Ferma de capre, o nouă șansă pentru oamenii cu dizabilități

La opt dimineața, Ionica deja trebăluiește prin bucătărioara mică, îmbrăcată cu o bluză albastră și o vestă crem. Femeia scundă, cu sprâncene din revistă, zâmbește des, de i s-au înghesuit ridurile în colțurile ochilor. Ar dormi mai mult în diminețile în care e liberă de la ferma de capre din sat, unde le hrănește, le mulge și le transformă laptele în brânză. Dar Florin, înalt și slab, îi spune de pe la șapte că „e dimineață” și începe să mișune.  

Așa că Ionica se ridică, pregătește pe aragazul cu butelie ceaiul pe care Florin îl bea zilnic și i-l servește în camera vecină. Acolo e și mica masă pe care mănâncă mereu, și soba de teracotă în care bagă lemne în fiecare zi, și tot acolo se uită la televizor împreună.

Taie caș și pâine, pentru că el poate să mănânce și una o dată, și aduce zahărul pe care-l ține într-o cutie, pentru că lui îi place ceaiul dulce. Ionica îl cumpără la bax, când mai merge cu microbuzul din Găgești, satul lor de vreo 500 de locuitori din Vaslui, la Bârlad, orașul la 50 de kilometri depărtare.

În timp ce Ionica mai umblă la oale pe aragaz, Florin strigă din cameră.

– Mama, pâne?

– Da, te duci tu să iei?, îl întreabă femeia zâmbind. Florin se îmbracă și se duce la magazinul din sat, de pe strada lor, ca să iasă în întâmpinarea mașinii care aduce pâine proaspătă. Se întoarce vioi cu trei.

– Apă? Ea zâmbește iar, știe rutina.

– Da, dar poți să te duci să iei apă acum sau mai târziu, îi spune relaxată, când se mai încălzește afară. Cum vrei tu.

Florin are nevoie să nu stea locului. În fiecare zi, chiar dacă nu e urgent, face drumuri la robinetul din drumul principal ca să umple bidoane de cinci litri. Pentru mașina de spălat care consumă 12 bidoane pe un ciclu, dar în primul rând ca să bea amândoi, Ionica să facă ciorbă, să spele vasele în lighean, să se spele cu apă încălzită pe aragaz și să-l ajute și pe el să se spele.

Florin are 42 de ani, cu doi mai mult ca Ionica, și un diagnostic de oligofrenie. De trei ani, ea îi este și mamă, și tată. E asistentul lui personal.  

---

Găgești e o comună ca multe altele, cu case vechi, abandonate, cu case mai noi, neterminate, un loc cu vânt nemilos în unele zile și răsărituri blânde în altele, cu copii fugiți în orașe străine, care nu vor să se întoarcă. Cei care au rămas sunt fericiți că găsesc un salariu la o fabrică din apropiere, cu 2.500 de lei lunar, plus mașină. „Aici lași deoparte pretențiile de studii de birou”, spunea o doamnă într-o mașină pe care-am împărțit-o spre Bârlad și care urma să înfieze fetița pe care o ținuse mulți ani în asistență maternală. Se vorbește despre făină din oase și cum nu se obține de oriunde, dar e bună pentru animale, ca supliment. La Universal Bufet, aproape de Primărie, ești într-un trei în unu: magazin cu rafturi de lemn, cafenea cu cafea la un leu, plus bar cu perdele albastre și mese cu mușama cu flori și cu „Ochii tăi îmi amintesc cât de mult ne iubeam” în boxe. E și o stație de autobuz, adăpost pentru diminețile de ianuarie cu cer sticlă și mâini roșii, încleștate, în care localnicii așteaptă șoferul pentru cursa de Bârlad, pe nea Gigi.

Ferma de capre Bettine, la care Ionica lucrează cu jumătate de normă a fost înființată în 2007 în fostele grajduri ale CAP Găgești, de o asociație româno-olandeză, Noi și voi, care, printre altele, lucrează și cu copii din medii vulnerabile.

