Mici Victorii Civice: Obligația de a face

Într-o comună argeșeană, o localnică a dat în judecată primăria ca să o convingă să repare un drum. Și a câștigat.

Simona Niculescu își dorea un  loc liniștit în care să se mute cu soțul ei și să-și crească cei trei băieți. În 2012, l-a găsit în Băiculești, o comună cu zece sate și peste 6.000 de locuitori care e la opt kilometri de Curtea de Argeș. Locul e pe deal, lângă biserică, și are o priveliște spectaculoasă cu păduri de brazi. E perfect pentru casa în stil brâncovenesc pe care o visau și se numește, pe planul cadastral al comunei, Punctul Acasă. „Nu am putut să rezistăm”, spune ea.

Tocmai pentru că locul era între alte case și aproape de biserică și cimitir, în satul Valea Brazilor, nu și-au imaginat că vor avea probleme cu drumul. Pe teren era deja o cabană de lemn de la 1824, pe care au renovat-o și în care s-au mutat la sfârșitul lui 2012. La scurt timp după asta, la jumătatea lui februarie 2013, întorcându-se într-o seară acasă, nu au mai putut urca cei șapte kilometri de la ieșirea de pe drumul județean până la cabană. Nici cu mașina, nici pe jos. Plouase și apoi ninsese iar gropile adânci care se întindeau dintr-o parte într-alta a drumului erau pline de apă și de noroi prin care nu se putea trece. „Am stat patru nopți la o pensiune din vale până am putut să ne întoarcem acasă”, spune Niculescu. Și mai grav a fost însă că nu puteau ajunge la fiul lor cel mic, care avea patru ani și care fusese lăsat în grija unui vecin pentru cele câteva ore cât ar fi trebuit să fie ei plecați. Într-un final au ajuns acasă cu un tractor.

Sfârșitul vacanței lor forțate a coincis cu intrarea în vigoare a noului Cod de Procedură Civilă, pe 15 februarie. Iar asta a schimbat totul.

Simona Niculescu are 43 de ani și a trăit în Franța între 1977 și 2007, unde a făcut studii de marketing politic și drept european. În România nu profesează și de când e aici se ocupă de copii și de problemele de familie – retrocedări, construcția casei de la Băiculești. Este o femeie energică, sportivă (e vicepreședintele voluntar al Federației Române de Unifight, o organizație care promovează un stil de luptă inspirat de disciplina militară, care combină probe de tir, cursă cu obstacole și luptă corp la corp în ring), care vorbește cu o voce gravă, hotărâtă. Problemele pe care le-a avut cu statul român, care, printre altele, refuza îi retrocedeze casa familiei din centrul capitalei, au făcut-o expertă în meandrele sistemului de justiție de aici. În plus, a văzut că, la fel ca în Franța, care are un sistem similar de legi și de instanțe, „dacă faci corect o acțiune, ai un avocat bun și nu ratezi termenele, judecătorii sunt imparțiali și poți câștiga”. Apoi, spune ea, „după ce câștigi prima dată cu statul, capeți o mare încredere și vrei și a doua oară”.

Noul Cod de Procedură Civilă, o lege organică fundamentală care stabilește modul de funcționare a instanțelor primare din România, a adus un element care nu exista înainte, dar care există în dreptul european (și în cel francez, căci așa știa Niculescu de el): posibilitatea de a aduce un executor judecătoresc pentru a face un „constat” al unei situații, un fel de radiografie a unui loc și a unui moment, documentată de un expert juridic acreditat și imparțial. Constatarea aceasta este acceptată ca probă în instanță. În ziua în care a intrat în vigoare Codul, Niculescu s-a dus la Curtea de Argeș, a convins un executor judecătoresc, căruia a trebui să-i explice această nouă prevedere, și l-a adus să constate că drumul este impracticabil. Actul mai spune și că: „Pentru un autovehicul de capacitate mare este imposibil a se urca, în cazul unei intervenții a pompierilor, a salvării sau pentru transportul unor materiale grele”. Tot atunci au aflat, de la vecini, că, în urmă cu un an, pe drumul desfundat se răsturnase o căruță care ducea un decedat la slujba de înmormântare. Familia a trebuit să îl curețe de noroi înainte să îl poată duce în biserică.

Cu actul de la executor, Niculescu a mers la Judecătoria Curtea de Argeș, secția contencios administrativ, și a dat în judecată comuna, primarul și consiliul local și a cerut instanței să îi oblige să facă drumul, conform atribuțiilor legale pe care le au. După câteva amânări, cauza s-a judecat într-o singură ședință, pe 19 noiembrie. Niculescu a fost susținută și de Asociația Salvați Bucureștiul (a activistului și fostului candidat la primărie Nicușor Dan), care a stat alături de ea în instanță. Reprezentanții primăriei și consiliului local au argumentat că drumul a fost reparat, adică pavat cu pietriș, și „au arătat trei planșe cu poze în care drumul arăta ca după război”, spune Niculescu. Decizia judecătorului a fost tranșantă: consiliul local este vinovat de starea drumului. Mai mult, instanța a emis ordinul „obligația de a face” (adică executare silită), obligând administrația locală să adopte în termen de 10 zile o hotărâre „în care să prevadă măsuri urgente pentru reabilitarea drumului local din satul Valea Brazilor, cu respectarea prevederilor legale referitoare la buget și modalitatea de încredințare a lucrării”.

