, l‑a întrebat de ce nu construiește un grup mai mare de politicieni și i‑a oferit ajutorul ca să‑i facă un site.

Cernea i‑a mulțumit, i‑a spus că încearcă să coaguleze o rețea și i‑a cerut numărul de telefon. Pe drum spre Unirii, un tânăr cu portavoce, uimit că a văzut un politician la protest, l‑a întrebat supărat dacă a votat legea împotriva corupției din acea zi. Deputatul i‑a spus că nu‑și amintește să fi fost o astfel de lege la vot. (A aflat mai târziu că, în aceeași zi, senatorii votaseră împotriva unei legi care prevedea închisoarea pe viață pentru corupție.) O doamnă a intervenit și l‑a întrebat de ce apără homosexualii și de ce nu e bărbat adevărat, la fel ca Gigi Becali, cu care împarte aceeași zi de naștere. Cernea i‑a răspuns că nu crede în horoscop, ci în știință.

Înconjurat de cereri de demisie – practic ale tuturor, de la primari, la parlamentari, la miniștri, la președinte – Cernea s‑a gândit că i‑ar plăcea să audă mulțimea strigând: „Și noi vrem în politică”. El asta și‑ar dori. Noi aliați. Alți nesupuși sub cupola de sticlă albastră. Și‑ar dori ca oamenii să nu rămână doar la revoltă, ci să meargă mai departe, așa cum a făcut‑o și el când a pus jos portavocea de la proteste și a început să ceară microfonul de la tribuna Camerei. Și‑ar dori ca oamenii să nu se gândească că se vor murdări în politică, nici că sistemul îi va îneca și le va sufoca vocea.

Deși uneori vorbește unei săli goale, deși se ceartă constant cu alți politicieni, deși e ignorat de mulți din societatea civilă sau din publicul larg, Cernea e convins că e unde trebuie să fie. E convins că reprezintă o alternativă politică. E convins că are o voce care aduce diversitate în Parlament și și‑o exersează indiferent că vorbește pentru drepturile homosexualilor, împotriva finanțării publice a bisericilor sau pentru ocrotirea delfinilor. Doar că, recunoaște și el, deocamdată e cam singur și, fără alți nesupuși revoltați care să i se alăture, s‑ar putea să dispară din politică la alegerile parlamentare din 2016.

De‑asta, când a ajuns acasă după protest, a stat până la patru dimineața să scrie discursul pe care l‑a citit în Parlament, un discurs de rocker‑politician izolat: „Îndemnul meu către oamenii de bună factură, rockeri sau nu, dar cu convingeri democratice, este să se unească și să intre în politică. Este singura șansă viabilă pentru România ca energia fantastică de pe străzi să fie convertită în acțiune și implicare politică permanentă!”.

Cernea a încercat să intre în politică din 2007. A intrat ca activist civic și luptător pentru separarea Bisericii de Stat, dornic să fie o alternativă la figurile corupte, autoritare sau agresive, cum îi vedea pe Gigi Becali și Traian Băsescu. Nici votanții, nici politicienii, nici presa nu‑l băgau prea mult în seamă, așa că a încercat tot felul de metode să se facă văzut, uneori atât de insistent încât mulți i‑au pus eticheta de oportunist. A încercat să‑și facă partid, să strângă semnături ca să candideze independent la parlamentare și europarlamentare, să revitalizeze un alt partid, să construiască apoi o mișcare politică verde. A testat tactici senzaționale, care l‑au aruncat din anonimat în ridicol: a spart geamuri la Guvern și a dat foc unei păpuși de carton cu chipul său în fața TVR.

Când a candidat la prezidențiale în 2009, din partea Partidului Verde, a câștigat 60.000 de voturi, într‑o campanie în care a declarat că este împotriva exploatării miniere de la Roșia Montană și a finanțării publice a bisericilor și pentru drepturile minorităților sexuale. A fost oponent declarat al lui Traian Băsescu și, după niște SMS‑uri și o serie de întâlniri cu Victor Ponta, a devenit, în 2012, deputat de Constanța, pe listele USL. Unii – mai ales foști aliați din societatea civilă – n‑au mai vrut să audă de el. Alții i‑au privit cu scepticism decizia, nu i‑au înțeles‑o și s‑au întrebat dacă va renunța la cauzele lui, odată intrat în Parlament.

Nu pare s‑o fi făcut. Însă continuă și să fie una dintre petele de culoare din politică, adesea protagonist în știrile tabloide și‑n glumele de pe Timesnewroman.ro („Părinții lui Remus Cernea, uimiți de succesul acestuia: «Noi l‑am crescut pentru blană».”). Când a depus jurământul, în decembrie 2012, a înlocuit formularea standard „Așa să‑mi ajute Dumnezeu!” cu „Jur pe onoare și conștiință” și și‑a ținut palma pe Constituție, nu pe Biblie. Gigi Becali, ales deputat în același an, își făcea cruci când îl vedea. Primarul Constanței, Radu Mazăre, i‑a transmis că‑i „rupe picioarele” când îl mai prinde prin oraș. Despre el circulă o grămadă de zvonuri, păreri și bancuri. A anunțat că va candida de atâtea ori că nimeni nu mai știe de câte ori chiar a candidat, ori la ce alegeri. Uneori, pe stradă, mai aude, ori șoptit, ori răstit „uite‑l p‑ăsta, homosexualul”, chiar dacă se ține de mână cu prietena lui. S‑a scris despre cum locuia cu părinții, despre mutarea din apartamentul familiei, despre faptul că trăiește într‑o garsonieră. Unii cred în continuare că e PSD‑ist, chiar dacă a demisionat din USL în 2013, după ce partidul a anunțat că este de acord cu extragerea gazelor de șist.

