De Sorana Stănescu
Fotografii de Mircea Reștea
26 septembrie 2022

Era vineri când Caravana cu medici a ajuns la Biertan, satul sibian străjuit de cea mai maiestuoasă cetate săsească din Transilvania. O după-amiază moale de sfârșit de vară, numai bună să zăbovești la umbră, ca mai pe seară să te aduni cu vecinii la poartă sau în centru să puneți toamna la cale.

Prin fața școlii treceau copii pe bicicletă să ia câte-o înghețată, localnici veniți în vacanță din Germania să umple câte-un sifon și, rar, câte-o căruță care nu se grăbea nicăieri. 

Primele au ajuns Diana și Costina. Au parcat în fața școlii duba albă, plină cu paturi, saltele, cutii cu materiale și role de prosop. Apoi Kerim, cu mașina lui, cu trusa de prim ajutor împrumutată de la o firmă de ambulanțe private și portbagajul plin cu baxuri de apă și Cola. Apoi Dragoș și Ovidiu, cu ecografele și EKG-urile, și ele împrumutate, mai scumpe decât toate lucrurile lor la un loc. Apoi Viorel, Platthy, Ana, Mihai și mai încolo și alții de la București, Cluj, Oradea sau Timișoara. 

În total cinci studenți la Medicină, 17 medici rezidenți și specialiști și trei studente la Asistență medicală, toți cu vârste între 22 și 31 de ani, îmbrăcați lejer, cu tatuaje și glume, de parc-ar fi ajuns în vacanță. [Notă: Am ales să ne referim la medicii veniți la Biertan folosind prenumele, și nu numele de familie, ca să replicăm atmosfera de familiaritate din caravană.]

Unii veneau din gardă, alții erau după programul obișnuit, iar aceasta era a patra caravană a filialei Brașov și a noua de când s-au înființat, în 2020. La nivel național, proiectul Caravana cu medici există de opt ani și merge în sate izolate, sărace sau fără medic de familie, unde consultă gratuit o zi sau două, în weekend.

De multe ori fac și cursuri de prim ajutor și sesiuni de educație medicală. Se duc acolo unde sunt solicitați și nu merg de două ori în același sat, ca să apuce să vadă cât mai multe.
 

La Biertan, șeful orchestrei a fost Diana Sporea, o tânără de 23 de ani care tocmai a terminat Facultatea de Asistență Medicală la Brașov, face voluntariat de când se știe și care s-a dovedit brici la logistică și organizare.

Dacă la început era stresată și înainte, și după o caravană, acum e mult mai relaxată și și-a adus lângă ea și câteva colege. De data asta a făcut echipă cu Costina Rusu, iar Biertan a fost prima caravană, la nivel național, organizată de două asistente.

Primarul le-a făcut un tur scurt al școlii și apoi s-a dat la o parte. Medicii au ales două săli mari la parter, pentru triaj bărbați, respectiv femei; biblioteca și încă trei săli la etaj, pentru pediatrie, cardiologie, medicină internă și chirurgie/ortopedie. Clădirea de final de secol XIX, cu tavane înalte, scări masive și lumină blândă, s-a animat rapid de bufnituri de cutii și indicații scurte. 

Au scos și distribuit în săli cutiile cu mănuși, măști, dezinfectant și prosoape de hârtie, au umflat saltele, au pus scaune pe holuri, au montat imprimanta, iar Kerim s-a asigurat că au unde să facă cafea. În două ore, școala s-a transformat în dispensar. 

De la inițiative studențești, la lege

Caravana cu medici a început în București în 2014. Cei cinci fondatori, pe atunci colegi de an la medicină, au pornit de la premisa că există un deficit de servicii medicale în rural. Soluția? O intervenție rapidă și gratuită la față locului. 

Ideea nu era nouă – și asociațiile studenților la medicină, Crucea Roșie sau Biserica mai făceau astfel de campanii. Nou a fost modul de organizare, care replica principiul unei spitalizări de zi, cu analize de sânge, ecografii și multiple consulturi de specialitate.

Practic, azi medicii îi ajută pe oameni să facă investigații pe care nu le-au făcut de ani de zile (sau poate niciodată), le atrag atenția când tratamentele trebuie ajustate sau le descoperă afecțiuni de care nu știau, și asta nu se întâmplă rar.

„Ca și cum te-ai fi dus la spital”, rezumă Vlad Berbecar, unul dintre fondatori, acum specialist în medicină internă. 

Destul de repede au convins câteva companii să îi susțină, iar în teren au găsit primari deschiși să îi primească și zeci de oameni care îi așteptau de fiecare dată. Și-au dat seama însă că și ei câștigă, nu doar localnicii.

„Altfel vedem viața ieșind din rutina noastră și ajungând într-un sat”, declara într-un interviu Mihai Ranete, al doilea fondator care a rămas alături de proiect, azi specialist în radiologie și imagistică. „Altfel vezi relația dintre medic și pacient, altfel vezi problemele sistemului și înțelegi că e nevoie de tine.” 

Dintre cei cinci fondatori, doi au plecat din țară și unul s-a reprofilat; doar Vlad și Mihai au rămas activi, la nivel de strategie și coordonare. Azi, Caravana are șase filiale autonome – București, Cluj, Iași, Timișoara, Brașov, Oradea –, care trăiesc fără emoții din sponsorizări și granturi de la companii precum: Synevo, Liamed Medical, ING Bank sau Bayer.

De la înființare și până la mijloc de septembrie 2022, organizaseră în total 138 de caravane, consultaseră peste 12.000 de oameni și aduseseră peste 1.600 de studenți, rezidenți și specialiști în 200 de sate. 

Numai anul acesta la nivel național fuseseră programate 45 de acțiuni. „La început organizam trei caravane pe an, acum facem trei caravane pe weekend”, explica Mihai pe Facebook ritmul de creștere al proiectului.

