În 12 ani, impactul jurnalismului nostru a atins nenumărate fațete ale vieții publice și private din România și nu numai.

Jurnalismul nostru despre violență în familie din ultimii cinci ani a contribuit la schimbările legislative importante și totodată a împins bine pe agenda publică un subiect care era încă tabu și documentat nepotrivit, într-un unghi senzaționalist. În ultimul an, am reușit să creăm împreună cu cititorii DoR și specialiștii din domeniu o conversație deschisă despre violență domestică în România, pe care am facilitat-o chiar la noi în redacție.

Materialele despre sărăcie endemică, precum podcastul Satul Mădălinei și articolul Dincolo de zid, au fost folosite ca referință pentru elaborarea unor politici publice pentru combaterea sărăciei.

Articolul despre boala Huntington, Pentru tine ceva veșnic, a fost nu doar primul articol de profunzime despre ce înseamnă pentru o familie să trăiască cu această boală rară, dar a și mobilizat peste 100 de oameni care au vrut să ajute familia cu donații și sprijin emoțional. Iar textul este acum un material de referință pentru comunitatea Huntington din România, pacienți și specialiști deopotrivă.

Cutremur în orașul vulnerabil, articolul despre ce se va întâmpla în București la următorul mare cutremur, a creat o mișcare de creștere a rezilienței la seism a orașului: Fundația Comunitară București finanțează anual cu 100.000 de euro organizațiile care pregătesc populația și toate instituțiile și ONG-urile din zona de servicii de urgență lucrează împreună pentru a-și coordona eforturile.

Articolul Frica era aici și înainte, despre cum au fost afectați adolescenții români de crimele de la Caracal, a provocat nenumărate discuții în licee din toată țara și a creat în familii contextul pentru conversațiile necesare despre siguranța fetelor.

Susține jurnalismul care aduce oamenii împreună.

Articolele noastre sunt recomandate ca lecturi esențiale de organizații media internaționale și de specialiști (cum a fost Campioana fiecărui punct, portretul jucătoarei de tenis Simona Halep, recomandat de The New York Times).

În ultimii ani, texte din DoR au apărut ca subiecte la Bacalaureat.

Jurnalismul DoR a fost premiat de 35 de ori la Premiile Superscrieri, cea mai importantă competiție jurnalistică din România, inclusiv, în 2018, cu premiul Redacția Anului și cu Premiul Revoluția Cititorului – acordat Fundației Comunitare București pentru că a transformat problemele semnalate în articolul Orașul Vulnerabil în prioritate pentru fundație.

În 2017, DoR a primit Premiul Special al European Press Prize pentru reconstituirea incendiului de la Colectiv.

Reporterii și editorii DoR au primit de-a lungul timpului nenumărate premii pentru impactul muncii lor de la organizații profesionale și neguvernamentale.

Nu în ultimul rând, avem și un DoR baby, pe nume Dora, ai cărei părinți, Oana Sandu și Adrian Lungu, s-au cunoscut lucrând la DoR.


Citește și despre:

Misiunea și inițiativele DoR