Hannah Smith, 64 de ani, care lucrează în Olanda într-o poziție de management în sistemul de protecție a copilului, colabora cu fundația prin anii 2000, când i s-a propus să facă o cercetare pe sistemul românesc de plasament pentru a depista nevoi și a propune soluții pe termen lung pentru orfani într-o țară încă departe, pe-atunci, de intrarea în UE. S-a mutat în România și a început să vorbească cu instituții precum Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), să viziteze centrele, iar observația la cald a fost că „statul român nu are niciun răspuns pentru cei care fac 18 ani”: unde se duc, cum trăiesc, dacă sunt pregătiți să fie independenți, așa că s-a apucat, alături de fundație și voluntari olandezi, de construit.

Prima dată în satul vecin Giurcani: o locuință de tip familial pentru 8-12 persoane separate temporar sau definitiv de familii sau în tranzit din alte centre. Au făcut-o în colaborare cu Protecția Copilului, care le repartiza tineri din centre mai aglomerate și care își punea asistenții la dispoziție, prin vizite și consiliere. Banii i-au strâns din donații de la olandezi, vorbind despre asta la evenimentele Ambasadei Olandei în România sau chiar în avion. În 15 luni, clădirea era gata. Acum, casa funcționează ca o locuință obișnuită pentru trei tineri cu dizabilități. Unul are un atelier de reparat pantofi la care lumea stă la coadă, altul e frizer. Tot în Giurcani, fundația a renovat o clădire care acum e dispensar și poștă.

Pentru că Hannah vizitase între timp și Centrul de Recuperare și Reabilitare pentru Persoane cu Handicap de la Huși, unde găsise laolaltă sute de bătrâni și tineri cu dizabilități, Noi și voi a construit și în Găgești o locuință protejată: o alternativă de 8-12 locuri pentru persoane adulte cu handicap care nu au sprijin familial și care ar putea fi reintegrați în societate. Aici locuiesc acum opt persoane aduse din mai multe centre din județ. DGASPC Vaslui a cooperat, pentru că eliberarea unor locuri într-un centru rezidențial aglomerat era binevenită. În apropiere, fundația a construit, tot din donații, și ferma Bettine, unde lucrează acum Ionica și colegii ei Emil și Sandu și unde mai ajută o parte dintre cele persoane cu dizabilități: hrănesc animalele, mătură grajdurile.

Florin, spre exemplu, mută baloți de paie cu roaba, mătură, spală vase. Alții ajută la linia de muls sau de producție din brânzărie. Pentru persoanele cu dizabilități, se socotește ca zi de lucru și mutarea unor baloți de paie, pentru care vor primi cinci de lei. Dacă Florin a venit de zece ori luna trecută, va primi 50 de lei. „Și îi place acolo, că are activitate”, spune ea.

–  Întâi, întâi…

–  Da, Florin, pe întâi iei salariul, banii, normal.

–  Uhuu!

–  Doamne ajută.

–  La muncă!

–  După ce fată caprele, să vezi tu, Florin, ce-o să fim la muncă.

---

Ferma e și un centru de zi cu activități pentru tinerii din locuința protejată, dar și o punte spre ieșirea din sistem: vorbind cu angajații, lucrând cu animalele și câștigând experiență, își pot găsi mai ușor un loc de muncă din care să se întrețină pe viitor.

Eforturile lui Hannah și ale fundației răspund unei nevoi imense pe care România o are, de a dezinstituționaliza un număr semnificativ de copii și adulți din centre cu sute de persoane și de a-i reloca în centre mai mici sau în locuințe protejate. Pe scurt, persoanele cu dizabilități trebuie să treacă dintr-un sistem bazat pe îngrijiri de tip rezidenţial, la unul bazat pe servicii alternative comunitare, precum centre de zi cu ateliere de creație sau grădini cu legume, sau altceva care să se muleze pe nevoile lor și resursele zonei și care să-i scoată din rutina mâncat – dormit – uitat la TV. Același scop există și în cazul copiilor abandonați, pentru că numai serviciile personalizate, un mediu cât mai apropiat de cel familial și lucrul în grupuri mici le pot spori șansele la o viață mai bună.