Există o adunare generală și un consiliu director la nivel național, care se întâlnesc regulat, iar președinția organizației-mamă e deținută prin rotație, câte doi ani; acum e la Cluj, urmează Brașov. Asta îi ajută și să facă fundraising, și să aibă o voce comună. „Am dat drumul la vale unui bulgăre și de acolo lucrurile au crescut organic”, mi-a spus Mihai.   

Unele filiale fac caravane de o zi, doar de pediatrie sau de sănătatea femeii, cu consulturi ginecologice și ecografii, dar cei de la Brașov preferă să meargă într-un grup mai mare și să stea tot weekendul. Cazarea și masa sunt asigurate de primării, iar echipamentele esențiale, ecografele și EKG-urile, le iau împrumut de la o clinică-partener.

Mai mult, în baza unui parteneriat național, o asistentă de la Synevo merge cu o săptămână înainte și le recoltează sânge celor care vor și celor pe care asistentul comunitar sau medicul îi știu cu probleme, astfel ca, atunci când vin doctorii, să aibă și aceste informații.

Costurile efective ale unei ediții de caravană de două zile, precum cea de la Biertan, ajung la 5.000 de lei, care se duc în principal pe transport și consumabile. Valoarea totală, incluzând tot ceea ce primesc sponsorizare, ajunge însă pe la 10.000 de euro.

Ca să reducă cheltuielile și mai mult, cei de la Brașov au găsit și tot felul de soluții inventive: au cumpărat câteva paravane despărțitoare, ca să câștige spațiu și intimitate și, în loc de paturi de consultație, au luat unele de masaj pliabile și saltele gonflabile, pe care le pun peste mai multe bănci unite.

Medicii notifică de fiecare dată Direcțiile de Sănătate Publică (DSP) județene că organizează o caravană, dar proiectul s-a dezvoltat organic și independent de autoritățile centrale.

În ciuda vizibilității, nici Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), nici Ministerul Sănătății nu i-a căutat ca să afle impactul – poate e ceva de replicat dintr-un program care rezolvă și nevoia de training a studenților și rezidenților, și nevoia de acces gratuit și nebirocratizat la screening pentru zeci de mii de oameni. Și care e și destul de ieftin, pe deasupra: bugetul pe tot anul trecut, pentru cele 35 de caravane organizate la nivel național, plus alte costuri, a fost doar 73.000 de euro. 

Dincolo de asta, cel mai mare succes al proiectului e că a reușit să impună adoptarea legii asistenței medicale mobile, prin care orice furnizor de servicii medicale, de la clinici private, la spitale județene va putea desfășura activitate în teren, în comunități vulnerabile, ori de câte ori e nevoie.

În viitor, inițiatorii își doresc ca serviciile să fie decontate de stat; pentru personalul medical acestea să fie zile plătite de muncă, parte din program, pentru studenți – să echivaleze orele de practică, iar oamenii să primească rețete compensate și bilete de trimitere decontate. (Acum, după ce au fost consultați în caravană, trebuie să treacă pe la medicul de familie pentru a le obține.)

Dar e nevoie ca și CNAS și Ministerul să vrea și să se modifice niște legi.

Legea a fost promulgată în primăvară, iar acum echipa Caravana cu medici și cabinetul parlamentarului USR care a inițiat legea, Tudor Pop, lucrează la normele de aplicare. 

„Nu-mi vine să cred că s-a întâmplat”, mi-a spus Mihai. Uitându-se în urmă, cel mai greu a fost să nu își piardă entuziasmul și consecvența în primii doi ani, dar acum își imaginează un viitor în care statul le preia ideea, și-o asumă și o implementează. 

Troubleshooting în timp real

După ce au pregătit școala, medicii s-au adunat în curtea casei parohiale din Biertan, unde o parte dintre ei urmau să doarmă. Curte săsească tipică, cu porți înalte, șură și pivniță boltită transformată în sală de mese răcoroasă.

Veniseră și „fetele de la pedi” (pediatrie), doi colegi de la Cluj și Ioana, de la Oradea. În arome de tocană și început de toamnă, stăteau pe iarbă sau în hamac, fumau și glumeau, de au trebuit chemați de două ori la masă până să se desprindă. 

La cina cu pulpe de pui și cartofi, când bucuria revederii s-a mai așezat, au apărut poveștile din garda de azi-noapte: un bărbat de 78 de ani care s-a înjunghiat singur în stomac, la Timișoara, sau o femeie de pe stradă, din București, pe care au internat-o peste noapte și pe care un asistent social a încercat s-o plaseze la două centre, dar niciunul n-a luat-o. 

Toți cei care merg în caravane o fac în regim de voluntariat, nu există finanțare de la stat sau privată pentru salarii, iar fondatorii nici nu și-ar dori asta. Una dintre valorile caravanei e tocmai voluntariatul și așa vor să rămână.

Nu există nici concurență între filiale, mi-a spus Alex Covaciu, actualul președinte de la Brașov, care are 29 de ani, e rezident în anul V și momentan face la Timișoara o supraspecializare în cardiologie intervențională. 

E brunet, cu cercel și pierce în ureche, cu cămăși veșnic colorate, spatele drept și umerii lați, după ani de baschet profesionist, înlocuit acum cu antrenamente zilnice la sală. La Biertan n-a venit cu mâna goală, ci cu doi colegi rezidenți de la Timișoara, ambii pentru prima dată într-o caravană. 

E bucuros și el de lege. „E minunat”, spune, expansiv cum e, un fel de lipici pentru colegii din diferite generații. „Imaginează-ți câți oameni pot fi descoperiți cu diferite patologii.”

„Scopul n-a fost să beneficiem noi de pe urma legii”, mi-a zis el, „ci de a arăta un mod outside the box de a oferi servicii medicale în zone defavorizate, într-un mod cost-eficient, benefic pentru pacient, pentru medic și pentru sistem. Și asta am reușit să facem”. 

După cină a urmat briefingul pentru a doua zi, tot la casa parohială. Într-un decor cu pian, candelabru și cărți de la 1800, Diana a trecut în revistă circuitul pacientului, iar Alex a făcut un demo în aplicația pe care urmau s-o folosească în premieră și care a fost dezvoltată printr-o sponsorizare pentru toate filialele.

