Etnografii

Ca să supraviețuiești, trebuie să fii capabil să te schimbi. Asta e valabil inclusiv pentru tradiții, a descoperit fotografa Felicia Simion plimbându-se prin țară pentru proiectul etnographies, interesată nu atât de ceea ce am pierdut, cât de forma și sensul pe care elemente arhaice le mai au în prezent.

etnographies a început în vacanța de iarnă dintre 2016 și 2017, când, acasă la Craiova, Felicia a căutat pe Google „tradiții și obiceiuri Dolj”. Era în primul an de masterat în etnologie la Facultatea de Litere, un domeniu pe care și l-a dorit în completarea studiilor vizuale de la Universitatea Națională de Arte din București. Interesul pentru spațiul rural apăruse în facultate, când, pentru lucrarea de licență, s-a reîntors în satul copilăriei, Ciocănești, Dolj, pentru a se uita mai atent la curtea bunicilor și la poveștile pe care le spun obiectele de acolo. 

În acel început de ianuarie, Google i-a sugerat comuna Ghindeni și iordănitul: pe 7 ianuarie, copii și tineri în costum popular se plimbă prin sat cu o găleată cu apă sfințită, scot fetele din case la joc, iar pe membrii familiei îi stropesc cu apă. În următorul an și jumătate a fotografiat aproape 10 obiceiuri din Oltenia, Maramureș, Transilvania și Vrancea. Pe unele le-a găsit pe internet, pe altele spontan, în timpul unor cercetări de teren din perioada masteratului. Nu a compilat vreo listă de pe care taie sistematic și nici nu a lucrat cu vreun specialist, ci s-a lăsat condusă de curiozitate și de noroc. 

Pe măsură ce devenea mai conștientă de modul în care se construiește identitatea culturală, înțelegea și caracterul ei efemer. Spre exemplu, în timpul unei cercetări în satul Breb, din Maramureș, a aflat de oameni care își dărâmau și ardeau porțile tradiționale, până când satul a început să primească atenția prințului Charles și a turiștilor și, automat, confirmarea că obiectele și tradițiile lor sunt valoroase. S-au văzut prin ochii celorlalți și s-au oprit. 

Toamna trecută a pus proiectul pe site-ul ei, fără vreo așteptare anume, dar cu dorința de a-l continua și a avut surpriza să fie selectat pentru o expoziție la Paris, în perioada aprilie-iunie anul acesta.

Felicia regretă că nu a reușit să documenteze obiceiurile altfel decât vizual. „Oamenii nu prea știau să explice semnificația.” Îi spuneau: „Așa facem noi, așa se face dintotdeauna”, iar păstrarea tradițiilor devenea responsabilitate, distracție sau povară, în funcție de cei întrebați. Ce a înțeles însă e că în societățile tradiționale nimic nu e fără folos, nici măcar lucrurile frumoase, pe care noi, din exterior, le încărcăm cu calități simbolice. Pentru ei, ritualul are măcar un scop, principalul este că unește comunitatea, la care se adaugă, în unele cazuri, scopul economic: la colind sau când merg cu viflaimul, oamenii primesc bani. 

Documentând aceste practici, Felicia s-a găsit suspendată într-un timp care nu este nici „atunci”, nici „acum”, dar nu nostalgia este ceea ce ar vrea să ia cu ea, ci modul în care comunitățile sunt capabile să aducă în prezent și să reinterpreteze trăiri și manifestări care au existat, parcă, dintotdeauna.

„Mesajul e să fim mai atenți nu la bogăția culturală pe care am avut-o și am pierdut-o”, spune Felicia, ci „la cea pe care încă o mai avem”. 

Mai multe din munca Feliciei Simion poți găsi aici.