Tot în Găgești, Hannah și-a cumpărat o casă cu grădină și vedere spre răsărit și fermă, iar pe același pământ a mai construit două case din containere, OSB (plăci din lemn) și lemn, tot din donații străine: una e pentru voluntarii care mai vin să ajute la fermă; în cealaltă s-a mutat de câteva luni din casa protejată din Găgești Costache, un tânăr de 27 de ani cu handicap mediu, care a semnat pe proprie răspundere că vrea să părăsească sistemul. Hannah plătește utilitățile casei, nu cere chirie, iar Costache se descurcă cu indemnizația de 376 de lei lunar, plus alte câteva sute, pentru munca de la ferma de capre, unde se reunește dimineața cu ceilalți care au rămas în locuință. Casa mai are loc pentru un al doilea adult. 

În Găgești și, de fapt, în toată țara, una dintre probleme, spune Hannah, e că nu ne aplecăm mai mult atenția și spre tinerii cu handicap mediu sau accentuat, pe care ar fi mai ușor să-i integrăm. Există mai multe tipuri de handicap: fizic, vizual, auditiv, surdocecitate, mintal, psihic, boli rare și patru grade de handicap: ușor, mediu, accentuat și grav. Încadrarea în grad de handicap o face tot DGASPC, în urma unei evaluări complexe.

Pentru că au nevoie permanentă de ajutor și supraveghere, persoanele cu handicap grav sunt singurele care beneficiază de indemnizație de însoțitor sau de un asistent personal, conform Legii nr. 263/ 2010 privind pensiile publice. Atât îndemnizația, cât și salariul unui asistent personal, care este angajat al primăriei, au valoarea de 1.340 de lei net, echivalentul unui salariu minim pe economie.

Persoanele cu handicap primesc lunar de la stat un ajutor care se calculează în funcție de salariul minim pe economie. La finalul lui 2019, cei cu handicap accentuat primeau o indemnizație lunară și un buget complementar cumulat de 376 de lei, iar cei cu handicap mediu 60 de lei. Cei cu handicap ușor nu primesc niciun fel de ajutor financiar de la stat. (Pentru 2020, nivelul urmează a fi comunicat.)

Astfel, dacă pentru persoanele cu handicap grav, cum e Florin, soluția dezinstituționalizării este un asistent personal care îl ia acasă, cum e Ionica, pentru cei cu nivel de handicap mediu sau accentuat nu există soluții reale de integrare. Aceștia ar putea să-și caute un loc de muncă, dar oferta lipsește din locuri precum Găgești, așa că din puținii bani primiți de la stat se pot descurca numai dacă locuiesc în centre sau locuințe protejate, în care masa și casa sunt asigurate. Cu fonduri europene, în Găgești ar trebui să se mai construiască trei locuințe cu un total de 24 de locuri, plus un centru de recuperare. Lucrările nu au avansat, însă, pe teren.

Ionica nu e singura care a decis să ia un adult cu dizabilități acasă. La fel a făcut și colegul ei de la ferma de capre, Emil. Cu doi copii mari, plecați din sat, Emil l-a adus acasă la Giurcani pe Costin, care schimbase mai multe locuințe. E ajutor de nădejde la fermă, spune Emil, „fermier în devenire”, care parcurge uneori și singur cu bicicleta cei șapte kilometri dintre sate. Soția lui Emil e asistent maternal și împreună cresc al treilea copil. Spre deosebire de asistenții personali, care pot îngriji de aceeași persoană toată viața (dacă se răzgândesc, trebuie doar să depună o cerere la primărie), asistenții maternali primesc, prin DGASPC, copii în îngrijire doar până la reintegrarea lor în familii (îi pot și adopta, dacă vor și dacă situația copilului o permite). Emil și soția lui sunt conștienți că telefonul poate suna oricând, când s-au atașat mai tare, cum s-a mai întâmplat.

Indemnizația de îngrijire a lui Costin de 1.340 de lei se cumulează cu salariul de asistent maternal, care ajunge cam la aceeași sumă (diferă de la caz la caz în funcție de vechime și câți copii iei în grijă) și cu salariul câștigat de Emil la fermă, cu normă întreagă, 2.000 de lei, astfel că în casă intră un venit de aproape 5.000 de lei.

