Mai verde dincolo de graniță

Mihai și Lulu au protestat, au rezistat, iar de câteva luni s-au mutat la Praga. Așa o să arate oare viața tinerilor din România de acum încolo?

La început de 2018, la scurt timp după ce am aflat cifrele migrației din anul anterior, am început să documentez poveștile celor care părăsesc România. Un studiu ONU din 2017 spunea că peste 3,5 milioane de români locuiesc în străinătate și că țara are una dintre cele mai accelerate tendințe de plecare. Am realizat că acest proces galopant va avea un impact asupra declinului demografic al țării. 

Până acum, am urmărit trei astfel de plecări și simt că vor mai fi ocazii. Poate cel mai șocant a fost că, în perioada în care îmi căutam poveștile, mai mult de jumătate dintre cei pe care i-am întrebat dacă știu alți oameni care emigrează mi-au spus că fie au rude plecate, fie știu oameni care vor să plece, fie ei înșiși își făceau deja planuri de plecare. 

Un exemplu sunt Mihai Trandafir și Raluca (Lulu) Dumitru din București, care sunt împreună de opt ani și s-au căsătorit în 2018. Mihai, în vârstă de 35 de ani, e programator IT, iar Lulu, cu șapte ani mai mică decât el, e fotograf și bijutier. Din 2012 până anul trecut au participat la toate protestele majore din România, de la cele pentru Roșia Montană, până la cel după incendiul din Colectiv și cel împotriva OUG 13. Au început să vorbească despre mutare în același timp în care s-au decis să se căsătorească, pentru că au realizat că devin din ce în ce mai irascibili și că societatea românească li se pare incorigibilă. 

„Vreau un loc unde să nu simt nevoia să deschid la fiecare 15 minute HotNews să văd dacă nu au dat ăștia o ordonanță sau ceva”, spunea Mihai înainte de plecare. 

Au ales Praga, un oraș în care nu mai călcaseră, după ce au studiat piața muncii, nivelul de trai și deschiderea spre nou a cehilor. Și-au împachetat viața în două săptămâni, și-au urcat cele patru pisici în mașină și, în aprilie 2018, au pornit spre noua lor casă. Astăzi, Lulu spune că se aștepta să fie greu, însă e mai bine ca acasă. Preferă să-și vadă prietenii apropiați în vacanțe prin Europa.

Mihai și Lulu au călătorit pe bicicletă prin toată România, însă acum se bucură la gândul că se vor întoarce doar ca turiști.

 

Mihai și Lulu și-au împachetat viața în două săptămâni, înainte de a porni cu mașina spre Cehia.

 

Mihai: „Vreau un loc unde să știu sigur că ajung acasă seara și nu trebuie să ies iar în stradă”.

 

Mihai și Lulu locuiau în Crângași, într-un apartament de trei camere, cu cele patru pisici.

 

La ultima cină cu familia din România, Mihai le-a spus că vrea să locuiască într-o țară care face mai multe pentru toți locuitorii săi din banii pe care îi ia de la ei.

 

Cele patru pisici ale cuplului, Iosif Visarionovici Stalin, Mîța Hari, Oana Europeană și Geyger (Gigi pentru prieteni), și-au urmat stăpânii în Cehia.

 

Lulu, fotograf și bijutier, spune că au devenit amândoi din ce în ce mai irascibili după protestele din februarie 2017.

 

Logodna lor a coincis cu planurile de emigrare, iar nunta au făcut-o cu puțin timp înainte de plecare.

 

În ultima lui zi de muncă în România, Mihai le-a dus colegilor brioșe făcute de el și Lulu.

 

Mihai spune că a decis să plece nu din cauza politicii, ci din cauza societății, pe care o consideră incorigibilă.

 

Banii au fost și ei un criteriu, dar nu unul principal. „Scopul meu nu e să mă duc acolo unde câștig eu bine, ci unde toată lumea câștigă OK”, spune Mihai

. 

Mihai și Lulu și-au invitat prietenii la o petrecere de rămas-bun, în martie 2018.

 

Mihai e programator și a luat parte la toate protestele majore din România, din 2012 încoace.

 

O firmă de curierat a preluat cele 19 cutii în care cei doi și-au strâns majoritatea lucrurilor. Hainele pe două săptămâni, trei biciclete, patru pisici și cele necesare pentru făcut cafea au călătorit cu ei, în mașină.

 

În dimineața plecării, trei prietene au venit pentru a îi ajuta să care bagajele și să își ia rămas-bun.

 

Adunați în bucătărie, Mihai, Lulu și prietenele lor au băut o ultimă cafea împreună în România.

 

După ce ultimele bagaje au fost încărcate în mașină, Mihai a făcut o poză în lift cu prietenele lor.

 

Vechiul lor apartament găzduiește acum familia proaspăt extinsă a fratelui lui Mihai.

 

Prietenele le-au urat în dimineața plecării să nu fie nevoiți să se întoarcă.

 

Mihai și Lulu abia așteaptă să-și revadă prietenii. În vacanțe prin Europa.


Acest articol apare și în:

DoR #35

Primăvară, 2019

Cumpără revista