Era, practic, o fișă electronică a pacientului, în care fiecare medic completa recomandările, iar la sfârșit omul primea o singură foaie cu next steps.

Au descoperit că le trebuie un mod ca fiecare să-și pună parafa la final, iar soluția a venit de la Camil, din Cluj: „Noi am strâns toate parafele într-un loc, la imprimantă, și le-am pus la final”. 

„Cine e de acord să-și dea parafa?”, a întrebat Diana. 

„Adică opritoarele de uși?”, a glumit Marian, venit de la Timișoara. 

E o glumă recurentă printre rezidenți, conștienți că ei nu au prea multă putere în sistemul medical, deși fără ei spitalele nu s-ar descurca: ei fac „hârțogăria”, adică fișele de internare și de externare ale pacienților, ei îi însoțesc prin spital la investigații sau îi pregătesc pentru operații, ei țin de multe ori legătura cu familia, ei fac gărzi, nu de puține ori, neplătite. 

Puțini contestă situațiile abuzive, precum așteptarea de a face gărzi neplătite, pentru că, pe de o parte, știu că posturile în spitale sunt foarte puține și orice recomandare sau act de bunăvoință din partea șefului de secție sau a managerului contează enorm. Pe de altă parte, au nevoie de cât mai multă experiență înainte să devină specialiști și să fie singurii responsabili de actul medical. 

De oportunități de a obține experiență e nevoie încă din facultate. De exemplu, când încep stagiile în spital, în anul IV, studenții lucrează în grupe de câte 8-10 și urmăresc câte un medic prin saloane, la vizită. Niciodată nu e suficient timp ca fiecare să pună întrebări. 

Peste un sistem și așa defectuos a venit pandemia, care i-a forțat să treacă online și să piardă și acel minim contact cu pacientul. „Medicul mergea cu laptopul prin salon la bolnavi, iar noi, de pe Zoom, puneam câte o întrebare”, mi-a spus o studentă despre perioada aia. 

De aceea caravanele sunt atât de importante.

Comuna în care poți face yoga, dar nu ecografii

Sâmbătă erau oameni în fața școlii încă dinainte de ora 9. Unii aflaseră de caravană abia cu o seară înainte, printr-un mesaj pe WhatsApp de la primar. Tot el mai dăduse mesaje pe diferite grupuri: cu consilierii locali, cu operatorii din turism. Alții citiseră afișele de prin sat, preoții spuseseră la biserică, iar viceprimarul, care stă în Richiș, unul dintre satele din comună, era pregătit să aducă cu mașina oameni și de acolo. 

Niciodată nu poți estima câți vin, spun medicii. În plus, știu că multora le e teamă să vină, pentru că „sigur i-ar găsi cu ceva”, și atunci mai bine să nu afle.

Tot primarul era cel care îi chemase, după ce edilul din Moșna, care e tot în județul Sibiu, îi recomandase fierbinte. Solicitarea caravanei poate veni de la oricine din sat, dar cel mai adesea vine de la primar, de la preot, de la asistentul medical comunitar sau de la alte organizații active în comunitatea respectivă.

După sate cu comunități vulnerabile, precum Augustin și Budila, din Brașov, Biertan pare o destinație atipică. E o comună cu 2.800 de locuitori (după recensământul de anul ăsta), formată din trei sate, cu drumuri asfaltate și case „la dungă”, cum le țineau și sașii, toate cu guesthouse-uri moderne și turiști, cu case care se vând pe zeci de mii de euro, cu cupluri tinere care s-au mutat aici de la oraș și au deschis ba un salon de masaj, ba organizează retreaturi de yoga și evenimente gastronomice. 

Primarul, Mircea Dragomir de la PNL, e la al treilea mandat; stăpânește limbajul fondurilor europene, câștigă proiecte și încearcă să găsească echilibrul dintre modernitate și restricțiile de construcție care derivă din faptul că Biertan e sit UNESCO. 

Numai că satul Copșa Mare nu mai are medic de familie de prin ’93, Richiș – cel mai cunoscut –, are unul care vine o dată pe săptămână, iar Biertan are un medic de familie zilnic, doar că oamenii spun că nu se pot baza prea mult pe el, maxim pentru o rețetă. 

Nu doar medicii lipsesc de aici, ci și transportul. Cea mai apropiată policlinică e la Mediaș, la 25 de kilometri, dar de ani buni nu mai există transport local. Dacă nu ai mașină, n-ai decât să le plătești privaților și 100-120 de lei pe un drum dus-întors, și riști și să mergi degeaba, dacă medicul tău lipsește sau nu mai prinzi loc la analize.

Așa că oamenii se duc cel mult atunci când îi doare sau cheamă salvarea când nu mai pot. 

A existat autobuz, își amintesc localnicii. Dar mulți preferau să dea cash șoferului, în loc să cumpere bilet, așa că firma a găsit cursa nerentabilă și a desființat-o. Un mod amar de autosabotaj, așa cum se sabotează românii și când amână consulturile periodice.

În dimineața aceea, dintre cei 14 care așteptau la școală, 12 erau femei. O doamnă pe la 50 de ani se plângea că ia 26 de tablete pe zi și că o dor toate. Alta, mai în vârstă, nu mai fusese la analize de ani buni. Una a întrebat dacă au și RMN, alta dacă sunt și doctori „de picioare”.

Oricum ar fi, a făcut „o treabă bună” primarul că i-a adus. 

Odată intrați, traseul pacienților era următorul: la parter, doi studenți îi înregistrau în aplicație, le dădeau la semnat formularul de acord și rezultatul analizelor. De aici, oamenii plecau la triaj, unde doi rezidenți și un student le făceau examenul obiectiv, măsurătorile (greutate, înălțime) și un EKG, completau datele în fișa electronică și le scriau pe un post-it unde să meargă, în funcție de afecțiune: cardiologie, medicină internă, chirurgie.

