[Les Films de Cannes] În mintea lui Gaspar Noé. Despre dragoste și alte controverse

E o scenă în Love, cel mai nou film al lui Gaspar Noé, în care Murphy, un tânăr student la film, îi spune cu înflăcărare Electrei, studentă la „arte frumoase”, că dorința lui cea mai mare e să facă un film despre sexualitatea sentimentală. „Sexul se află în mijlocul vieții fiecăruia dintre noi, dar nu și pe ecran”, a spus și Noé la o conferință în cadrul Les Films de Cannes a Bucarest.

În Enter the Void (2009), un alt film al său, protagonistul ajunge la un moment dat în toaleta unui bar, unde încearcă să scape de o cantitate considerabilă de droguri înainte ca polițiștii care îl urmăresc să dărâme ușa. Scena e copiată aproape la milimetru dintr-o proprie experiență a lui Noé de când avea 19 ani și lucra la un film în Argentina. A doua cea mai puternică doză de adrenalină din viața lui, și-a amintit el râzând.

Noé e peste tot în filmele lui. Prin numele și cuvintele personajelor, prin întâmplări inspirate din viața lui sau din cea a persoanelor apropiate. Și nu se explică pentru asta, așa cum nu vrea să-și pună cinematografia în cuvinte pentru a-și încadra filmele în vreun gen: „Un film e un film, un tablou e un tablou. Se definesc pe ele însele.”

Proiectat în premieră în România la Les Films de Cannes a Bucarest, Love e o poveste despre melancolia și suferința cauzate de pierderea unei iubiri provocatoare de dependență. Murphy (Karl Glusman), căsătorit cu Omi (Klara Kristin) și tatăl unui fiu de doi ani, retrăiește momentele cheie ale relației pe care a avut-o în trecut cu Electra (Aomi Muyock). Principala controversă apărută în jurul filmului – una stupidă, crede Noé – privește scenele de sex nesimulat între actorii principali.

Am stat de vorbă cu Gaspar Noé și am aflat puțin din ce e în mintea unui regizor controversat și autoironic, fiu al unui pictor argentinian celebru, iubitor de Kubrick și de „oameni reali”.

Fotografii: Adrian Manolache/ Les Films de Cannes a Bucarest

Ideea pentru Love

• Am avut ideea de a face filmul ăsta acum 15 sau 13 ani, înainte de Irreversible. Acum trei ani a fost lansat La Vie d’Adele, un film mai puțin nesenzual decât majoritatea, dar… de ce nu vedem filme în care oamenii se sărută, se îmbrățișează, plâng, țipă și fac sex? De ce e sexul separat de viața reală și de ce viața nu poate include sexul într-un mod plăcut? E în centrul vieții fiecăruia dintre noi, dar nu e pe ecran. Dependența de dragoste e cel mai întâlnit lucru, aproape toată lumea a trecut prin așa ceva.

• Murphy e un băiat care studiază filmul, care se îndrăgostește de o fată (Electra), care e și ea artist, apoi devin dependenți (unul de altul), se sărută, fac sex, se sărută, fac sex, se trezesc, țipă, se ceartă. Iar într-un punct se despart nu pentru că nu se iubesc unul pe altul, ci pentru că există tentații în jur cărora nu le pot face față. Și pentru că e mult mai ușor să fii infidel decât să accepți că și cealaltă persoană a fost. Cei doi ar trebui să supraviețuiască, dar sunt prea tineri.

Titlul filmului

• În primul draft, proiectul se numea Danger. Să te îndrăgostești e periculos. Îți poate distruge viața, puteți avea copii, puteți ajunge în tot felul de locuri care vă pot face viața de căcat. Danger era titlul pe care îl aveam înainte să filmez Irreversible. Le-am propus filmul și lui Vincent Cassel și Monicăi Bellucci. Au spus într-un fel „Da, avem oarecum bani să facem filmul”, iar apoi, când au citit scenariul, care avea 5 pagini, au spus „Nu”. Cu banii ăia am făcut Irreversible.

Alegerea unor actori neprofesioniști

• Ştiam ce vreau să văd pe ecran: voiam ca fata să fie frumoasă, voiam ca băiatul să fie amuzant. Nu îmi păsa dacă el arată bine sau nu. Inițial mă gândeam să caut un tip ca Dustin Hoffman sau Harmony Korine, un tip scund, cu un nas mare, dar amuzant. Dar nu am găsit cuplul. Procesul de casting e lung și, în cazul ăsta, când le ceri oamenilor să se sărute, trebuie să funcționeze pe ecran. Dacă nu sunt îndrăgostiți sau atrași unul de altul, trebuie măcar să aibă o încredere reală.