Am întrebat mulți oameni în ultimele luni ce cred despre Remus Cernea (jurnaliști, ONG‑iști, corporatiști, liceeni și studenți) și am primit o colecție de răspunsuri care parcă descriu mai multe personaje într‑unul singur: „este un politician care s‑a născut prea devreme pentru România”; „nu știu cine e”; „unul care la un moment dat s‑a costumat în urs”; „mi se pare inaccesibil, mai știu că este contestat, fără însă să fi aprofundat motivele”; „e militant fără proiect sau, probabil că, pentru el, proiectul este pur și simplu secularizarea societății, care îmi pare unul complet tâmp”; „un trepăduș”; „un politician kamikaze”; „apreciez că e consecvent în principii și în susținerea unor cauze – aceleași pe care le susținea înainte de a fi parlamentar, mi se pare ahtiat după funcții (publice) și poziții de lider și, de aici, foarte instabil în privința asocierii cu diferiți oameni și diferite structuri care să‑l ducă în funcțiile alea”.

Problema lui Cernea e că toți știu cine e, deși mai nimeni nu știe prea multe. Percepțiile s‑au țesut în jurul lui în ultimii ani ca o pânză de păianjen. Poate pentru că ne căutăm politicieni perfecți, impozanți și reprezentativi, am fost prea ocupați ca să‑l descâlcim pe Cernea și l‑am lăsat să vorbească singur, unor săli goale. Asta trebuie să fie o explicație. Altfel, de ce am considera un deputat independent, care vorbește despre drepturile omului, parteneriat civil și separarea Bisericii de Stat, o glumă?

---

Remus Florinel Cernea s‑a născut în Capitală, în 1974. Și‑a petrecut copilăria în Deva, acolo unde tatăl, inginer geolog, a fost repartizat să muncească la mine. Și el, și Magda, sora lui, mai mică cu un an și jumătate, au învățat să joace șah de când aveau trei ani. Tatăl, fost campion în studenție, antrena mai mulți copii din Deva și‑i însoțea la competiții prin țară. Nici el, nici mama – profesoară de matematică – n‑au fost religioși. Ba mai mult, printre cele mai vii amintiri ale lui Cernea e cea de când avea opt ani și se plimba într‑o seară pe străzi, de mână cu tata. Era un cer extrem de înstelat, care‑l fascina, și l‑a întrebat până unde se întinde universul. Tatăl i‑a răspuns că „universul este infinit”. Nici acum nu știe de ce – poate pentru că auzise cuvântul de la copiii vecinilor neo‑protestanți – Remus i‑a pus a doua întrebare: „Există Dumnezeu?”. Tatăl i‑a răspuns că nu. Băiatul a tăcut și a rămas cu gândul la stelele care nu se mai termină.

Mama i‑a încurajat de mici să fie altfel, își amintește Magda. Ei îi făcea mereu o codiță când o pregătea de grădiniță, și nu două, cum aveau toate fetițele. Lui Remus i‑a permis să‑și poarte părul mai lung.

Avea 14 ani în ’88, când a ratat calificarea la campionatul mondial de șah (la care sora lui a ocupat locul 4). S‑a întâmplat după un meci lung și tensionat într‑o sală de competiții din Eforie Nord, după care, în drumul spre hotel, a plâns și a dat cu picioarele în copacii întâlniți în cale. Eșecul l‑a făcut să‑și caute altă pasiune și, cum venera personajele interpretate de Bruce Lee și Chuck Norris pentru că‑i pedepseau pe cei răi, s‑a apucat de arte marțiale, într‑o sală clandestină în care s‑a antrenat până la centura maro.

Matematica a învățat‑o mai mult de dragul mamei, deși ar fi preferat să citească. Uneori întârzia dimineața la școală, își amintește sora, din cauza nopților târzii în care citea la veioză. Asculta rock românesc: Holograf, Compact (de a căror Fata din vis era înnebunit) și Iris, ghemuit lângă pick‑upul care mergea doar dacă‑i apăsa acul cu mâna. La admitere la liceu a ajuns la Mecanică, la „Mihai Viteazul”, deși voia la Matematică‑Informatică, după ce a ratat o problemă la matematică într‑un examen în care profesorii l‑au amenințat că‑l dau afară din cauza pletelor.

Povestea plecării pe străzi la Revoluție a tot spus‑o în interviuri. Pe 22 decembrie l‑a văzut la televizor pe Mircea Dinescu care a spus: „Fraților, am învins. Dictatorul a fugit!”. Avea 15 ani, știa că țara e condusă de un dictator din cauza căruia sunt cozi interminabile la alimente și, uneori, seara, se taie lumina. Le‑a spus mamei și surorii că pleacă să vadă ce se întâmplă în oraș. S-a dus și a doua zi, pe 23, în Piața Palatului. TAB‑uri și tancuri staționau în liniște și cineva împărțea apă minerală. Oamenii din tancuri au început brusc să tragă spre Muzeul de Artă și toată lumea s‑a pus pe burtă. Simțea în coșul pieptului mitralierele grele și credea, așa cum auzise din nenumărate zvonuri care circulau, că teroriștii din muzeu vor riposta și vor trage în armată și‑n mulțimea de oameni aruncată pe asfalt, în care se afla și el. Era alb ca varul când a ajuns acasă.

