Decât, doar, numai. O evoluție

Pe 20 mai 2009, la emisiunea Ora de foc de la Realitatea TV, Cristian Tudor Popescu i-a citit lui Mircea Geoană un fragment dintr-un discurs şi l-a întrebat dacă îşi menţine declaraţia. Citatul începea aşa: „Bugetul acesta este decât o bază pentru un program anti-criză”.

Geoană, pe vremea aceea preşedinte al Partidului Social Democrat şi candidat prezidenţial, a răspuns senin: „Pentru un orizont de patru ani de zile, da”. Atunci CTP i-a atras atenţia asupra adevăratei probleme, de formă, nu de conţinut: că omul politic folosea greşit adverbul decât, în rând cu alte gafe gramaticale – ca şi în loc de ca şi la fel de răspânditul care în loc de pe care, de care se făcea vinovat şi fostul prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu. „Vorbim de limba română pe care urmează să o vorbească preşedintele României”, şi-a continuat CTP mustrarea, după care i-a recomandat să-şi ia un profesor şi să remedieze problema.

Pe 7 septembrie însă, în plină campanie electorală, Geoană le spunea unor copii despre Palatul Parlamentului: „Eu decât ocup locul ăsta o perioadă şi apoi vine altcineva”. Şi dacă discursul scurtei sale victorii din 6 decembrie a fost lipsit de greşeli gramaticale – deşi a vorbit liber mai mult de şapte minute – un an mai târziu, un mesaj video de pe blogul său începea glorios cu: „Aşa este viaţa, de la agonie la extaz, şi invers, sper, este decât o secundă”.

Geoană este, de câţiva ani, ambasadorul cel mai vizibil al lui decât. Nici nu există în memoria publică o altă persoană care să îl preceadă – în afară poate de prostituata din Boogie, filmul din 2008 al lui Radu Muntean, care spune că are floricele pictate pe unghii „decât la mâini”. Nu e singurul politician care face greşeli – comparat cu Marian Vanghelie, Cristian Adomniţei sau Elena Băsescu, pare de-a dreptul un lingvist – dar expunerea pe care a primit-o în anul electoral şi aşteptările de la un posibil preşedinte de ţară i-au făcut greşelile mai vizibile. Decâtul lui a făcut enervant decâtul celorlalţi.

Şi ceilalţi sunt mulţi. De la Inna, care spunea într-un reportaj la ProTV, în decembrie 2010, „Ne apropiem de hotel, unde o să stăm decât o singură noapte”, la anunţuri publice precum „Începând cu 24 decembrie maxi taxi-ul 445 va opri decât în staţiile stabilite”. De la trupa Şuie Paparude care cântă în Soundcheck, ironic sau nu, „De la Şuie decât respect”, la chelnerul care îţi aduce „decât o chiflă”. De la Adi de la Vâlcea care se tânguie în Şeful meu sunt decât eu, la corporatişti vorbitori de romgleză care raportează: „Ţi-am trimis decât pe primul quarter” şi „Mi-a ieşit share-ul decât pe cost, nu şi pe GRP”. Nu mai e vorba aici de bancul cu decât cartofi, amuzant pentru că ne credem superiori incultului care nu înţelege o întrebare simplă, ci de o democraţie a greşelii. De bine, de rău, decât e pentru toţi.

Geoană nu poate fi singurul vinovat pentru propagarea lui, mai ales că, spune Ioana Vintilă-Rădulescu, lingvist la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, tinerii nu se uită la talk-show-uri politice şi greşelile lor nu au legătură cu ce văd la televizor. Iar greşeala nu e întâlnită în Ardeal sau în Banat, ci numa’  în sud – Muntenia, Dobrogea şi, mai ales, Oltenia.

Decât poate lua două valori ca parte de vorbire: conjuncţie şi adverb. Conjuncţie e când introduce o propoziţie circumstanţială comparativă (mai mult bănuia decât ştia) sau opoziţională cu nuanţă comparativă (în loc să…). Adverb e când însoţeşte un verb în construcţii comparative (era mai mare decât mine), restrictive (nu vreau decât un măr) şi în expresii precum N-ai decât!.

Ca adverb restrictiv, decât este sinonim cu doar şi numai. Acestea din urmă însă se pot folosi şi în construcţii afirmative – vreau numai un măr, vreau doar un măr, – în timp ce decât cere obligatoriu negaţia. Aici pare să fi început confuzia.

