Mici victorii civice: Salvarea Școlii de Arte

Când o primărie vrea să transforme o școală în centru comunitar, profesorii, părinții și elevii ies în stradă pentru dreptul de a învăța.

Şcoala Gimnazială de Arte Nr. 5 este atât de nouă încât nici nu e pe Google Street View. Iar când o vezi nu pare să fie o școală românească. Cuburile suprapuse care formează corpurile clădirii, unul grena-cărămiziu, celelalte albe, par mai degrabă să găzduiască un muzeu de artă modernă din Viena sau Amsterdam. E prima școală construită din temelii în București în ultimii zece ani și a fost inaugurată în 2012. În ea, învață 450 de copii de la clasele întâi la a opta. Unii studiază vioară, pian sau flaut în numeroasele săli de repetiție antifonate sau dau concerte în sala de spectacol de 350 de locuri. Alții desenează, pictează sau modelează în ateliere pline de lumină.

Timp de o săptămână teribilă de la sfârșitul lui martie 2013, toate lucrurile acestea au fost în pericol să nu se mai întâmple.

Totul a început pe 20 martie, când Primăria Sectorului 3 a cerut Ministerul Educației Naționale schimbarea destinației clădirii și a terenului școlii „din spațiu de învățământ în spațiu aferent desfășurării de activități educaționale, culturale și de prezentare ocazională a unor proiecte de dezvoltare”. Adică, Primăria ar fi vrut să poată oferi spre închiriere noile spații pentru evenimente publice sau private. „Mi-e clar că nu au realizat ce efect va avea asta asupra elevilor”, spune Marian Apostol, profesorul de pian care a reacționat primul la veste. În momentul în care programul elevilor trebuie să se adapteze după cel al evenimentelor iar elevii sunt doar oaspeți în școala lor, actul educațional este afectat. Or exact de asta au crezut toți că au scăpat când au primit în sfârșit o școală construită special pentru ei.

Şcoala Gimnazială de Arte nr. 5 există de 50 de ani, iar pe primii 45 i-a petrecut într-o clădire naționalizată de pe strada Vasile Lucaciu, în centrul Bucureștiului. În 2007, a fost retrocedată, iar cei 450 de elevi au rămas să facă ore în sălile altor patru școli din sectorul 3, alergând de la o școală la alta și pierzând ore întregi din zi pe drumuri. În 2009, în urma solicitărilor Ministerului Educației Naționale, Primăria Sectorului 3, condusă atunci de Liviu Negoiță, a decis să construiască un sediu nou pentru Şcoala Nr. 5. A alocat 22 de milioane de lei de la buget, în 2010 a făcut licitație și a dat contractul unei firme de arhitectură austriece, Vienna Consulting Engineers. Doisprezece arhitecți austrieci și români, împreună cu arhitectul-șef al sectorului 3 și o mulțime de alți specialiști au conceput clădirea pentru a fi cât mai utilă educației artistice. Pe lângă sala de spectacole de 350 de locuri, mai există alte două săli de concerte, un spațiu expozițional, ateliere de arte plastice, studio de înregistrare, 35 de săli dedicate fiecărui instrument și corurilor, chiar și un adăpost de protecție civilă – 5.100  de metri pătrați de clădire modernă. Şcoala trebuia inaugurată în anul școlar 2011-2012, dar a fost gata abia în primăvara următoare. Pe 6 iunie 2012, deși nu era început de an școlar, primarul a inaugurat simbolic școala, denumită Academia de Muzică și Arte, împreună cu părinții și copiii care așteptau de atâta vreme spațiul. Câteva zile mai târziu, la alegerile locale, Liviu Negoiță, candidat PDL, a pierdut în favoarea lui Robert Negoiță, un dezvoltator imobiliar și candidat din partea PDS-ului. În septembrie, când a început noul an școlar, profesorii și elevii s-au mutat în clădirea pe care acum scria „Centrul Cultural Casa Artelor” și au mai avut parte de o inaugurare. La eveniment, care a avut loc pe 30 septembrie, nu s-a menționat nimic despre școala care funcționa acolo – clădirea a fost prezentată de noul primar drept un centru cultural al sectorului 3, condus de regizoarea Alice Barb, soția unuia dintre consilierii lui Negoiță, actorul George Ivașcu – ambii, susținători publici în campania electorală.

Activitatea școlii a început și s-a desfășurat însă așa cum trebuia. Chiar dacă primăria a mai organizat evenimente, precum Săptămâna Bunicilor, Festivalul de Film DaKino sau un târg de oferte educaționale, s-au făcut fără să afecteze prea mult activitatea elevilor. Conform legii, școlile publice sunt finanțate de la bugetul local (primăriile le plătesc cheltuielile de întreținere) chiar dacă activitatea lor este autorizată și coordonată, prin inspectorate, de Ministerul Educației Naționale. Prin urmare, o bună colaborare cu Primăria este vitală pentru funcționarea unei școli.

