Masca pe care (nu) ai purtat-o

Pragul unei uși desparte atelierul de croitorie al Oanei Fîrțigu de holul blocului, unde o așteaptă un medic de la Spitalul Județean „Sfântul Spiridon” din Iași. Amândoi poartă măști de protecție din bumbac. Oana, 27 de ani, lasă ușa larg deschisă și o zbughește spre o masă pe care ține câteva teancuri de măști abia sterilizate prin călcare cu abur. De la distanță, bărbatul îi spune cu glas ridicat că vrea să ia 20 de bucăți. Are glugă pe cap, masca lui se întinde de la bărbie până la rădăcina nasului, așa doar ochii îi rămân descoperiți. Ține în mână o sacoșă, o leagănă și face câțiva pași mai aproape de prag.  

– Rămâneți acolo, vă rog!, strigă Oana, când îl observă, în timpul unei scurte conversații de la depărtare. Într-un halat azuriu peste geaca și pantalonii de blugi, selectează măști, însă vorbește și cu el.  

– Nu a venit transportul?, îl întreabă.

– Ce transport?

– Ziceau că trimit măști.

Asta aflase ea din mass-media: că în spitalele din România ar trebui să ajungă de undeva, cumva,  echipamente de protecție. Bărbatul tace câteva secunde, recunoaște că nu știe la ce se referă și-i răspunde: „Abia a venit alcoolul sanitar”. Apoi, aduce vorba despre originile lui: „Sunt de loc din Suceava, dar stau în Iași”.

E 23 martie, o zi în care Suceava, oraș la 145 de kilometri de Iași, e încă la o săptămână de-a intra în carantină totală, dar îi îngrijorează pe jurnaliști, politicieni și medici, pentru că directorul spitalului județean i-a chemat la muncă pe angajații infectați cu noul coronavirus. Județul are astăzi, două săptămâni mai târziu, potrivit Institutului Național de Sănătate Publică, aproximativ 30% din numărul de oameni diagnosticați cu COVID-19 din țară.

Oana se întoarce la ușă și îi înmânează măștile într-o pungă curată, iar bărbatul scoate din sacoșă un pachet de tifon medicinal și i-l oferă.

– Cât trebuie să achit? o întreabă.

– Nimic, și, oricum, mi-ați adus tifon.  

S-a făcut deja o săptămână de când atelierul Oanei, Edith Val, încărcat cu rochii de mireasă și de festivități de absolvire, e locul pe unde trec doctori din Iași pentru măști gratuite din bumbac cu straturi de tifon, fără să depășească pragul ușii. Această regulă o ajută pe Oana să se simtă în siguranță față de virus. La câțiva pași, în dreptul încăperii în care două femei cos măști, e un stativ de umerașe cu rochii din tul albe, bleu și roz pal.

După medicul de la spitalul județean vine o doamnă de la o clinică privată. Pe lângă măștile primite, cumpără unele pentru apropiați. Oana îi cere și ei, ca tuturor doctorilor, legitimația și o semnătură în dreptul numelui. Cum pleacă femeia, Oana apucă un pulverizator și dezinfectează pixul și clanța.

Controversa

Un prag invizibil îi separă pe oamenii hotărâți să poarte măști în timpul pandemiei de aceia convinși că nu îi protejează. Totuși, rămâne o ușă deschisă și o parte dintre neîncrezători alege, în cele din urmă, să-și acopere nasul și gura.

Când a declarat pandemie de coronavirus, la mijlocul lunii martie, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) le-a recomandat măștile de protecție numai oamenilor cu simptome – tuse, febră și tulburări respiratorii –, celor care îngrijesc bolnavi și medicilor. OMS a mai spus că cei sănătoși nu trebuie să poarte măști, pentru că lipsesc dovezile că ar fi utile. Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC), principala instituție de sănătate publică din Statele Unite, a transmis atunci același îndemn, dar a argumentat că e spre binele medicilor, cei mai expuși, care nu ar mai găsi măști pe piață dacă ceilalți și-ar face stocuri.

Unii specialiști în sănătate și cercetători au clarificat că recomandările inițiale ale acestor instituții veneau din nevoia de a păstra măștile medicale pentru doctori, nu din convingerea că sunt inutile pentru restul populației. Dar Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) susține în continuare că nu există indicii că măștile i-ar proteja pe cei sănătoși și că utilizarea lor ar putea spori numărul de cazuri, pentru că, dintr-un fals sentiment de siguranță, în timpul purtării lumea și-ar atinge mai des cu mâinile nasul și gura.

O altă latură a controversei e despre măștile făcute manual, din bumbac sau alte materiale. În lipsă de altceva, CDC le recomanda medicilor măștile făcute în casă, din eșarfe sau alte materiale precum bumbac și tifon. În schimb, OMS le-a exclus, fără explicații, iar Ministerul Sănătății din România a oferit un răspuns lipsit de nuanțe: măștile din pânză, tifon și bumbac „nu sunt eficiente în protecția față de coronavirus”. 