Concret, asta înseamnă că în 10 zile de la comunicarea deciziei și motivației instanței  consiliul local trebuie să decidă când repară drumul și apoi trebuie să o și facă, respectând legea: organizând licitație, emițând toate aprobările, recepționând lucrarea cu garanție. Sau poate decide să facă apel în 15 zile, dacă nu e de acord cu decizia instanței. Dacă fac asta, spune Niculescu, ea va merge mai departe și va cere despăgubiri. Primarul Nicolaie Dragnea spune că așteaptă comunicarea oficială a instanței pentru a discuta opțiunile în consiliul local, dar că nu crede că vor vota să facă recurs pentru că „drumul e și în atenția noastră pentru întreținere și reabilitare, dar din păcate bugetul este redus și avem în localitate 70-80 kilometri de drumuri de pământ care necesită mulți bani”.

Primul pas a fost însă făcut. Între momentul în care nu a putut ajunge acasă și câștigarea procesului, Simona Niculescu s-a făcut auzită în sat. A strâns localnicii și a curățat, pe cât a fost posibil, drumul. A mers la primărie să discute cu aleșii. A început să fie invitată la fiecare ședință a Consiliului Local – și se duce la fiecare. Așa a aflat că voiau să adopte o hotărâre prin care să execute silit localnicii care aveau restanțe la taxa de colectare a gunoiului. S-a ridicat și a vorbit pentru familiile cu venituri mici, pe care executarea silită le-ar fi lăsat și fără porcul sau păsările care le asigură traiul, și niciun consilier nu a votat propunerea. Comuna are 2.100 de gospodării și peste 6.000 de locuitori și mulți dintre ei trăiesc din agricultura de subzistență, fără să câștige prea mulți bani lichizi. De la propunerea cu executarea silită, Niculescu a aflat că sunt multe primării în țară care execută silit oamenii pentru datorii la bugetul local scoțându-le la vânzare casele și i s-a părut o nedreptate și o încălcare a drepturilor fundamentale strigătoare la cer. Așa că a redactat o propunere numită „Manifestul de la Băiculești”, prin care cere Guvernului ca oamenii să poată alege dacă își plătesc taxele locale cu bani sau cu muncă în folosul comunității. Niculescu spune că administrația locală primește suficiente fonduri de la Consiliul Județean și de la Guvern ca să asigure întreținerea comunei, plus că poate obține fonduri europene, și că taxele pe care oricum nu le pot strânge de la locuitori nu fac mare diferență. Pe 9 noiembrie a organizat o primă dezbatere publică pe tema asta, la care au venit și activiști din restul țării – Nicușor Dan sau Erwin Albu, de la Transylvanian Community Solutions, un ONG dedicat dezvoltării rurale, care și-a spart toba de la mașină pe drumul din Băiculești – și a început să strângă semnături pentru o inițiativă legislativă locală.

În ciuda procesului, relația cu primarul și consiliul local e „cordială” și nici nu și-ar dori să fie una de luptă. „Dacă ei învață ceva din experiența asta, eu sunt dispusă să îi ajut, dar pentru asta trebuie colaborare”, spune Niculescu. „Nu are nimeni forțe pentru un război nesfârșit și nu e constructiv.”

Luni, 9 decembrie, Simona Niculescu era la Vaslui unde depunea la Judecătorie o cerere de restabilirea la Pungești a dreptului la liberă circulație garantat prin legislația europeană – adică retragerea trupelor de jandarmi și eliberarea drumurilor publice din localitate. A făcut cererea în nume propriu, de cetățean, după ce a încercat duminică, împreună cu soțul ei, să ajungă în tabăra protestatarilor ca să vadă dacă îi poate ajuta să își apere drepturile și a fost oprită repetat de jandarmi. A considerat că dreptul la liberă circulație i-a fost încălcat fără temei și a decis să meargă în instanță după ce, la fel ca la Băiculești, a adus un executor judecătoresc să constate starea de fapt.

Spune în glumă că vrea să scrie un „ghid de asuprire a administrației ca să demonstreze că își merită salariile”. Dar serios spune că face toate astea în scop pedagogic, pentru ca autoritățile să știe că sunt responsabile, și în special că aleșii și funcționarii publici că sunt responsabili personal pentru ce fac la serviciu. Dar și pentru a le da curaj și soluții și altora să lupte pentru drepturile lor. După ce locuitorii din Băiculești au aflat vestea victoriei din instanță au început să o întrebe cum a făcut și să spună că vor să facă și ei la fel. „Odată ce oamenii își învață drepturile și cum să le apere”, spune ea „e ca un sport care nu se dezvață.” ●

__________________________________

Articol realizat în cadrul proiectului „Mici victorii civice”, cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanțat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.