La sfârșit, oamenii primeau pe hârtie rețeta și scrisoarea medicală cu recomandări de investigații mai amănunțite sau alte consulturi la specialist.

În prima oră, cât a ținut viermuiala până primii pacienți s-au răspândit pe la cabinete, Luana și Betty au așteptat; nu era nimeni cu copii afară. Betty – Betina Boeriu – e medic specialist pediatru de un an, recent angajată la Hospice Casa Speranței în Brașov, unde se ocupă de copii cu boli limitatoare de viață (cum ar fi leucemia).

Luana Nicola e „aproape specialist”, după cum se prezentase cu o seară înainte – mai avea doar vreo lună până la examenul de terminare a rezidențiatului. Își prinsese părul blond în două codițe, cumpărase bomboane și găsise prin bibliotecă un panou pictat ca o pădure, pe care l-a pus în spatele lor pe calorifer, ca să fie mai puțin intimidant pentru copii. Betty avea un ecuson în formă de norișor, pe care scria „Dr. Betty”. Amândouă cu zâmbet larg și răbdare infinită. 

În caravanele de la Budila și Augustin, împreună cu o colegă, pediatrele consultaseră și peste 100 de copii în două zile (la Biertan aveau să fie doar 18).

Unul dintre cazurile cele mai serioase pe care le-au descoperit acolo a fost o fată de 14 ani, cu abdomenul mărit, pe care mama o suspecta că e însărcinată. Au consultat-o, l-au chemat și pe Kerim s-o vadă și au decis s-o trimită de urgență la spital. Era peritonită și, dacă ar mai fi așteptat mult, i-ar fi pus viața în pericol. (Ulterior, Diana avea să învețe la școală despre acest caz, chiar de la medicul care o operase pe fată. I-a crescut inima, căci știa că medicii din Caravană o salvaseră.) 

În altă caravană, Luana a făcut o excepție și i-a dat unei familii o pungă cu medicamente (de obicei dau doar rețete sau medicație de urgență). Fetița avea multiple infecții în nas, gât și urechi și ochii aproape lipiți din cauza puroiului. La plecare, a auzit-o pe copilă spunând: „Bunico, pe astea te rog să nu le vinzi, că mă dor ochii”. 

La un moment dat, femeia de serviciu a școlii a intrat cu o mamă tânără și o copilă de 4 ani. Cele două s-au luminat instant: „Ne-ați adus o fetiță!”. Luana a luat-o deoparte, iar Betty a rămas cu mama. A întrebat-o despre boli în familie, despre cum a născut, despre vaccinuri și alimentație.

Copila mânca fasole, carne și câte patru ouă pe zi, „pentru că așa vrea”. Plus dulciuri. Avea dantura distrusă și abcese pe gingii. Au bănuit că mănâncă atâtea ouă tocmai pentru că sunt moi și o dor dinții mai puțin. 

Alimentația greșită e una dintre cele mai grave și frecvente situații pe care medicii le-au întâlnit în caravane, iar asta crește riscul de probleme cu dantura, anemie și infecții mai târziu. Copiii beau lapte de vacă de la vârste mult prea mici, mănâncă supă la plic, iaurt Danonino și beau Teddy. 

Și anecdotic, și la nivel de statistici, puține câte sunt, sănătatea orală a copiilor, precum a întregii populații, este dezastruoasă, iar copiii din rural sunt cei mai afectați. Cauzele sunt un nivel mai scăzut de educație a părinților, zahărul, accesul limitat la un medic stomatolog și accesul și mai limitat la unul care tratează gratuit, în sistemul de asigurări publice, deși copiii ar avea dreptul ăsta.

Ca idee, la nivel național, doar 31% dintre stomatologii din România oferă servicii în baza asigurării de la stat. Iar în rural, vorbim de sub 8% din total.

„Îi ajuți acum puțin, dar e ca și cum ai pune un plasture pe o rană care sângerează”, e conștientă Betty. O motivează că totuși reușesc să aducă un spital la copii care altfel n-ar ajunge prea curând la medic.

Sănătatea ta e și responsabilitatea ta

În curtea școlii, un bărbat pe la 60 și ceva de ani își aștepta soția să iasă de la cardiolog. A scos din pungă o sticlă de Neumarkt de jumate și a luat o-nghițitură. Nu era nici măcar ora prânzului. 

— Ai luat una mică?, l-a întrebat pe altul, care fuma. 

— Nu, conduc.

— M-a ținut mult la cardiologie. Mi-au făcut ecografie, cu pompă aici [și a arătat sub inimă] și unsoare dintr-aia. Trebuie să merg la medicul de familie, apoi la cardiolog. E îngroșat sângele, trebuie să iau pastile, altfel se încheagă și ajunge la creier. Nu vreau să ajung paralizat.

Din școală a ieșit o doamnă și i-a salutat de plecare:

— Nu ți-a zis doctoru’ să nu mai pipi?, către cel care fumează.

— Ba da, și tot pip. 

— Și mie mi-a zis să nu mai beau, dar una mică tot beau, a intervenit bărbatul cu sângele îngroșat și-a mai luat o gură. 

Alcoolul, neglijența și colesterolul crescut sunt epidemia unei generații în România. Prin efectele pe termen lung, sunt principalii factori care ne omoară, alături de tutun și poluare. Un raport al Comisiei Europene arăta la finalul anului trecut că suntem pe locul I în UE la numărul de decese din cauze tratabile, adică decese care ar fi putut fi prevenite prin screening și tratament. Concret, la fiecare 100.000 de români, 210 mor din cauze tratabile; media UE e de 91 la 100.000.

Când oamenii nu au grijă de ei – sau nu au mijloacele ca să aibă grijă de ei –, speranța de viață scade. S-a adăugat pandemia, care i-a făcut să amâne mersul la spital, astfel că afecțiuni mai vechi s-au complicat.