Din ultimele zile ale lui martie, însă, odată cu înmulțirea îmbolnăvirilor în multe țări, dezbaterea s-a mutat de la efectul nedemonstrat al purtării măștilor pentru cei sănătoși la necesitatea utilizării lor de către asimptomatici. Numărul acestora e necunoscut, dar, probabil, semnificativ. Doar în caz că sunt testați află dacă-s purtători, iar, neinformați, ar putea răspândi virusul. Cum oricine poate fi asimptomatic, una dintre concluzii e că toți, în spațiul public, ar trebui să folosim măști.  

În Asia, continentul de unde a pornit COVID-19, guvernele unor state precum China, Coreea de Sud și Japonia, scrie jurnalul medical The Lancet, au impus sau recomandat populației măștile. Presa a redactat articole despre cum au redus țările asiatice numărul de cazuri: de pildă, Coreea de Sud (cu aproape 52 de milioane de locuitori), care, la începutul lui aprilie avea puțin peste 10.000 de confirmări și doar 186 de decese.

Campania #Masks4All, începută în Cehia, preluată și de Slovacia, a adunat oameni – de la virusologi și microbiologi la influenceri – care susțin folosirea oricărui tip de mască (confecționată acasă din bumbac, chirurgicală sau N95) și încurajează distribuirea pe rețelele de socializare a fotografiilor cu cei care le poartă. Mesajul #Masks4All a călătorit în toată lumea, inclusiv prin CNN. Guvernul Cehiei și cel al Slovaciei au impus deja utilizarea măștilor în afara locuinței, iar în Austria vor deveni obligatorii în magazinele alimentare.

O barieră împotriva virusului

Oana crede că măștile de bumbac sunt o barieră, te feresc atunci când strănută sau tușește cineva lângă tine sau, în loc să duci mâna murdară direct la gură și la nas, o îndrepți spre mască. În România, la fel ca în alte țări, populația, panicată, a cumpărat măștile din farmacii sau le-a comandat online și angajații spitatelor au fost nevoiți să caute alte materiale care să-i protejeze. Lumea s-a împărțit din nou; niște firme au văzut posibilitatea de-a face profit sau de-a evita falimentul și au vândut măști, altele le-au croit și le-au distribuit gratuit medicilor și seniorilor.

Oana și-a dorit să îi ajute, prin donație, în primul rând pe medici, între ei și o mătușă a soțului, de la care a aflat despre lipsa măștilor și despre cum se proteja aceasta în comunism: cu material de bumbac 100%, în spatele căruia se coseau între patru și opt straturi de tifon, în funcție de densitatea țesăturii. Se dezinfectau prin fierbere sau spălare la 60 de grade și călcare, apoi se refoloseau.

Pe 17 martie, Oana a anunțat pe contul de Facebook al atelierului că au ajuns primele 110 măști din bumbac la medici ieșeni. Postarea a avut 15.000 de reacții și 6.400 de distribuiri, apariții în presă, plus o mulțime de comentarii pozitive și negative. Cineva a scris: „Cu ce te ajută o cârpă nesterilă? Măștile se fabrică în mediu steril, necusute, nu le atinge nimeni până în momentul desigilării. Iei și pui o eșarfă la gură, că tot aia e”. Altcineva a răspuns: „Echipa medicală le poate steriliza”.

Alte argumente au fost legate de cum măștile din farmacie se vând la bucată și cum doar unele, ambalate individual, sunt sterilizate. Alte discuții din social media s-au învârtit în jurul falsului sentiment de siguranță pe care l-ar putea avea cei care le folosesc, că nu vor mai păstra distanța socială. Au venit și cuvinte binevoitoare de la cei care felicitau atelierul, voiau să îi trimită bani de materiale ei și celor două colege și să le doneze tifon. Oana a acceptat doar tifonul.

Oana Fîrțigu a fondat firma și atelierul la 22 de ani, în 2015, printr-un proiect cofinanțat de Uniunea Europeană, la scurt timp după ce bunicul ei a murit de cancer. El a încurajat-o să-și croiască așa viitorul profesional, când era dezorientată. Povestind, îi curg lacrimile și își dă ochelarii jos. Câțiva ani la rând i-a fost teamă să nu dea faliment, căci nu știa nimic despre antreprenoriat.

Pentru că a primit din ce în ce mai multe mesaje de la persoane din diverse orașe, interesate să cumpere măști, a hotărât lor să le vândă cu 8 lei bucata, ca să-și țină afacerea pe linia de plutire, în condițiile în care nu mai avea de lucrat rochii de ocazie, pentru că toate evenimentele pentru care aveau comenzi fuseseră anulate sau amânate.

Inițiative similare au apărut la ateliere din București, Iași, Găești (Dâmbovița) și Vaslui, care și-au propus să doneze un anumit număr de măști. În același timp, persoane și ateliere din alte state ajutau comunitățile după modele asemănătoare.