• Să faci dragoste e cea mai frecventă situație, în special în cazul oamenilor care se iubesc. Dar cum reproduci asta pe ecran? M-am gândit că ar fi mai ușor să găsesc un băiat și o fată care se bucură sau s-au bucurat în trecut de actul de a face sex, sau se bucură să se sărute, pentru că e un soi de legătură care există deja. Când Vincent Cassel lua în considerare varianta de a face filmul, a spus „Există oameni obsedați de Monica sau de mine sau de noi doi. Viața noastră sexuală e singurul lucru care ne-a rămas și care e al nostru. Pentru că e privat.” Pentru cele mai multe cupluri cred că e la fel: vor să protejeze lucrul ăsta pentru că e sacru. Așa că mi-am dat seama că trebuie să găsesc un băiat și o fată care nu erau un cuplu.

• Cei doi (Karl și Aomi) s-au sărutat pentru prima dată în prima zi de filmare. Nu erau un cuplu, dar se potriveau. Și mi-am zis că, dintre toți tipii pe care îi văzusem, el e cel mai cool, e amuzant. Și el era singurul care chiar era actor. Aomi și Klara nu mai filmaseră niciodată. Era și extrem de înalt. Păreau frate și soră. Dacă aș fi ales o fată mai scundă, el ar fi fost masculul dominant și nu am vrut asta. Am vrut o figură feminină dominantă.

Chimia între personaje

• Chimia există între doi oameni, nu o creezi. Poate doar o intensifici. E mult mai ușor când lucrezi cu oameni inteligenți care înțeleg că fac un film despre un subiect care e parte din viața reală. Cred că cei doi trecuseră prin situații similare. Nu inventezi o lume și le spui cum ar trebui să fie lumea aia. Cu siguranță sărutaseră deja oameni în cel mai frumos mod posibil înainte să începem să filmăm. Deci ai amintirea emoțională a ceea ce ai făcut când erai îndrăgostit.

Structura invers cronologică

• De fapt am scris primul draft al acestei povești înainte de Irreversible. Sunt multe asemănări între cele trei filme (Love, Enter the Void, Irreversible), pentru că toate provin din aceeași perioadă de timp. Sunt interconectate. E vorba de aceeași lume, o dată în Japonia, o dată în Paris.

• Cât despre structura temporală, cu flashback-uri, așa funcționează mintea. Nu există un film situat în prezent despre timpul trecut, în care trecutul ar avansa cronologic. Nu așa funcționează memoria ta. Când te gândești la propriul trecut, o faci într-un mod foarte emoțional. Ai un flashback, după care îți aduci aminte că era un tip în cameră, tipul spune ceva la un moment dat, ceea ce îți amintește de ceva ce ți-a spus tatăl tău când erai copil. Memoria are propriul ei fel de a funcționa și cu siguranță nu e unul cronologic.

Scenele erotice

• Scenele erotice nu au fost dificile, pentru că nu aveau dialoguri de învățat. De exemplu, Aomi era mai îngrijorată în privința scenelor în care trebuia să fie amuzantă sau cool decât în privința scenelor nud. A fost mai dificil să găsesc persoanele potrivite care să joace în film, dar odată ce ne-am aflat pe platou, sărutatul nu era dificil. Îmbrățișatul nu era dificil.

Definiția unui bun regizor

• N-aș ști ce înseamnă să fii un bun regizor, dar cred că e asemănător cu a ști să dai petreceri bune – să aduni cei mai buni oameni la care te poți gândi, să ai cel mai bun loc, să aduci cel mai bun alcool, să aduci cea mai bună muzică, iar petrecerea e probabil să fie bună, atâta timp cât nu ai o persoană enervantă în echipă. E nevoie de un singur asistent de regie prost pentru a distruge întreaga atmosferă. Așa că trebuie să te ocupi de casting pentru fiecare membru din echipa ta, să știi că toți sunt relaxați și inteligenți.

• Pentru toate scenele nud știam că nu voiam ca persoanele care se vor dezbrăca în fața camerei să fie înconjurate de zece tipi, așa că am filmat toate scenele alea chiar la începutul filmului, cu o echipă foarte restrânsă. Iar în încăpere ne aflam doar eu, directorul meu de imagine și asistenta mea de regie. Mi-am dorit ca asistentul meu de regie să fie fată și să fie o fată foarte relaxată, drăguță și veselă, doar pentru a mă asigura că actorii nu se simțeau într-un context pervers.