După Revoluție, a intrat într‑o perioadă confuză, cu eșecuri la admiteri, din care n‑a mai ieșit până când a ajuns student la Universitatea din București. Într‑a XI‑a se mutase la alt liceu, la profilul umanist, și asculta noul rock la emisiuni TV și radio: Întâlnirea de la miezul nopții, Pittiș Show și Studio Rock. A picat la Drept, facultate pe care o alesese pentru că‑i plăceau istoria și gramatica, fiindcă s‑a pregătit pentru examen tip eseu, nu unul grilă. S‑a înscris la o facultate privată, la care a renunțat.

Răsfoind într‑o seară manualul de filosofie al surorii, și‑a dat seama că acolo voia să ajungă. Prima oară a picat la câteva sutimi, din cauza unei note mai mici la logică. S‑a înscris la „Spiru Haret” la Filosofie, și doi ani, până a dat din nou examenul la stat, a citit și a făcut meditații. A lucrat trei luni la Jurnalul SF, un săptămânal al Jurnalului Național, unde a scris rubrica Muzica sferelor – despre trupe și albume cu teme science fiction, Vangelis, Megadeth, pentru că, spune fostul coleg de redacție, Cătălin Teniță, „știa rock mai bine decât zece mii de oameni la un loc”.

Filosofia, care i‑a fost portița spre activism, a început‑o când alții o terminau, la 22 de ani. Profesoara universitară Mihaela Miroiu, care i‑a predat filosofie feministă, spune că la cursuri era surprinzător și foarte viu, „ultimul om pentru care scopul studiilor era obținerea unei diplome”. Când Cernea era în anul II, tinerii din Liga Studenților și Asociația Studenților Creștin Ortodocși (ASCOR) voiau să construiască o biserică în curtea Universității, unde‑și aveau sediile Dreptul și Filosofia. Cernea, Teniță și alți doi studenți au trimis o scrisoare către ministrul educației în care au cerut ca proiectul să fie oprit. Au strâns puțin peste 100 de semnături de la profesori și alți studenți, în timp ce studenții de la Ligă și ASCOR au venit în doar trei zile cu o listă de peste 3.000. Pe atunci, citea textele din Revista 22 ale lui Gabriel Andreescu, co‑președinte al Comitetului Helsinki, despre invadarea spațiului public de către Biserica Ortodoxă Română. Îi admira viziunea pentru că, din lecturi și cursurile de la facultate, vedea nevoia diversității, de la opinii până la religii. Lui Andreescu, Cernea i s‑a părut un tânăr luminos, plăcut, dar cel mai mult l‑a entuziasmat atitudinea lui, așa că le‑a susținut protestul, despre care a și scris în revistă. Până la urmă, biserica nu s‑a construit – în locul ei au fost puse niște bănci.

După mica victorie, Cernea și ceilalți studenți au continuat să se vadă, la terase și în camera lui din apartamentul părinților din Colentina. Au fondat Fundația Culturală Noesis, o asociație de promovare a culturii, care a publicat printre primele cărți electronice pe DVD. Târgurile, la care vindea cărți, și organizația ajunseseră să‑i umple timpul mai mult decât facultatea. După ce s‑a întors din Serbia, unde a călătorit în ’99 ca să vadă cu proprii ochi bombardamentele NATO, a vrut să abandoneze școala, fiindcă nu‑i plăcea să participe la cursurile profesorilor care nu‑i susțineau poziția pacifistă față de război. S‑a răzgândit la rugămințile părinților și a terminat‑o, mai târziu, în 2002. A refuzat însă să dea examenul de licență.

În 2003, Andreescu l‑a chemat într‑un grup de activiști și academicieni care discutau despre imixtiunea BOR în societate. La mijlocul anilor ’90, BOR încercase să oprească Curtea Constituțională de la prima relaxare a sistemului care criminaliza homosexualitatea și obținuse interzicerea organizării în București a primului Congres internațional al Martorilor lui Iehova. Toate acestea l‑au făcut pe Andreescu să transforme grupul într‑o organizație care să se ocupe de apărarea libertății de religie. Andreescu spune că, atunci când i‑a propus lui Cernea să fie director executiv al asociației Solidaritatea pentru Libertatea de Conștiință (SOLI), l‑a „șantajat” și i‑a spus că dacă refuză, va renunța la ideea organizației. L‑a vrut pe Cernea, care a acceptat propunerea, pentru că avea „un talent aparte în a susține idei puțin populare, în a le promova și a se face auzit, în ciuda ostilității opiniei publice”.