Practic, la noi, COVID-19 s-a suprapus peste o populație bolnavă și refractară la vaccinare și a produs ravagii (doar 42% s-au vaccinat complet, față de 63% în întreaga lume și departe de targetul de 70% la mijloc de 2022, stabilit de Organizația Mondială a Sănătății). 

Efectele s-au văzut în rata extrem de mare a mortalității din cauza bolii și în zecile de mii de morți „în exces”, după cum sunt denumite, adică morți care nu sunt direct cauzate de COVID, dar pe care cel mai probabil pandemia le-a accelerat.

Așa că, dacă speranța de viață în România era de 75,6 ani înainte de pandemie (a doua cea mai mică din UE după Bulgaria), acum a scăzut și mai mult, la 74,2 ani. De aceea, intervenții la firul ierbii, precum Caravana cu medici sau programe de screening și prevenție, sunt vitale pentru a descoperi, trata și salva până nu e prea târziu.
 

Citisem că la noi femeile trăiesc în medie cu opt ani mai mult decât bărbații (78, față de 70), unul dintre cele mai mari decalaje din UE. Cred că în dimineața aceea la Biertan am avut ocazia să văd statisticile în carne și oase, începând cu raportul femei/bărbați care așteptau la școală și continuând cu starea lor generală: la aceeași vârstă, femeile s-au dovedit mai în putere și mai responsabile. 

O altă problemă e cât alocă statul pentru sănătate, pe cap de locuitor: 1.310 euro pe an, față de media europeană de 3.523 euro. Aproape de trei ori mai puțin. Și aici suntem pe penultimul loc, după Bulgaria, chiar dacă am crescut de la an la an aceste cheltuieli.

În plus, cei mai mulți bani merg pe îngrijirea în spital, adică pe servicii scumpe, în loc să fie investiți în prevenție și în îngrijirea primară, prin medicul de familie și policlinici. 

Patologiile pe care tinerii medici le identifică în caravane oferă radiografia întregii societăți. Descoperă oameni cu hipertensiune și boli cardiovasculare care fie nu au un tratament, fie el trebuia de mult ajustat, oameni cu dislipidemii (colesterol și trigliceride crescute), care sunt o cauză pentru bolile cardiovasculare, cu diabet scăpat de sub control și multe, multe probleme cu dantura la copii. 

Mulți oameni așteaptă până au o criză, deși suficiente afecțiuni ar fi putut fi tratate mai repede. O confirmă Dragoș Mihai, rezidentul de anul II care ieșise din gardă înainte să plece spre Biertan și care acum consulta în cabinetul de chirurgie: majoritatea operațiilor la care participă în urgență puteau fi făcute mai din timp, cu recuperare mai ușoară pentru pacient.

O spune și Horia Ștefănescu, gastroenterolog la Institutul de Gastroenterologie-Hepatologie din Cluj, care a participat la vreo patru-cinci caravane cu filiala de acolo: 90% dintre bolile pe care le tratează sunt prevenibile – hepatită B, C, ciroză. Mai mult, un pacient grav e un pacient scump. „E mai ieftin să faci acum prevenție, screening, să testezi în draci”, spune el, „decât să aștepți 30 de ani”. 

Merge în caravane pentru că e conștient de cât de mare e nevoia de a acoperi zone „off the map”, dar și pentru că „sunt unele lucruri în care nu poți să stai deoparte”. În studenție scria proiecte ca să obțină prezervative și să le împartă în cămin, acum merge cu studenții și vede și 80 de pacienți pe weekend („poate fi năucitor”).

Iar de la anul va începe un proiect de screening pentru depistarea de boli hepatice în 16 județe, în care Caravana cu medici este partener. Cu contribuția lui, spitalul a câștigat 1 milion de euro pentru asta.

Caravana e o experiență formatoare, mi-a spus el, atât medical, pentru că tinerii au ocazia să pună mâna pe pacienți și să creeze circuite („e fascinant cât de fain fac fluxul pacienților, e flawless”), cât și uman, pentru că le dezvoltă empatia, ceea ce facultatea nu face suficient.

„De multe ori ne lăsăm pradă tehnologiei, vedem analize, trimitem la CT, dar nu întrebăm pacientul cum se simte.” 

Nu e suficient să fii un bun practician, trebuie să îți și pese

„Aveți respirație grea, palpitații?”, „Picioarele umflate?”, „Mâncați sărat?”, „Ce pastile luați?” le-au întrebat răbdător rezidenții pe femeile venite la consultul cardiologic. Erau patru și făceau câte două consulturi în paralel într-o clasă, cu paturile de masaj despărțite de-un paravan. Uneori trebuia să-l roage pe Alex să vorbească mai încet, altfel ceilalți nu se mai auzeau. 

Era o scenă ca de film: într-o clădire de la 1900, cu-o catedră veche și parchet care scârțâia, pupitrele școlare erau moderne, aparatura nouă și medicii tineri. Își dădeau tot timpul de care aveau nevoie pentru o ecografie (în spital sau în privat, consultațiile sunt limitate la 15-20 de minute) și mereu peste umăr era câte un rezident mai experimentat, care să-i îndrume: „Hai, hai, prinzi valvele și rotești spre stânga”. 

În sala de lângă, pe la ora 17, Andreea Zaharia făcea ultima ecografie din ziua aceea, a 27-a. E specialist radiolog la Brașov și venise prima dată într-o caravană. „Din exterior mi se părea că sunt niște copii hipioți care se duc în sate să salveze băbuțe”, mi-a spus Andreea, cu ironia ei fină. Dar a fost impresionată să vadă fișa electronică și circuitul pacientului și a plecat gândindu-se cât de ușor ar fi de implementat sistemul, măcar în orașele mici.

Într-o zi obișnuită, la clinica privată unde lucrează, face 10-12 ecografii. 27 era mult pentru oricine. „Dar a fost ca runner’s high”, mi-a mărturisit. „Eram acolo să facem treabă, așa că nu te oprești la 15. Hai să îi ajutăm pe toți!”

