„O să vorbim despre pandemie ca despre 9/11 sau alt eveniment major”
Pandemia va schimba relațiile din interiorul familiei, structurile sociale și modul în care statele se raportează unele la altele, crede istoricul Mădălin Hodor.
Lumea în care vom păși când vom ieși din izolare va fi altfel decât cea știută. Pandemia nu rearanjează doar economia mondială, ci ne va remodela societățile. Ca să înțelegem în ce direcții am putea s-o luăm am discutat cu oameni care au viziuni diferite asupra situației de-acum și a ce avem de făcut în momentul ăsta. De-a lungul acestei luni veți găsi gândurile lor, într-o serie coordonată de Vlad Odobescu.
Seria de materiale publicate până acum este aici.
Mădălin Hodor este istoric și se ocupă de cercetare la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii din Bucureşti. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii Al. I. Cuza din Iaşi și are studii aprofundate în istorie medievală universală. Între 1999 și 2000 a fost bursier Socrates la Facultatea de Istorie a Universităţii Angers (Franța).
Ce s-ar putea schimba după pandemie?
Am auzit-o pe Angela Merkel care spunea că n-a mai fost o situație de genul ăsta după cel de-al Doilea Război Mondial. Încerca să prevină populația în legătură cu ceea ce urmează, prin comparație cu dezastrul care a fost atunci. În general, oamenii nu sunt conștienți că în timpul vieții lor, se întâmplă ceva care va marca istoria lumii și trăiesc evenimentele istorice fără să fie conștienți de amploarea lor. Își dau seama ulterior: „uite, ce chestie…”.
La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, majoritatea locuitorilor Europei considerau că e un conflict între Germania și Polonia și că în câteva săptămâni o să se ajungă la o pace și lucrurile o să reintre în normal. Cinci ani mai târziu, lumea arăta cu totul altfel: Germania era prăbușită, Marea Britanie era în faliment, existau doar două super-puteri – Statele Unite și Uniunea Sovietică – și începea Războiul Rece.
Eu cred că suntem în fața unui eveniment care va schimba istoria lumii. Vor fi mai mult decât schimbări politice și sociale. Se va schimba toată viața noastră, așa cum o știam până acum, până la cele mai mici detalii.
Pandemia va schimba relațiile din interiorul familiei. Va schimba structurile sociale. Va schimba modul în care statele se raportează unele la altele. Va schimba modul în care cetățenii se raportează la autorități și la stat. Va schimba funcționarea unor structuri precum Uniunea Europeană. Va aduce schimbări dramatice din punct de vedere economic.
Nu sunt economist, dar mă hazardez aici într-o predicție: cred că puterea economică a Chinei nu va mai fi niciodată la fel ca înainte de criză. China a pierdut foarte mult din capitalul de încredere și bona fide pe care îl avea din punct de vedere economic până acum. Estimez că și intern va fi foarte greu de gestionat această pandemie de către Partidul Comunist Chinez, care a arătat că nu a fost capabil să gestioneze din punct de vedere uman criza.
Cine poate să profite de pe urma coronavirusului?
Am văzut reacții în media, un fel de priviri admirative legate de modul în care regimurile autoritare – de exemplu China sau Rusia – gestionează criza. Oamenii compară reacțiile astea cu ezitările, cu modul criticabil în care autoritățile din lumea occidentală au gestionat situația.
Aici e o mică capcană.
În mod paradoxal, în regimurile autoritare și în dictaturi în general, crizele de genul ăsta sunt cel mai prost manageriate. În astfel de regimuri, evenimente de genul ăsta produc mai multe pagube și mai mulți morți și au efecte mult mai devastatoare decât în țările de inspirație democratică. Pentru că în sistemele autoritare nu se iau de fapt măsuri concrete, ci se mimează și se merge foarte mult pe minciună, pe ideea de a ascunde dezastrele de cetățeni.
Ăsta nu e un lucru trivial, ci e chiar esența sistemului.
Să luăm exemplul ultra celebru al dezastrului nuclear de la Cernobîl, care a fost unul dintre catalizatorii prăbușirii Uniunii Sovietice. URSS nu s-a prăbușit efectiv din cauza catastrofei nucleare în sine, cât a șocului pe care l-a generat în interiorul Partidului Comunist, care n-au putut să gestioneze criza. Cutremurul din 1977 din România sau o pandemie ca cea de acum arată de fapt deficiențele sistemelor autoritare, în general.