În 2003, Guvernul Năstase a oferit Bisericii Ortodoxe Române peste cinci hectare din Parcul Carol, pentru a construi Catedrala Mântuirii Neamului. Organizația, prin vocea lui Cernea, s‑a opus construcției și a dat statul în judecată. Nu era o perioadă în care oamenii ieșeau ușor din case să protesteze. Dar la cele șapte proteste din parc au venit sute de bucureșteni din cartier. Tânărul cu părul șaten și creț prins în coadă, cu ochelari de soare fumurii și cu tricouri negre cu trupe rock, care striga „Demisia” și „Opriți Catedrala” ajunsese să devină vocea împotriva construcției. Colegul de organizație, Emil Moise, cel care a reușit, printr‑o decizie a Curții Constituționale, să transforme religia din materie obligatorie într‑una opțională, spune că lui Cernea îi venea ușor să strângă jurnaliști la evenimente, să facă site‑ul, să adune voluntari, să vorbească la dezbateri, la televizor. (Parcul și mausoleul au fost salvate după ce și Traian Băsescu, pe atunci primar general al Capitalei s‑a opus construcției Catedralei acolo.) Chiar dacă nu‑l plăcea pe Băsescu de când hingherii îi omorâseră câinele de la bloc, de data asta l‑a apreciat. L‑a și votat în 2004, pentru că în fața lui Năstase reprezenta răul mai mic.

Mulți cunoscuți îi spuneau lui Cernea să renunțe, că nu are cum să câștige procese, că totul e corupt sub guvernarea Năstase. Își amintește că le răspundea mereu că „nu, această catedrală nu se va face în Parcul Carol”. Lecția pe care a învățat‑o atunci a fost că „nu trebuie să te gândești că nu se poate, trebuie să te gândești cum faci să se poată, cum să faci să schimbi, să cauți pârghii, mecanisme, să lupți eficient cu ceva ca Guvernul sau Patriarhia sau orice altceva ce pare mare și uriaș, plin de putere și influență”.

---

La începutul lui noiembrie 2015, la Comisia de Drepturile Omului din Camera Deputaților a ajuns un proiect de lege care prevedea ca mamele peste 55 de ani cu trei copii pe care i-au crescut cel puțin până la 10 ani să iasă la pensie cu un an mai devreme, iar cele cu patru sau mai mulți, cu doi.

În Comisie, Cernea e coleg cu Nicolae Păun, deputatul Partidei Romilor, pe care o conduce de 15 ani și care, în 2007, declara că nu o să‑l lase pe Cernea să‑l înjure pe Dumnezeu, dar și cu Elena Udrea, cercetată de DNA în mai multe dosare de corupție, din cauza cărora a fost și arestată preventiv o lună. Într‑un articol din 2012 în care enumera protejații lui Traian Băsescu, Cernea a inclus‑o pe Udrea printre „parveniții jalnici, dacă nu siniștri (…) și toți ceilalți sfertodocți lipsiți de orice calitate”.

Proiectul de lege privind reducerea anilor de muncă pentru mamele cu mai mulți copii primise deja avizul negativ al Guvernului, pentru că nu îndeplinea principiul egalității de șanse. Asta le‑a amintit Cernea colegilor înainte să voteze dacă avizează favorabil sau nu inițiativa. (Proiectele trebuie să primească de la comisiile de specialitate avize, favorabile sau negative, înainte de dezbaterea din plen). O consilieră a râs și a spus că nu ai cum să menții principiul egalității între femei și bărbați, pentru că cele care nasc sunt femeile.

„Dar cum facem cu îndemnul care, spun guvernele, statele membre ale Uniunii Europene, că trebuie încurajată natalitatea? Pe de altă parte spun că e discriminare. Păi, ori e una, ori e alta?”, a întrebat Păun.

O deputată a spus că o colegă de‑ale ei a născut tripleți și i‑a fost tare greu să se descurce: „Era ca ursul Yogi, nu mai știa de ea”.

Cernea le‑a propus ca, tocmai pentru că e o temă sensibilă, să se raporteze toți la principiul de nediscriminare între femei și bărbați și să nu voteze sub impulsul emoțiilor: „Nu putem să facem abstracție și de principiu, și de directiva europeană, pentru că sunt și bărbați care pot să crească; poate soția și‑a pierdut viața, dau un exemplu de caz limită”.

„Pe dumneavoastră vă deranjează că o femeie care a născut trei copii vrea să iasă la pensie mai devreme?”, l‑a întrebat Păun.
„Dacă o punem așa, sigur, sunt un om lipsit de inimă”, i‑a răspuns Cernea zâmbind.

Ca să nu mai prelungească discuția, deputații i‑au cerut să propună un amendament la inițiativă. Modificarea lui, care ar fi prevăzut ca și taților să li se acorde aceleași drepturi, a picat la vot. A fost singurul care a votat împotriva proiectului. Unul dintre cele șapte voturi favorabile a fost al Elenei Udrea, deși ea n‑a fost prezentă și votul prin reprezentant nu e permis.

Cam așa arată multe dintre zilele de politician ale lui Cernea. Chiar dacă n‑a convins pe nimeni, nu s‑a enervat că i‑au respins amendamentul fiindcă speră ca, atunci când va ajunge în plen, cel mai probabil anul viitor, parlamentarii vor respinge inițiativa. Se frustrează însă în plen, când acuză deseori încălcări ale regulamentului, când sala goală în timpul dezbaterilor se umple abia la votul final (pune adesea poze pe Facebook), când deputații fumează pe hol și‑și aruncă chiștoacele chiar în scrumierele de lângă afișele cu „Fumatul interzis”, când reclamă absența deputaților din ședințele de comisii, cum a fost la cea juridică, când au respins parteneriatul civil. În majoritatea celor 400 de luări de cuvânt din plen de până acum a acuzat încălcarea regulilor. Dar, în dezbateri și în discuțiile pe holuri cu alți parlamentari vorbește atât de politicos încât unii l‑ar putea bănui că vrea să‑și câștige aliați din toate părțile.