Toată ziua, în spatele ei s-a făcut ciorchine: veneau pe rând colegii de la medicină internă, ca să urmărească un pacient care tocmai plecase de la ei, mai aruncau un ochi și cei de la chirurgie. Ăsta e un alt mare beneficiu al caravanei: îi învață să lucreze împreună și să nu se simtă vulnerabili când cer opinia unui coleg sau când trimit un pacient către altă specialitate. 

În plus, au ocazia să capete skilluri pe care școala nu le dezvoltă. Am vorbit cu studenți care datorită Caravanei au făcut lucruri pe care nu și le-ar fi imaginat: au stat în mall să convingă oameni să le doneze cei 3,5% din impozitul pe venit (unii au strâns doar cinci formulare într-o zi, alții 20), au făcut afișe sau reels pe Instagram pe teme de educație medicală.

O studentă de anul VI, care își dorește chirurgie generală, a ales să lucreze în departamentul financiar tocmai pentru că nu știa nimic despre asta, dar era convinsă că cineva o va învăța.

„Dacă o să vreau să-mi deschid un ONG la un moment dat?”, mi-a spus ea, pregătită de următorul pas: să scrie cereri de finanțare. 

I-am întrebat pe studenții de la Cluj dacă în facultate făcuseră ceva cât de cât similar. Și-au amintit cu greu de un singur curs în care au lucrat în echipă, mai „ca în caravană”, și acela opțional (cel puțin la Cluj). Fusese un curs de project-based learning, „cum se face în străinătate”, în care discutau, pe grupuri și cu un mentor, un caz din punct de vedere clinic. 

Pe unii, Caravana i-a schimbat pentru totdeauna, mi-au spus. 

„Mi-a crescut încrederea în mine.” 

„În caravană ai lângă tine un grup care te învață să tratezi omul, nu boala.” 

„Lucrând cu oameni precum cei din caravană îți dai seama că e mai important să îți pese, decât să fii un bun practician.” 

Diferențele sunt mari, însă. După un weekend ca acesta, mulți se întorc în spital, la stagiu, și nu mai înțeleg nimic. De ce nu pot să fie toți medicii ca-n caravană?, se întreabă mulți.

Aici, nu mai sunt „domnul rezident”, după cum îmi spunea Kerim, ci „domnul doctor”, ies din demo mode și se simt responsabili pentru gândirea și deciziile lor medicale. Îi ajută să se vizualizeze pe ei înșiși în viitor. 

În caravane, Kerim Faydaver, rezident în anul IV pe chirurgie la Spitalul Județean Brașov, consultă, dar e și cu ochii la detalii. El e cel care are grijă să fie pahare de plastic și cafea ziua, boxe, muzică și câte-o bere seara și el e cel care aleargă pe la farmaciile din sate ca să cumpere medicamente când se întâmplă vreo urgență, cum ar fi un puseu hipertensiv. 

Mai mult decât să practice medicina își dorește să devină antreprenor în domeniu. Banii, spune el, nu sunt un scop, ci un mijloc, „un sistem de creație” care-i asigură libertatea să-și imagineze că ar putea face „ceva mare”. Nu o clinică. O rețea de clinici. Sau un spital. Sau un sistem de asigurări private pentru angajații din sistemul sanitar. Sau un soft care i-ar ajuta pe copiii surdomuți să vorbească. 

Deocamdată are o firmă de organizat evenimente și, de vreo doi ani, e trader autodidact de criptomonede. A împrumutat și bani de la bancă, ca să simtă ce înseamnă să pierzi și să câștigi și să învețe mai repede din greșeli. Recunoaște că trăiește o disonanță: businessul presupune apetență la risc, pe când medicina nu te lasă să greșești.

La finalul zilei, la Biertan au fost în jur de 70 de pacienți care au trecut pe la cel puțin o specialitate, dar majoritatea le-au bifat pe toate.

Fiecare a primit servicii medicale care în privat ar fi costat peste 2.000 de lei, a calculat Alex, președintele filialei: analize de vreo 1.000-1.200 de lei, un consult cardiologic – 250, o ecografie de cord – 300, una abdominală – 200, un consult de medicină internă – 300 și unul de chirurgie – 200. 

Și dacă ar fi prins consulturi gratuite la toate, în baza asigurării, oamenii tot ar fi trebuit să facă două-trei drumuri la Mediaș pentru ele, deci 200 de lei din buzunar doar pentru transport.

Sănătatea e o muncă de echipă

Studiile arată că statul face o mare greșeală: nu le dă acces la servicii gratuite celor care nu-și permit să plătească contribuțiile la sănătate (cu excepția urgențelor, a gravidelor și a bolilor cu risc epidemic). Adică vreo 11% din populație, majoritatea din rural. Adică o bună parte din cei care ajung la medicii din Caravană.

Dar statul face și lucruri bune. De exemplu, anul trecut a introdus pentru cei de peste 40 de ani un pachet de analize și consultații de prevenție la medicul de familie – anual dacă ești asigurat, la trei ani dacă nu ești. Doar că foarte mulți oameni nu știu de acest nou drept și nici ministerul nu l-a promovat. 

Mi se pare ilustrativă experiența unui medic de familie din București: în anul care a trecut de la introducerea acestor consultații de prevenție, doar vreo trei pacienți le-au solicitat – unul dintre ei trăise în Italia și avea acest obicei de acolo. (În schimb, același medic a primit 30 de cereri pentru rețete de pastile de iod, în trei zile, după ce ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a transmis în iulie un mesaj alarmist și nejustificat ca românii să ridice „cât mai repede” pastilele din farmacii”).

În România asta care se neglijează, nu sunt suficiente inițiative private sau ONG-istice care să meargă la firul ierbii, chiar dacă s-au înmulțit în timp.

De aceea, ce a reușit Caravana cu medici să facă e atât de rar și de valoros: să piloteze o soluție de intervenție publică, să o extindă la nivel național, să o rafineze și să o transforme într-o lege. În baza ei, spitalul din Mediaș ar putea să organizeze la Biertan o caravană exact ca a lor, cu specialiști din spital, în timpul săptămânii. Ar ajunge astfel la mai mulți pacienți odată și și-ar micșora și fluxul care ajunge în spital. Un win-win situation. 