Ioana Vintilă-Rădulescu spune însă că în sudul României – dă exemplul Dâmboviţei, dar construcţia e întâlnită şi în Olt, Dolj, Vâlcea şi Giurgiu – folosirea lui decât în construcţii afirmative poate fi explicată ca o particularitate regională (la fel ca, vorba premierului Emil Boc, salar în loc de salariu în Transilvania). Cea mai probabilă explicaţie a extinderii lui decât este migraţia internă, în special cea spre Bucureşti (Geoană e senator de Dolj, dar, fiind crescut în Bucureşti, asta nu explică afecţiunea lui pentru decât).

Nu e un mister cum a ajuns să fie omisă negaţia. Limba, spune filologul Liviu Papadima, decanul Facultăţii de Litere de la Universitatea Bucureşti, are o tendinţă naturală de ordonare şi simplificare. Aşa cum se renunţă la pe din construcţia pe care, se renunţă şi la nu pentru că se tinde spre suspendarea unor reguli considerate superflue. Limba se revoltă împotriva controlului şi face ceea ce îi sună mai comod şi mai natural. În 1994, în Franţa s-a dat o lege care interzicea utilizarea anglicismelor. Iniţiativa, deşi a fost adoptată, a căzut în desuetudine pentru că presiunea publică a fost prea mare.

Abaterile devin, cu timpul, normă. De-al meu a fost acceptat pentru că s-a schimbat valoarea expresiei (prieten de-al meu în loc de prieten de-ai mei, cum era corect înainte de publicarea Dicţionarului Ortografic, Ortoepic şi Morfologic al Limbii Române, ediţia a II-a, 2005 – DOOM 2). Dicţionarul Explicativ din 2009 a acceptat sensul de loc pentru locaţie, deşi în limba română însemna numai închiriere. În DOOM 2 au fost incluse anglicisme pe care Institutul ne le mai putea ignora: advertising, airbag, broker, cool, gay. Iar douăsprezece va dispărea pentru că presiunea va duce la o singură formă, indiferent de gen: doisprezece.

Într-un document din 2005 publicat pe site-ul Academiei Române, Vintilă-Rădulescu* nuanţează şi justifică poziţia Institutului faţă de schimbări. Includerea în DOOM 2 a unor împrumuturi recente neadaptate, mai ales anglo-americane, nu trebuie interpretată ca o recomandare. Dacă folosirea lor nu poate fi împiedicată, mai bine să se înregistreze formele corecte din limba de origine şi să se sugereze căi de adaptare, decât să se ignore problema, lăsând loc greşelilor. Viitorul va decide care dintre aceste cuvinte se vor păstra, asemenea atâtor împrumuturi mai vechi, şi sub ce formă.

Acceptarea schimbărilor limbii depinde şi de atitudinea lingviştilor, pe care Papadima îi împarte în două şcoli de gândire: „soft” şi „hard”. Cei deschişi la schimbări, care cred că „orice inovaţie lingvistică a fost la origine o greşeală”, şi conservatorii, care cred că „orice inovaţie e pe veci o greşeală”. În vreme ce Institutul de Lingvistică, autoritatea supremă în normarea limbii române, pare să facă parte din prima categorie, oamenii îşi arogă poziţia conservatorilor şi ţin cu dinţii de regulile pe care le-au învăţat în şcoală.

Greşelile sunt taxate imediat drept incultură sau lene. Forumurile ziarelor sunt un amestec ireal de comentarii agramate şi lecţii pedante de gramatică (într-o discuţie despre eutanasierea câinilor comunitari, cineva spunea că „peste ani de zile in Romania vor ramane decat cainii,pensionarii si iubitorii animale”; mustrarea a venit imediat: „«…DOAR…», nu «decat»!”). Muşchiul gramatical e mereu flexat, gata să afirme superioritatea celui care îl antrenează, chiar şi într-o discuţie în care toţi participanţii au uitat mult mai elementarele reguli ale celor şapte ani de-acasă.

Poliţia limbii face uneori exces de zel. Primim încă emailuri la redacție sau comentarii pe Facebook, ironice sau agresive, care ne explică de ce e incorect titlul revistei. Când am rugat cititorii pe pagina de Facebook să ne dea exemple de folosire greşită a lui decât, cineva a scris că, în interviul cu Herta Müller din emisiunea Profesioniştii de la TVR, realizatoarei Eugenia Vodă „i-a scăpat un decât suficient de mare cât să devină normă!”. Văzând emisiunea însă, povestea e diferită: la enunţul invitatei, „Oamenilor nu le pasă de literatură”, Vodă completează cu „Decât de premii”. Scos din context, e greşit. În context, e doar continuarea frazei. „Oamenilor nu le pasă de literatură, nu le pasă decât de premii.”