Politica din Parlament l‑a învățat să nu fie vulcanic, să fie tolerant și să‑i respecte pe toți, indiferent din ce partid vin sau ce zvonuri de corupție circulă despre ei. Spre deosebire de grupurile parlamentare în interiorul cărora e mult mai ușor să găsești sprijin, ca independent trebuie să caute semnături pentru proiectele de legi, să‑și negocieze voturile în comisii sau în plen. Victoriile sunt mici. Nu are niciun proiect inițiat care să fi fost votat și tot la lucruri mici se bucură, spre exemplu, când a convins alți 74 de parlamentari să‑i co‑semneze o inițiativă prin care televiziunile și radiourile să difuzeze, în jurnalele de știri, un minut de știință.

În Parlament e nedespărțit de tableta pe care o ține în sacoșa neagră de pânză pe care scrie „Stop animal testing”, pentru că e nedespărțit de Facebook. Postează aproape zilnic declarații politice, articole, anunțuri că e invitat la emisiuni TV, poze cu Cuțucu, câinele pe care l‑a găsit în cartier și despre care a povestit în statusuri unde nu se ferește să folosească diminutive (mai ales când e vorba de „animăluțe”), poze cu cerul roz de deasupra Palatului Parlamentului, fotografiat în drum spre casă.

De fiecare dată își motivează voturile la finalul ședințelor, în timp ce alți parlamentari se pregătesc să iasă din sală sau îi spun „hai, mă, lasă‑ne”, așa cum a făcut deputata PSD, Ana Birchall, când Cernea a spus că România ar trebui să susțină cotele de refugiați impuse de Uniune. Chiar dacă toți ochii sunt pe lupta împotriva corupției, a votat, în octombrie, împotriva reținerii și arestării Elenei Udrea, dar pentru urmărire penală. După votul secret cu bile, s‑a dus la tribună și a spus: „Cred că justiția și respectul pentru DNA vor fi împlinite, iar respectul va fi mai mare atunci când dosarele înaintate de către DNA vor duce la decizii ale judecătorilor, bine fundamentate pentru pedepsirea unor corupți. Dar mă tem că aceste arestări succesive, care nu prea duc spre o direcție ușor de înțeles și legitimă în ideea de a face justiție, în timp s‑ar putea chiar să decredibilizeze DNA‑ul”.

A depus de două ori legea parteneriatului civil, o formă de uniune care ar permite cuplurilor necăsătorite, gay sau heterosexuale, să aibă drepturi similare cu ale soților, spre exemplu posibilitatea de moștenire sau de a afla informații atunci când celălalt este spitalizat. Prima oară, în 2013, inițiativa nu a primit avize favorabile nici în comisii, nici de la Guvern. În 2014, când a depus a doua oară proiectul pentru parteneriatul civil, a primit aviz favorabil de la comisia de muncă și familie, și negativ de la colegii lui din cea de drepturile omului. Legea nu a ajuns încă în plen, ca să fie votată. Dacă va fi respinsă, vrea să o depună a treia oară și are de gând să‑i convingă pe cei 10–15 parlamentari care, de‑a lungul timpului, fie au votat‑o, fie s‑au abținut, să co‑semneze proiectul. Chiar și asta i s‑ar părea un pas înainte. (Vara asta, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că toate persoanele, indiferent de orientarea sexuală, au dreptul la o formă de uniune, fie căsătorie, fie parteneriat civil; 19 țări din UE recunosc parteneriatul civil.)

Ideea parteneriatului civil pentru persoanele de același sex a stârnit un val de reacții homofobe de la politicieni. Primarul de atunci al Constanței, Radu Mazăre i‑a spus că „e tâmpită rău”. O deputată a spus că „domnul Remus Cernea are numai proiecte ciudate și parcă pentru a‑și promova propria imagine”. Înainte de Gay Pride, Viorel Hrebenciuc, pe atunci vicepreședinte al Camerei, a aruncat la gunoi steagul‑curcubeu al comunității gay, pe care Cernea i‑l dăruise.

La jumătatea lui 2013, după ce PSD a anunțat că susține exploatarea gazelor de șist, a demisionat din USL, rămânând deputat al Partidului Verde. Ponta a declarat atunci că „e o pierdere grea. Sunt niște idei pe care el le are și în care crede sincer și care trebuie expuse în Parlamentul României”. După câteva luni, a plecat și din Partidul Verde.

Părul lung și hainele au creat valuri de râsete în Parlament. Scandalul a pornit când Zgonea, președintele Camerei, i‑a cerut să‑și tundă părul și a făcut apel la parlamentari să facă o chetă ca să‑i cumpere un sacou. Cernea i‑a dăruit un tricou cu Pink Floyd, în semn de pace, dar Zgonea l‑a refuzat. În 2007, spunea că nu o să se tundă niciodată de dragul politicii pentru că‑i place părul lung, și la femei, și la bărbați. Spune că nu s‑a mai tuns din ’92, când mama l‑a momit cumpărându‑i un bilet la festivalul Rock ’92.

