Gabriel

Gabriel Tănasie este agent șef principal la secția de poliție nr. 5 din Craiova, în cel mai mare cartier din oraș, Craiovița Nouă. Are 41 de ani și lucrează aici de 21, de când a terminat școala. Anul acesta, în secția sa, au fost în jur de 10 sesizări privind violența între parteneri, dar știe sigur că, în realitate, sunt mult mai multe cazuri, care rămân ascunse.

Violența asta e generalizată peste tot. Mergem în mediul acela, îl aducem pe agresor la secție, este audiat, victimei i se comunică că poate să depună plângere penală împotriva lui. Dacă nu dorește, asta e. Dar trebuie să ne gândim să facem cumva ca persoana abuzată să nu se mai întoarcă în același mediu. I se propune să meargă într-o altă locație, să nu se ducă acasă, dar este noapte; și, de obicei, dimineața, la prima oră, este deja în același mediu. Pentru că așa este împământenit în cultura noastră, din moși-strămoși: femeia este obișnuită să îndure, să mănânce bătaie.

Până a doua zi, majoritatea victimelor renunță și nu mai vin să depună plângerea. Am întâlnit foarte multe persoane care în primă fază au depus plângerile, urmând să-mi aducă certificatul medico-legal de la Serviciul de Medicină Legală, ca să-l atașez plângerii, dar nu l-au mai adus. Au venit după două-trei zile și și-au retras plângerile.

Am avut un dosar anul trecut în care victima, o femeie cu studii superioare, a depus plângerea, a avut șase-șapte zile de îngrijiri medicale. Partenerul o lovea în prezența ambilor copii minori. I-am explicat că cei mici vor rămâne cu traume, își vor aduce aminte și peste 10-20 ani că tata a bătut-o pe mama. Și, totuși, persoana respectivă a venit și a retras plângerea pentru că, mi-a spus, nu poate să lase copiii să crească fără tată.

Dar, anul acesta, femeia a fost din nou agresată, numărul de zile de îngrijiri medicale a fost și mai mare și, de asemenea, totul s-a produs în prezența copiilor. Lor, pe baza unei adrese către Direcția de Asistență Socială, le-am făcut o programare la psiholog, ca să vadă dacă au fost afectați din punct de vedere psihic. El a fost determinat, în cele din urmă, să părăsească apartamentul pentru o anumită perioadă de timp, printr-un ordin de protecție. Dar, avem o problemă cu acest ordin pe care îl emite judecătoria foarte greu. O săptămână, două sau chiar o lună.

Persoana respectivă trebuie să vină cu probe. Până faci rost de toate aceste probe durează. Să zicem că de prima înfățișare treci, urmează a doua, se ia decizia și ordinul se emite în două săptămâni. Dar, în timpul acesta se poate întâmpla absolut orice.

Noi suntem obligați să luăm o măsură contravențională împotriva lui. Amenda variază între 200 lei și 1.000 de lei, în funcție de ce constatăm la fața locului. Dacă este la prima abatere, dacă pe lângă violența fizică a mai provocat scandal acasă, dacă sunt martori care pot vorbi, pentru că majoritatea abuzurilor împotriva femeii sunt fără martori.

Dar să ne gândim și că, în afară de partea contravențională, noi nu putem să-i facem nimic abuzatorului. Noi venim și aplicăm o sancțiune contravențională; una azi, una mâine, dar dacă agresorul nu are nicio proprietate pe numele lui, nu figurează nicăieri la taxe și impozite, amenzile rămân în aer și dacă nu le plătește, nu poate fi executat. Deci finalitatea este zero.

Înainte, dacă persoana nu achita aceasta amendă contravențională pentru o anumită perioadă de timp se emitea închisoare contravențională. Era 100.000 de lei ziua de arest; dacă avea un milion amendă, făcea zece zile de arest. S-a scos asta din lege prin ’98-’99. Puteți să faceți ce vreți; dacă nu aveți nimic pe numele dumneavoastră, noi vă aplicăm sancțiune contravențională și puteți uita să o plătiți.

Și la mine în familie, sora mea are problemă pe așa ceva. Același lucru s-a întâmplat: a depus plângere și apoi a retras-o, cu toate că i-am spus: „măi, uite ce s-a întâmplat în alte cazuri, se ajunge departe, totul escaladează în timp”. Dar, nu și nu, și același lucru: „nu vreau să îmi las copiii singuri, am muncit o viață întreagă, de ce să plec din apartamentul meu?” și renunță și acceptă mai bine să fie bătută. Degeaba am încercat să discut cu soră-mea, în nici un caz nu am ajuns să o determin să introducă acțiunea de divorț și să aibă o viață. Nu. În mod repetat a fost lovită, i-am zis că nu am ce să-i mai fac.

Nu cred că trebuie luat dreptul de a-ți retrage plângerea la poliție. Dar, ar putea să se intervină din punct de vedere legislativ ca pentru victime – că la ele mă gândesc în mod special – să existe mai multe organizații neguvernamentale, să fie mai multe adăposturi unde să le putem duce. Să nu mai existe această birocrație până întocmești anumite acte, să te duci acolo direct, nu să-ți spună „nu mai avem locuri disponibile” sau „nu este domnul director ca să putem să vă dăm acordul”. E greu, victima se simte lăsată la o parte și pentru noi, ca polițiști, e frustrant.

Da, puterile noastre sunt limitate, la modul cel mai sincer.

Când primim un apel de la 112 că este un conflict în familie, dacă una dintre părți nu ne dă acordul, nu putem intra. La fel dacă sună un vecin, intervenția noastră este extrem de limitată, fiindcă trebuie să avem acordul oamenilor ca să intrăm în casă.

Am avut un caz în care un agresor lucra la o firmă de pază, ca agent de pază înarmat. S-a pronunțat divorțul, fiecare a plecat pe drumul lui, dar continuau amenințările telefonice. Amenințări cu moartea. Ne-a luat trei luni de zile ca să-i putem retrage avizul de pază, să convingem firma să-i schimbe fișa de post. Trei luni de zile în care se putea întâmpla orice. Asta pentru că există o lacună legislativă, care prevede că i se poate retrage portul de armă doar dacă în decurs de două săptămâni este sancționat contravențional de două ori pentru tulburarea liniștii publice.Mi s-a părut exagerat că în tot acest timp se putea întâmpla orice. Și cine este de vină? Toată lumea va spune că poliția, dar nu se știe că noi am făcut tot posibilul, mai mult nu puteam să facem pentru că abuzam.

Acest text face parte din Toată lumea din familia noastră, un proiect editorial al DoR din 2014, care încearcă să explice nuanțele violenței în familie în România.