---

Pentru că Hannah n-a făcut față birocrației când voia, spre exemplu, să-i ducă pe tineri în Delta Dunării și pentru că fundația nu mai avea fonduri ca să acopere costurile casei și ale fermei: salariile a șase-șapte angajați care să îngrijească locul și pe beneficiari, mâncare, utilități, drumuri, Noi și voi a donat, prin 2011, locuința protejată din Găgești către DGASPC Vaslui. Ferma au dat-o inițial în grija unei asociații din Bârlad, ca mai apoi să ajungă sub umbrela fundației băcăuane de care aparține și astăzi, Betania, care lucrează cu mai multe grupuri vulnerabile. Angajații fermei s-au separat de personalul specializat al DGASPC Vaslui.

Ferma are capre pentru că primul donator important, Johan Ewijk, care a și creat brandul de brânză de capre Bettine în Olanda, e printre cei mai cunoscuți crescători de capre și producători de acolo. Rețetele lor de brânză au început să fie folosite și la ferma din Găgești în 2013, de Ionica, Emil și Sandu. Brânza făcută în forme rotunde, simplă sau cu nuci, mărar și usturoi costă între opt și 12 lei și e transportată la târguri, în piețe și locuri de întâlnire cu clienții care comandă prin telefon în Vaslui, Bacău și Bârlad. Brânza ajunge și pe rafturile a două mici băcănii.

Pentru că Betania a preluat ferma acum doi ani, când era aproape de faliment, spune președintele ei, Andre Muit, eforturile se vor concentra în 2020 pe o prezență mai mare pe piață, poate și în alte orașe, pentru a genera profit. Momentan, costurile fermei – salariile celor trei angajați, banii dați adulților de la casa protejată pentru munca pe care o fac, mâncarea animalelor, renovări, capre și țapi care să le înmulțească – vin mai mult din donații și proiecte, mai puțin din vânzări.

În perioada asta, la fermă nu se face brânză pentru că cele 72 de capre (cumpărate din țară sau donate de alte ferme) sunt gestante. Ionica, Emil și Sandu, cu ajutorul adulților din locuința protejată, folosesc timpul ca să le învețe pe animale să stea pe linia de muls automată, ca să le creeze obiceiul pentru la primăvară. Din când în când le mai amestecă pe cele noi cu cele vechi, ca să se împrietenească. Pentru că sunt animale blânde, caprele sunt folosite în terapie cu persoane cu tulburări de dezvoltare. Stau să le mângâi, te ling în palmă și câștigă concursul de holbat în ochi.

Deși nu mai are drepturi legale asupra fermei, Hannah rămâne aproape. Recent a strâns bani și a trimis un aparat de făcut iaurt; la vară vrea să-i ia pe unii dintre beneficiarii fermei, care sunt acum independenți, precum Costache sau cei de la locuința din Giurcani, la muncă în Olanda, ca să câștige „în două luni banii cu care să trăiască un an”. 

Ideea fermei este să ajungă, în viitor, să se autosusțină din producția proprie, tocmai ca să poată face mai multe pentru adulții din casă, dar și pentru alții, care sunt îngrijiți la domiciliu. Momentan, echipa caută să angajeze al patrulea om, un asistent social sau cu pregătire asemănătoare, care să poată avea și mai multă grijă de ei, în special în perioadele de vârf, în care munca la fermă e la foc continuu – de la hrănit animalele, până la linia de producție din brânzărie – și angajații nu au loc întotdeauna să stea la povești cu tinerii.  

În ciuda planurilor ambițioase ale fundației, într-o comună care abia și-a completat stâlpii de iluminat stradal și-n care unii dintre locuitori fac și ei cașcaval, ferma de capre are doar trei angajați. Deși vânzările sau comenzile pot ajunge și la 2.000-3.000 de lei într-o zi, contează prea puțin în economia locală, spune inspectorul pe achiziții publice la Primăria Găgești, Cătălin Codiță. Problema principală a locuitorilor e că nu există rețea de apă, crede el.

