Înapoi la școală, pentru copii

O tânără de 23 de ani, însoțită de partenerul cu șapte ani mai mare, intră în școala generală din Pătroaia Vale, județul Dâmbovița. E slăbuță ca o copilă de gimnaziu și are părul lung șaten împletit într-o coadă. O cheamă Mădălina Solomon și nu a mai stat pe holul școlii de când a abandonat studiile, la finele clasei a VI-a. Acasă o așteaptă fiul și fiica, pe care i-a născut la 17 și 18 ani și pe care acum i-a lăsat în grija socrilor din satul Cotu Malului, județul Argeș, unde locuiesc cu toții. Afară îi așteaptă un vecin care i-a adus cu mașina. Se grăbesc. Mădălina are nevoie de foaia ei matricolă ca să se înscrie în programul „A doua șansă”, adică la cursuri pentru cei care au abandonat timpuriu școala. E sfârșit de ianuarie 2020 și e ultima zi în care poate prinde sesiunea de februarie a programului.

Ca să ajungă până aici, Mădălina a trebuit să se împrumute de 150 de lei, bani de drum de la vecini. Așteaptă vreo oră și ar renunța, dacă nu ar suna-o des „doamna Anemari”. Anemari Necșulescu activează de peste 20 de ani în sectorul neguvernamental și e doctor în științe politice. E și parte dintr-un grup de donatori care o sprijină pe Mădălina de mai bine de cinci ani să-și schimbe viața. Anemari sună și pe fix la școală, de mai multe ori, să afle când ajunge directorul ca să-i semneze Mădălinei hârtia. Sună și la Liceul Tehnologic din Moreni, la vreo 60 de kilometri distanță, unde se desfășoară cursurile pentru „A doua șansă” și unde Mădălina este așteptată să se înscrie.

Coordonează totul în pauze de la serviciu, cu inima în gât, pentru că o simte pe Mădălina tot mai descurajată. Știe că funcționarii te reped și că oamenii școlii te privesc uneori strâmb. Pe ea n-au cum să o descurajeze, de aceea nu-i slăbește cu telefoanele. Dar știe că Mădălinei, care nu a mai fost la școală de atâția ani și care adesea se simte umilită în relație cu autoritățile, îi e greu.

După o jumătate de zi petrecută pe drumuri, așteptând și bătând la uși, Mădălina reușește să se înscrie în clasa a VII-a și se întoarce la copiii ei. De la școală nu au știut să-i spună momentan în ce zile sau la ce ore se vor desfășura cursurile. Moreniul îi este străin, căci nu a fost niciodată în această localitate. Se simte epuizată, dar și mândră că a reușit.

Am cunoscut-o pe Mădălina în ianuarie 2015, când am început să lucrez la o poveste despre cum o mână de oameni încercau să o ajute să-și îmbunătățească viața cu donații și sfaturi. Totul pornise după ce Mirela Oprea, un expert în protecția copilului, o întâlnise cerșind la metrou în vara lui 2014. Am spus povestea în 2017 în aproape șase ore audio, din care am aflat că e complicat să te lupți cu sărăcia unei comunități rurale care trăiește așa de cel puțin trei generații, indiferent câte resurse și bune intenții ai avea. Ajutorul nu funcționează fără servicii sociale și profesioniști care să-ți fie parteneri. Și nu poate funcționa pentru un singur om, independent de comunitatea din care face parte.

De atunci, am ținut aproape de grupul de Facebook numit Satul Mădălinei și am văzut cum se schimbă ciclic oamenii care vorbesc și se văd cu Mădălina, în funcție de cum îi copleșește interacțiunea sau de cum li se complică propriile vieți. Pe parcursul acestor ani s-a schimbat deseori și modul în care grupul o ajuta: de la sume punctuale pentru nevoi urgente, la vizite la doctor pentru ea și copii, sprijin cu birocrația din spatele ajutoarelor sociale și rechizite pentru copii pe măsură ce s-au înscris la școală și la grădiniță. Mereu a plutit în aer școala, iar grupul i-a sugerat deseori Mădălinei că, fără să-și reia studiile, nu va putea avea niciodată un serviciu și nu va căpăta stabilitate.

