Mici Victorii Civice: O clasă altfel

Pentru că-și doreau o școală mai prietenoasă, elevii de la un liceu tehnologic din București au renovat o sală de clasă.

Mihaela Berindeanu, o profesoară de matematică de 56 de ani cu păr roșcat și ochi albaștri, merge cu pași sprinteni pe holul bej-gălbui al Liceului Tehnologic „Mecanică Fină” din București. Se oprește în fața unei săli de la parterul clădirii de două etaje din apropierea Pieței Obor și deschide val-vârtej ușa maronie, încadrată de trei chenare asimetrice pictate pe pereți în tonuri aprinse de portocaliu, verde, albastru și mov.

Înăuntru, în sala cu pereți la fel de viu decorați cu forme geometrice jucăușe, flori, copaci sau curcubee, o așteaptă câteva eleve de-a X-a. Dacă clasa arată acum neobișnuit de prietenos, e și datorită lor. Gabi, care e pasionată de desen, a pictat și-a refăcut cu răbdare ce-au stricat alții mai puțin talentați; Georgiana, o tânără expansivă, a făcut curățenie, iar Alexandra, o fată timidă,  pasionată de scris, a fost ghid la inaugurarea clasei, care a avut loc la începutul lui aprilie. Mesaje ca „Învățăm să fim oameni”, „În această clasă suntem prieteni” sau „Vrem să fim fericiți” au fost scrise cu litere mari, de tipar, de colegii de-a XII-a, care între timp au terminat liceul.

De la ei a început totul. Berindeanu era diriginta lor și în octombrie anul trecut, ca să dea puțină viață celei mai urâte clase din școală, le-a spus să aducă fiecare ce găsește pe-acasă, s-o decoreze. Au venit cu beteală și hârtie creponată, au atârnat un tricolor de tavan și au scris pe ușă „Clasa noastră, casa noastră”. A ieșit o chestie neprofesionistă, spune râzând și gesticulând larg, „dar oricum era viață, era ceva vesel, făcut de copii”.

Profesoara de matematică își dorea să creeze un mediu prietenos pentru elevi, ca să se simtă mai bine la școală, așa cum învățase în cadrul proiectului „Zburd – Educație prin coaching”, început în ianuarie 2012 și coordonat de Asociația ROI, un ONG înființat în 2011 cu scopul de a închega comunități în jurul unor proiecte educaționale, culturale sau sociale.

Echipa proiectului, formată din coachi voluntari îndrumați de un mentor din SUA și coordonați de Simona David-Crisbășanu, vicepreședinta Asociației, își propunea să ajute cinci licee din țară cu promovabilitate scăzută la BAC să-și îmbunătățească performanțele prin lucrul în echipă. Au început prin formarea unor echipe mixte de profesori, părinți și elevi, cu care coachii – câte doi în fiecare liceu – se întâlneau săptămânal și discutau. Nu le ofereau soluții, așa cum mulți se așteptau, ci îi întrebau care cred ei că sunt problemele școlii și cum ar putea să le rezolve, apoi îi ajutau să-și seteze câteva obiective și un plan de acțiune. Echipa de la „Mecanică Fină”, formată cam din zece persoane conduse de profesoara de mecanică Flori Millea, și-a stabilit trei obiective: reducerea violenței, a absențelor și creșterea promovabilității. Din echipa nucleu s-au desprins apoi grupuri de lucru pentru fiecare problemă în parte.

Pentru elevii de la „Mecanică Fină” a fost o noutate să poată vorbi liber, de față cu profesorii, despre ce-i deranja: că trebuie să se mute dintr-o sală de clasă în alta, că orele sunt plictisitoare, că profesorii sunt prea exigenți la materii care nu sunt importante pentru BAC. Pe profesori i-a ajutat să se poată baza mai mult pe părinți, care înainte veneau la școală doar în cazuri extreme, de exmatriculare. Pentru că una din problemele evidențiate de copii a fost starea proastă a sălilor și a băncilor, o mamă a obținut fonduri de la Primărie cu care a fost schimbat mobilierul în toată școala.

Când a auzit că în liceu începe un proiect care vrea să crească promovabilitatea la BAC, doamna Berindeanu a fost sceptică. Lucrează acolo de la începutul anilor ’90 și mai văzuse multe astfel de proiecte pe hârtie, fără rezultat. În plus, ea se chinuia zi de zi cu copii care provin din familii sărace, cu câte 10-13 copii, în care educația nu ocupă un rol important, unii părinții neștiind nici să se semneze, și nu credea că niște discuții ar ajuta.

„Degeaba mergeți voi la gargară, dacă nu vă faceți temele”, le spunea elevilor care se duceau la întâlnirile săptămânale cu voluntarii. A fost însă curioasă și s-a dus și ea la una din întâlniri. Vâzându-i pe coachi cum îi așază pe copii în cerc și cum îi întreabă pe fiecare ce părere are despre un anumit subiect, cum ar vrea să arate școala, ce crede despre Bac, și-a dat seama că trebuie încurajați să vorbească liber, fără teamă, pentru că le lipsea încrederea în ei și mulți depuseseră deja armele și nu-și dădeau nicio șansă să ia examenul.

