Lisa Taddeo: „Scriu orice idee îmi vine doar ca să mi-o scot din cap”

Am descoperit-o pe scriitoarea Lisa Taddeo în vară, când cartea ei nu fusese încă tradusă în limba română, dar stârnise deja discuții pe Goodreads. Scriitura narativă extrem de intimă m-a prins de la nota autoarei, care explică procesul de documentare și intenția de a dezvălui pe deplin dorința feminină.

Trei femei este un portret minuțios și crud al dorinței feminine, documentat vreme de opt ani. Opt ani în care Taddeo a traversat Statele Unite ale Americii de șase ori, a lipit afișe prin baruri și băi, a organizat întâlniri cu femei din comunitate, s-a mutat în orașele în care locuiau personajele ei, a făcut chiar și multitasking, scriind mesaje și alăptând în același timp, după ce s-a născut fiica ei. A vrut să găsească protagonistele potrivite, femei dispuse să împărtășească cele mai intime aspecte ale vieții lor pentru a le face publice – mai ales cele legate de sexualitate.

Personajele la care s-a oprit sunt trei femei obișnuite, care trăiesc însă vieți familiare, cu care e ușor să te identifici. Lina este o gospodină din Indiana, pe care soțul ei nu a mai sărutat-o de ani de zile; Maggie este o tânără care a avut o relație cu profesorul ei de engleză din liceu, un bărbat căsătorit; Sloane este o femeie care face sex cu alți bărbați, uneori doar ca să-i facă pe plac soțului ei, care iubește s-o privească. Taddeo pune lupa deasupra experiențelor lor și ne lasă să navigăm prin nămeți de intimitate, confuzie, vinovăție și gânduri rostite cu voce tare.

Pentru că citisem mai multe interviuri despre cum le-a găsit pe cele trei femei și care a fost procesul de documentare al cărții (poți citi despre asta aici și aici și aici, iar primul capitol e și pe site-ul DoR), am vrut să aflu mai multe despre femeia din spatele cărții, despre cum trăiește și cum muncește, mai ales după ce a scris această radiografie intimă și complexă a dorinței feminine și a devenit mamă.

(Interviul de mai jos a fost realizat în limba engleză și a fost editat pentru concizie.)

Ai petrecut foarte mult timp cu Maggie, Lina și Sloane. Cum ai reușit să ai și o viață a ta în acea perioadă, să nu te doboare emoțional tot ce auzeai și trăiai alături de ele?
Nu prea am avut o viață. Am născut-o pe fiica mea spre finalul documentării și asta a luat foarte mult timp, dar am și continuat să lucrez foarte mult. Mi-am luat probabil două săptămâni și jumătate ca să fiu mamă, apoi m-am întors la vorbit zilnic cu femeile din carte. Asta s-a întâmplat mai ales în timp ce documentam viața lui Sloane și a fost de ajutor faptul că nici ea nu avea foarte mult timp pentru că lucra tot timpul la restaurant. Vorbeam foarte mult pe email și ne vedeam o dată sau de două ori pe săptămână, în timp ce cu Lina mă vedeam aproape zilnic și cu Maggie țineam legătura zi de zi prin SMS-uri.

Ai devenit mamă în timp ce documentai poveștile celor trei femei. Cum a fost perioada aceea pentru tine?
A fost greu, dar m-a făcut să mă simt mai puțin singură, cum m-am simțit în majoritatea timpului în acest proiect. Am început să fac totul cu fiica mea, am luat-o cu mine peste tot: mergeam în baruri cu ea într-un sistem de purtare în care era lipită de pieptul meu și vorbeam așa cu oamenii. Seara, îi dădeam mesaje lui Maggie, eleva de liceu care a avut o relație cu profesorul ei, în timp ce Fox era la pieptul meu. Am făcut mult multitasking. Toate cele trei femei au cunoscut-o pe Fox pentru că era pur și simplu mereu acolo cu mine. Gândindu-mă acum la asta, cred că a fost chiar de ajutor, m-a făcut să mă simt mai puțin ciudat, deși poate era ciudat că umblam cu un copil legat de mine în toate locurile alea. Nu am plecat nicăieri fără ea, dar nici nu am fost ca una dintre femeile alea complet absorbite de copii lor. Deși m-am trezit de fiecare dată când s-a trezit și ea și i-am spălat fundul și cred că e absolut adorabilă, nu am sufocat-o cu iubire.

Ai spune că te raportezi la dorință diferit, acum că ești mamă?
Sunt probabil mai puțin interesată de dorința mea și mult mai interesată de ce are fiica mea nevoie, pentru că ocupă foarte mult spațiu în viața mea. În plus, de când cu cartea, totul a fost despre dorințele femeilor și nu am mai avut timp să mă gândesc la nimic altceva. Cred că dorința mea a cam dispărut momentan.

