Goana după cea mai bună școală

Au început săptămânile porților deschise în care mulți dintre părinții copiilor care vor intra la clasa pregătitoare în toamna lui 2019 aleargă printre școlile capitalei, cer recomandări de la cunoscuți și caută cea mai bună opțiune posibilă pentru copiii lor.

În această perioadă, telefonul Cristinei Milicescu, coordonatorul unuia dintre cele mai mari after school-uri din capitală, sună tot mai des. Cristina e de patru ani în echipa SAGA Kid și e mama unor băieți de 10 și 13 ani pentru care a ales școala de cartier. Deseori i se cer sfaturi și crede că rolul ei este să liniștească părinții și să-i ajute să facă un pas în spatele acestei anxietăți generale. Nu le recomandă niciodată o școală sau o doamnă anume, ci îi încurajează să aibă încredere, reducând presiunea și așteptările. Școala, crede ea, poate să susțină circa 40% din procesul de educare al unui copil. Îți rămân cel puțin 60% pe care-i poți organiza și personaliza cât mai potrivit pentru individualitatea copilului tău. Înțelege că e dificil să alegi și că simți că rolul tău e să iei întotdeauna cea mai bună decizie posibilă, căci a fost și ea atinsă de febra căutărilor când fiii ei erau mai mici.

Dacă te pregătești să alegi o școală pentru copiii tăi și te lovești de liste de așteptare construite cu doi ani înainte de începerea clasei pregătitoare sau de clase supra-aglomerate, e important să ai în vedere câteva întrebări:

·      Ești pregătit să susții un maraton de ani petrecuți în trafic?

·      Crezi că actul educațional poate fi superior într-o clasă cu peste 30 de copii?

·      Ai încredere în criteriul mediilor mari de absolvire, având în vedere că în gimnaziu încep meditațiile, cu profesori de la alte școli?

·      Îți dorești ca în câțiva ani copiii să meargă singuri la școală și să-i sprijini în drumul lor spre independență?

Cristina crede că înscrierea la școală poate fi mai simplă dacă îți pui întrebări pentru tine și familia ta și nu iei decizii o dată cu valul. Pentru că la after a reușit să construiască o comunitate de copii care simt că aparțin acelui loc și pentru că crede în puterea de educare pe care o au comunitățile mici, Cristina a scris un eseu-pledoarie pentru investirea energiei părinților într-un bine comun: creșterea școlilor de cartier și a comunităților de proximitate.

Ne potrivim ceasurile de seara pentru ca dimineața să fie perfect programată pentru tura pe care o facem către școală. Către cea mai bună școală, pe care am ales-o cu mult timp înainte, un an, poate chiar doi sau trei, către doamna învățătoare care ne va primi copilul, acea doamnă despre care colegii și prietenii vorbesc la cafea, despre care internetul freamătă de cuvinte alese, despre care am primit recomandări atunci când răspundeam automat la întrebarea lor „Ce faci?”, „Bine, caut învățătoare pentru copilul meu.” Tot programul zilei, al lunii și al anului este gândit să ajungem la timp la școala aleasă, să avem loc de parcare fără să ne certăm cu ceilalți mulți părinți care vin din alte locuri depărtate la aceeași școală aleasă și poate da, la aceeași învățătoare selectată atent.

Anul școlar este această cursă către cea mai bună oportunitate pentru copil, cel mai lung, mai bine pregătit, mai atent analizat maraton, la care toți participă cu o inerție pe care probabil nu au pus-o la îndoială nicio clipă. Căci copilul merită doar ce e mai bun, cu orice preț pe care noi l-am plăti și indirect, cu orice preț l-ar plăti întreaga societate.

Vorbesc în medie cu trei părinți pe zi. Unii vor să-și aducă copiii la noi, alții încep clasa pregătitoare și sunt debusolați. S-au așezat la startul maratonului, informați și pregătiți de toți acei care au trecut deja prin această experiență și care o dau mai departe cu aceeași patimă cu care și ei au primit-o.

Clasa pregătitoare este dificilă pentru părinți. Sentimentele sunt amestecate și foarte diferite. Nostalgie, scepticism, revoltă, încredere, perseverență. Iureșul din jur îi ia pe sus și a generat deja un fenomen social în care toți migram aproape orbește către „ce e mai bun”. E un întreg proces în care suntem angrenați împreună cu colegii, prietenii sau familia. Toți au făcut câte o intervenție, o viză de flotant, o anchetă amănunțită pentru a fi notați pe LISTA celei mai bune doamne.

Mici mase din societatea imediată lucrează intens și atent să găsească o soluție pentru puiul fiecăruia care trebuie să aibă parte de ceva unic și foarte bun. Obiectivul e atins doar atunci când numele fiecăruia apare scris cu pixul sau cu creionul într-o agendă din geanta doamnei învățătoare, alături de alte 40-60 de nume care așteaptă febril să fie selectate, după un criteriu neștiut de nimeni.

După ce numele au fost alese, aceste fremătări din grupurile mici care au lucrat intens, încep să se propage în întreg orașul, căci ele încep să-l străbată cu mașina ca să-și atingă obiectivul. Și în toată urbea începe o migrație impresionantă din toate zonele către toate zonele, fără nicio predicție a traficului.

Fiecare dintre noi credem că trebuie să ne zbatem să alegem ce-i mai bun, fără să ne adresăm câteva întrebări care să ne arate ce căutăm de fapt.

Un prieten bun mi-a spus când și pe mine mă atinsese această stare că e foarte important pentru mine ca părinte să-mi fie ușor să duc copilul la școală. Pentru că asta îmi va asigura o stare bună pe care o voi transmite zi de zi copilului, nu o zonă de efort și sacrificiu suprem către ceva ce nici eu nu știu daca îi va fi benefic.

Școala românească poate să facă în prezent aproximativ 40% din educația de care are nevoie un copil. Atâta timp cât ne calibrăm aceste așteptări, nu vom fi dezamăgiți, dimpotrivă poate chiar vom găsi soluții să colaborăm cu școala. Ciclul primar este o etapă de cele mai multe ori acceptabilă și cred că, dacă în clasă nu există un mediu agresiv, umilitor și cu teme care să sufoce copilul, poate fi un mediu în care copilul să învețe să scrie, să citească și să socotească. Părinții pot completa cu alte medii în care copilul să își întregească cunoștințele și să-și îmbunătățească abilitățile: afterschool, sport, arte, copiii vecini de la bloc cu care să facă echipă, bunici.

Mă întreb cum ar arăta tabloul nostru dacă toată această energie, canalizată în cursa pentru mai binele individual, ar fi folosită pentru a învăța fiecare și împreună cum să ne dezvoltăm comunitatea de proximitate, cum să creștem cartierul în care trăim, ce acțiuni putem face pentru a crește școala de peste drum și cum putem să aducem înapoi conceptul de „în fața blocului” pentru copiii noștri. Ca părinți, putem avea un impact major în școala de cartier și putem învăța modele de la creatorii de comunități din afară

O fi mai ușor să alergăm prin oraș către clasa cu 35-40 de copii?

Acest articol a fost publicat în cadrul proiectului Școala9, creat de DoR și BRD – Groupe Société Générale.