Când anul trecut, inspirat de documentarul Cove despre masacrul delfinilor în Japonia, a anunțat că depune un proiect de lege ca delfinii să fie declarați persoane non‑umane, nimeni nu l‑a iertat. Zeci de glume s‑au răspândit online (Timesnewroman.ro: „Cernea vrea ca delfinii să fie capturați și microcipați, după ce încă un călător din Gara de Nord Timișoara a fost agresat de delfini fără stăpân”). În Parlament, deputații au spus că e un proiect legislativ creat la plictiseală, o absurditate și o chestie penibilă, o fantasmagorie. A părut că‑și recunoaște greșeala când, în ședința de plen, a declarat că proiectul nu poate trece pentru că nu există în Constituție termenul de „persoane non‑umane” și a promis că va depune un alt proiect pentru întărirea protecției delfinilor.

Crede că fiecare parlamentar are propria agendă, unii luptă împotriva corupției, el vrea să propună legi pentru drepturile animalelor, ale omului, anti‑fumat, împotriva finanțării publice a cultelor religioase.

În noiembrie, la câteva săptămâni după incendiul din Colectiv, când în comisia de sănătate s‑a discutat inițiativa de lege împotriva fumatului în spații închise, a venit să o susțină. Semnase și el proiectul, care aparține unei deputate social‑democrate. Înainte de dezbatere le‑a explicat unor tineri de la România Respiră, coaliția de ONG‑uri împotriva fumatului, care veniseră să susțină legea, să nu afișeze foile pregătite cu mesajul „Jos Parlamentul”, pentru că deputații „o să se strângă ca un arici”. Le‑a spus să le păstreze pentru momentul votului, în cazul în care va fi negativ. Când un tânăr i‑a arătat o altă foaie pregătită, pe care scria „Suntem #Colectiv”, deputatul i‑a spus: „Asta e superb”. (Proiectul a trecut atunci de comisie, dar a fost întors de la votul în plen de Consiliul Concurenței. Până la intrarea revistei în tipar nu a fost adoptat.)

E ca un mers pe sârmă ce încearcă să facă în Parlament „nebunul de Cernea”, cum am auzit‑o pe o deputată vorbind despre el. Le vorbește respectuos colegilor, le înțelege jocul politic și, în paralel, propune legi cu care majoritatea n‑ar fi de acord în ruptul capului. E felul lui de a‑și găsi rolul în arena în care și‑a dorit să ajungă și unde, momentan, e doar o voce, una singuratică, care se aude răzleț, când strident, când slab, când puternic, ca într‑un ritm cardiac haotic.

---

În 2007, când și‑a anunțat candidatura la primele europarlamentare, era sătul de lamentările amicilor sau cunoscuților, care‑i spuneau că degeaba protestează, fiindcă deciziile vin tot de la politicieni, oricât de revoltați ar fi cetățenii. Voia să arate cât de complicat este sistemul politic, care cere unui independent 100.000 de semnături ca să intre în cursa electorală. I se părea că politica stătuse‑n loc sau, mai rău, că regresa. Emil Moise, colegul de la SOLI, își amintește că, într‑o discuție, i‑a spus că ar fi bine să intre în politică, ca să schimbe pe termen lung, nu punctual, lucrurile în care amândoi credeau. După două candidaturi eșuate, în 2007, și la parlamentarele din 2008 (n‑a reușit să strângă semnăturile de susținere), un an mai târziu, a candidat la prezidențiale, sub umbrela Partidului Verde. Chiar dacă protestase împotriva distrugerii parcului Carol, puțină lume îl vedea ca pe un activist ecologist.

Știa că nu o să câștige, dar, ca la șah, unde nu e bine să te preocupi doar de prima mutare, își vedea candidatura la prezidențiale ca pe o rampă. „Ţelul era ca în 2012 să fiu în Parlament, iar pentru asta trebuie să devin cunoscut în plan politic, eram cât de cât cunoscut în plan civic, dar nu eram asociat cu politica.”

Ca presa să‑i bage în seamă candidatura, a anunțat că‑și dă foc în fața Televiziunii. Îmbrăcat în blugi, un tricou verde cu mesajul „Think big, vote green” și o cămașă de camuflaj, peste care a aruncat un steag românesc, a luat o brichetă și a dat foc unui carton inscripționat cu figura sa. Spune că a ales tactici senzaționale fiindcă nimeni nu‑i prelua comunicatele de presă despre valorile pe care vrea să le aducă în politică. Cele peste 60.000 de voturi câștigate au venit, spun unii analiști, din dezbaterea de la Realitatea TV, în care, îmbrăcat în blugi, tricou cu Pink Floyd și un hanorac negru, a părut proaspăt și anti‑sistem. „Cernea nu a convins în campanie și probabil ar fi un președinte destul de slab”, scria, după dezbatere, politologul Ovidiu Voicu, de la Fundația Soros, „în schimb, este tipul cu plete, barbă și tricou care vorbește deschis de acceptarea diversității, de drepturi și libertăți fundamentale, de ecologie, de minorități sexuale. Este altceva decât establishmentul autohton”.

În turul al II‑lea a anunțat că votează împotriva lui Băsescu, fiindcă îl considera un personaj extrem de autoritar și toxic democrației. În februarie 2010, când Victor Ponta a devenit președintele PSD, Cernea i‑a trimis un SMS, în care, spune el, l‑a felicitat și i‑a spus că ar putea fi o speranță care să modernizeze partidul. Câteva luni mai târziu, într‑o întâlnire, Ponta i‑a spus că ar vrea să susțină Verzii să intre în Parlament în 2012.