---

Pe Florin, Ionica l-a cunoscut prin 2013, când Hannah i-a propus să lucreze la locuința protejată, unde stătea și el. Ionica gătea împreună cu tinerii și adulții de acolo, îngrijea de grădină și cobora și pe la fermă să ajute. Diagnosticat cu oligofrenie, stare patologică caracterizată prin dezvoltarea incompletă și întârziată a facultăților psihice, Florin a fost mereu liniștit și a ascultat-o pe Ionica și în casă, și la fermă.

L-a luat acasă în 2016, când la locuința protejată urma să vină personal specializat (pedagogi de recuperare) și ea a rămas fără job. Propunerea rapidă a DGASPC-ului – ca să aibă în continuare un salariu – a fost să ia un tânăr acasă, ca asistent personal. A spus da fără să stea pe gânduri, dar cu teamă pentru cum va fi. La scurt timp după, fundația bârlădeană care păstorea ferma pe atunci, Bună Ziua, Copii din România, i-a propus să se întoarcă la fermă cu jumătate de normă, pentru că un angajat pleca din țară. Așa a început să vină pe ture cu Florin.

Casa protejată și ferma au fost de la început un colac de salvare și pentru ea, care abia își făcuse curaj să fie independentă, după 15 ani într-o căsnicie cu un bărbat care bea alcool și de care trebuia să ascundă bani, pentru binele celor doi copii pe care-i au împreună. S-a mutat din casa pe care-o clădiseră într-una bătrânească din sat, cu buruieni de doi metri în curte, cu tencuială fragilă, peticită, și pereți în descompunere, care nu fac mereu față ploii. Înainte de fermă, nu mai muncise cu acte. Gătea pentru 40 de oameni care munceau câmpul alături de soțul ei și simte că mai mult era pe brânci atunci, când muncea pe nimic, decât acum. Proprietarii, mutați la Galați, s-au bucurat că femeia le va îngriji locuința și nu i-au cerut chirie. Nu și-ar fi permis oricum, pentru că deja îl întreținea la liceu în Iași pe Andrei, băiatul cel mare, fruntaș la învățătură și cu aspirații de arhitect. Doar chiria garsonierei este 800 de lei.

Ionica s-a mutat în casa bătrânească în 2016, cu Cristian, băiatul cel mic, care încă era la gimnaziu în sat. Nu s-a speriat niciunul dintre ei de buruieni, ba Ionica l-a văzut ca pe un nou început: loc să-și planteze de-ale gurii și să doarmă în liniște. La scurt timp l-a adus și pe Florin acasă și a început să primească cei 1.340 de lei lunar pentru îngrijirea lui, sumă care s-a adăugat jumătății de normă de la fermă, de aproape 1.000 de lei. Cei 2.500 de lei, plus alocațiile copiilor, îi permit Ionicăi să plătească chiria din Iași, utilitățile, buteliile, lemnul pentru sobă și mâncarea – pentru ea și Florin, dar și cea pe care le-o trimite periodic liceenilor (Cristian a plecat și el la Iași în 2019).

Florin e înalt și uscățel. Bărbatul merge singur, se îmbracă singur (dar are nevoie de ajutor la spălat) și răspunde repede la întrebări închise. Seara stă în fund cuminte pe pat și se uită la televizor sau în gol. Are nevoie de rutină, motiv pentru care merge să umple bidoanele zilnic și așteaptă să i se spună clar ce să facă. Nu îi plac schimbările, călătoriile.

La început, Cristian și Florin nu s-au înțeles. Florin îi spunea lui Cristian să nu mai stea la calculator, băiatul se supăra și Ionica îl ruga să nu-l mai bage în seamă, că nu știe ce zice. „Spui că e bolnav și cu handicap și că nu știe, dar nu e adevărat”, spune Ionica. Când umbla cu colindul, Florin aduna dulciuri, dar nu dădea la nimeni, nu știa să împartă. „De când a venit la noi, am mâncat mereu în familie, și dacă băieții au avut ceva, au împărțit.” A început și el să împartă, deși Ionica nu s-ar fi așteptat vreodată. „Ciocolata asta i-o duci lui Andrei”, spune acum Florin, „asta lui Cristian”. Singura sperietură pe care au tras-o Ionica și băieții a fost la început, când Florin s-a enervat pentru că i-a găsit ocupându-i canapeaua și a spart un geam la casă.