Dacă vor vrea spitalele de stat să facă asta rămâne de văzut, când ele se plâng că și așa au personal insuficient. Va fi nevoie de voință din interior și de niște curajoși care să încerce. Alex Covaciu crede că tot rețelele private de sănătate vor folosi această oportunitate, cel puțin în primă fază.

„Ai deschis o poartă către orice prestator de servicii medicale”, explică el și nu ascunde că în anii următori are de gând să pună pe picioare o mică policlinică la Brașov.

Caravanele nu vor putea suplini lipsa medicilor de familie (sunt vreo 300 de localități în țară care nu au deloc), dar ar putea suplini lipsa specialiștilor. Alex își imaginează un sistem în care medicul de familie e în contact cu clinici sau spitale care vor să organizeze caravane și, când are nevoie de 10 consulturi de cardiologie, de exemplu, face cerere să vină echipa mobilă.

Dar ar presupune colaborare și asta e rar în România. 

Chiar și acolo unde nu e nimic de împărțit, Alex și colegii lui din țară au întâmpinat rezistență din partea unor medici de familie. Unii au crezut că vin să-i verifice, alții că vin să le fure pâinea, alții i-au ignorat.

Ce ar fi putut să facă, în schimb: să își îndemne pacienții să participe, să îi ajute pe rezidenți cu istoricul medical și tratamentele actuale, să facă liste cu oamenii care ar trebui văzuți prioritar. La Biertan, medicul de familie le-a permis să recolteze sânge în cabinetul lui, dar, deși a zis că va trece pe la școală în zilele caravanei, nu a făcut-o. L-am întrebat despre asta ulterior și ne-a spus că fusese plecat în concediu.

Și ar mai fi un ajutor esențial din partea medicilor de familie: să-i ajute să urmărească pacienții consultați într-o caravană, completând datele în aceeași aplicație: dacă funcționează tratamentul, dacă starea s-a îmbunătățit sau trebuie reevaluare. E o etapă esențială de follow-up pe care Caravana nu o are acum, dar pe care și-o dorește. 

„Simt că ce facem e bun pe moment, dar nu are finalitate”, spune Alex. Anecdotic, crede că 50% dintre cei pe care îi consultă merg mai departe la specialiști – știe de la colegi de-ai lui la care aceștia ajung. Și dacă n-ar fi 50%, ci mai puțini, tot ar fi mai mult decât înainte.

Oricum, e o minune că legea asta există, că a existat interes politic pentru astfel de activități ale unor studenți; iar odată ce a existat, a fost votată de toate partidele, în unanimitate, semn că măcar recunosc nevoia. 

Parlamentarul USR care a inițiat-o, Tudor Pop, spune că astfel de caravane medicale se regăseau printre măsurile din Planul antisărăcie al guvernului tehnocrat de după Colectiv, dar n-au fost implementate la nivel de politică publică. Apoi, odată ce și-a preluat primul mandat, în 2016, după o discuție cu think tank-ul Observatorul Român de Sănătate, Pop s-a întors la idee. 

„A făcut exact ce trebuie să facă un parlamentar”, mi-a spus Vlad Berbecar, unul dintre fondatori. „A venit la noi și-a zis: de ce aveți nevoie? De cadru legal!”

Echipa de conducere a Caravanei a scris legea în colaborare cu echipa lui Pop, iar acum lucrează la normele de aplicare, adică partea cea mai grea, pentru că ele trebuie armonizate cu Legea sănătății (care are mii de amendamente) și alte legi. Speră să aibă un draft la finalul anului, dar procesul e anevoios, pentru că fiecare dintre ei face deja o mie de lucruri și nici experiență în astfel de lucruri nu au. 

Sunt conștienți că „spiritul civic automat implică un grad de politică”, spune Vlad. „Degeaba te lupți, dacă nu schimbi la nivel de sistem.” De aceea a intrat și el în USR și e consultant în probleme de sănătate. De aceea și Alex spune că și-ar dori o poziție de parlamentar la un moment dat.

Da, astfel de caravane, fie că le organizează medicii de acum, fie spitalele în viitor, riscă să capete o conotație politică, mai ales dacă sunt făcute în preajma campaniei electorale și dacă cel care îi cheamă e primarul.

Au trecut prin tot felul de situații deja, în care tot ce voiau primarii era o poză de grup, imediat ce au coborât din mașină (au refuzat, iar atunci când fac asta, o fac la sfârșit). Alții veneau doar la masă: „Bună ziua, eu sunt primarul”, și plecau repede. 

Odată, un coleg de la Cluj a sunat la o primărie să spună că vor să vină cu caravana și a primit maxim dezinteres. Până când a spus: „Avem patru ecografe”, și atunci s-a schimbat placa, de parcă în echipamente se măsoară valoarea unei astfel de acțiuni.

La Biertan, primarul a fost mai mult decât discret: i-a primit când au ajuns și a trecut pe acolo în ambele zile, fără poze și tam-tam.

Pentru cei care vor sincer să fie de folos comunității, astfel de intervenții sunt mană cerească. Felicia Doka are 44 de ani și de șapte e asistent medical comunitar în comuna Hilișeu-Horia, din Botoșani.

Împreună cu o colegă tot asistent comunitar și cu mediatorul sanitar acoperă 2.400 de persoane vulnerabile (din totalul de 3.500 de locuitori): celor care nu se pot deplasa le reînnoiesc rețetele și le duc medicamentele, fac perfuzii sau mici tratamente la domiciliu, iar pentru unii, sunt singurii oameni care le calcă pragul și ăsta e cel mai mare ajutor. Deși nu au mașină și fac autostopul sau uneori merg cu căruța, găsesc la primărie bunăvoință și sprijin. 

Doka a aflat despre Caravană de la televizor, în 2019. I-a căutat pe net și le-a scris: „Cine sunt, cu ce mă ocup, câți locuitori avem, că mulți sunt neasigurați” și a specificat că ar vrea o caravană pentru sănătatea femeii.