În 2018, Mădălina părea că se împăcase că e singură în lupta asta pentru a le oferi copiilor ei șansa la o viață mai bună. Era hotărâtă să facă orice ca ei să nu abandoneze școala, așa cum o făcuse ea.

Cu Mădălina nu a făcut nimeni, niciodată temele. Mama nu i-a corectat literele și nu le-a șters pe cele stâlcite. Nici n-a întrebat-o dacă are de învățat. În clasa I, Mădălina a repetat anul, nu pentru că n-ar fi știut să scrie sau să citească, ci pentru că lipsea mult. „Nu mă duceam”, mi-a povestit. „Plecam la cerșit și nu mă duceam. Mă duceam o zi, două, trei, două-trei săptămâni nu mă mai duceam.” Nu avea de ales. Creștea alături de un tată violent, care o ducea dimineața la cerșit în București și o lua înapoi după-amiaza, și alături de o mamă care cerșea de pe la șapte ani, de când rămăsese orfană.

Mădălina nu s-a mai dus la școală după clasa a VI-a, și-a întâlnit partenerul la 15 ani, iar adolescența și-a petrecut-o în casa socrilor, cu cei doi copii în brațe. Cu ei atârnați de ea a gătit, a spălat și s-a urcat în trenul de București când nu aveau din ce să trăiască.

Mădălina și-a spus mereu că se va opri din cerșit când copiii vor ajunge la școală. Că o să găsească o cale prin care ei să nu simtă niciodată nici rușinea față de colegi, nici pofta de dulciuri. Pe măsură ce au crescut copiii, a început să vadă cât impact aveau pentru ei drumurile prin metrou.

De când fiul a început clasa pregătitoare în toamna lui 2018, l-a luat în București doar la colindat sau în weekenduri. A vrut să-i separe viața de paznicii de metrou care-i izgonesc, de călătorii care-i mai înjură, de polițiștii care-i rețin în secția de la Piața Unirii cu orele. Când nu are de ales și rămâne fără bani, vine cu fetița, care e încă la grădiniță, dar nici cu ea nu mai poate veni foarte des. Dacă adună absențe mai mult de trei zile pe lună (cu excepția celor medicale), fetița nu mai primește tichetul social lunar în valoare de 50 de lei la care au dreptul familiile al căror venit nu depășește 284 lei per membru.

Mădălina are planuri mari pentru copiii ei. Să învețe bine, să facă amândoi liceul. Pe băiat vrea neapărat să-l dea la gimnastică la primăvară. „Mă străduiesc din toate puterile ca ei să ajungă, să nu fie cum suntem noi, pentru că noi dacă nu am avut o școală a fost mai greu. El dacă are niște clase care-i trebuiesc acolo, măcar 12 clase, el poate să se angajeze oriunde. Nu trebuie să trăiască cum am trăit noi, să facă ceea ce am făcut noi. Trebuie să fie altfel.”

În plus, grupul de donatori, care o susține din 2019 pe Mădălina cu o bursă lunară de 600 de lei pe care i-o trimit în tranșe săptămânale, i-a transmis că dacă mai vine cu copiii la cerșit, va pierde acest ajutor, pentru că riscă un dosar penal pentru cerșetoria cu minori și chiar o anchetă socială care să ducă la separarea de copii.

Anemari e convinsă că nu o s-o mai ajute nimeni dacă îi pierde. „Motivul pentru care oamenii o ajută este pentru că și ea a acceptat să facă eforturi. Eu cred că un părinte nu poate să rămână un părinte bun dacă nu are grijă și de sine. Visul nostru este ca ea să termine școala și, la un moment dat, poate o să se angajeze. Dacă nu va crește, ea va fi o piatră de moară pentru ei.”

