Mici Victorii Civice: Verdeaţă Isteaţă de Mănăştur

Câțiva pasionați de grădinărit din Cluj au luat în grijă o intersecție și au transformat-o în grădină de legume. 

Text de Ana Maria Ciobanu
Fotografii: Verdeață Isteață

În mijlocul scuarului verde care mărginește linia de tramvai din cartierul clujean Mănăștur, Dan Sânpetreanu, un bărbat trecut de 40 de ani, cu plete șatene, se apleacă din când în când printre legume, urmat îndeaproape de un băiat înalt și de o fată blondă.

Sânpetreanu e managerul administrativ al Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj și e pasionat de grădinărit. Astăzi, o zi înnorată de august, e rândul lui să arunce o privire la grădina de legume „Verdeață Isteață de Mănăștur”, un proiect gândit alături de alți 40 de voluntari cu pasiuni similare. Sunt ongiști, arhitecți, ingineri peisagiști, economiști, profesori, sau studenți. În fiecare zi, la ora 17:00, cel puțin unul dintre ei se oprește pe la grădina din mijlocul intersecției și se asigură că totul e în regulă.

Cei trei trec pe lângă spanacul lăsat să crească mare (pentru sămânță), pe lângă tufele de gălbenele ale căror petale sunt bune de pus în salată și admiră roșiile care au început să se coacă. Sânpetreanu adună ambalajele aruncate probabil de pe geamurile mașinilor, observă câteva chiștoace în dreptul trecerii de pietoni, apoi se uită la conservele de măsline de lângă, pictate și umplute cu nisip deasupra cărora scrie „Mucuri”. Sunt destule chiștoace și în aceste scrumiere pe care el și alți voluntari le-au montat la începutul verii. Cei doi tineri se opresc în dreptul unui panou informativ despre cantitățile medii de apă utilizate pentru producția unui măr (82 de litri), a unui hamburger (2.393) sau a unei fripturi (15.415). „What is friptură?”, îl întreabă pe Sânpetreanu.

Tinerii fac parte din comunitatea CouchSurfers, ea din Polonia și el din Canada, iar Sânpetreanu și soția lui, Adela Fofiu, îi găzduiesc în pensiunea lor de pe strada Caisului din Cluj. Cei doi și-au transformat recent casa de patru camere într-o „Casă de Cultură Permanentă” în care găzduiesc gratuit oameni din toată lumea alături de care organizeaza proiecte sociale și culturale. Că e vorba de un jam session, de o proiecție de film, de cursuri de permacultură – o planificare a  activităților agricole care să creeze aceleași legături cu mediul care există între ecosistemele naturale – sau de un atelier de preparat zacuscă, condiția pentru acces este să respecți principiile cuplului: să nu promovezi consumerismul, să nu fii afacere, ci cetățean.

De toamna trecută, Adela și Dan fac parte dintr-un grup care îngrijește „La Comuna”, o grădină comunitară la 20 de kilometri de Cluj. Au fost dintotdeauna interesați să consume produse cultivate local și pentru că aveau un teren de 2.200 de metri pătrați în localitatea Jucu, în 2012 au decis, alături de vreo zece prieteni, că e timpul să-și cultive propriile legume. Săptămânal, au grijă de roșii, ardei, varză, gulii, morcovi, castraveți, fasole, ceapă și pomi fructiferi. Au descoperit o plăcere nebănuită în a-și băga mâinile în pământ și în a sta de vorbă cu alți oameni cu pasiuni similiare. Sânpetreanu spune că de fiecare dată când are treabă lângă plante, se curăță de toate grijile legate de disponibilizări, tăieri de salarii sau aparatură stricată. Nici el, nici Adela care este sociolog și profesor la departamentul de jurnalism al Universității Babes-Bolyai, nu-și urăsc slujbele, dimpotrivă, dar grădina de legume le-a adus un alt ritm de viață și le-a îmbunătățit perspectiva de sine.

La una dintre întâlnirile de planificare a grădinii, au auzit de concursul de proiecte „Adoptă un spațiu verde” al Primăriei Cluj-Napoca. Edilii propunea companiilor clujene să ia în grijă câte un spațiu din intravilanul municipiului pentru o perioadă de 3 ani, pentru „a promova responsabilitatea companiilor fata de mediul inconjurator”. Au început să vorbească despre cum ar fi să înlocuiască panseluțele care împânzesc orașul, cu legume și să demonstreze că și un grup de cetățeni poate să transforme un spațiu verde care îi influențează în mod direct viața de zi cu zi.