• Singurele probleme pe care știu că le-au avut cele două actrițe principale au fost mai ales cu familia lor: cum aveau să reacționeze părinții lor. Karl i-a spus mamei lui despre ce film e vorba și că vă trebui să-și arate sexul. Din câte îmi amintesc, tatăl lui vitreg i-a spus: „Fă-o, fă-o!”.

• În cazul lui Aomi, prima persoană căreia i-a spus a fost tatăl ei. Pentru mama ei și-a luat mai mult timp înainte să-i spună, pentru că mamele sunt mai protective. Acum totul e bine.

Despre un cuplu perfect în viața reală

• Părinții mei au fost împreună 55 de ani. Au făcut multe prostii, dar un cuplu perfect e un cuplu care supraviețuiește tuturor problemelor. Cred în noțiunea de cuplu, deși monogamia nu e în codul genetic; ea face parte din codul social, e o înțelegere verbală între doi oameni.

Origini și influențe artistice

• Tatăl meu (pictorul Luis Felipe Noé) e un artist vesel. Face bani făcând ceva ce îi place, are mulți prieteni. Eu nu sunt artist, eu doar fac filme. Există o latură artistică, dar și una mecanică, tehnică sau comercială. E aproape o meserie diferită. E mai aproape de a fi arhitect sau de a avea o revistă. Pui imagini, pui cuvinte, iar la final trebuie să ai grijă să le aduci bani oamenilor cu care ai lucrat. Nu ești un artist liber. Ca pictor, ai o libertate mai mare.

• Cu toții avem idoli. Tatăl meu e idolul meu. Mai am și alți idoli necunoscuți. Sunt cei care fac filme care m-au făcut să visez. Îmi amintesc când am văzut 2001: Odiseea spațială când aveam 7 ani. Ești în transă, te simți de parcă cineva ți-a dat droguri. 2001 a fost primul meu drog, drog psihologic.

• Dintre părinții mei, mama era cea mai mare amatoare de filme. La 12 ani m-a dus să văd filmele lui Fassbinder, la 18 ani m-a dus să văd Salo al lui Pasolini. Am fost să văd filmul ăsta în seara zilei în care am împlinit 18 ani. Acum Salo e interzis celor sub 16 ani, iar Love, care nu conține imagini de cruzime, e interzis sub 18 ani.

Definiția dragostei

• Sunt atâtea definiții care sună mai bine ca altele. Una dintre preferatele mele e cea a lui Platon: Dragostea e o boală mentală. Poți spune și opusul. Cuvântul dragoste e ca o țară, poți pune ce vrei înăuntru.

• E o problemă în limba engleză și în franceză. Există un cuvânt pentru două lucruri care sunt legate între ele, dar au sens diferit. Unul este „a iubi”, celălalt este „a te îndrăgosti” sau „a fi îndrăgostit”. Există sentimentul pe care îl știm cu toții: să îți iubești copilul, părinții, fostul iubit sau fosta iubită. Vrei să îi protejezi pe oamenii care vrei să te protejeze. Dar există și o altfel de dragoste, destul de diferită. Pasiunea carnală – devii obsedat de persoana respectivă, vreți să faceți sex tot timpul, vrei ca persoana să te dețină așa cum tu o deții pe ea. Jocul ăsta e foarte plăcut și foarte dureros. Ar trebui să aibă alt nume, pentru că e mai precis.

Metode de filmare

• Sunt două motive pentru care nu am folosit camera plutitoare și în Love. Pentru că am mai făcut-o o dată (în Enter the Void) (…) și pentru că am știut și că sistemul de camere 3D va fi foarte greu. Am zis să încercăm să folosim imagini stabile pentru moment. În plus, o cameră stabilă cu care filmezi 3D creează sentimentul că spionezi o realitate.

Procesul de editare

• Editarea e una dintre cele mai distractive părți din întregul proces al unui film. De ce să lași pe altcineva să editeze și să se distreze în timp ce tu stai la ușă? E ca și cum un pictor și-ar pune pensula în mâna altcuiva și i-ar spune ce să facă, iar el ar sta pe canapea. Când nu editezi, stai pe canapea. Îmi place să țin pensula chiar eu.