Și masca imperfectă e utilă

Oamenii de știință încă se străduiesc să descopere cum se răspândește SARS-CoV-2, un virus ca un soare minuscul și întunecat. Sui Huang, cercetător la Institute for Systems Biology din Washington, a publicat recent un articol cu amănunte despre transmitere. Descrie picăturile care ne pot îmbolnăvi: aerosolii, particule sub 10 microni, care plutesc în aer, și picăturile spray, mai mari, care ating chiar și 100 de microni, adică 0,1 milimetri, și se împrăștie prin strănut, tuse și vorbire precipitată.

Cercetările de până acum, spune Huang, dovedesc că virusul se transmite cu precădere prin particule mai mari decât aerosolii. Așa că nu se știe în ce măsură măștile N95/FFP2, care filtrează și aerosolii, sunt mai folositoare decât cele chirurgicale (masca N95 are filtru care reține 95% dintre impurități – de aici și denumirea; echivalentul european e FFP2).

Dacă un om tușește la o distanță de 2 metri de altul, explică biologul, ținând seama de viteza cu care călătoresc particulele când strănutăm sau tușim, virusul poate fi împiedicat numai când există și o mască de protecție, inclusiv din materiale precum bumbacul. De asta, e de părere că o mască imperfectă este, totuși, una utilă. Până și cele N95, cu filtru, au limite, iar cei care nu știu să le regleze nu sunt în totalitate în siguranță.

Ineficiența măștilor, evidențiată de instuții publice de sănătate ca CDC, mai spune el în articol, le-a transmis unora ideea că e în regulă să iasă în public neprotejați. Măștile, crede Huang, sunt la fel de importante ca păstrarea distanței sociale și spălarea mâinilor.

După un experiment din 2008 pe care Huang îl pomenește în articol, epidemiologul Marianne van der Sande a tras concluzia că orice tip de mască, inclusiv cea din pânză sau bumbac, limitează răspândirea infecțiilor respiratorii. Rezultatele, în cifre simple, arată așa: masca din bumbac sau pânză lasă 33 din 100 de particule să intre prin ea, cea chirurgicală, 25, iar N95, una. În ce privește picăturile care ies, masca textilă eliberează 90 din 100, cea chirurgicală, 50, iar N95, 30.

CDC a revenit pe 4 aprilie asupra recomandărilor pentru publicul larg: toată lumea ar trebui să poarte măști din materiale textile în spațiile publice, dar nu medicale, în contextul crizei de măști din SUA. Pentru angajații din sănătate, îndemnul instituțiilor internaționale este în continuare să folosească măști chirurgicale sau cu filtru. În România, portul măștilor de protecție a devenit obligatoriu în județele Vaslui, Galați și Maramureș.

Oamenii mai sunt și buni

În atelierul Edith Val telefonul sună neîncetat, două femei lucrează fără pauză măști la mașinile de cusut, cu știrile de la televizor despre pandemie pe fundal, iar Oana pregătește pachete pentru expediere către spitale din Iași – pentru medicii care nu vin la ușă –  sau către cumpărători din zonă ori din alte județe. Au făcut până acum 2.000 de măști, au găsit o soluție la o problemă individuală și colectivă.

Pe cât e de liniște acum pe străzile orașelor cândva aglomerate, pe atât e de zgomotoasă e lumea interoară a ei și a multor altora. Se întreabă ce se va întâmpla cu locurile lor de muncă, cât o să mai trăiască cu incertitudinea și cum va arăta viitorul. Între toate astea, doar măștile de protecție sunt palpabile. „Nu ai unde să te ascunzi”, spune Oana. „Toată lumea are nevoie de ajutor.”

În perioada pandemiei, a avut primul atac de panică, a simțit o durere în piept și i s-a făcut frică, i-a trecut prin minte să închidă afacerea. Spre deosebire de luna martie, în primele zile din aprilie cererea de măști a scăzut. Dar medicii au încă nevoie, spune ea, pentru că în farmaciile din Iași, din ce știe, nici acum nu se găsesc, iar primele echipamente de protecție sosite în spitale nu sunt suficiente pentru toți.

În Iași sunt acum mai multe ateliere care vând măști din bumbac, de obicei fără tifon, spune Oana, și au prețuri mai mici decât al ei. Chiar și așa, a ales să păstreze tifonul și să nu scadă prețul. De la începutul lui aprilie, femeile lucrează măștile de acasă și probabil vor mai continua o săptămână.

Apoi, Oana va opri activitatea vreo două luni. „Nu vreau să se închidă atelierul, chiar dacă o să fie greu. Povestea cu măștile este acum, dar nu poți să trăiești din asta și nici să faci un lucru doar pentru bani. Să nu mai evoluezi.”

Comentariile negative de pe rețelele de socializare în legătură cu măștile produse de Edith Val au întristat-o, dar s-a bucurat să vadă cum unii, în ciuda greutăților, încă se sprijină reciproc. O asistentă medicală de la spitalul municipal din Oradea i-a trimis un pachet de tifon și o scrisoare de mână în care i-a spus: „România are șanse cu oameni ca voi!”. Când a citit-o, Oana s-a gândit că „oamenii mai sunt și buni”.

---