În ultimii cinci ani, Mădălina le-a promis de multe ori donatorilor că se va duce la fosta ei dirigintă să se intereseze cum ar putea să-și reia studiile. Părea că își dorea într-adevăr asta, chiar dacă mi-a spus de mai multe ori că pentru ea nu mai vede cine știe ce viitor.

Cu ajutorul lui Anemari, din februarie 2020 Mădălina s-a înscris în clasa a VII-a la Liceul Tehnologic Moreni. Nu știm cum îi va fi aici, pentru că încă n-a început cursurile la momentul în care am publicat acest text, dar nu va fi ușor: doar naveta va lua câteva ore bune înainte și înapoi, pentru că Moreni e la 60 de kilometri de casă. Va și costa 30 de lei pe zi.

Mădălina nu părea descurajată de distanță, dar o parte din grupul de donatori s-a arătat descumpănit. Alții au promis să țină aproape de Mădălina în această nouă călătorie și în același timp să caute modalități de a oferi mai mult comunității ei. După vestea cu școala au apărut și o mână de nume noi care au comentat că vor trimite bani pentru navetă.

Mirela Oprea, cea care a creat această rețea de sprijin pentru Mădălina, spune că simte dezamăgirea din mesajele pe care le primește de la oamenii care o mai zăresc pe Mădălina și copiii ei la metrou. Le spune însă tuturor să vorbească cu ea și, dacă cred că-i face plăcere și că e ușor să cerșești, să încerce să facă același lucru o jumătate de zi și să vadă cum se simt. Din punctul ei de vedere, dezbaterea despre abandonul școlar din România pornește de la premisa greșită că individul e cel care renunță. „Este un concept în care eu nu cred sub nicio formă. Școala, comunitatea, are un rol activ în excluderea lor. Școala a exclus-o pe Mădălina, astfel încât ea nu și-a format alte abilități în afara cerșitului. Acestea sunt abilitățile ei și de aceea o mai putem vedea în continuare la metrou, chiar dacă mult mai puțin decât înainte.”

Visul pentru Mădălina din perspectiva Mirelei și a grupului de donatori este „ieșirea din cerșetorie”. „Asta se va putea realiza dacă ea va finaliza cele opt clase, poate și o școală profesională și dacă vom putea să o susținem îndeajuns încât să-și găsească un serviciu stabil. Visul cel mare este ca într-o zi comunitatea noastră să nu mai fie necesară, să devenim șomeri în acest sat al Mădălinei și ea să facă singură ceea ce este bine pentru ea.”

Visul pe care Mădălina și donatorii îl au în comun este ca viața copiilor să fie diferită. La toamnă, băiatul va trece în clasa a II-a, iar fata va începe clasa pregătitoare. Amândoi sunt lăudați de învățătoare și educatoare că sunt isteți, că știu engleză și au memorie bună. Mădălina îi învață mereu poezii. O membră a grupului a reușit prin compania la care lucrează să-și mobilizeze colegii să le ofere copiilor 500 de lei timp de nouă luni, ca să poată ajunge la activități extra-școlare și ca lipsurile să nu-i țină departe de școală. Donatorii promit că vor găsi oportunități de învățare ca să le arate cât mai mult din lumea de dincolo de Cotu Malului. Mădălina visează că, dacă termină școala, ar putea să lucreze la curățenie în grădinița nouă care se va construi în satul ei. Știe că satul simbolic de donatori nu poate să o sprijine pentru totdeauna. „Până la urmă este un ajutor care nu poate să dureze toată viața. Și trebuie să facem și noi ceva pentru copii.”

Mai multe despre Mădălina în podcastul Satul Mădălinei, lansat în 2017 și actualizat recent cu un episod bonus. Îl găsești în orice aplicație de podcast, de la Apple Podcasts, la Stitcher și Spotify.

Acest articol a fost modificat în 2021 ca să protejeze identitatea și demnitatea copiilor Mădălinei în mediul online; versiunea print conține prenumele lor cu acordul părinților.