[Mini-povești] Accidente în bucătărie

Am rugat oameni care gătesc să-și amintească o poveste despre una dintre cicatricile pe care le poartă cu ei după o aventură gastronomică. Le-am strâns într-o ediție despre cuțite și accidente în bucătărie în Omnivor #22. Ca să-l primești și tu de două ori pe lună, abonează-te aici.

Răzbunarea tomatelor
Bogdan Răileanu, publicist și scriitor

Acum aproape șapte ani, se făcuse vară, aveam un blog despre mâncare și m-am gândit să îl promovez cu o faptă bună. Să fac niște bulion din roșiile de la Buftea, mi-am spus eu, și să îl vând, iar banii să îi donez unei familii care avea grijă de niște copii orfani. Deci un fel de CSR pe bază de bulion. Dar în timpul fabricării acestei fapte bune, o sticlă de bulion fierbinte mi s-a întins pe tibie. M-am ținut eu tare în fața maică-mii, dar pe drumul spre București, cu cele 20 de sticle de bulion fierbinte în portbagaj, simțeam arsura ca pe ceva serios atunci când apăsam pe ambreiaj și m-am oprit la Spitalul de Arși și Chirurgie Plastică de pe Grivița. Nu era prea multă aglomerație, pe holuri umblau doar niște fete care își făcuseră rinoplastii.

M-au băgat într-o sală mică și mi-au jupuit pielea de pe tibie, au dezinfectat și m-au bandajat. Arsură de gradul II. Totul părea ok. Nu durea prea tare. Până a doua zi când am zis să fac o baie și mi-a căzut bandajul. În locul rănii albe era acum o suprafață roșie sângerândă și dureroasă pe care nu știam cum s-o potolesc. O sticlă de whiskey mai târziu eram băgat în seamă cu rana mea de către un medic din spital care mai târziu a fost anchetat pentru niște operații ilegale de îndreptat nasuri și alte neajunsuri estetice. Rana s-a videcat bine. Nu a rămas nicio cicatrice, doar amintirea. Banii au ajuns la orfani. Bulionul în diferite cratițe sau pahare de Bloody Mary.

Lucernă cu năbădăi
Adelina Dabu, lobbistă

Am fost doer de mică. Când mergeam la câmp cu bunicii, vânturam apa „să o țin rece” până o terminam pe toată și trebuia să plecăm acasă. Ca urmare, bunicii mă lăsau uneori acasă și eu îmi găseam de lucru. Când nu mâncam mâncarea păsărilor din curte – puii de curcă mâncau ceva delicios cu urzici și brânză dulce și erau deschiși să împartă cu mine – le găteam chiar eu. De la o porție mare de lucernă pentru rațe, tăiată cu barda, am rămas și cu o cicatrice. O port azi în semn de solidaritate față de rațele făcute friptură, cu gândul la bunici și la libertatea copilăriei de la țară.

Cu degetul în blender
Andi Catu, digital manager & business coach

Știi cum e când folosești de sute de ori un aparat și de la un punct încolo ești pe pilot automat? Îi pregăteam un piure de măr copt fetiței mele de câteva luni. Eram ruptă de somn și pasam mărul cu un blender de mână pe care il foloseam de ani de zile, doar că înainte să dau cu degetul să scot piureul din aparat, am uitat să-l decuplez. Am pus arătătorul stâng în palete și am apăsat reflex cu dreapta pe butonul de start. Paleta a trecut doar o dată prin deget și l-a secționat o dată și jumătate. Am zburat la spital cu el strâns legat și mi l-a cusut pe loc, într-o oră. Mi-am recăpătat sensibilitatea 98% și abia se mai cunoaște – medicul care m-a cusut a fost un artist.

Gătitul care se vede
Mona Nicoară , regizor și producător

Gătesc aproape zlinic, și asta se vede pe mâini. Acum am, printre altele, o cicatrice dublă pe degetul mijlociu de la mâna stângă. La început acolo a fost doar o arsură. Nu țin minte de la ce mi s-a tras — probabil de la una dintre oalele de fontă sau tigăile de oțel pe stil vechi, fără mânere izolate (am și eu fundamentalismele mele). Apoi, peste arsură, m-am tăiat. Îmi amintesc că era înainte de Ziua Recunoștinței, după ce am adus cuțitele de la o tocilărie de aici din Brooklyn și m-am pornit să le spăl.

