Lupta pentru încredere

În ultima zi din ianuarie, deși nu-mi vedeam capul de treabă, m-am dus la un eveniment cu doi foști miniștri din guvernul Cioloș, Vlad Voiculescu de la Sănătate și Dragoș Pîslaru de la Muncă. În timp ce-i ascultam, mi-am dat seama că m-am dus pentru că mi-era dor. Spre finalul guvernării tehnocrate mă obișnuisem atât de mult cu sentimentul de a fi condus de oameni pe care îi admir încât mi se părea ceva firesc. Revenirea în prim-plan a camarilei din coaliția PSD-ALDE mă trezise la o realitate maximal neplăcută, așa că m-am dus să mai trăiesc un pic civilitatea, bunul simț și competența în spațiul public.

Acasă, i-am urat noapte bună fetiței mele și apoi m-am așezat cu soția mea la televizor. Nu mă mai uit la TV de ani buni, dar în seara aia umbla un zvon că proaspătul guvern-marionetă va aproba o ordonanță care îi va face scăpați pe actualii și viitorii borfași care populează parlamentul și administrația centrală și locală. Venit de la o conversație inteligentă, onestă și tranșantă, urmăream acum, în direct, argumentele tâmpite, arogante și injuste ale unui ministru care se pretindea al Justiției. După câteva momente de încremenire, mă apucă furia și scriu pe Facebook că dimineață merg în Piața Victoriei. Apoi sună telefonul. Era Vlad. „Eu mă duc acum”, îmi spune, „dimineață s-ar putea să fie prea târziu”. I-am urmat sfatul.

Când am ajuns erau deja adunate câteva zeci de persoane, dar numărul creștea. Când ne strânseserăm câteva sute bune, câțiva oficiali s-au urcat în mașini că să iasă din curtea Palatului Victoria. Mulțimea a alergat către poarta din stânga. Mașinile au făcut cale-ntoarsă, iar când mulțimea a început să alerge spre ea, s-au întors din nou și au ieșit în trombă pe cea din stânga. Miniștrii lui Dragnea au părăsit clădirea guvernului exact așa cum fug tâlharii noaptea, când i-ai surprins furându-ți din casă.

Restul încă nu e istorie. În 1989 au avut loc schimbări de regim în toate țările foste comuniste din regiune. La noi schimbarea s-a petrecut cu vărsare de sânge. În 2017, lumea e din nou la un punct de răscruce. De data asta lupta se duce între democrație și autoritarism. Adică între the rule of law și the law of the ruler. Comunismul a fost definit și descris în multe feluri. Eu cred că, înainte de orice, comunismul a fost o enormă înșelătorie care a dinamitat încrederea între oameni pentru mai multe generații. Când vedem actuala dispută din occident despre fake news și post-truth, noi știm despre ce e vorba și unde duce: la o fake society. O jumătate de milion de români au ieșit în stradă în februarie nu ca să ceară ceva cuiva, ci ca să apere încrederea pe care au dobândit-o între ei. Când vii după 70 de ani în care nimeni nu a avut încredere în nimeni și timp de un an constați că ai un guvern în care merită să ai încredere și care are încredere în tine, asta e ceva la care nu mai ești dispus să renunți.

În occident, încrederea socială era, până de curând, ceva de la sine înțeles. Acum e în pericol să dispară. La noi, încrederea socială era ceva foarte greu de imaginat. Acum e pe cale să apară. Sper să facă istorie.