„În clipa în care nu crezi că se poate schimba viața ta, n-ai nicio șansă să se schimbe. Iar coachii lucrau, de fapt, cu această inerție”, a înțeles profesoara, care nu se gândise înainte că degeaba umple zece table de formule, dacă elevul nu-și dorește să învețe, nu luptă și nu încearcă. Mai ales că unii au deja copii și lucrează să-și întrețină familiile, deci nu se pune problema să-și facă temele. Nu a fost niciodată o profesoară strictă, dar a început să vorbească mai mult cu ei, să-i întrebe la începutul orelor cum sunt și ce mai fac, să-i lase să vorbească liber, să spună și ei cum ar vrea să decurgă ora. A învățat și că e mai bine să-i ia de la zero și să nu le mai scoată ochii că nu știu tabla înmulțirii, deși ea trebuie să-i învețe integrale.

Iar când a văzut că elevii de-a XII-a s-au implicat în decorarea clasei, a chemat echipa de coachi să lucreze separat cu ei și să-i învețe cum se coordonează un proiect. Îndrumați de ei, elevii au stabilit o listă de cereri, cu care s-au dus la director să negocieze. Întâlnirea a avut loc în decembrie 2012, iar elevii au promis, în schimbul dreptului de a renova și păstra sala doi, prezență mai mare la ore, respect mai mult pentru profesori și rezultate mai bune la învățătură.

Între timp, la sfârșitul lui noiembrie, David-Crisbășanu participase la o licitație de abilități organizată de Fundația PACT, unde a vorbit despre proiectul început de liceeni. Acolo a cunoscut-o pe designerul Ioana Tatu, care s-a oferit să îi ajute în mod voluntar, iar Habitat for Humanity le-au oferit materialele necesare pentru văruit. Din ianuarie, Tatu a început să discute cu elevii concepte de decorare și să le prelucreze ideile: băieții voiau sigle cu Steaua sau Dinamo pe pereți, fetele voiau fundițe; unii voiau formule de matematică, alții voiau pereți negri. Din martie, copiii au început să vină în weekenduri la școală, să râcâie pereții, să văruiască, să spele ferestrele și să deseneze. Au fost ajutați de colegi din alte clase, de câțiva profesori și de un părinte zidar. Au ascultat muzică, s-au simțit bine și au început să-și vorbească mai frumos, a observat Berindeanu, care îi știa mai agitați și brutali.

Incidentele violente de la „Mecanică Fină”, care înainte aveau loc aproape zilnic, au scăzut după ce Flori Millea, aleasă director adjunct în vara lui 2012, a implementat un sistem mai riguros de intrare și ieșire din școală, cu poartă, paznici și badge-uri. În paralel cu participarea la ședințele mixte, Millea a făcut și sesiuni individuale de coaching cu David-Crisbășanu, care au ajutat-o să-și asume rolul de lider și să implementeze cu curaj măsuri noi.

Pentru creșterea rezultatelor școlare, profesorii au început să țină ore suplimentare de pregătire la materiile de BAC, iar elevii s-au organizat singuri în grupe de studiu. Veneau la școală chiar și în weekenduri și în vacanța de Paște, rezolvau împreună probleme la matematică, care li se părea tuturor cea mai grea materie, apoi mergeau la un profesor să arate ce și cum au lucrat. Procentul celor care au promovat examenul în sesiunea din vară a crescut de la 2%  la 14%, iar acum cei de la ROI vor să extindă proiectul printr-un program integrat pe trei ani („Adoptă un liceu”), care va implica și alte organizații din domeniul educației, dar și reprezentanți ai autorităților locale sau mediului business, care să facă parte din echipele din licee și să aducă o perspectivă nouă în școală.

Cel mai important rezultat, cred coachii, a fost însă că elevii au început să aibă încredere în ei și să nu mai renunțe așa ușor, că au venit la orele de pregătire și și-au dorit să promoveze examenul, chiar dacă unii nu au reușit din prima. Iar Berindeanu a învățat să se bucure alături de ei de victoriile mici, cum ar fi faptul că au înțeles o nouă problemă. Anul trecut, a coordonat clasa a VIII-a de excelență la nivelul Capitalei, unde a lucrat cu elevi olimpici. Spune că diferența dintre ei și cei de la „Mecanică Fină” e ca de la 1 la 1.000, dar ei îi place să lucreze cu toți, pentru că și cei de aici au multă căldură în ei, dacă stai să-i asculți, și sunt talentați, dacă ar fi puțin ajutați. Crede că la un liceu cu probleme contează mai mult să fii un profesor bun, „altfel societatea noastră va fi invadată de hoarde de copii violenți”.

Şi copiii o îndrăgesc, pentru că simt că pot vorbi cu ea despre orice și că îi înțelege mai mult decât alți profesori. Georgiana, care acum e însărcinată, spune că „doamna de mate” e cea mai bună prietenă a ei.

Intrată în sala cu pereți colorați, Berindeanu îi spune Verei, o elevă slăbuță, cu părul până-n pământ, care își dorește să fie fotomodel: „Frumoasa mea, ai văzut că ne-au măzgălit ăia desenele în clasă?”. Îndrumați de Berindeanu, Vera și câțiva colegi au început de curând să lipească fotografii într-o altă sală de clasă.

„Mai bine le lipeam aici”, răspunde Vera, care știe că în sala doi n-ar fi pățit nimic.

„Lasă că le reparăm noi”, îi spune hotărât doamna Berindeanu. „Până la urmă, o facem și pe aia.” ●

__________________________________

Articol realizat în cadrul proiectului „Mici victorii civice”, cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanțat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.