„Frica sporește neîncrederea”

Lumea în care vom păși când vom ieși din izolare va fi altfel decât cea știută. Pandemia nu rearanjează doar economia mondială, ci ne va remodela societățile. Ca să înțelegem în ce direcții am putea s-o luăm am discutat cu oameni care au viziuni diferite asupra situației de-acum și a ce avem de făcut în momentul ăsta. De-a lungul acestei luni veți găsi gândurile lor, într-o serie coordonată de Vlad Odobescu.

Seria de materiale publicate până acum este aici. 

Alexandru Gussi e politolog și predă la Facultatea de Științe Politice (Universitatea din București). Are un masterat și un doctorat în științe politice la Institut d’Etudes Politiques din Paris.

Am auzit în ultima vreme oameni care vorbesc despre criza de acum ca despre una a capitalismului. Cum vedeți dumneavoastră lucrurile?
Mulți sunt cei care încearcă să profite de astfel de momente pentru a-și promova cauzele, acestea pot fi ideologice, economice, personale, evident, și de partid. Pe fond, istoria molimelor care omorau în masă e mult mai veche decât capitalismul, dar abia resursele puse la dispoziție de capitalismul global au creat sisteme de sănătate fără egal în istorie și ne ajută deci să combatem mai bine și astfel de molime. De altfel, creșterea calității vieții și a calității sistemelor sanitare a dus la creșterea speranței de viață. E adevărat că utra-globalizarea este de vină pentru rapiditatea răspândirii bolii, dar de aici nu putem trage concluzii referitoare la sfârșitul globalizării. E ca și cum ar trebui să nu mai construim case pentru că există un risc de cutremur, de incendiu etc.

De data asta amenințarea pentru țările lumii nu este un „celălalt”, iar ecuația politică e ciudată din punctul ăsta de vedere, mai ales pentru liderii politici cu tendințe autoritare. Cine ar putea acumula capital politic de-aici?
Cred că depinde de contextul fiecărei țări. În România văd că opoziția, în care sunt partide din tot spectrul politic, încearcă să profite de o criză care e abia la început. În alte sisteme politice – am văzut ce se întâmplă în Franța, Marea Britanie, Italia –, există infinit mai multă decență din acest punct de vedere.

Cred însă că e un joc periculos al celor care încearcă să profite politic de acest moment. E un joc periculos din punct de vedere sistemic, ori și opoziția face parte din același sistem politic. E periculos și pentru cei care intră într-o cursă de profit politic: sigur slăbesc adversarul, dar nu este deloc clar că se întăresc pe ei. Așa cum o criză schimbă toate datele problemei, există și un moment post-criză, care va schimba iar datele problemei, așa că orice capital politic acumulat acum se poate dovedi cu totul efemer.

E această criză un prilej pentru a regândi relația dintre cetățeni și stat sau par doar rearanjări de moment?
România are o problemă veche de legitimitate a statului și a conducătorilor lui. Alegerile nu rezolvă decât parțial și temporar problema legitimității guvernelor. Suntem după mai mulți ani de extremă instabilitate guvernamentală, de scădere a încrederii în capacitatea de conducere a elitelor politice și tehnocratice.

Criza va fi un test sistemic.

Ce se întâmplă deocamdată, adică în perioada de dinainte de criză sanitară propriu-zisă, nu e dătător de speranța. Suntem în plin blame-game, în încercarea unora de a da vină pe ceilalți. E contra-productiv și periculos. Cum e periculoasă și publicitatea făcută cazurilor de deschidere a dosarelor penale.

Sigur că există multă iresponsabilitate, dar numai un stat foarte slab privilegiază în actualul context instrumentul penal pentru a rezolva aceste probleme. Ca și cum nu ar fi destulă psihoză, destulă frică de boală, de moarte, autoritățile și o parte a mass-media și a publicului cred că vom rezolva ceva cu frică de dosarele penale.

Frica sporește neîncrederea, or avem nevoie de mai multă încredere, de solidaritate autentică, nu de frica cătușelor. 

Ar putea duce criza de-acum la o confruntare între sisteme ideologice? Cum ne-ar putea remodela lumea?
Cred că nu putem vorbi, ca în timpul Războiului Rece, de sisteme ideologice propriu-zise. E vorba de diverse modele de guvernare care au multe lucruri în comun, care se influențează reciproc, ale căror societăți au și mai multe lucruri în comun, fără să însemne asta că distincțiile culturale nu rămân importante.

Cred însă că e foarte important să distingem între democrațiile liberale și celelalte, regimurile autoritare, semi-autoritare, semi-democratice sau chiar totalitare.

Acestea din urmă sunt regimurile cele mai fragile, fiecare în parte se poate prăbuși oricând, se pot prăbuși din dorința de libertate a societăților lor, combinată cu diverse crize, inclusiv cum este cea de acum, în acest sens tensiunile de acum din Iran sunt semnificative.

Pe de altă parte, democrațiile liberale trăiesc criza lor specifică, nu este aici locul de a intra în detalii. Practic toate sistemele politice democratice occidentale trec printr-o criză de încredere, printr-o criză a elitelor lor politice. Dar acest tip de crize, a cărei simultaneitate e fără precedent, nu duce la colapsul regimurilor democratice respective, ci la forme de reconfigurare sistemică. Istoric vorbind, în societățile libere crizele de tot felul sunt o banalitate pentru că au o capacitate de adaptare infinit mai mare decât a cea a societăților încadrate autoritar.

Din aceeași serie, citește și: 

Constantin Vică: „Cel mai mult avem nevoie de cei care spun adevărul”

Mădălina Mocan: „Omul, statul, pandemia: cetățeni și supuși în vremuri de criză”