Gusto Pufuleţi şi DoR

O mostră de cum poți face publicitate creativă, așa cum a apărut ea în paginile DoR #2.


Fraţi pufuleţi, cartea asta despre cum să faci circ mi-a dat o idee.
La ce pagină scria că pufuleţii zburători te înveselesc?
Trebuie să și miaun? Poate atunci se întărâtă.
Cred că mi s-au aburit ochelarii.
Încercăm și cu monociclul în flăcări?
Ta-daaaaaaaaa!

Când a ieșit primul DoR, unii au crezut că suntem împotriva publicității. Din contră – iubim publicitatea care transmite ceva. DoR #1 n-a avut, pentru că nu era gândit să aibă o continuare. Când ne-am decis să permanentizăm proiectul, una din cele mai importante decizii pe care le-am luat a fost să avem publicitate care îndeplinește câteva criterii.

* În primul rând, să fie angajantă și să spună o poveste – ceea ce pictorialul de mai sus, realizat în DoR #2 împreună cu Gusto Pufuleți, face minunat. Patru pufuleți ies din punga cu surprize, te văd bosumflat și încep să execute numere de circ ca să te surprindă. Cadru cu cadru, acest ad spune o poveste și transmite o emoție.

Noi credem că publicul DoR apreciază munca de calitate și ideile creative, indiferent că e vorba de un articol sau de un mesaj publicitar. (De aceea, vrem să publicăm în DoR atât materiale, cât și reclame despre care să se vorbească.)

* În al doilea rând, am vrut să fie onestă și identificată. Vrem ca cititorul să știe ce e conținut publicitar și ce e conținut editorial. Nu credem că această demarcație e un deserviciu pentru un brand – nu dacă primul criteriu, cel al valorii creative, e bifat. E limpede că acest pictorial e o colaborare publicitară între Gusto Pufuleți și Decât o Revistă. (Scenografa, Andreea Săndulescu și fotograful, Alex Gâlmeanu, au un merit important pentru reușita ideii.)

Gusto și The Practice, agenția cu care am lucrat la proiect au fost senzaționali și au înțeles dorința noastră de a separa creativitatea editorială (bucățile de jurnalism, mici și mari) de cea publicitară. Astfel, putem face ambele segmente să strălucească.

Ăsta e pentru noi un moment în care putem spune mulțumesc celor de la Gusto – nu doar pentru ajutor, ci și pentru că au deschis o altă cale – mai puțin intruzivă în conținut – pentru publicitatea de print în România. Așa o veți găsi în paginile noastre și de acum încolo. 


Acest articol apare și în:

DoR #2

Primăvară, 2010

Cumpără revista