A durut suficient cât să înjur de dumnezei în românește. Copiii s-au alarmat: în engleză mă aud înjurând tot timpul, că nu mă costă emoțional nimic. Înjurăturile în română însă știu să le ia în serios. Oricum, acum aproape a trecut. Rolul principal a fost preluat de o tăietură pe degetul mic de la mâna dreaptă, de pe urma unei nucșoare recalcitrante.

Frigănele buclucașe
Oana Barbonie, reporter vizual

Era trei-patru dimineața, vopsisem pentru a doua oară scaunele și masa din bucătărie din maro în alb și mi-a venit de nicăieri o poftă incredibilă de pâine cu ou în tigaie. Aveam ouă și jumătate de pâine. Doar că eram atât de high de la mirosul de vopsea că în loc să bag cuțitu-n colț, l-am băgat în deget și a buit sângele peste tot. Cred că nici n-am simțit mare lucru, eram practic drogată și nemâncată. De atunci nu mi-am mai făcut pâine cu ou.

Conservă pentru independență
Alice Teodorescu, content marketer

Sunt mândră de ea. E mică și albă, cu striații ce străbat aproape insesizabil degetul mare al mâinii stângi. O cicatrice din 2011, pe când învățam să traiesc singură, într-un cămin-container din Amsterdam, și-o reamintire constantă a primelor experiențe cu gătitul. Nu mai țin minte ce fel de conservă era, dar țin minte că a câștigat bătălia și a străpuns adânc. Atunci m-am simțit depășită.

Nu m-a speriat vreodată gândul de a mă descurca pe cont propriu, dar în acel moment credeam că nu o să-mi iasă vreodată deschisul conservelor. Mai ales că la mama acasă nu trebuia să o fac eu. Aveam mereu ajutor, așa că nu-mi băteam capul. În toți anii ăștia i s-au adăugat tăieturi neregulate și arsuri de cuptor sau toaster. Am descoperit, însă, pasiunea mâncărurilor făcute cu propria mână și bucuria de a le da drumul în lume. Am descoperit și că pot să deschid o conservă, chiar dacă adesea lasă urme pe un deget sau altul. 

Arsuri la nouă ani
Gabriela Bobeanu, ONGist și storyteller

Am nouă ani. Mama este internată în spital, așa că trebuie să mă gospodăresc singură. Îmi încălzesc bine lăpticul, iau polonicul și, cu eroare de câțiva centimetri, nimeresc mâna în loc de castron. S-a lăsat cu sfârâială.

Am 38 de ani și se apropie Crăciunul. Fiica mea de nouă ani mă ajută să fac Snickers.
— Mama, eu fac glazura de ciocolată albă.
— Bine, trebuie doar să amesteci ușor, continuu.
După câteva minute:
— Mama, eu nu înțeleg cum dintr-o ciocolată albă poate să iasă o glazură neagră?!

Și lingura cu glazură s-a oprit direct pe degetul meu.
A fost, până la urmă, cel mai bun Snickers.

Nu cu tricou și mănuși scurte
Brîndușa Maria, Q&A manager

Mi-a plăcut mereu să gătesc. Am început timid cu preparate de două-trei ingrediente și maximum 30 minute timp de pregătire. Am dat apoi de gustul bucătăriei indiene, libaneze și m-am pus pe treabă. Viața m-a adus înapoi în România, unde am luat bucătăria neaoșă la studiat. Dar gadgeturile mele inteligente nu mă prea ajutau la copt cozonaci sau preparat mâncare baby friendly la cuptor. Așa că am luat taurul de coarne cu brioșe la cuptor. Suna ușor, dar aveam multe de învățat. Că, de exemplu, pereții cuptorului sunt fierbinți, așa că nu ne întindem până în fundul cuptorului cu tricou si mănuși scurte. O săptămână am avut pe braț dovada neatenției mele. Măcar brioșele au ieșit bune.