Muzica din film

• Știam încă de la început că voiam să pun multă muzică în film. Voiam să pun Velvet Undergrond, voiam  să pun și Cat Stevens – Wild World. Dar am filmat fără să ne gândim deloc la muzică. În scenele de dans din club ei nu dansau de fapt pe nimic. Odată ce am avut primele imagini în camera de editare, am început să încerc propriile mele melodii preferate. De exemplu, solo-ul de chitară Maggot Brain de la Funkadelic și o piesă de la Pink Floyd care îmi place, pe care mi-a recomandat-o cineva. Mi-am întrebat toți prietenii care e cea mai melancolică muzică la care se pot gândi.

Ce înseamnă o poveste bună

• Poveștile bune au puncte de schimbare universale, momente care tratează teama de moarte sau instinctul de a te reproduce. Filmele de genul ăsta sunt cele cu care te poți identifica.

• În viață îți amintești în special momentele dureroase, pentru că adrenalina se imprimă în memoria ta. Dacă te gândești la orice poveste de dragoste, creierul e structurat astfel încât să țină minte părțile proaste. Bucuria, extazul nu se află în zona de focus. E ca o senzație muzicală pe care o ai în interior, care a fost minunată, dar atât. Dacă, în schimb, iubitul sau iubita ta îți spune vreodată o minciună, sau dacă ai vreun accident de mașină, eliberezi multă adrenalină în corp, iar adrenalina fixează amintirea și reiei întruna momentul respectiv în mintea ta.

Despre consumul de droguri ca documentare pentru filme

• Am făcut multă cercetare pentru Enter the Void. Aș spune că sunt curios, dar atent. N-am fost niciodată un drogat, dar de fiecare dată când un prieten îmi spune „Am psihedelicele astea noi”, eu zic „Vreau să încerc, vreau să încerc”. Dar îl las pe el să ia primul, ca să știu cât de puternic e sunt. Și odată ce știu asta, pot să spun „Dă-mi jumătate” sau „Dă-mi o doză întreagă”. Când am știut că fac Enter the Void,am vrut foarte mult să-mi aduc înapoi imagini din trecut. De fapt însă, de cele mai multe ori te simți pur și simplu pierdut. De când am terminat Enter the Void, nu am mai luat psihedelice.

• Cât despre experiența în afara corpului, nu cred că există. Nu cred în reîncarnare, nu cred în supraviețuirea sufletului separat de carne, dar am citit despre asta când aveam 20 de ani și de aici a venit proiectul meu. Am vrut să fac un film despre subiectul ăsta, așa cum Spielberg a făcut un film despre marțieni. Nu e nevoie să crezi că marțienii există, spui doar că există o nevoie comună de a crede în marțieni și faci un film despre acea nevoie socială – sau umană.

Eroticul în dragoste

• În zilele noastre, când tinerii vor să știe cum va decurge viața lor, caută pe internet „a face dragoste” și la doar nouă, zece ani văd fetele astea cu sexul epilat total, cu tatuaje, înconjurate de bărbați masivi. Sunt imagini foarte murdare, sunt imagini de dominare. Și asta e educația lor, fie că vrem sau nu, e modul în care generațiile acestea percep dragostea în zilele noastre.

• Eroticul din dragoste dispare în toate mediile, nu vezi pe internet filme cu oameni care se sărută. (…) Devenim tot mai seci pe zi ce trece. Vezi imagini cu războaie, dar nu vezi imagini în care oameni fac dragoste.

Ideluri de frumusețe

• Pentru mine un ideal de frumusețe e Aomi. Are un corp amazonian, îmi plac femeile puternice. Poate de asta în film am vrut inițial ca cealaltă fată să fie mică și asiatică. Unii bărbați sunt obsedați de femeile tip păpușă, eu sunt obsedat de femeile puternice tip amazonian.

Încadrarea filmelor sale într-un anumit gen

• Filmele mele sunt cinematice, deci îmi definesc cinematogafia. Nu voi pune asta în cuvinte. Un film e un film, un tablou e un tablou. Se definesc pe ele însele.

Când ajunge un film să fie artă

• Godard făcea opere de artă. Filmele sunt artă atunci când sunt proiectate într-un muzeu. Un prieten mi-a spus odată că vrea să proiecteze Love în Centrul Pompidou. I-am spus să o facă, filmul era gata. Dar adevărul e că îmi place mult mai mult publicul pe care îl găsești în sălile obișnuite de cinema decât cel din muzee.

• De fiecare dată când mă duc la un eveniment legat de artă, ce îmi displace cel mai mult sunt oamenii. Nu artiștii, ci oamenii. E ca și cum te-ai duce la Săptămâna Modei în Paris. Fetele au săptămâna modei, băieții au săptămâna artei. Mie îmi place să fac filme reale cu oameni reali pe ecran, pentru oameni reali.