Sistemele autoritare sunt mai slabe decât cele democratice, care gestionează crizele într-un mod deschis. Într-adevăr, tocmai din cauza asta cele din urmă sunt criticabile: își arată deficiențele, oamenii sunt nemulțumiți, dar tocmai asta ajută. Este ca și cum, confruntați cu virusul, unii încearcă să-l trateze și alții îl amenință.
Pandemia va schimba relațiile din interiorul familiei. Va schimba structurile sociale. Va schimba modul în care statele se raportează unele la altele. Va schimba modul în care cetățenii se raportează la autorități și la stat. Va schimba funcționarea unor structuri precum Uniunea Europeană. Va aduce schimbări dramatice din punct de vedere economic.
.
Poate că în unele țări vor fi partide mai mult sau mai puțin extremiste care vor avea pe termen scurt mai multe voturi sau vor reuși să coalizeze cetățenii pe niște teme naționaliste sau demagogice. Dar pe termen lung nu văd o resurecție a regimurilor autoritare.
Sunt puțin mai rezervat în ceea ce privește Uniunea Europeană, care e un organism super-birocratizat, în care lucrurile se mișcă mai greu. Dar sunt relativ optimist, nu sunt dintre cei care cred că e sfârșitul Uniunii Europene. Din contră, eu cred că asta va genera, în interiorul Uniunii, un gen de solidaritate.
În ultimii ani e vizibil faptul că UE trăiește un fel de criză de identitate. Pare că și-a pierdut direcția și nu știe încotro să meargă. A fost lovită de crize succesive, care au divizat țările. Poate că genul ăsta de criză o să o trezească.
Scriați recent că o miză pentru viitor este reconstruirea relațiilor sociale în lumea în care trăim. În ce ar consta reașezarea asta?
Aici e de făcut o referință istorică. Trăim într-o lume post-al Doilea Război Mondial și sunt cel puțin trei generații în lumea occidentală care au trăit o prosperitate mereu în creștere. A fost o epocă de pace, fără conflicte majore. Sigur, a existat Războiul Rece, dar deja în anii ’70-’80 era evident pentru toată lumea că nu va exista o confruntare directă, iar pericolul războiului nu mai era atât de puternic; existau doar conflicte militare locale.
Odată cu un eveniment ca cel de acum, devine foarte clar de ce anume ne putem dispensa și ce este esențial. Relațiile sociale se vor schimba, pentru că lumea va realiza ce contează cu adevărat: cei apropiați, legăturile directe între oameni. Oamenii vor conștientiza faptul că rețelele sociale nu trebuie să înlocuiască relațiile sociale. Sigur, e foarte frumos să te interconectezi cu oameni, dar esențial e să te poți conecta cu oamenii reali.
Mi se pare că virusul ăsta are o latură foarte interesantă în ceea ce privește filosofia relațiilor sociale, tocmai prin natura lui. El se răspândește în momentul în care o persoană îi ignoră pe ceilalți și nu-și respectă semenii, practic. Adică cineva e infectat și merge și răspândește mai departe. Limitarea răspândirii lui se bazează pe responsabilitatea individuală.
Vom realiza probabil că suntem responsabili față de noi și față de cei din jurul nostru. Și poate asta va duce la o regândire a poziționării individului, poate chiar a unui întreg sistem de valori care s-a axat foarte mult până acum pe promovarea individualității și a scopurilor individuale deasupra celor de grup.
O discuție pe care am văzut-o în State e legată de refacerea sistemului medical.
Aici e veșnica discuție despre eficiență versus accesibilitate. Ce asistență medicală oferi celui care plătește, respectiv celui care nu plătește? E corect ca oamenii care nu plătesc să beneficieze de aceeași asistență medicală precum cei care plătesc?
N-o să se tranșeze neapărat chestiunea asta, dar e evident că politica de-acum e păguboasă. Pentru că statul lasă categorii foarte largi de oameni în afara sistemului medical, îi expune la niște riscuri majore și, în situații de genul ăsta, cei lăsați pe din afară tot în sistem ajung.
