Învățături de la TEDxBucharest – Make it happen!

9 noiembrie a fost zi de încărcat bateriile cu TEDxBucharest, a cincea ediție croită în jurul temei „Make it happen!”.…

1012019_625984410785141_1543469284_n

9 noiembrie a fost zi de încărcat bateriile cu TEDxBucharest, a cincea ediție, croită în jurul temei „Make it happen!”. Iată câteva înțelepciuni extrase din cele 17 talks.

Simina Tănăsescu, profesor de drept, despre transplantul de legi: „Dacă vrei să imporți niște legislație nemțească, ar fi bine să poți importa și niște nemți.” // „Nu există transportare  fără transformare.”

Dragoș Dubina, aventurier în lumi arhaice, despre călătoriile în Indonezia și Papua Noua Guinee, triburi, onoare, case ale spiritelor și vânători naulu: „Identitatea ta ca individ e definită de identitatea comunității căreia îi aparții”.

George Popescu, antreprenor, despre mecanismele gândirii antreprenoriale: Dacă ți se strică transmisia la mașină și nu ai bani să plătești un mecaninc, poți să te apuci să te informezi de ce anume ai nevoie ca să o repari singur. Ajută dacă ești doctorand la MIT, cum s-a întâmplat în cazul lui Popescu.

Sabina Alistar, cercetător din San Francisco, originară din Piatra Neamț, despre folosirea modelelor matematice în politicile de sănătate publică: Există formule de cuantificare numerică a costului calității vieții din anii noștri și asta ne poate fi de folos, dacă reușim să nu ne mai înspăimânte.

Yana Buhrer Tavanier, activist în domeniul drepturilor omului, despre campaniile împotriva tratamentelor inumane aplicate adulților și copiilor cu dizabilități intelectuale din regiunea Balcanilor: Un copil cu dizabilitate intelectuală, imoblizat la pat, care plânge “pentru că atât știe și poate el să facă” poate fi un copil care, mângâiat cu blândețe pe creștet, râde cu poftă, ca și cum n-ar fi plâns nicicând.

Mircea Manolescu, doctor în radiologie și inventatorul cabinei anti-cutremur, despre sistemele de protecție împotriva electrosmogului (radiațiile electro-magnetice): Seducția inovației tehnologice călătorește spre trupurile și mințile noastre cu o viteză mai mare decât rezultatele și concluziile studiilor științifice despre efectele ei dăunătoare.

Dorin Ștefan, arhitect, despre cum povestea întâlnirii dintre un maharajah și Brâncuși l-a dus la proiecția unui pavilion destinat publicului care va vizita Muzeul de Artă din Craiova: Procesul de a face trece prin multe des-faceri și răs-faceri, gânduri și răzgândiri.

Mihai Dumitrescu, pasionat de inteligență artificială și managementul informației, despre proiectarea de interfețe inteligente: Folosim deja sisteme inteligente care învață în timp real să se adapteze la modul în care le folosim. Și vom face asta din ce în ce mai mult, în viitor. Nu mai e deloc vorba despre un simplu și inocent joc de șah.

Karina Hollekim, prima atletă femeie din lume înscrisă într-o competiție de Ski BASE, despre cum o viață neobișnuită ca a ei spune o poveste universală:  „Un accident de parașutism, deși ajută, nu este și necesar ca să începem să facem să existe lucrurile pe care le vrem în viața noastră”.

Berti Barbera, muzician, despre căutarea ritmului la care vrem să ne conectăm: „Măsura e partea cea mai importantă a ritmului”.

Paul Radu, jurnalist de investigație, despre jurnalismul open-source și o schimbare de paradigmă: „Imaginați-vă o lume în care fiecăruia dintre noi i-ar păsa de fiecare dintre noi” – o lume în care am interacționa cu informațiile despre societatea în care trăim și guvernele care ne conduc, ca și când am fi jurnaliști de investigație. Alegerea responsabilă, pentru cititor, a modului de interacțiune cu textul jurnalistic și informația pe care acesta o conține este un exercițiu de libertate.

Martin Harris, ambasadorul UK la București, despre agricultură, tehnologie și sistemul de sănătate și politici bazate pe competitivitate: Diplomație e atunci când un ambasador al UK la București recită la TEDx Bucharest “Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie?” lângă o sticlă de Fetească Regală.

Lucian Despoiu, specialist în marketing și comunicare politică, despre puterea digitală: Imigrația politicienilor în mediul digital este mediată de nativi digitali, plătiți să le asigure un proces cât mai lin de integrare și asimilare ca cetățeni.

Florin Georgescu, Asociația Tandem, nevăzător, despre cum a pedalat în tandem mii de kilometri prin țară și prin lume și cum noi alegem dacă ne privim limitele ca pe niște îngrădiri sau ca pe un punct de creștere: „Eșecul face parte din firescul vieții – de când ne naștem și până murim viața noastră e presărată cu tot felul de pierderi. Și e bine să știm asta. Și să alegem să facem astăzi ce putem să facem astăzi, când încă mai putem să facem ceva”.

Ion Neculai, co-fondator IKEDOO, despre jucăriile pot fi uneori mai eficiente decât cărțile când vrem să-i învățăm, de exemplu, geometrie pe copiii noștri: Să încercăm să învățăm, alături de copiii pe care îi educăm, să concurăm doar cu noi înșine, în vreme ce cooperăm cu toți cei din jurul nostru.

Alin Uhlmann Ușeriu, președinte Tășuleasa Socialdespre lemn și cum se schimbă oamenii care înțeleg că trăim cu toții în aceeași pădure: „Copacii nu se bat între ei niciodată pentru teritoriu. Ei se bat întotdeauna pentru lumină.”

Grigore Leșe, solist de muzică populară, n-a vorbit ci a horit. „Omul trebuie mai întâi să horească – înainte de răsăritul soarelui, pentru a avea el putere asupra zilei, nu ziua asupra lui”.

* Au cântat: Moonlight Breakfast și Silent Strike.

– a consemnat Ramona Cherciu