Învăț să fiu nefumătoare

Acum doi ani, în al doilea an de facultate, am început să fumez. Colegii au fost nedumeriți când m-au văzut cu un pachet de Kent 4. N-am știu să le explic clar de ce mă apucasem. Probabil pentru că vindeam blugi la magazin 12 ore pe zi, trei-patru zile pe săptămână și am început să le cer colegilor câte o țigară ca să mă integrez în conversațiile din pauză. La un moment dat mi-a fost jenă să mai cer și mi-am cumpărat.

Pe munte n-am fumat; la început. Apoi mi-au intrat în reflex obiceiurile de fumătoare de oraș și pe munte, mai ales că nu eram singura din grup. La cabană ieșeam cam la o oră să mai fumăm o țigară, deși era frig.

De la începutul lui iulie încerc să mă las – fumam un pachet la două zile – pentru că nu vreau să gâfâi când încep să urc prima sută de metri spre Mont Blanc. Iată câteva dintre lucrurile pe care le-am observat și învățat:

• mi-am dat seama că nu devenisem într-atât de dependentă încât să stau cu țigara în gură în fața ușilor de la metrou, așteptând să ajungă mai repede în stație.

• îmi place că nu-mi mai miros hainele sau degetele a tutun. Normal că tot o să miros dacă vin dintr-un bar, dar, în general, e mai bine.

• îmi încolăcesc părul pe arătătorul drept sau îmi rod unghiile când cineva fumează în preajma mea, dar nu mănânc din cinci în cinci minute, cum mi s-a spus că o să fac.

• e mai ușor că încerc să mă las de fumat împreună cu o prietenă. Măcar luptăm împreună.

• e haios că acum eu sunt cea care încearcă să spargă perdeaua de fum cu mâna.

• am stat cu o prietenă pe-o bancă. Şi-a aprins trei țigări fără să îmi facă poftă, dar am cedat la a patra (singura pe care am fumat-o în astea două săptămâni).

• am mai tras un fum când am ajuns pe creastă, după o tură în Bucegi, weekendul trecut. Era Kent 8, dar o simțeam de două ori mai puternică și m-a luat amețeala și tusea. Am pasat-o înapoi și am făcut semn cu mâinile și capul că nu mai vreau.

• e ciudat că nu mai pot folosi țigara ca scuză. Nu mai pot să zic că mai fumez o țigară și plec, sau mai fumez o țigară și mă apuc de treabă.

• cel mai greu mi-e să mă despart de țigara de după masă. În schimb, mănânc pe bune. De lene să-mi cumpăr sau să-mi fac ceva de mâncare, preferam să fumez o țigară, pentru că știam că anulează foamea pentru o bună perioadă.

• dintr-o dată, rămân niște bani pe care pot să-i dau pe un film sau pe o piesă de teatru.

PS: Nu am citit faimoasa carte a lui Allen Carr, care te ajută să te lași de fumat, dar cred că totul depinde de mine, oricâte sfaturi aș citi.