Într-o lună au scris proiectul și au detaliat bugetul, necesarul de ore de lucru (3.870) și materiale. Au luat legătura cu Aurel Maxim, conferențiar la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Universitară din Cluj și susținător al cultivării soiurilor autohtone, și i-au cerut sfatul în alegerea plantelor pentru grădina din cartierul Mănăștur. În proiect, voluntarii au explicat că „Verdeața Isteață” va degreva bugetul local de cheltuiala cu întreținerea spațiului verde, va contribui la educația ecologică a populației, va încuraja reciclarea și va promova biosistemul local. Cel mai mult a durat partea de design și proiectare de care s-au ocupat un arhitect și trei ingineri peisagiști. Au argumentat alegerea triunghiului din cartierul Mănăștur pentru că e o zonă de o „uniformitate apăsătoare” căreia o grădină urbană i-ar aduce o notă de prospețime.

Au depus proiectul printre primii și s-a întâlnit de trei ori cu reprezentanții Primăriei care nu știau ce să creadă despre inițiativa lor cu „varză în intersecție”. Aceștia erau convinși că legumele fie se vor fura, fie nu vor arăta bine sau vor limita vizibilitatea în trafic. Voluntarii anticipaseră neîncrederea și au venit pregătiți cu prezentări ale grădinilor urbane din Londra, Chicago și Berlin, cu extrase din ziare despre grădina de legume din fața Parlamentului Quebec. „Nu am inventat noi asta, nu e o nebunie și garantăm că o să fie frumos”, le-au spus. Le-au explicat că plantele alese nu cresc mai înalte de un metru, că grădina de legume va fi un simbol pentru grija față de mediul înconjurător și pentru îmbunătățirea calității vieții în mediul urban. Au convins și nu li s-a părut deloc greu.

Pentru că „Adoptă un spațiu Verde” se adresa agenților economici sau instituțiilor, iar voluntarii „Verdeață Isteață” nu erau firmă sau ONG și nici nu voiau să devină, l-au ales drept semnatar și responsabil al proiectului pe Dan Sânpetreanu, în calitate de manager al Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj. Dacă nu ar fi aplicat în numele instituției, propunerea nu le-ar fi fost aprobată pentru că, pe lângă 16 firme, ei au fost singurii voluntari care răspunseseră apelului Primăriei.

În februarie 2013, Sânpetreanu a semnat pentru luarea în grijă, pentru următorii trei ani, a celor 120 de metri pătrați de pietriș din stația de tramvai Calvaria, cartierul Mănăștur, iar voluntarii au început să adune materiale reciclabile pentru amenajarea grădinii. În martie, când Someșul era scăzut, au pescuit de prin nămol și gunoaie 23 de anvelope pe care le-au pictat în culori vii și le-au transformat în jardiniere pentru crăițe și gălbenele. Au adunat cărămidă și plăci de marmură de la firme de construcții, au făcut apeluri pe Facebook și mailuri pentru adunat lopeți și alte unelte. La fiecare acțiune participau cam șapte-zece voluntari. Grădina, care astăzi arată ca un mic părculeț, a pornit de la două camioane de pământ turnate în aprilie 2013 peste scuarul împărțit în trei triunghiuri. După ce au întins pământul, voluntarii au sădit trifoi pe toată suprafața și au avut noroc de ploaie exact când au terminat lucrările. Apoi au plantat roșii, ceapă verde, varză, fasole, plante aromatice (busuioc, tarhon și măghiran), lobodă, salată și dovlecei.

„Cine sunteți?” și „Cine vă plătește?” i-au întrebat la început oamenii din zonă, care îi priveau mai întâi de la balcoane. Se minunau când auzeau că sunt localnici, că stau prin zonă și că se ocupă voluntar de spațiul verde. Cei mai în vârstă, s-au bucurat și le-au dat sfaturi pentru sădit, udat, sau tratat vreo boală a frunzelor. Ba le-au lăsat și mici surprize: au plantat și ei, ici-acolo, floarea soarelui pitică și zorele, amarant (știr) sau noptițe.