Solicitarea Primăriei de schimbare a destinației clădirii a pus însă totul în altă perspectivă. Riscul de a fi eliminați treptat din sediul construit special pentru ei a devenit real. Vestea a ajuns în școală pe 26 martie, la șase zile după adresa trimisă de Primărie către Minister  – de la Inspectoratul Şcolar București – și s-a răspândit de la profesori la elevi și de la elevi la părinți. Ioana Nedea, mama unei fetițe de clasa a treia care studiază vioara, își amintește cât a fost de revoltată când a aflat: „(…) acea clădire avea o destinație precisă, a fost construită pentru copiii din sectorul 3 (…). Clasa întâi și a doua fetița mea a urmat cursurile Şcolii de Muzică în clădirile școlilor 92 și 86 în săli de clase normale fără nici cea mai mică dotare, iar acest lucru mă determina să nu mai frecventăm cursurile, să renunțăm”. Numai că a găsit o soluție mai bună: împreună cu alți părinți și, mai ales, cu elevii, au mers la profesori și le-au cerut ajutorul să facă un protest. Marian Apostol, profesorul de pian, a fost cel care a preluat organizarea.

A doua zi au lansat o petiție pe petitiionline.ro, o cauză pe causes.org, și au anunțat un protest pe pagina de Facebook a școlii și pe forumul părinților, programat pentru 31 martie, o duminică. A fost numit Concert Dezbatere și elevii și părinții au fost invitați să vină și să spună dacă vor să fie schimbată destinația clădirii.

Două zile mai târziu a apărut și prima poziție oficială a Primăriei. Într-un comunicat de presă, anunța că a declanșat procedura de schimbare a destinației Casei Artelor pentru că „investiția-mamut de la Casa Artelor (Şcoala Gimnazială de Arte nr.5), realizată de fosta administrație a Sectorului 3, necesită cheltuieli imense de întreținere”. Comunicatul dădea ca sigură schimbarea destinației și spune că „transformarea Casei Artelor în centru cultural al Sectorului 3 este singura soluție prin care investiția, realizată din banii contribuabililor, își găsește utilitatea proprie și devine eficientă”.

Concertul Dezbatare a început în sala mare de spectacol a școlii. Au fost câteva sute de elevi și părinți – toate cele 350 de locuri erau ocupate și erau mulți oameni care stăteau pe scări. După concert au ieșit în curtea școlii și au umplut-o. Li s-au alăturat oameni din cartier care aflaseră despre protest de la televizor. Copiii au cântat la instrumente și au strigat „Nu ne luați școala!”, „Şcoala noastră nu-i hotel!” (primarul Negoiță e proprietarul Rin, unul dintre cele mai mari hoteluri din București) și „Ministrul e cu noi, primaru-i păpușoi”. (Inspectorul școlar general al capitalei le spusese mai devreme că și ministrul Remus Pricopie voia ca școala să rămână în clădirea nouă.) Protestul s-a văzut la mai multe posturi TV, așa cum sperau organizatorii. „Cel mai important fapt era că (…) ne-am strâns cu toții în număr foarte mare, am luat atitudine”, spune Nedea.

Poziția ministrului educației a fost oficializată pe 1 aprilie. Într-o adresă trimisă Primăriei Sectorului 3, solicitarea de schimbare a destinației imobilului era refuzată „deoarece clădirea a fost construită special pentru Şcoala de Muzică și Arte Plastice Nr. 5”. O victorie, dar problema nu era încă rezolvată, pentru că mai importantă decât sprijinul ministerului era o relație bună cu primăria.

Pe 4 aprilie, primarul i-a invitat pe protestatari la o discuție, în sala de festivități a altei școli, liceul Matei Basarab. Copiii aveau în acea zi un festival de muzică preclasică, pe care l-au amânat, ca să poată merge și ei. Profesorul Apostol a crezut că întâlnirea a fost pusă la altă școală pentru a-i descuraja să vină în număr mare. Așa că s-au mobilizat. „Primarul a fost șocat că am venit în număr foarte mare”, spune Nedea. „Am fost prezenți atât de mulți că toate locurile erau ocupate și toate culoarele dintre scaune erau pline.” Dacă la începutul discuției au avut impresia că nu îi asculta, pentru că spunea lucruri care nu aveau legătură cu scopul întâlnirii, după ce au început să vorbească și părinții, și profesorii, după ce au explicat ce impact ar avea asupra copiilor lipsa unui program previzibil în sediul acesta sau întoarcerea în școli cu săli improprii studiului muzicii și artelor plastice, „a promis că se va mai gândi”. De atunci nu a mai luat nicio măsură pentru a prelua clădirea.

Marian Apostol, profesorul de pian, a devenit directorul Şcolii Gimnaziale de Arte Nr. 5 în această vară. Experiența protestului și a succesului, dar și buna-credință a Primăriei de după evenimente l-au făcut să creadă că lucrurile se pot rezolva. Crede că încercarea de preluare a fost o neînțelegere și acum lucrează cu Primăria pentru a găsi metode de a folosi spațiul generos al școlii pentru a suplimenta veniturile la buget, fără a afecta orele de studiu. Peste vară au fost organizate în școală concursuri de șah, concerte și piese de teatru, iar pentru toamnă fac o planificare comună, în care orele copiilor sunt pe primul plan. Pe clădire încă nu scrie Şcoala Gimnazială de Arte Nr. 5, dar asta e o bătălie pentru altă zi. ●

__________________________________

Articol realizat în cadrul proiectului „Mici victorii civice”, cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanțat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.