„I‑am spus că noi mergem cu reforme, cu parteneriat civil, cu drepturi pentru homosexuali, cu Roșia Montană, cu separarea Statului de Biserică”, își amintește Cernea, „și el mi‑a spus un lucru pe care îl respect: «Fii tu însuți, nu o să‑ți impun nimic»”. După ce, în 2010, a demisionat din Partidul Verde pentru că unii l‑au acuzat că a transformat partidul într‑unul de homosexuali și că‑l conduce după principii sataniste, a început să viseze la o mișcare politică verde, de la zero. Antonio Momoc, care i‑a fost consultant politic, spune că i s‑a părut o naivitate și i‑a sugerat să strângă din dinți și să reformeze Partidul Verde. Mișcarea Verzilor, în jurul căreia s‑au strâns 10–20 de oameni, în toamna lui 2010, n‑a avut viață lungă. Costel Popa, pe atunci director al organizației Salvați Dunărea și Delta, spune că Mișcarea, deși e o idee bună, nu părea veridică, pentru că oamenii adunați erau mai degrabă buni comunicatori, nu specialiști în probleme de mediu. Popa crede că Cernea, deși a păstrat chiar și în politică o consecvență a cauzelor pe care le susține, nu a reușit niciodată să coaguleze serios grupuri, mișcări, organizații.

Apropierea Mișcării de USL era oficială când au început protestele din ianuarie 2012. În primele zile ale protestelor, Cernea și Claudiu Crăciun, co‑președintele Mișcării și, pe atunci, cel mai apropiat colaborator, au ieșit în stradă. Crăciun a luat portavocea și a scandat la fântâna de la Universitate. În ziua când USL a organizat propriul miting la Arcul de Triumf, a urcat și Cernea pe scenă, alături de liderii politici, spunând că a venit de la Universitate să aducă principalul mesaj: „Jos Băsescu!”. Ziua aceea a fost haotică, spune acum, recunoscând că nu l‑a anunțat pe Crăciun că se duce la mitingul USL. A doua zi, Crăciun și o parte din Mișcare i‑au cerut demisia. Cernea nu și‑a dat‑o, dar, după câtva timp, au demisionat ceilalți. Crăciun, lector universitar la SNSPA, spune că, deși fusese de acord cu apropierea de USL, a simțit în ianuarie că locul lui e‑n Piață, și nu în politică. De atunci a ieșit în fiecare an la proteste.

Cernea spune că șansa pe care i‑o dăduse Ponta, rugându‑l să li se alăture, i se părea extraordinară. „Dacă vrei să faci societate civilă și să‑ți arogi că nu vrei să faci politică, pentru că e prea mizerabilă, poți să faci, dar doar te iluzionezi și îți asumi o atitudine arogantă și lipsită de racordare la realitate”, spune el. „Dacă vrei, într‑adevăr, să faci politică și să intri în lupta pentru schimbarea realității, în acea zonă în care se iau decizii, și anume, în Parlament, trebuie să ai un anumit pragmatism. Fără pragmatism mai bine nu mai intri în politică.”

După câteva luni, Ponta l‑a numit consilier pe probleme de mediu și, în toamnă, i‑a oferit un loc eligibil pe lista USL, într‑un colegiu electoral din Constanța. Mulți, chiar și dintre cei apropiați, au strâmbat din nas. Moise, cu care a lucrat în organizație, spune că i‑a admirat ambiția de a intra în politică, chiar printr‑un compromis politic. Momoc, care nu a mai vrut să audă de Cernea, spune că eticheta „alternativă politică” a dispărut când a ajuns deputat USL. Sora lui, psiholog‑audiolog, i‑a fost alături, împreună cu tatăl, când a semnat protocolul de colaborare cu USL. Era o altă lume, își amintește Magda, formată din puhoaie de oameni de la PSD, parcă toți îmbrăcați în aceleași costume, complet teleghidați de parcă veneau din filme SF, dar s‑a gândit că Remus e Remus, își urmărește planul.

---

Recent, un sociolog, lector universitar la Științe Politice, i‑a spus lui Cernea că apare la opțiuni de vot într‑un sondaj al unor studenți și profesori de la SNSPA. Cercetarea, făcută printre protestatarii din noiembrie 2015 de la Universitate, avea un eșantion de doar 300 de oameni, nu era relevantă, dar arăta ceva, i‑a spus sociologul. Majoritatea spuseseră că au venit la miting ca să ceară stoparea corupției și altă clasă politică. La întrebarea „care sunt ceilalți politicieni, decât ai actualelor partide, care ar putea rezolva problemele cu care se confruntă România”, 65% fie au răspuns că nu știu, fie nu au răspuns. În procente infime, alții au dat câteva nume printre care Monica Macovei (5%), Nicușor Dan (5%), dar și Remus Cernea (2%).

Sociologul i‑a spus că sondajul ar trebui să‑i dea de gândit, fiindcă, după mai mulți ani în care a fost un politician de nișă, acesta e momentul când poate deveni mainstream. Cernea i‑a zâmbit fiindcă, într‑adevăr, protestele, căderea Guvernului, strigătele din stradă care au cerut o altă clasă politică i‑au dat senzația că, la anul, când va candida independent, va avea o șansă.