Ai spus într-un interviu că mariajul lui Sloane (care face sex cu alți bărbați în timp ce soțul ei privește) ți se pare cel mai sănătos dintre toate relațiile din carte. De ce?
Da, așa e. Chiar dacă Sloane a fost confuză cu privire la ce făcea cu viața ei și poate nu era mereu sigură dacă voia sau nu să aibă relații cu alți bărbați în timp ce soțul ei îi privea, dacă voia pentru ea sau mai degrabă ca să-i satisfacă lui dorințele, ea și soțul ei au fost mereu foarte generoși unul cu altul, comunicau foarte activ, iar el a avut mare grijă de ea dintotdeauna.
Spre exemplu, în ziua în care ea a împlinit 40 de ani, soțul ei i-a pregătit o petrecere surpriză la care i-a invitat pe absolut toți prietenii ei, din toate punctele importante ale vieții ei: copilărie, liceu, facultate, i-a contactat pe toți, i-a adus în oraș și cazat în hotelurile din zonă. Făceau lucruri de genul ăsta unul pentru celălalt. Făceau sex în fiecare zi și aveau o atmosferă zilnică de intimitate. Lucrau împreună și totuși nu se săturaseră unul de altul, era multă comunicare și dorință de a fi împreună.

Relația ta cu soțul tău cum e? Știu că el s-a mutat în orașul în care locuia Lina doar ca să fie mai aproape de tine.
El a crezut în cartea asta mai mult decât mine uneori. De fiecare dată când ziceam „Doamne, asta nu o să iasă bine”, el mă readucea la realitate. De fiecare dată când aveam dubii, mă ajuta să găsesc piesele potrivite din puzzle ca să văd mai obiectiv tot procesul. A fost întotdeauna incredibil de motivant, dar am avut și discuții din cauza faptului că eu lucrez zi de zi.
Când nu lucrez pentru carte, sunt în turneul de promovare a cărții sau lucrez la altele, așa că ajunge să se supere pentru că lucrez atât de mult. Sunt acolo când fiica mea vine de la școală, dar mă întorc la muncă imediat după ce adoarme și mai lucrez până pe la două noaptea. El crede că problema e că niciodată nu iau pauză; creierul meu e mereu treaz și se gândește la lucruri. Iar eu știu că trebuie să termin totul și să respect toate deadline-urile, pentru că sunt nevrotică. Am spus că după ce termin cartea, munca asta non-stop se va termina, dar acum lucrăm împreună la adaptarea cărții într-o serie limitată pentru Showtime, un canal american de televiziune.

Te-ai identificat în vreun moment cu vreuna dintre cele trei femei?
Cu toate. Dar cel mai mult cu Lina, pentru că ea mi-a oferit cele mai intime detalii ale vieții ei, pentru că era așa o rană crudă de obsesie. Am cunoscut-o pe când era chiar în mijlocul întâmplărilor cu Aidan, iubitul ei din liceu cu care începuse o aventură. Spun că mă identific cel mai mult cu ea pentru că atunci când cineva îți arată toate astea, acea adâncime a sufletului ei, îți amintești toate acele mici lucruri pe care le-ai simțit și tu de-a lungul timpului în viața ta, chiar dacă nu ai fost atât de curajoasă încât să le spui.

După #metoo, discuțiile despre abuz și viețile femeilor s-au întețit în spațiul public. Unde ai vrea să ajungă cartea ta și ce discuții ai vrea să aprindă?
Cred că, odată cu #metoo, am început să vorbim foarte mult despre ceea ce nu vrem, iar ceea ce s-a întâmplat a fost că am ajuns să ne fie frică să vorbim despre ceea ce vrem – pentru că ceea ce vrem merge împotriva a ceea ce nu ar trebui să vrem. E o problemă, asta ne anulează cumva și ceea ce sper e ca oamenii, și mai ales femeile, să simtă că e OK să vrei persoana nepotrivită, e OK să fii într-o relație nesănătoasă. Nu în sensul în care e OK să fii abuzată, ci și în sensul în care placi pe cineva, acea persoană nu te place și tu continui să fii acolo.
Momentul ăla când prietenii tăi spun „Ce-i cu tine? Nu mai fi așa slabă”. Cred că asta e nedrept din partea prietenilor pentru că toți ajungem la un moment dat să ne dorim pe cineva sau ceva nepotrivit pentru noi.
Spre exemplu, la un moment dat, mai mulți prieteni mi-au spus să nu mă mai văd cu [soțul meu] Jackson, pe vremea când doar ieșeam. Totul pentru că m-a întrebat odată dacă vreau să merg cu el la un festival de muzică, despre care nu a mai menționat nimic apoi, dar totuși el s-a dus și am continuat să vorbim. Atunci, prietenii mei mi-au spus „De ce continui să vorbești cu cineva care te-a invitat undeva și apoi s-a prefăcut că nu a făcut asta niciodată?”, iar eu nu ziceam decât că „da, știu, dar îmi place de el”. Am aflat mai târziu că nu m-a chemat pentru că aflase că nu urma să aibă o cameră doar pentru el și-i era rușine să-mi spună.
Asta nu înseamnă că Lina ar fi trebuit să aștepte după Aidan toată viața ei, pentru că situațiile sunt diferite, dar cred că sunt lucruri din care înveți. Mă uit deseori în urmă la o grămadă de chestii prin care am trecut cu alți oameni și niciodată nu mă gândesc că au fost o pierdere de vreme.
Singura chestie cu care simt că mi-am pierdut vremea e relația de șapte ani cu iubitul meu din liceu, care acum mi-e unul dintre cei mai buni prieteni. Eram foarte implicați în relație amândoi, ne certam foarte puțin, a fost acolo pentru mine după ce părinții mei au murit, era un tip grozav și aveam o relație foarte sănătoasă, la care mă gândesc acum ca la o pierdere de vreme, pentru că nu l-am mai iubit cu adevărat după anul trei de relație. În același timp, am fost în relații mai puțin sănătoase la care mă uit acum în urmă și-mi zic „asta a fost nasol, dar m-a ajutat să cresc într-un fel în care relația sănătoasă nu a făcut-o”.