„Nu m-am gândit că o să-mi răspundă vreodată la mail”, spune femeia. „A durat șase luni. M-a sunat o domnișoară de la Iași că ar vrea să vină, mi-a zis și data.” 

Nu-l anunțase pe primar că solicitase caravana și avea ceva emoții acum, când trebuia să-i spună că e nevoie de cazare și de masă. „Adu-i, sigur”, a zis primarul. „Cazez o parte la mine, o parte la casa parohială”, și așa a fost.

Îndemnate de Doka și colegii ei, au venit 70 de femei, adică maximul pe care echipa de la Iași îl putea consulta. Au făcut ecografii de abdomen și de sân, controale ginecologice, testul Babeș-Papanicolau. „A fost ceva treabă, de la 8 dimineața la 7 seara”, mi-a spus Doka, fericită că a putut face ceva pentru comunitatea ei.

E însă o categorie de oameni care, cu toate caravanele, scapă printre degete, e de părere dr. Ștefănescu, gastroenterologul de la Cluj. Tocmai cei mai vulnerabili.

Pentru că acolo unde există interes, va exista măcar un asistent medical comunitar care să se preocupe cât de cât de oameni, va fi, poate și un medic de familie, pentru că localitatea e suficient de atractivă încât să vrea să se mute acolo, va fi cine să cheme niște medici de la oraș și să-i cazeze o noapte. 

Or când astea nu există, oamenii ăia sunt la mila lui Dumnezeu și apoi devin statistici.

Mindsetul noii generații

La finalul zilei de sâmbătă au lăsat pe poziție toate aparatele, pentru că duminică mai urma jumătate de zi de consultații. Au lăsat și halatele, și atitudinea serioasă de peste zi. Și-au mâncat macaroanele cu brânză de la cină, pe care unii le-au suplimentat cu o porție de mici și cartofi prăjiți la terasa din centru.

Apoi au luat câte o bere și s-au așezat pe băncuțe de lemn în curtea îngustă dintre pensiune și zidul cetății.

Printre râsete și amintiri de peste zi, au dat drumul și la tot felul de povești din viața de pacient și cariera de medic. Mulțumirea de care vorbea Kerim era acolo. 

„Ieși din rutină și vezi că viața e un pic mai complexă decât bula ta limitată”, mi-a spus Andreea, radiologa, despre toată experiența.

Din cei 42 de pacienți pe care i-a văzut la Biertan, cel mai grav a fost un bărbat care își pierduse complet vocea și care, cel mai probabil, avea cancer de corzi vocale. Era prima dată când vedea un asemenea caz. 

Marian Morenci, rezident pe cardiologie la Timișoara, venise și el prima dată. Mi-a zis că, pe cât de trist a fost să vadă cât de mulți oameni nu știau de problemele lor și nu aveau tratament, pe atât de mare i-a fost mulțumirea. „Am fost împăcați și recunoscători că am putut ajuta. Ne-am încărcat cu energie din recunoștința oamenilor.” 

Toți care veniseră pentru prima dată mi-au spus că vor reveni. Iar unul dintre ei mi-a împărtășit că e fericit. Venise fără așteptări prea mari, mai ales că el se pregătește în medicină de urgență și la Biertan avea să facă „doar” triaj.

Dar aici a putut să vorbească pe îndelete cu oamenii, mi-a spus cu un zâmbet larg, uitându-se la tatuajul de pe antebraț – steaua vieții în șase colțuri, cu un șarpe încolăcit pe toiag, adică simbolul pe care-l vezi pe mașinile de ambulanță. „Înseamnă viață.” L-a făcut ca să nu uite, în momentele cele mai grele, ce îi place cel mai mult.

Într-o lume ideală, Caravana cu medici și altele asemenea nu ar trebui să existe, pentru că toată lumea și-ar face treaba, oamenii s-ar preocupa de sănătatea lor și serviciile ar fi disponibile pentru toți.

În realitate, e nevoie ca de aer de astfel de medici „multidisciplinari”, care învață și despre oameni, și despre grupurile vulnerabile, fac antreprenoriat și advocacy și își asumă inițiativa la nivel de politici publice. Și, cu puțin noroc, ajung și să modeleze generații noi de studenți, pentru că unii dintre ei au și activitate academică. 

Cu puțin noroc, bulgărele Caravanei nu va putea fi oprit.

„A construit un alt mindset în rândul breslei”, mi-a spus parlamentarul Pop. Oameni tineri și foarte tineri sunt expuși unor comunități vulnerabile, au experiențe formatoare și dezvoltă astfel o etică a profesiei. „Ăsta e un beneficiu care nu se regăsește nici în lege, nici în norme, dar se regăsește pe teren și în spiritul lor.” 

Mihai, unul dintre fondatori, a rezumat-o, poate, cel mai bine: „E o oportunitate pentru mine să fac ceea ce fac. Cred că am câștigat mai mult decât am oferit și îți trebuie mult timp ca să înțelegi asta.”

Au terminat de consultat duminică pe la prânz. În total, 94 de adulți și 18 copii. Apoi s-au strâns la punctul de înregistrare de la parter, ca să-și recupereze parafele, iar Diana i-a rugat să-i ia cineva tensiunea, după ce de vineri tot amețea. În continuare era cam mare.

A strâns apoi ecografele, importante ca ochii din cap, și a luat-o înapoi spre Brașov. Luni ar fi trebuit să meargă la muncă, dar a ajuns la perfuzii, după niște analize care i-au ieșit prost„Dar nu din cauza caravanei”, spune ea, cât a nopților nedormite lucrând pentru examenul de licență. De care adaugă că abia aștepta să scape, și ca să se ocupe de cele trei caravane care mai urmau până la sfârșitul anului.

---

Reporterul Sorana Stănescu începe un newsletter lunar de educație medicală, Foaia de observație. Prima ediție pleacă pe 28 septembrie. Abonează-te și tu, aici.