În septembrie, după ce primarul Sorin Oprescu a fost reținut, a anunțat că va candida la primărie. A spus‑o ca lumea să‑i audă cauzele într‑o bătălie politică; de dorit, spune că nu‑și dorește să fie primar. Nu se pricepe la administrație, cel mai bine se simte ca politician, în Parlament, unde crede că are un cuvânt de spus. Va fi greu să strângă pentru parlamentarele de la anul în jur de 20.000 de semnături și, apoi, să câștige aproximativ 25.000 de voturi, candidând ca independent, așa cum își dorește.

Tot în noiembrie, un deputat i‑a propus să i se alăture într‑o nouă formațiune politică, scindată din PSD. Nu i‑a spus nici nu, nici da, fiindcă nu vrea să pară defensiv. Dar o altă înțelegere politică pentru parlamentare ar fi prea mult, crede, chiar și pentru el, care a repetat mereu că a făcut compromisul din 2012 ca să ajungă în arenă. „Cu PSD – no way, cu liberalii – nu, cu Macovei – nu o să vrea ea, cu Nicușor – nu vrea”.

Le‑a propus în vară lui Nicușor Dan și Monicăi Macovei, și ei independenți politic, să creeze toți trei un bloc electoral cu care să meargă și la locale, și la parlamentare: „Monica Macovei e mai conservatoare, Nicușor e mai de centru, eu, progresist, dar avem această dorință de valori și le cerem celor care ne‑ar vota să înțeleagă diferențele dintre noi. Miza noastră este să reușim niște rezultate bune: niște consilieri, să iasă Nicușor primar. Am reuși să însuflețim societatea și mediul politic”.

Cernea spune că a avut o întâlnire cu cineva din M10, partidul lui Macovei, dar fără niciun rezultat, și nu vrea să mai insiste. (Macovei mi‑a transmis că nu vrea să comenteze politica de alianțe a partidului ei, M10, și nici despre alți posibili competitori). Nicușor Dan spune că nu vrea să se alieze cu politicieni care divizează electoratul, fiindcă ar vrea, spre exemplu, să fie votat și de bucureștenii care sunt împotriva Bisericii, și de cei care nu sunt, și de cei pro și anti minorități sexuale. În 2014, Cernea a anunțat că vrea să candideze și la europarlamentare, și la prezidențiale, dar nu a reușit să strângă cele 100.000, respectiv 200.000 de semnături. Tot anul trecut a anunțat că va crea partidul Mișcarea pentru Oameni, Natură și Animale (MONA – o abreviere care‑i place mult, spune că politica ar trebui să fie caldă). Urmează să depună actele, profitând de schimbarea legii partidelor, prin care înființarea necesită doar trei membri, dar procesul de constituire nu s‑a finalizat. N‑are încă niște nume de oameni pe care ar vrea să‑i strângă în noul partid, dar ar vrea cât mai mulți activiști, poate și oameni care conduc mici afaceri, cu cauze apropiate lui: „De la cauze de mediu până la animăluțe, drepturile omului”. În campania electorală de anul viitor nu vrea să rateze niciun subiect delicat; o să‑și pună toate cauzele incomode pe masă.

La mijlocul lui noiembrie 2015 a fost singurul deputat care a votat împotriva unei ordonanțe a Guvernului care a mărit salariile bugetarilor cu 10%. Amendamentul care prevedea mărirea salariilor fusese adoptat într‑o ședință a comisiei pentru muncă și familie și introdus rapid în proiectul de lege al ordonanței, în ultimele zile ale guvernului interimar. Regulamentul Camerei inferioare prevede că rapoartele de la comisii trebuie să ajungă la deputați cu trei sau cinci zile înainte de votul din plen, ca să aibă timp să le analizeze. Numai că, de această dată, deputații au primit raportul comisiei de muncă chiar în ziua votului. Cernea a reclamat în plen încălcarea. Zgonea i‑a răspuns că tot timpul împroașcă cu noroi în Parlament. Cernea a stat minute în fața tribunei cu ochii spre președintele Camerei, cerându‑i să ia cuvântul. Zgonea i‑a spus să ia un loc în bancă. După câteva minute, la o altă lege discutată, l‑a lăsat. Deputatul a reclamat aceeași încălcare. Zgonea a coborât de la prezidiu, a venit la tribună și a spus că un politician trebuie să facă legi, nu breaking news. La finalul dezbaterii, Cernea și‑a motivat, la microfon, votul împotriva măririi salariilor:

„Noi nu știm dacă bugetul poate suporta, care va fi deficitul, nu a existat o prezentare din partea Guvernului care să ne explice ce impact bugetar are această lege. Or, sigur, cu toții ne dorim să crească salariile, am dori să crească cu 100% de mâine, însă ține de responsabilitatea politică pe care ar trebui să o avem, să ținem cont și de posibilitățile bugetare. Dacă acestea nu sunt explicate, dacă nu sunt discutate, noi am votat în orb, am votat conform unei dorințe legitime de a crește salariile, dar dacă aceasta nu se bazează pe o reală fundamentare bugetară, doar îi amăgim pe cetățeni”.

A postat înregistrarea video a acelui moment pe Facebook și a obținut sute de preluări și comentarii, majoritatea similare cu acesta: „De obicei nu‑mi place omul ăsta. Astăzi însă are dreptate”.