Vintilă-Rădulescu are o explicaţie bazată pe observaţie şi comparaţie cu atitudinea altor culturi faţă de schimbare. „Avem o limbă mică, complexată”, spune ea. Aşa se explică şi reticenţa de a adapta neologismele la grafia românească – spunem compiutăr, scriem computer – şi hipercorectitudinea celor care continuă să scrie şi să spună căpşune, deşi în DOOM 2 a fost acceptată forma căpşuni (tendinţa e de a se trece de la pluralul feminin în e la cel în i). Agăţându-se de normele învăţate în şcoala generală, oamenii simt că apără esenţa limbii şi culturii române, că nu o vând.

Unii se iau la harță cu greșelile. Emilia Vasiliu şi Alexandru Basalic au un site dedicat greşelilor de limbă, Ştii să scrii?, scri.ro. (La fel ca titlul nostru, numele site-ului este ironic, dar asta nu i-a scutit de înţepături.) Cei doi s-au apucat să strângă cele mai fecvente greşeli de gramatică şi să construiască un fel de îndreptar ortografic, ortoepic şi de punctuaţie online. Posturile lor sunt scurte şi eficiente: „Pioneză sau Piuneză?”, cu răspunsul citat din DOOM 2, „piuneză”.

Sunt deschişi la sugestii de subiecte, dar spun cu un emoticon rânjit că „au destul de puţine comentarii la postări (şi majoritatea sunt critici care se leagă de chichiţe)”. Sunt însă motivaţi de sentimentul că fac un serviciu public. „Unii cred că e normal ca limba să fie mereu în schimbare, alţii sunt ultra-conservatori şi ar fi în stare să-i pună piedică şi lui internet în drumul său spre a deveni un cuvânt românesc legitim. Noi încercăm să fim undeva pe la mijloc, (…) să punem piciorul în prag la aspecte flagrante şi asta pe un ton prietenos şi în termeni accesibili.”

Poliţia gramaticală se găseşte însă în forme mai încrâncenate. Diacritica, diacritica.wordpress.com, o altă apărătoare a limbii care are un blog cu scop similar, are un ton mai puțin diplomat. Când am întrebat-o dacă ar vrea să vorbească despre decât, mi-a spus să-i întreb pe cei care îl folosesc greşit.

Adevăratele probleme ale limbii ţin mai degrabă de stilistică. Papadima spune că a observat la studenţii din noile generaţii o sărăcie periculoasă a limbajului şi incapacitatea de a vorbi şi a scrie în mai mult de două registre: cel informal, din familie şi din gaşcă, şi cel formal, uscat şi reminiscent al limbajului de lemn din comunism. Cauzele, spune profesorul, sunt calitatea proastă a discursului public – al politicienilor şi al presei – şi scăderea apetitului pentru lectura de calitate.

Cât despre decât, pare să se înfipt bine în vorbirea curentă în tot sudul ţării. Dacă rămâne o greşeală sau nu, va decide Institutul de Lingvistică în anii următori. Vintilă-Rădulescu spune deja că, datorită asemănării cu doar şi numai, s-ar putea ca decât să devină acceptabil în context afirmativ.

Iar pentru noi, dacă am fi mai împăcaţi cu locul nostru în lume, transformarea lui decât ar fi decât o dovadă că avem o limbă vie.

De ce ne numim Decât o Revistă
Am avut mai multe motive. Era un răspuns ironic la pretenţiile produselor media din România care se declară „mai mult decât” ceva. Noi am vrut să fim judecați după calitatea conținutului, nu a promisiunii. Era perfect pentru un proiect care dovedea un grad considerabil de inconştienţă în condiţiile de atunci ale pieţei media; un proiect care urma să se întâmple „decât o dată”. Apoi, „decât” era – și rămâne – actual, iar DoR s-a născut pentru a aprofunda preocupările României de azi. Și am vrut să facem un bine unui adverb hulit, permiţându-i să fie folosit corect, într-o construcție pozitivă: „Citesc Decât o Revistă”.