Într-adevăr, va exista și o discuție de genul ăsta. Cred că va crește preocuparea pentru calitatea vieții și pentru lucrurile esențiale. Oamenii vor fi preocupați din ce în ce mai mult de sănătate, din ce în ce mai mult de mediul în care trăiesc și mai puțin de chestiunile care țin de dezvoltare economică, de „ce mașină să mai iau?” sau „câte case să-mi iau?”.
Mai cred că se vor rescrie puțin și relațiile cetățeanului cu statul, care în momentul de față sunt supuse unor presiuni puternice din partea populației. Înainte de situația asta de criză, în societățile occidentale statul era ceva foarte abstract, un fel de manager pe care-l lași într-un birou să-și facă treaba. Nu te interesează exact ce face, pentru că tu îți duci viața bine, nu ești deranjat, totul merge.
În situația asta de criză, toate privirile sunt acum pe acest stat-funcționar, care trebuie să rezolve această criză. Și care nu doar că nu o rezolvă, dar se arată în deplinătatea goliciunii lui: nu reușește să satisfacă nevoile cetățenilor, care sunt învățați, în general, cu rezolvările instante.
Cred că va exista o zonă de nemulțumire și probabil că acele structuri sau acei politicieni care nu vor ști să se adapteze la lumea care urmează o să dispară. Mă aștept să se încheie cariere politice, mă aștept să existe schimbări dramatice în sondaje, în partide și așa mai departe.
Pe de altă parte, cei care își vor face treaba și care vor și comunica bine lucrul ăsta, vor avea cariere viitoare asigurate. Pentru că în genul ăsta de situație oamenii au nevoie de rezolvatori, de persoane care știu ce fac, care comunică bine, care înțeleg despre ce este vorba.
Trebuie să înțelegem că suntem într-o perioadă istorică și care va schimba lumea. O să vorbim despre asta ca despre 9/11 sau alt eveniment major.
Pare prima epidemie care poate răsturna organizări politice.
Acum un rol foarte mare îl au globalizarea și rețelele sociale. Oamenii sunt conectați direct, deci nivelul de cunoaștere și de conștientizare este foarte mare. Suntem legați direct: vedem ce se întâmplă în spitalele din Italia sau în Spania sau în Statele Unite sau în China. Vedem ce se întâmplă la noi: imediat ce o persoană este testată, ajunge să fie pe fluxul de știri și informația e răspândită pe rețelele de socializare.
La fel, orice încălcare de carantină, orice anunț al autorităților. Asta are, desigur, și efectul negativ al răspândirii unor știri false sau panici. Dar care-i costul pe care-l plătești pentru că toată lumea are acces instant la informații? Eu cred că, dacă stăm și contabilizăm avantajele și dezavantajele, eu zic că ieșim pe plus în chestiunea asta. Pagubele pe care le provoacă o știre care provoacă panica sunt infime față de capacitatea de a informa oamenii și de a le da posibilitatea de a se informa pe rețelele de socializare. Niciodată lumea n-a fost mai pregătită să facă față unei astfel de pandemii și să fie conștientă că ăsta e un fenomen global.
Din aceeași serie, citește și:
Constantin Vică: „Cel mai mult avem nevoie de cei care spun adevărul”
Mădălina Mocan: „Omul, statul, pandemia: cetățeni și supuși în vremuri de criză”
Alexandru Gussi: „Frica sporește neîncrederea”
S-ar putea să-ți mai placă:
„Cel mai mult avem nevoie de cei care spun adevărul”
Criza de-acum ne poate face să ne reconsiderăm locul în lume, ca indivizi, identități și ca specie, spune Constantin Vică, cercetător la Centrul de Cercetare în Etică Aplicată.
„Frica sporește neîncrederea”
Politologul Alexandru Gussi spune că România are o problemă veche de legitimitate a statului și a conducătorilor lui, iar încrederea cetățenilor în clasa politică e la un nivel foarte scăzut.
Omul, statul, pandemia: cetățeni și supuși în vremuri de criză
Mădălina Mocan, doctorandă în Științe Politice, spune că pandemia e o reîntoarcere complicată la un stat măcinat de corupție și birocrație.