Ai spus la un moment dat într-un interviu că vorbim foarte mult despre daddy issues, dar aproape niciodată despre mommy issues. Care a fost relația cu mama ta și cum se reflectă în viața ta azi?
Mama mea n-a vorbit niciodată despre dorință. Câteodată mă gândesc dacă chiar a avut vreuna. Dorința ei era să aibă grijă de casă, de copii, de tata, și tot ce spunea era mai degrabă dur, dar era o formă de autoapărare. Cum a fost și ce mi-a zis la finalul cărții, „nu-i lăsa să te vadă fericită”, dar și că nu o să fiu o mamă bună. Nu mi-a spus asta stând jos și privindu-mă în ochi, ca și cum ar fi o persoană crudă. A spus asta pentru că niciodată nu voiam să fac aia și aia și aia, nu aveam grijă de lucruri, dar în mare parte glumea. M-a afectat? Sigur. Mă gândesc la asta o dată pe săptămână? Absolut. M-a afectat, dar nu cred că intenția ei a fost crudă.
Spre exemplu, eram într-un magazin Dolce&Gabbana când eram în liceu, probam această rochie superbă, iar când am ieșit din cabina de probă, o doamnă de acolo a exclamat un „UAU, ești superbă”, iar mama a zis doar „ești foarte drăguță”. A spus-o într-un mod foarte cald, dar eu am rămas cu ideea că cealaltă doamnă a spus că sunt superbă, iar mama a zis că sunt drăguță. „Ah, deci nu sunt superbă așa cum a zis femeia aia?” Deci da, am mommy issues.
Tatăl meu îmi spunea tot timpul că sunt cea mai tare, că pot să fac orice. Chiar îi arătam zilele trecute soțului meu poze cu mine și cu tata, unde se vede că el se uită întruna la mine, iar eu mă uit direct în cameră, adică la mama, care face poza. E destul de clar că, pentru tata, totul era despre mine. Pentru mama, nu era chiar așa.
Din cauza relației mele cu mama, sunt foarte grijulie cu femeile din jurul meu și vreau ca femeile mai în vârstă să mă placă. Cum ar fi agenta mea, care nu e decât cu vreo patru ani mai mare decât mine, dar pe care eu o văd ca pe un adult. Astfel că, de fiecare dată când predau ceva, vreau să fie mândră de mine, vreau să mă placă. Cu bărbații nu prea-mi pasă. Cu cât îmi pasă mai puțin de ei, cu atât mai mult vor încerca ei să fie mai grijulii cu mine. Însă aș vrea ca fiica mea să nu gâdile niciun ego, fie că e de bărbat sau de femeie.

Ai spune că faptul că mama ta nu își exprima sentimentele așa ușor te-a influențat și pe tine în felul în care te exprimi cu alți oameni din viața ta acum?
Mama mea a fost distantă față de mine și, într-un fel, și eu sunt la fel față de fiica mea. Dar nu distantă în sensul că nu vorbeam, ba chiar vorbea cu mine de parcă aș fi fost o femeie de 40 de ani încă de când aveam șase – mă întreba ce cred despre asta și asta.
Și cred că fac și eu asta cu fiica mea. Ea vrea să se joace de-a sirenele și eu vreau să vorbesc cu ea despre școală, despre ce crede despre persoana asta sau astalaltă. Cred că parte din distanța mea, ceea ce e destul de trist, vine din faptul că mi-am pierdut părinții, câinele, unchii, bunicii, aproape tot ce aveam destul de devreme. De-asta suferința e și așa de interesantă pentru mine, pentru că am avut parte de multă și am plâns aproape un deceniu. De-asta nici nu zbor niciodată fără fiica mea, ca să n-o abandonez în felul în care am fost eu abandonată. Într-un fel, parcă nu vreau s-o iubesc atât de mult pe cât o fac, pentru că mi-e teamă să n-o pierd.
Așa că uneori mă abțin de la anumite gesturi și mă întreb dacă și mama mea făcea aceleași lucruri pentru că și ea a avut parte de foarte multe pierderi până la 30 de ani. Cred că lucrurile astea m-au format ca mamă, cred că semăn cu ea și mai cred că atunci când a zis că nu o să fiu o mamă bună, s-a gândit și la ea, a vorbit practic și despre ea.