Lucrurile au devenit mai dureroase și mai ușoare în același timp când Cristian s-a mutat cu Andrei la Iași. Mai ușor pentru că cei doi frați se reuneau, dar și pentru că Ionica nu a rămas singură. Nu pleacă singură dimineața la fermă, nici să cumpere butelii de gaz din vecini, iar seara are cu cine să schimbe o vorbă, în timp ce-și sprijină spatele de sobă, așteptând să se facă mâncarea.

E mai greu pentru că fiii sunt departe și n-are permis să meargă să-i vadă mai des. Ar putea lua mașina fermei pe viitor, dar nu-și permite să facă școala de șofer pentru că divorțul prin care trece acum este costisitor. Se bucură însă de mici victorii: când merge cu trenul la Iași călătorește gratuit, ca însoțitor al lui Florin. Pe el îl lasă în grija părinților ei, care vin de la câteva sate distanță s-o ajute, să-l supravegheze.     

Găgești este o comună vasluiană cu aproape 2.000 de locuitori, dintre care aproximativ 1.100 reprezintă populație activă (persoanele de 15 ani şi peste, care pot reprezenta forţa de muncă disponibilă, plus şomerii). Dintre aceștia, 186 sunt fie asistenți maternali (87), fie personali (69); fie au ales să primească indemnizație de însoțitor, fără a deveni angajatul primăriei (34). Unii dintre ei sunt membri de familie, alții sunt locuitori ai comunei care și-au luat angajamentul de a lua în grijă câte o persoană cu dizabilități, precum Ionica sau Emil. În total, 17% dintre persoanele cu vârstă de muncă.

Mai mult, e comuna din județ cu cei mai mulți asistenți personali și maternali, conform DGASPC. Ca o comparație, comuna Tutova, cu o populație asemănătoare, de 3.300 de locuitori, are doar 15 asistenți (unul maternal și 14 asistenți personali). În total, în județ sunt 1.560 de asistenți personali pentru adulți cu dizabilități.

E aproape un mod de viață, în care adulți – unii care n-au avut alte locuri de muncă, alții au lucrat câte puțin pe unde au putut – aleg să îngrijească de alți adulți (sau copii), mai năpăstuiți. Chiar dacă interesul primar este pentru mulți salariul, spune Hannah, orice familie și orice casă sunt de preferat instituționalizării. „Adulții cu dizabilități au nevoie, ca oricine, de o viață cât mai apropiată de normalitate.”

Chiar și așa, nevoia reintegrării în familii rămâne foarte mare. La acest moment mai sunt instituționalizați alți 525 de adulți cu dizabilități în județ, pentru care statul trebuie să găsească soluții de integrare urgent.

Mai mult, datorită asistenților personali și maternali, și imaginea Găgeștiului s-a schimbat, spune o funcționară de la primărie. Dacă acum zece ani, casele erau mai dărăpănate și oamenii trăiau de la o zi la alta, în timp și-au făcut credite la bancă (pentru persoanele cu handicap, dobânzile ratelor sunt suportate de stat), baie în casă, și-au cumpărat tractoare, și-au pus sau și-au vopsit garduri. Comuna a prins un pic de suflu și parcă altfel treci prin ea.    

La început de 2020, DGASPC Vaslui și Betania vor semna o nouă convenție de parteneriat, care va include termeni precum „îngrijire”, „recuperare”, „reabilitare”, „integrare în comunitate”, „socializare”, ceea ce înseamnă că munca la fermă va continua ca până acum. Iar tinerii își evaluează, cum pot, viitorul. O fată de 32 de ani din locuința protejată, tunsă scurt, îmi spunea că e singură pe lume și nu a avut o mamă care s-o învețe cum să fie în lumea asta. Costache, la 27 de ani, mă întreabă de ce nu lucrez la „Antenă” și își dorește să găsească o fată pe care s-o iubească și care să-l iubească înapoi. Ionica e recunoscătoare că n-a trebuit să plece din țară, mai departe de copiii de la Iași, iar Florin arată simplu spre ea. „Mama mea, m-a luat acasă, mi-a dat să mănânc”.

---