Mici Victorii Civice: Final

În a doua jumătate a lui 2013, în fiecare săptămână, ați putut citi pe www.decatorevista.ro câte un nou episod…

MiciiVictoriiCivice_logo_580px-01

În a doua jumătate a lui 2013, în fiecare săptămână, ați putut citi pe www.decatorevista.ro câte un nou episod din seria Mici Victorii Civice. Iată cum și de ce s-a întâmplat asta.

Ne-am dorit să folosim jurnalismul pentru a oferi exemple de povești ale inițativelor unor oameni simpli. Ne-am dorit să arătăm prin aceste exemple că implicarea în viața comunității poate determina schimbare. Ne-am dorit să subliniem ideea că schimbările importante din societate se bazează pe acțiunile individuale, și că fiecare poate avea impact.

Am propus proiectul „Mici Victorii Civice” Fondului pentru Inovare Socială și el a primit finanțare. Timp de șase luni, noi (Asociația Media DoR, care editează Decât o Revistă), am derulat proiectul, prin care au fost publicate 20 de materiale jurnalistice pe teme cetățenești (povești de reușite locale ale unor oameni simpli).

„De la săptămână la săptămână”, spune Gabriel Dobre, editorul celor 20 de articole, „pe măsură ce seria de texte a crescut, a fost fascinant să văd cum, deși oamenii despre care scriam erau din lumi diferite, motivațiile lor erau aproape identice: mulți dintre ei voiau să schimbe ceva în bine pentru ei sau cineva apropiat și, făcând asta, și-au dat seama că o pot face și pentru alții. Cred că ce am reușit să obținem, text după text, e o rețetă a micilor victorii civice, acele victorii care încep prin a fi lupte personale.”

Oana Sandu, unul dintre cei patru reporteri ai proiectului, spune: „Mici Victorii Civice m-a ajutat să întâlnesc oameni care au lăsat ceva din confortul personal și au decis să îmbunătățească viețile celor din jur, făcând din asta o slujbă de zi cu zi, fie că e vorba de o mamă care a deschis un centru pentru tineri cu sindrom Down sau de un grup de femei care a mișcat lucrurile ca parcul din cartier să fie refăcut rapid.”

Odată cu publicarea articolelor, am încurajat dialogul cu cititorii, iar în perioada octombrie-noiembrie am organizat trei dezbateri cu tineri, despre articolele din proiect.

Cei 50 de participanți la dezbateri au fost studenți, în special la studii economice și jurnalism, și elevi. Discuțiile s-au axat în jurul motivației jurnaliștilor de a scrie despre inițiative civice, despre efectele produse de jurnalismul despre civism și granița între jurnalism și activism, despre experiențele de pe teren ale reporterilor și chiar despre personajele din articole.

Studenții – dar mai ales elevii – participanți la dezbateri s-au înscris într-un concurs de idei de inițiative civice. Ideile, despre o schimbare dorită în comunitățile din care făceau parte tinerii, au fost evaluate în funcție de relevanță, fezabilitate și argumentare, și au fost desemnați trei câștigători ai câte unui abonament la Decât o Revistă pentru anul 2014, cărora le-am facilitat legătura cu organizații care îi pot ajuta să își pună ideile în practică.

Dincolo de cei 50 de tineri care au participat la dezbateri,  și care ne-au ajutat să evaluăm impactul articolelor, proiectul s-a adresat în primul rând celor 15.000 de membrii ai comunității DoR (cititori ai Decât o Revistă, www.decatorevista.ro și fani ai contului de Facebook).

Credem că am făcut câțiva pași pentru a le arăta că există inițiative civice, că funcționează și că pot fi relevante pentru comunitățile în care trăiesc. Mai sperăm și că articolele, prin modul în care au fost scrise și documentate, i-au făcut să înțeleagă cum funcționează inițiativele cetățenești locale care, cu resurse puține, mobilizează oameni și conving autorități.

Am reușit acest lucru? Spune-ne printr-un comentariu la acest articol.

__________________________________

sigle

Proiectul „Mici Victorii Civice” a fost realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanțat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, în perioada iulie-decembrie 2013.

2 comentarii la Mici Victorii Civice: Final

  1. Felicitări, DoR! Succes pe viitor în accesarea altor proiecte asemănătoare! Ați făcut o trebăbă fantastică! Chapeau!

  2. da, ati reusit.
    Si ii inspirati si pe altii.

Comentariile sunt închise.