Care a fost cea mai importantă lecție jurnalistică pe care ai învățat-o lucrând la cartea asta?
Cred că am avut dintotdeauna empatie și compasiune pentru oameni, dar cartea asta mi-a pus compasiunea pe steroizi, cum se zice. Faptul că m-am gândit și am vorbit cu ele despre cum se simt la fiecare pas al documentării a fost cea mai importantă lecție. M-a ajutat să mă simt bine pentru că sunt o grămadă de întrebări morale atunci când documentezi viețile oamenilor simpli, care nu sunt în lumina reflectoarelor.
Ce m-a învățat cartea asta e să mă gândesc că, dacă cineva are o zi proastă, poate trece prin ceva, poate i s-a întâmplat ceva rău. Acum câteva luni eram în Londra și am dat să traversez uitându-mă în direcția greșită, pentru că ei au sensurile de mers diferite, și o mașină aproape că m-a lovit. Șoferul a început să țipe la mine și să mă insulte și primul meu gând a fost „OK, poate că trece printr-un divorț sau ceva” și asta încerc să fac mult mai des acum, în loc să țip înapoi.

Care e relația ta cu munca?
Cred că uneori sunt destul de neglijentă cu munca mea. Unii oameni sunt perfecționiști, eu nu. Uneori, dacă e foarte important, o să fiu, dar de cele mai multe sunt doar conștientă că va fi editat, va fi timp, așa că prefer să dau ceva care nu e perfect la timp. Cred că cel mai important lucru e să trimiți munca efectiv și să respecți deadline-ul. Nu-mi pasă de perfecțiune, dar îmi pasă foarte mult de propozițiile mele, de cum sună, de ce cuvinte folosesc și ce transmit. Nu-mi pasă la fel de mult de structură, spre exemplu. Cred că am ajuns și într-un punct în care nu mai am nevoie de foarte multă editare. Și nu o spun într-un mod arogant, cred doar că am ajuns într-un punct în care ori oamenii au încredere în mine, ori pur și simplu sunt într-un punct în care înțeleg ce vor oamenii de la mine și livrez ca atare.

Cum ajungi în zona de scris, ai așa ceva? Ai nevoie de o atmosferă ca să începi să scrii?
Nu am. Și soțul meu mă urăște pentru că noi lucrăm acum împreună la show-ul ăsta TV pentru Showtime și el are nevoie să intre în atmosferă, să meargă la o cafenea, să stea acolo. Dacă îl întrerupe cineva, s-a terminat, trebuie să se apuce din nou mâine. Ceea ce pe mine mă enervează pentru că avem deadline-uri și eu pot să continui să muncesc fără să intru în vreo zonă. Eu sunt genul care stă, muncește, iese la cină, se întoarce, scrie din nou. Am multă anxietate și creierul meu îmi spune mereu „termină cu asta, termină”. Dacă pun niște cuvinte pe hârtie, mi se activează modulul de șoarece pe rotiță – mă învârt pe rotiță până pun pe foaie tot ce trebuie pus. Scriu orice idee îmi vine doar ca să mi-o scot din cap, să nu continui să mă gândesc întruna la ea. Telefonul meu e mereu plin de idei și gânduri. Dacă am 15 minute, o să scriu ceva. Dacă nu pot să dorm, mă duc la masa de scris. Când mă bag în pat, scriu pe telefon. Mereu scriu.

Ai vreun sfat pentru scriitorii începători?
Trimite textul. Just do it, ca Nike. Nu supranaliza, citește și scrie. Citește foarte mult și scrie și trimite textul. Nu-ți cheltui banii pe cursuri de scris, cred că cititul este mai bun decât toate cursurile de scris.

Dacă ți-am trezit curiozitatea despre carte, poți citi un fragment aici. Luna aceasta, cartea Trei femei face parte din Abonamentul Susținător și poate ajunge la tine, alături de patru numere DoR, dacă intri în comunitate (sau îi faci un cadou abonamentul unui om drag). Cartea a apărut toamna asta la editura Litera.