Voluntarii „Verdeață Isteață” nu s-au gândit la recoltă când au scris proiectul, iar roadele au apărut în poveste abia în discuțiile cu primăria și ulterior cu vizitatorii paginii de Facebook a proiectului – mai toti spunandu-le că „o să se fure”. La patru luni de la inaugurare, singurele lucruri care dispăruseră din grădină erau niște verze. Iar cine le-a luat, a tăiat cu grijă căpățâna dintre frunzele care învelesc varza, în așa fel încât nu se observa nici o schimbare. Adela Fofiu crede că maniera de recoltare arată că, într-adevăr, oamenilor le-au trebuit verzele, dar că au apreciat și grădina din intersecție și munca celor care au amenajat-o, ceea ce a bucurat-o foarte tare. „Dacă cineva vrea să ia, nu ne deranjează deloc. E un spațiu public, grădina nu ne aparține și implicit nici rodul, nici planta, nici pământul de acolo.”

Când ceapa verde era pe trecute și deja nu mai arăta bine, voluntarii au scos-o, au făcut-o legături și au stivuit-o pe un palet de lemn pe care au scris „Puteți lua ce e aici”. În trei zile, pe palet a mai rămas doar praful din intersecție.

Au fost și multe voci care le-au spus că e riscant să mănânci legume dintr-o zonă poluată a orașului. Le-au răspuns că „Verdeață Isteață” nu ține de funcția comestibilă a plantelor, dar că s-au consultat cu specialiști, iar ceapa, salata și varza sunt comestibile o dată ce îndepărtezi primele frunze pe care se depun impuritățile.

Pe panoul de lemn pictat cu logo-ul „Verdeață Isteață de Mănăștur”, au afișat planul de îngrijire a grădinii și anunță, cu cretă, orarul vizitelor, în așa fel încât doritorii din blocurile vecine să poată participa la acțiunile de tuns, plantat și recoltat. Panourile și pliantele despre consumul responsabil, sunt de fapt esența proiectului. Fofiu, crede că „Verdeață Isteață”  poate să facă oamenii să-și pună întrebări. Ei plantează ideea, de exemplu că e nevoie de mii de litri de apă pentru producția unui hamburger, iar informația asta ar trebui să fie suficientă pentru a te pune pe gânduri. „Dacă omul are disponibilitate, intră într-un domino informațional și se lămurește.”

Când presa locală a început să scrie despre proiect și să folosească sintagma „aduc natura în oraș”, Fofiu a fost foarte surprinsă: „Mi s-a părut că avem niște probleme fundamentale cu orașul, ca simbol cultural. Să-l pui în opoziție cu natura e foarte problematic, asta înseamnă că și omul e în opoziție cu natura”. „Nu e un moft să pui varză în intersecție”, spune ea. „E vorba de un virus al sistemului că în intersecția aia așteptăm panseluțe sau trandafiri, pentru că asta este dezirabil, social și cultural”.

La sfârșitul lui august, grădinarii voluntari au recoltat semințele. La primăvară vor semăna din nou, iar surplusul îl vor da gratuit doritorilor (toxinele din trafic nu ajung în semințe). Au deja planuri pentru Halloween când vor sa umple spațiul verde din stația de tramvai Calvaria cu dovleci, tigve și baloți de paie. Tot din toamnă, vor merge în școli și licee din Cluj și le vor vorbi elevilor despre reutilizarea materialelor reciclabile și grădinărit urban. Vor să le arate că ritmul naturii nu are nicio legătură cu rapiditatea cu care iei o tăviță de polistiren cu legume de la supermarket. O cultură naturală cere răbdare și dedicație, dacă vrei să ai roade. Le vor vorbi și despre filosofia permaculturii, care cere grijă față de pământ, adică să-l întreții înainte de a recolta, grijă față de oameni pentru că scopul cultivării este hrana, nu profitul, și o împărțire echitabilă a resurselor.

În 2014 vor să planteze păioase (cereale, dar și hrișcă, amarant sau sorg), iar în 2015, ultimul an în care spațiul va fi în grija lor, arbuști fructiferi (mure, zmeură și cătină) – vor să lase în urmă o cultură pe care comunitatea locală să o poată întreține în continuare. ●

__________________________________

Articol realizat în cadrul proiectului „Mici victorii civice”, cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanțat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.